ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2310/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Argeș, reclamantul A. a formulat contestație împotriva raportului de evaluare a incompatibilităților nr. x emis de Agenția Națională de Integritate.

Prin sentința civilă nr. 1229/7.12.2015, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 66/F - Cont/21.03.2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului și, în consecință, a anulat raportul de evaluare contestat.

Prin decizia nr. 3288/13.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 66/F - Cont/21.03.2016 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

I.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare, prin sentința nr. 112/F-CONT din 21 octombrie 2020, a respins acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 112/F-CONT din 21 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. x/25.03.2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate, s-a constatat că a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 13.09.2010-10.06.2012, întrucât a deținut în mod simultan atât funcția de Primar al comunei Dobrești, județul Argeș, cât și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești.

Din probele existente la dosar se poate observa că reclamantul a deținut calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești începând cu data de 22.10.2010, odată cu adoptarea de către Școala Gimnazială Dobrești a Deciziei nr. 34/22.10.2010 prin care s-a aprobat Consiliul de Administrație al acestei unități de învățământ.

Acesta este momentul de la care a devenit membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești și de la care a deținut simultan cele două calități, iar în motivarea sentinței nr. 112/F-CONT/21.10.2020 nu se face nici o mențiune cu privire la această neclaritate.

Apreciază că această chestiune trebuia lămurită, cu atât mai mult cu cât la fila x ultimul paragraf din hotărâre (referitor la sentința nr. 66/F-Cont/2i.03.20i6), se arată că inspectorul AJV.J. a reținut starea de incompatibilitate începând cu luna septembrie 2010, deși adresa sus-menționată a fost întocmită în luna octombrie 2010.

Această neconcordantă a fost observată și analizată prin hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual, însă în rejudecare aceasta nu a mai făcut obiectul cercetării judecătorești.

De asemenea, apreciază că această chestiune este una esențială pentru o corectă soluționare a cauzei, deoarece în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, întrucât pentru perioada 13.09.2010-22.10.2010, nu a fost în stare de incompatibilitate, în această perioadă deținând doar funcția de Primar al comunei Dobrești, județul Argeș.

În opinia recurentului, pentru soluționarea acestei critici trebuie avută în vedere Decizia nr. 74/16.11.2020 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizie nepublicată până la acest moment în Monitorul Oficial).

De asemenea, că prin Legea nr. 54 din 20 martie 2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 222 din 21 martie 2019, la articolul 25 din Legea nr. 176/2010, după alin. (4) s-a introdus un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:

Recurentul susține că din coroborarea acestor dispozițiilor Legii nr. 54 din 20 martie 2019, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. cu Decizia nr. 74/16.11.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se ajunge la următoarele concluzii:

Această concluzie rezultă din următorul raționament:

- din moment ce art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 este în vigoare la acest moment, aceasta trebuie să producă efecte juridice în sensul aplicării acestuia;

- din moment ce prin Decizia nr. 74/16.11.2020 s-a stabilit în mod definitiv că " în acțiunea în anularea ordinului prefectului..., nu pot fi valorificate ca motive de nelegalitate prescripția răspunderii administrative,..., sau decăderea de a angaja răspunderea disciplinară" înseamnă că singura pârghie legală prin care persoanele vizate de raportul de evaluare pot solicita instanței de judecată să constate în temeiul art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 (text în vigoare și care trebuie interpretat în sensul de a produce efecte) intervenția în cauză a prescripției răspunderii civile, administrative sau disciplinare, o constituie contestația împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Recurentul susține că nu a avut posibilitatea de a formula această solicitare în fața instanței de fond, deoarece Decizia nr. 74/16.11.2020 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost pronunțată ulterior datei la care Curtea de Apel Pitești a pronunțat sentința recurată.

Potrivit art. 2517 din C. civ., termenul prescripției generale este de 3 ani, iar presupusa faptă de incompatibilitate se afirmă că a fost săvârșită în perioada 13.09.2010-10.06.2012.

Raportând termenul general de prescripție la debutul perioadei de incompatibilitate care este momentul săvârșirii acesteia, moment de la care curge termenul general de prescripție, rezultă la data de 13.09.2013 cursul acesteia a fost împlinit, iar răspunderea administrativă, civilă, delictuală pentru fapta proprie nu mai poate fi angajată.

