ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5672/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat, în principal, să se constate nulitatea documentului intitulat Raport de Evaluare, înregistrat la pârâta Agenția Națională de Integritate (A.N.I.) sub numărul x și comunicat reclamantei la data de 26 septembrie 2017 iar, în subsidiar, a solicitat anularea Raportului de Evaluare nr. x/22.09.2017; s-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru și onorariu de avocat.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 19/2018 din data de 2 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Integritate.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, constatarea nulității Raportului nr. x/22.09.2017 și, în subsidiar, anularea raportului de evaluare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține că judecătorul fondului nu a motivat sentința recurată, nu a prezentat argumentele prin care a ajuns la soluția pronunțată ci s-a mărginit să preia susținerile intimatei. Astfel, motivarea constă în paragrafele 4 și 5 ale paginii 7 din sentința atacată. Instanța de fond face referire la Recomandarea R (2000) 10 a Comitetului Miniștrilor Statelor Membre privind codurile de conduită pentru funcționarii publici, care definește la articolul 13 conflictul de interese și o utilizează în argumentarea sentinței, cu toate că în cauză este vorba despre o altă situație juridică, respectiv incompatibilitatea. Mai mult, există o serie de situații contradictorii descrise ca atare de către judecătorul fondului, însă tranșate fără nici o motivare. Apreciază că prin modalitatea în care a fost redactată, hotărârea atacată nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. consideră că în mod greșit judecătorul fondului a extins sensul noțiunii de funcționar public din dreptul penal la dreptul administrativ. Or, în cauza dedusă judecății, circumscrisă contenciosului administrativ, o decizie pronunțată în materie penală nu este aplicabilă. În acest sens menționează că în considerentele Deciziei numărul 20/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în înțelesul legii penale, noțiunile de "funcționar public" și de "funcționar" au o semnificație mai largă decât aceleași noțiuni din dreptul administrativ. Curtea Constituțională, prin Decizia numărul 2 din 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului I punctul 5 și articolului II punctul 3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și a articolului unic din Legea pentru modificarea articolului 253 1 din C. pen., a reținut că "Semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ. Așa cum s-a arătat și în literatura juridică, potrivit legii penale, noțiunile de "funcționar public" și de "funcționar" au un înțeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic." Mai recent, consecventă aceleiași poziții, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție numărul 97/A din data de 23 martie 2017 (secția penală) a arătat că "scopul utilizării de către legiuitor a expresiei "funcție publică de orice natură" și nu "funcție publică" a fost acela de a evita existența unei suprapuneri între noțiunile de funcție publică în sensul Legii nr. 188/1999 și expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., pentru a delimita sfera persoanelor care au calitatea de funcționar public în accepțiunea legii penale. Astfel, sintagma "funcție publică de orice natură", în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., definește o categorie mai largă decât funcția publică, așa cum este înțeleasă în dreptul administrativ, iar noțiunea de funcționar public este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici". Această extindere a noțiunii de funcționar public din dreptul administrativ în sensul legii penale s-a efectuat însă de judecătorul de fond. Raportat la aceste aspecte susține că persoanele la care face referire art. 175 alin. (2) C. pen. sunt funcționari publici doar în sensul legii penale. Chiar alin. (1) al art. 175 C. pen. întărește această regulă, statuând cine este funcționar public în sensul legii penale. Expertul tehnic judiciar este o persoană fizică autorizată care exercită o profesie liberală, funcționează în baza unei legi speciale, a statutului profesiei și codului deontologic, care se exercită în birouri sau cabinete, în cadrul asociațiilor profesionale înființate potrivit legii, nu este finanțat de la bugetul de stat, astfel că nu poate fi considerat un funcționar public în accepțiunea Legii nr. 161/2003. Întrucât semnificația noțiunii de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ, dezlegările de drept evidențiate prin Decizia numărul 20/2014 (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) duc la concluzia că aceasta nu este aplicabilă în materia dreptului administrativ. Expertizele contabile la care se face referire în raportul de evaluare nu au fost desfășurate pentru instituții publice și nu au fost achitate din fonduri publice. Procedura de plată a onorariilor pentru expert prevede ca persoana obligată la achitarea acestora să efectueze virarea sumelor de bani în contul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Alba, de unde se repartizează apoi către expertul desemnat (art. 17 și următoarele, art. 33 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară). Prin urmare, plata onorariilor pentru expertiză nu se face de Biroul Local de Expertize, ci prin intermediul acestuia. Art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 prevede clar că "plata onorariului și decontarea altor cheltuieli, atunci când este cazul, cuvenite expertului sau specialistului, se fac numai prin biroul local de expertize tehnice si contabile". De altfel, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE a reținut chiar în Raportul de Evaluare atacat că "veniturile... au fost încasate prin intermediul Biroului Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Alba". Nici persoana fizică și nici cea juridică, de la care s-au plătit expertizele, nu au calitatea de instituție publică, ca urmare, nu au putut utiliza fonduri publice pentru onorariul de expert. În sfârșit, Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare (la fel cele teritoriale) coordonează, îndrumă din punct de vedere administrativ și metodologic și controlează activitatea de expertiză (art. 4 din O.G. nr. 2/2001). Expertul tehnic nu este, prin urmare, angajat al Biroului (local sau central) de Expertize. În acest sens, a depus la dosarul cauzei adresa numărul 4631/04.10.2017 a Curții de Apel Alba Iulia și adresa numărul 485/06.10.2017 a Tribunalului Alba - Biroul Județean pentru Expertize Tehnice și Contabile. Potrivit alin. (2) lit. a) a art. 94 din Legea nr. 161/2003: "funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, în cadrul instituțiilor publice". Or, așa cum reiese din înscrisurile depuse în probațiune, recurenta reclamantă nu am desfășurat activitate în cadrul altei autorități sau instituții publice, în afara angajatorului OIR POSDRU Centru. Referitor la cererea principală formulată în fața instanței de fond, aceea de constatare a nulității Raportului de Evaluare numărul x, învederează că: Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010 "actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor articolului 14, sunt lovite de nulitate absolută". Susține că în speță, stabilirea presupusei stări de incompatibilitate de către inspectorul de integritate a avut loc pe baza unor înscrisuri care nu sunt publice, solicitate anterior informării și invitării sale din luna martie a anului 2017, motiv pentru care apreciază că Raportul de Evaluare numărul x este nul absolut. Invocă și practică judiciară pe care o anexează cererii de recurs. În drept invocă art. 483 și următoarele C. proc. civ. art. 20 din Legea nr. 554/2004; dispozițiile legale incidente din actele normative menționate în cererea de recurs.

