ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2140/2021

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 martie 2018, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018.

Prin sentința civilă nr. 624 din 08 iunie 2018, Tribunalul Argeș, secția civilă - Complet specializat de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii introduse de reclamant în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14 iunie 2018, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 96/F-CONT din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 96/F-CONT din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul-reclamant a învederat, în esență, că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, având în vedere că în mod nelegal instanța de fond a interpretat extensiv prevederile legale care instituie o interdicție.

Printr-un alt set de critici recurentul-reclamant a arătat că din interpretarea prevederilor art. 77 alin. (1) - (3) din Legea nr. 393/2004 rezultă că au fost abrogate implicit dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, astfel că instanța de fond a aplicat un text de lege care nu mai era în vigoare.

Recurentul-reclamant a mai susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția României, întrucât dispozițiile legale care reglementează starea de incompatibilitate în ipoteza reținută prin raportul de evaluare nu au un caracter previzibil și accesibil.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 decembrie 2018, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a arătat că instanța de fond a constatat în mod corect că Raportul de evaluare nr. x/15.02.2018 a fost legal emis, întrucât reclamantul a încălcat dispozițiile art. 80 și ale art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Prin notele scrise depuse în ședință publică, recurenul-reclamant A. a invocat excepția prescripției răspunderii pentru fapta reținută prin raportul de evaluare, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 54/2019, prin raportare la momentul la care au avut loc faptele care au determinat constatarea stării de incompatibilitate, respectiv 26 iunie 2012 - 25 ianuarie 2013, precum și data întocmirii raportului de evaluare, respectiv 15 februarie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește excepția prescripției pentru fapta reținută prin raportul de evaluare, Înalta Curte constată că excepția în discuție a fost invocată de recurentul-reclamant direct în calea de atac a recursului și nu a făcut obiectul analizei primei instanțe, motiv pentru care acest nou motiv de nelegalitate al raportului de evaluare nu va fi avut în vedere la soluționarea prezentului recurs.

În ceea ce privește fondul recursului, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată, criticile referitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, fiind nefondate.

Prin Raportul de evaluare nr. x/15.02.2018, întocmit de intimata - pârâtă Agenția Națională de Integritate, s-a reținut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Corbeni, județul Argeș, și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Corbeni (lăcătuș mecanic în cadrul Serviciului de Alimentare cu Apă), contrar dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispozițiile art. 132 și 61 alin. (3) din Legea nr. 215/2001.

Înalta Curte reține că situația factuală descrisă în cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018 nu a fost contestată în cauză, chestiunea în discuție fiind cea a interpretării sintagmei "aparat propriu de specialitate al consiliului local", prevăzută de dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, "1) Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu: (...) c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv".

Conform art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local exercită "atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului", iar, potrivit alin. (3) lit. b) al aceluiași articol, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local "aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local...".

Potrivit art. 132 din același act normativ:

"(. . . . . . . . . .) Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuiește, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate al primarului (. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .)"

Este evident că în virtutea prerogativelor conferite prin art. 36 din Legea nr. 215/2001, recurentul-reclamant, în calitate de consilier local, avea atribuții referitoare la organizarea și funcționarea Serviciului public, putând aproba, la propunerea primarului, inclusiv statul de funcții al serviciului menționat în cadrul căruia era angajat în același timp cu contract individual de muncă, scopul reglementării fiind tocmai de a exclude efectele negative pe care le-ar putea genera o astfel de situație în planul transparenței în exercitarea funcțiilor publice.

Conform prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001:

"Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale".

Înalta Curte constată că interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. a), ale art. 36 alin. (3) lit. b) și ale art. 77 din Legea nr. 215/2001, precum și interpretarea teleologică (scopul urmărit de legiuitor) a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, conduc la concluzia că serviciul public în cadrul căruia recurentul-reclamant are calitatea de salariat, face parte din categoria serviciilor din aparatul propriu al Consiliului Local al comunei Corbeni, unde acesta exercită o funcție de autoritate publică, respectiv pe cea de consilier local.

Atâta vreme cât consiliul local hotărăște asupra elementelor esențiale de funcționare a unui agent economic, se impune să se rețină dependența decizională, cu consecința apartenenței la aparatul propriu, având în vedere și faptul că, în calitate de consilier local, recurentul-reclamant are posibilitatea să participe la adoptarea de hotărâri cu privire la funcția pe care o ocupă, bugetul de venituri și cheltuieli al serviciului pe care îl conduce, statul de funcții și organigrama acestuia.

Critica privind abrogarea implicită a Legii nr. 161/2003, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 393/2004, este nefondată.

Înalta Curte reține că în cazul abrogării tacite sau implicite, manifestarea de voință a legiuitorului în sensul încetării efectelor, rezultă doar din adoptarea unei norme contrare celei existente. Or, Legea nr. 393/2004 nu reglementează în alți termeni incompatibilitatea reglementată de Legea nr. 161/2003.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de control judiciar are în vedere că în ceea ce privește incompatibilitatea, cele două acte normative nu au caracter contradictoriu, iar Legea nr. 161/2003 continuă să se aplice ca normă specială privind incompatibilitățile chiar și după intrarea în vigoare a Legii nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, care menționează expres la art. 9 incompatibilitatea drept cauză de încetare de drept a mandatului de consilier local înainte de expirarea duratei normale a mandatului.

Nu în ultimul rând, nu pot fi considerate ca având un caracter întemeiat criticile recurentului-reclamant în sensul că dispozițiile legale care reglementează starea de incompatibilitate în ipoteza reținută prin raportul de evaluare, nu au un caracter previzibil și accesibil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă și de previzibilă, astfel încât să permită cetățeanului să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea (Cauza Hertel contra Elveției).

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că dispozițiile criticate sunt suficient de clare, iar recurentul-reclamant avea toate informațiile pentru a-și adapta conduita noului statut public, care implică inclusiv obligația de a se conforma dispozițiilor Legii nr. 161/2003 care reglementează unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și prevenirea și sancționarea corupției.

În consecință, criticile aduse sentinței recurate sunt neîntemeiate, fiind reținută corect existența stării de incompatibilitate reglementată de prevederile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 și constatată prin Raportul de evaluare nr. x/15.02.2018.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 96/F-CONT din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2021.