Raportând același termen la momentul încetării stării de incompatibilitate 10.06.2012, rezultă de asemenea că la data de 10.06.2015 cursul prescripției răspunderii civile a fost împlinit și nu mai poate fi angajată răspunderea civilă pentru fapta proprie.

De asemenea, arată că sesizarea din oficiu a avut loc ulterior datei de 10.06.2012, iar raportul de evaluare a fost întocmit la data de 25.03.2014.

În perioada curgerii și împlinirii termenului de prescripție a răspunderii civile, aceasta nu a fost nici suspendată potrivit art. 2532 din C. civ. și nici întreruptă potrivit art. 2537 din C. civ.

Întocmirea sesizării din oficiu, precum și raportul de evaluare nu suspendă și nu întrerupe cursul prescripției, neputând fi privită în mod analog cu o cerere de chemare în judecată cu o sesizare din oficiu sau cu un raport de evaluare, concluzie indubitabilă și care rezultă fără putință de tăgadă din dispozițiile art. 10 din C. civ. și art. 194 din C. proc. civ.

Cum prescripția răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie nu a fost nici suspendată și nici întreruptă, și cum presupusa stare de incompatibilitate a încetat odată cu apariția O.U.G. nr. 49/26.06.2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 486/30.06.2014, aspect recunoscut chiar de inspectorul de integritate în raportul întocmit, rezultă ca de asemenea a intervenit prescripția răspunderii civile la data de 10.06.2015.

Nedând efect juridic în sensul constatării prescripției presupusei stări de incompatibilitate, ar însemna că aceasta este imprescriptibilă, ceea ce ar fi contrar legii și spiritului acesteia, întrucât o faptă prescriptibilă ar avea un caracter perpetuu ceea ce ar însemna să fiu sancționat pentru o presupusă faptă de incompatibilitate după opt ani.

În sensul prescrierii răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru fapte ce determină existența unui conflict de interese sau stării de incompatibilitate se circumscriu și prevederile Legii nr. 54/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 222/21.03.2019.

Astfel, potrivit legii menționate răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară nu mai poate fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor în condițiile art. 2517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Este adevărat că potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Aceasta nu înseamnă că unei părți, pentru o faptă civilă aflată în curs de judecată, i se poate refuza constatarea aplicării unui text de lege, respectiv prescripția acestuia, întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) din Constituția României potrivit căreia părțile nu dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Dispoziția normativă cuprinsă la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie, în cazul persoanei care a ocupat o funcție electorală (eligibilă) și pentru care s-a constatat starea de incompatibilitate, incapacitatea de a mai ocupa orice altă funcție sau demnitate publică (în înțelesul constituțional al normei, așa cum a fost stabilit prin Decizia Curții Constituționale nr. 418/2014), pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În acest caz, mandatul al cărui final este avut în vedere de ipoteza normei este, fără dubiu, mandatul în legătură cu care s-a constatat starea de incompatibilitate.

Această concluzie se impune cu necesitate logică, de vreme ce teza în discuție, respectiv teza a doua a art. 25 alin. (2) - Dacă persoana a ocupat o funcția eligibilă nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani da la încetarea mandatului - trebuie interpretată în corespondență cu prima ipoteză - Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (0) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. - întrucât vizează aceeași situație juridică, aplicabilă însă unei alte categorii de destinatari ai normei, anume persoanele care ocupă funcții eligibile.

Totodată, funcția actuală, deși este similară ca natură cu cea în exercitarea căreia a intervenit starea de incompatibilitate, este esențialmente distinctă, fiind vorba despre un alt mandat Așadar, nu se poate reține o continuitate a funcției anterioare, astfel încât să se poată aprecia că interdicția operează de Ia finalul mandatului actual.

Pe de altă parte, interpretarea per a contraria a normei conținute de ultima teză nu duce la concluzia prezentată de apelant. Astfel, în situația contrară ipotezei legale, respectiv aceea in care persoana ocupă o altă funcție publică la momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare - așa cum este cazul de față - nu se poate trage o concluzie asupra momentului de la care începe să opereze interdicția, întrucât un asemenea moment este susceptibil de faze multiple. Așadar, negând ipoteza normei și, prin urmare, plecând de la premisa persoanei care ocupă o funcție publică, nu se ajunge la concluzia absolut necesară că interdicția începe să curgă de la terminarea mandatului inițial, întrucât orice alt moment de început al interdicției este compatibil logic cu ipoteza negată a normei.

Numai în situația în care teza finală a art. 25 alin. (2) ar fi reglementat ipoteza în care persoana nu mai ocupă funcția ori demnitatea respectivă, adică aceea în care a intervenit incompatibilitatea, interdicția ar fi operat de la momentul rămânerii definitive a raportului.

Însă, de vreme ce legiuitorul a utilizat, în ultima teză a art. 25 alin. (2) articolul nehotărât "o" pentru referirea la funcția ori demnitatea publică, se poate prezuma că intenția acestuia a fost aceea de a exclude incidența interdicției de la data rămânerii definitive a raportului pentru persoanele care, între timp, au dobândit o altă funcție publică. Or, sub acest aspect, legiuitorul beneficiază de întreaga putere de apreciere, o asemenea apreciere neputând face obiectul cenzurii instanței de judecată.

În măsura în care se va considera că această chestiune nu poate fi pusă pentru prima dată în discuția părților în fața instanței de recurs, apreciază că se impune trimiterea cauzei sare rejudecare la aceeași instanță de fond.

Astfel, prin apariția Legii nr. 128/2017, fapta pentru care starea de incompatibilitate a contestatorului A., respectiv participarea în consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești, sunt invalidate.

Recurentul susține că a participat în mod corect la dezbaterile consiliului pentru că avea responsabilitatea bugetului ca și Primar, având în vedere că școlile sunt în subordinea Primăriei. Așadar, potrivit legislației din 2017 contestatorul A. a procedat în mod corect, iar legislația a dezincriminat o astfel de situație.

În anul 2020 se afirmă că contestatorul nu merită să fie și este lipsit de integritate pentru a fi primar, în condițiile în care Legea nr. 128/2017 modifică Legea nr. 161/2003 și elimină situația de incompatibilitate reținută în sarcina contestatorului prin raportul de evaluare.

Raportul de incompatibilitate pentru 2010-2012 pe legislația de atunci era valid, dar efectele sale se produc retroactiv. Este una dintre puținele situații, cu referire la art. 6 alin. (6) din C. civ., în care o lege poate retroactiva, respectiv când efectele Legii nr. 128/2017 pot retroactiva atunci când ele vizează capacitatea persoanei.

Art. 176 din C. civ. vorbește de interdicție, iar Curtea Constituțională vorbește de decăderea de a ocupa o funcție publică.

Decăderea de a ocupa o funcție publică este evident o limitare a capacității unei persoane.

În opinia recurentului, în aceste condiții, Legea de drept public, cum este și aceasta a incompatibilităților, retroactivează.

Modificările legislative succesive, majoritatea efectuate în anul 2003 în privința exercitării funcției de primar/viceprimar au generat o lipsă de claritate, rigoare și predictibilitate normativă. Un text de lege căruia îi lipsea claritatea, precizia, acuratețea și caracterul univoc va deveni lipsit de eficiență în procesul de aplicare a legii, existența sa normativă, deși incontestabilă, neputând prin urmare, duce la nașterea unor noi raporturi juridice (Decizia Curții Constituționale nr. 252 din 19 aprilie 2018, paragraful 150). Mai mult, în aceeași Decizie nr. 252 din 19.04.2018, la paragraful 155, Curtea Constituțională a statuat că: în lipsa elementelor de circumstanțiere, precizie și detaliere menționate la paragrafele precedente, legea ar rămâne la un nivel științific, abstract, fără legătură cu realitatea juridică, ceea ce nu este de dorit.

Din aceste considerente Parlamentul României a exclus situații identice cu a contestatorului din sfera incompatibilităților.

Cel mai elocvent exemplu îl constituie expunerea de motive care a fundamentat adoptarea legii în care inițiatorul recunoaște că adoptarea Legii nr. 128/2017 a avut ca scop:

Or, potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) și f) din Legea nr. 161/2003, o astfel de participare este considerată ca intrând în categoria incompatibilităților.

În fine, recurentul susține că afectarea se poate realiza doar prin aplicarea legii modificatoare situațiilor existente anterior intrării în vigoare a legii noi.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimta-pârât a susținut că instanța de fond, în rejudecarea cauzei, a analizat, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 3288/13.06.2019, în raport cu conținutul celor două adrese "dacă reclamantul a știut că a fost desemnat membru în Consiliul de administrație al Școlii".

Intimata- pârâtă a susținut că înmod corect instanța de fond a stabilit că recurentul a avut cunoștință de conținutul adresei nr. x/13.09.2010, emisă de către Primăria Comunei Dobrești prin care a fost desemnat ca reprezentant al primarului în Consiliul de Administrație al scolii, această desemnare fiind realizată cu știrea si la sugestia sa.

Apreciază intimata că și al doilea motiv de recurs prin care se critică sentința instanței de fond, pentru că aceasta nu a analizat posibila intervenție în cauză a prescripției răspunderii administrative, civile și disciplinare, este nefondat.

În primul rând recurentul este decăzut din dreptul de a mai invoca excepția prescripției, în conformitate cu prevederile art. 2513 C. civ.

În subsidiar, subliniază faptul că raportat la perioada în care recurentul a încălcat regimul juridic al incompatibililăților, respectiv 13.09.2010-10.06.2012, raportul de evaluare a fost emis la data de 25.03.2015, deci înlâuntrul termenului de trei ani.

Invocarea în cauză a Deciziei nr. 74/16.11.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu contravine sau nu face ineficient textul sus-menționat, care statuează că excepția prescripției este una de ordine privată, iar nu de ordine publică, neputând fi invocată direct în recurs.

În mod corect și legal instanța de fond a reținut că, față de modul de aplicare a legilor în timp, urmând principiile generale de drept, rezultă că starea de incompatibilitate este incriminată, se bucură de legalitate și este efectivă în prezenta cauză.

Totodată, învederează că raportul de evaluare, prin care se constată starea de incompatibilitate, este un act juridic care produce efecte juridice după rămânerea sa definitivă.

În concluzie, solicită să se constate că, în mod temeinic si legal, instanța de fond a respins acțiunea si a constatat că numitul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 13.09.2010-10.06.2012, încălcând prevederile legale referitoare la incompatibilități întrucât a deținut simultan atât funcția de primar al comunei Dobresti cât si funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești - instituție publică.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. x/25.03.2015 întocmit de A.N.I., s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 13.09.2010-10.06.2012, întrucât a deținut simultan atât funcția de Primar al comunei Dobrești, județul Argeș, cât și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința nr. 66/F - Cont/21.03.2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului și, în consecință, a anulat raportul de evaluare contestat.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin Raportul de Evaluare nr. x/25.03.2015 întocmit de A.N.I., s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 13.09.2010-10.06.2012, întrucât a deținut simultan atât funcția de Primar al comunei Dobrești, județul Argeș, cât și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai reținut de către A.N.I. că petentul nu a respectat obligația ce-i revenea potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de a demisiona din una dintre funcțiile incompatibile, continuând să dețină simultan în perioada septembrie 2010- iunie 2012, atât funcția de Primar al comunei Dobrești, județ Argeș, cât și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești, județ Argeș.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Agenția Națională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3288/13.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 66/F - Cont/21.03.2016 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că instanța de fond a anulat raportul de evaluare reținând că prin acest act administrativ s-a constatat că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 13.09.2010-10.06.2012, întrucât a deținut simultan atât funcția de primar al comunei Dobrești, județul Argeș, cât și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești, reținând că la dosarul cauzei nu există dovada comunicării către reclamant a Deciziei nr. 34/22.102010, prin care reclamantul a fost numit membru în consiliul de administrație al școlii.

Referitor la cunoașterea de către reclamant a faptului că a fost numit ca membru în Consiliul de administrație al școlii, Înalta Curte reține că la dosar, la fila x, a fost depusă adresa nr. x/13.09.2010 emisă de Primăria Comunei Dobrești, prin care se comunică Școlii cu clasele I-VIII Dobrești numele persoanelor desemnate care vor face parte din Consiliul de administrație, printre acestea aflându-se și numele reclamantului.

La fila x se află adresa nr. x/18.11.2014 emisă de Primăria comunei Dobrești, prin care se comunică Agenției Naționale de Integritate faptul că adresa nr. x/13.09.2010 emisă de Primăria comunei Dobrești nu este semnată de reclamant, în calitate de primar, ci de viceprimar și de secretar.

Prima instanță a reținut că prin decizia nr. 34/22.10.2010, întocmită de Școala Gimnazială Dobrești, județul Argeș, s-a aprobat Consiliul de Administrație al acestei unități de învățământ, Consiliu din care făcea parte și reclamantul, care era primar la acea dată, iar la dosarul cauzei nu există dovada comunicării deciziei nr. 34 din 22.10.2010 către reclamant, astfel că se constată că acesta a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Școlii fără să fie informat.

Instanța de recurs, în primul ciclu procesual a reținut astfel că, prima instanță și-a întemeiat soluția de anulare a raportului de evaluare pe împrejurarea că reclamantul a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Școlii fără să fie informat, dar această concluzie s-a bazat exclusiv pe faptul că nu i-a fost comunicată decizia nr. 34/22.10.2010 prin care s-a aprobat de către unitatea de învățământ componența Consiliului de administrație. Insă, instanța de fond nu a analizat însă dacă reclamantul a avut cunoștință de faptul că a fost desemnat din partea primăriei ca membru în Consiliul de administrație, astfel cum se menționează în adresa nr. x/13.09.2010 emisă de Primăria comunei Dobrești.

Așadar, instanța de recurs a stabilit că nu se poate considera că pronunțându-se cu privire la efectele juridice pe care le produce lipsa comunicării către reclamant a deciziei nr. 34/22.10.2010, prima instanță a examinat și celelalte argumente ce vizează aspecte diferite. Împrejurarea că reclamantul nu a avut cunoștință de aprobarea de către unitatea de învățământ a componenței Consiliului de administrație nu echivalează cu necunoașterea desemnării lui din partea primăriei ca membru în acest Consiliu de administrație. Tocmai de aceea, în opinia instanței de recurs, se impune a se stabili, în raport cu conținutul celor două adrese, dacă reclamantul a știut că a fost desemnat membru în Consiliul de administrație al școlii.

Astfel reînvestită, din ansamblul materialului probator, Curtea de apel reținut că nu a avut loc în temeiul și cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al primarului în consiliul de administrație al unității de învățământ având obligația de a nu încălca ea însăși regimul juridic al incompatibilităților.

Din probatoriul administrat și suplimentat a rezultat că numirea reclamantului, ca reprezentant al primarului în consiliul de administrație, s-a făcut cu știrea și la sugestia sa, chiar dacă în mod formal, lipsind în momentul respectiv de la locul de muncă, adresa de înștiințare a unității scolare asupra propunerii reclamantului ca membru în consiliul de administrație, respectiv Adresa nr. x/13.09.2010 a fost semnată de către viceprimar (potrivit adresei emisă de primăria Dobrești sub nr. x/18.11.2014-dosar inițial).

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", Înalta Curte constată că, prin acest motiv de recurs, reclamantul a susținut că instanța de fond nu a dat dovadă de un rol activ, întrucât nu a lămurit toate aspectele relevante pentru soluționarea litigiului, în sensul că nu a reținut faptul că în perioada 13.09.2010-22.10.2010 nu s-a aflat în stare de incompatitibilitate

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că instanța de fond, așa cum a stabilit Înalta Curte prin decizia nr. 3288/13.06.2019, a lămurit chestiunile la care recurentul face referire și a constatat că starea de incompatibilitate reținută în sarcina reclamantului a fost corect constatată pentru perioada 13 septembrie 2010 - 10 iunie 2012.

Instanța a înlăturat apărarea reclamantului potrivit căreia acesta nu a avut cunoștință de numirea sa în Consiliul de Administrație, nefiind o numire valabilă și opozabilă atât timp cât nu i-a fost comunicată, având în vedere că din probatoriul administrat a constatat că numirea reclamantului, ca reprezentant al primarului în consiliul de administrație, s-a făcut cu știrea și la sugestia sa, chiar dacă, în mod formal, lipsind în momentul respectiv de la locul de muncă, adresa de înștiințare a unității scolare asupra propunerii reclamantului ca membru în consiliul de administrație, respectiv Adresa nr. x/13.09.2010, a fost semnată de către viceprimar (potrivit adresei emisă de primăria Dobrești sub nr. x/18.11.2014), care, audiat ca martor, a arătat că acesta i-a confirmat cele stabilite anterior asupra desemnării în consiliul de administrație. De asemenea, instanța a înlăturat argumentele reclamantului potrivit cărora Decizia nr. 34/22.10.2010 nu îi este opozabilă deoarece nu i-a fost comunicată, având în vedere copiile proceselor-verbale ale ședințelor consiliului de administrație, depuse la dosar, din care rezulta că reclamantul a exercitat funcția de membru în consiliul de administrație al școlii, prima ședintă a consiliului de administrație la care a participat, semnând procesul-verbal, fiind la data de 28.09.2010.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond nu a arătat raționamentul în urma căruia a stabilit că starea de incompatibilitate a reclamantului a început în septembrie 2010.

Sunt nefondate susținerile recurentului, în condițiile în care desemnarea sa prin Adresa nr. x/13.09.2010 a produs, în mod evident, efecte, întrucât din procesele-verbale ale ședințelor consiliului de administrație a rezultat că reclamantul a exercitat funcția de membru în consiliul de administrație al școlii, prima ședintă la care a participat, semnând procesul-verbal, fiind la data de 28.09.2010. În mod corect a observat instanța de fond că doar calitatea de membru al respectivelor consilii conferea dreptul de a participa la deliberări și la adoptarea de hotărâri, calitate pe care reclamantul a deținut-o.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamant, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că starea de incompatibilitate reținută în sarcina reclamantului a fost legal constatată pentru perioada 13 septembrie 2010 - 10 iunie 2012, când, potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (2), în forma în vigoare la acea dată, primarul avea obligația să își desemneze un reprezentant în consiliile de administrație ale instituțiilor de învățământ, neîndeplinirea acestei obligații atrăgând incidența prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate. Reclamantul, în calitate de primar, avea obligația de a desemna un reprezentant în consiliul de administrație al unității școlare în discuție, și nu să accepte să participe în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Dobrești.

În ceea ce privește susținerile recurentului potrivit cărora, raportat la momentul încetării stării de incompatibilitate, respectiv 10.06.2012, în cauză era împlinit cursul prescripției, făcând trimitere la Decizia nr. 74/16.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și la Decizia nr. 449/2015 a Curții Constituționale, instanța de recurs constată că acestea nu pot fi primite.

Criticile referitoare la prescripției răspunderii pentru faptele descrise în raportul de evaluare constituie, în fapt, motive de nelegalitate a actului administrativ, care nu au fost invocate de reclamant prin acțiunea în anulare.

Motivele de nelegalitate a raportului de evaluare nu pot fi invocate ca motive de anulare a acestuia direct în calea de atac a recursului. Se invocă în condițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 și nu pot fi invocate pentru prima dată prin cererea de recurs, fiind incidente dispozițiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, nu constituie motive de casare de ordine publică, în sensul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., prin motivele de casare de ordine publică, care pot fi ridicate potrivit acestor dispoziții, fiind vizată legalitatea sentinței recurate, prin care instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită, și nu pot fi calificate drept excepție absolută, conform art. 245 și art. 246 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de menținere a Raportului de evaluare prin care s-a reținut starea de incompatibilitate în sarcina recurentului-reclamant, este legală, corect fiind constatată incidența prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate.

Reglementarea incompatibilităților, din punct de vedere al existenței și efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcțiilor incompatibile, fără a avea relevanță modificările legislative intervenite ulterior, în cursul sau după finalizarea activității de evaluare.

Raportul de evaluare, emis la data de 25.03.2015, se examinează exclusiv având în vedere acest cadrul legislativ, orice modificări legislative, survenite ulterior, neputând fi aplicabile, ținând cont de principiul neretroactivității legii civile (art. 15 alin. (2) Constituția României coroborat cu art. 6 C. civ.).

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 112/F-CONT din 21 octombrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.