Apărările formulate de intimată 4.1 Intimata pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare susținând că recursul formulat de reclamntă este nefondat pentru următoarele considerente. În urma finalizării activității de evaluare desfășurată în lucrarea nr. x/20.11.2014 s-a constatat faptul că doamna A., funcționar public în cadrul Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU) Regiunea Centru Alba Iulia, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât, în perioada deținerii și exercitării calității de funcționar public, a desfășurat în anul 2012, în calitate de expert judiciar, activități remunerate în cadrul Tribunalului Alba - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Alba (instituție publică), încălcând dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare. Față de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. învederează că, așa cum rezultă din analiza considerentelor de fapt și de drept ale sentinței civile recurate, instanța de fond și-a structurat motivarea soluției date, raportat la susținerile și cererile formulate de recurentă în ceea ce privește situația de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare nr. x/22.09.2017. În raport de prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul fondului, în scopul pronunțării unei hotărâri corecte și legale a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. Instanța de fond a examinat efectiv și concret, toate apărările formulate de părțile din proces, precum și înscrisurile depuse în probațiune de aceștia, constatând, față de dispozițiile legale aplicabile în cauza dedusă judecății, că raportul de evaluare nr. x/22.09.2017, prin care s-a reținut față de doamna A. existența atât a unei situații de incompatibilitate, este temeinic și legal și, în consecință, a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantă. Faptul că instanța de fond a respins motivat contestația formulată de reclamantă ca nefondată, a dispus administrarea și a încuviințat proba cu înscrisurile pe care le-a apreciat ca fiind necesare, utile și pertinente soluționării cauzei, nu este de natură să formeze convingerea instanței de recurs că instanța de fond, procedând astfel, ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantei. Prin dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul nu a obligat instanța de judecată să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, putând să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să indice un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentei nu constituie automat motiv de casare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de ascultare a părții. Or, în condițiile în care instanța de fond a arătat, în detaliu, care sunt elementele care au generat situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 și, respectiv a prezentat argumentele pentru care a respins susținerile reclamantei privind incidentul de integritate, soluția instanței de fond răspunde tuturor argumentelor recurentei. Față de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. învederează că este nefondat, întrucât sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății. Astfel, susține că în mod corect instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale ce reglementează materia regimului incompatibilităților, raportat la situația de incompatibilitate în care se află recurenta-reclamantă. În mod corect instanța de fond a reținut că recurenta reclamantă a încălcat prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 întrucât "a desfășurat activitatea de expert în cadrul biroului local de expertize din cadrul tribunalului și care constituie instituție publică". Conform prevederilor art. 94 din Legea nr. 161/2003: "(2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;". Conform dispozițiilor O.G nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, art. 4: "(1) În scopul coordonării și îndrumării, din punct de vedere administrativ și metodologic, precum și al controlului activității de expertiză tehnică judiciară, în cadrul Ministerului Justiției funcționează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare; (2) În cadrul tribunalelor funcționează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile". Textul alin. (2) al art. 94 din Legea nr. 161/2003 reglementează două ipoteze în care subzistă starea de incompatibilitate, în cazul în care condițiile necesare reținerii situației de incompatibilitate, sunt îndeplinite și anume: deținerea de alte funcții; desfășurarea altor activități fără a condiționa reținerea situației de incompatibilitate de primirea vreunei remunerații. Litera a) a art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 vine în completarea celor două ipoteze al alin. (1), respectiv ipoteza în care funcționarul public nu poate deține alte funcții publice în cadrul autorităților sau instituțiilor publice și ipoteza în care funcționarul public nu poate desfășura alte activități în cadrul autorităților sau instituțiilor publice. Această din urmă ipoteză nefiind condiționată de existența unui raport de serviciu, legiuitorul sancționează orice altă activitate desfășurată în cadrul autorităților sau instituțiilor publice desfășurată de funcționarul public în afara raportului de serviciu. În speță, recurenta reclamntă ocupă o funcție publică și are un raport de serviciu cu o instituție publică iar, în afara raportului de serviciu cu această instituție publică, desfășoară activitate de expertiză contabilă, activitate ce este prestată în cadrul unei autorități publice, respectiv, în cadrul Tribunalului Alba - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Alba (instituție publică), fiind desemnat expert în dosarele aflate pe rolul Tribunalului Alba. Arată că se pune în discuție inclusiv modul în care activitatea de expert contabil este de natură să intre sub incidența dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, fiind lipsit de relevanță faptul că onorariul pentru plata expertizei a fost achitat de către o persoană fizică, ceea ce importă în situația de față fiind doar faptul că activitatea în sine se suprapune zonei în care o instituție publică își exercită atribuțiile. Ipoteza care privește interdicția ca un funcționar public să desfășoare alte activități în cadrul altor instituții publice, din perspectivă teleologică vizează intenția legiuitorului de a-l opri pe funcționarul public să desfășoare alte activități în exteriorul funcției publice și prerogativelor de putere publică, activități ce, la un moment dat se pot suprapune cu zona de autoritate publică a unei alte instituții publice. În acest mod, se intenționează protejarea valorilor sociale care privesc imparțialitatea în exercitarea funcției publice. Prin urmare întrucât recurenta-reclamantă a desfășurat activitatea de expert în cadrul biroului local de expertize din cadrul tribunalului care constituie instituție publică, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 pentru reținerea situației de incompatibilitate. În ceea ce privește nulitatea raportului de evaluare, arată că recurenta-reclamantă reia apărările invocate si în cuprinsul cererii de chemare, apărări ce au fost analizate de către instanța de fond. Învederează că prevederile art. 13-15 din Legea nr. 176/2010 se referă la evaluarea averii și nu la evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, acestea fiind cuprinse în secțiunea 3 din Legea nr. 176/2010, începând cu art. 20. În procedura de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților, reglementată în secțiunea a 3-a a Legii nr. 176/2010, legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, o atare activitate implicând evaluarea declarațiilor și "obținerea altor date și informații". Interpretarea gramaticală a textului legal citat conduce la concluzia că inspectorilor de integritate li s-a permis derularea activității de evaluare chiar prin colectarea de date și informații de la persoane fizice ori juridice, anterior informării persoanei și solicitării punctului de vedere al acesteia, o atare măsură fiind necesară doar în ipoteza în care s-au identificat, în cursul activității astfel derulate, elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate sau de conflict de interese. În această privință, deși art. 20 alin. (5) din Lege face trimitere expresă la dispozițiile art. 13 și 15, amplasate în secțiunea a 2-a, dedicată evaluării averilor, trimiterea realizată a precizat că aplicarea acelor norme se face,.în mod corespunzător", adică mutatis mutandis, ținându-se cont de normele cu caracter special din secțiunea a 3-a, care cuprinde procedura evaluării conflictelor de interese și a incompatibilităților. Așadar, interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 20 și, respectiv. 13 si 15 din Legea 176/2010, trebuie realizată circumstanțiat, ținându-se cont de caracterul special al normelor din art. 20. Or, procedând astfel, se poate deduce că activitatea de evaluare a incompatibilităților poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, inclusiv prin solicitarea de date și informații de la persoane fizice sau juridice, de vreme ce se precizează expres că solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate este necesară doar în "urma evaluării declaratei de interese, precum și a altor informații", dacă se identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități. De altfel, se poate constata că și în art. 13 alin. (2) din Lege, chiar după ce se precizează în primul paragraf care sunt procedurile ce pot fi derulate, în cadrul activității de evaluare a averii, anterior și ulterior informării și invitării persoanei evaluate pentru prezentarea unui punct de vedere, legiuitorul a stabilit sancțiunea nulității actelor de evaluare doar în măsura în care inspectorul a valorificat date sau informațiile care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14. Or, potrivit art. 14 se prevede doar că inspectorul de integritate informează despre aceasta persoană în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18. Prin urmare, și în cazul evaluării averii, activitatea de evaluare se poate legal desfășura anterior informării persoanei în discuție, obligația de informare și solicitare a unui punct de vedere survenind doar la momentul la care se ivesc indiciile unor diferențe semnificative, care ar putea conduce la elaborarea unui raport de evaluare, fiind nule doar acele acte întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după ivirea unor astfel de indicii, fără solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate. În speță, inspectorul de integritate, urmare a declanșării procedurii de evaluare cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităților pe perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice în lucrarea înregistrată cu nr. x/S/II/20.11.2014. a trimis către reclamantă informarea cu privire la declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților, informare ce a fost înregistrată sub nr. x/27.11.2014. Informarea a fost trimisă la adresa de domiciliu a recurentei prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, aceasta fiind primită de către recurentă la data de 03.12.2014. Cum procedura evaluării s-a declanșat în data de 20.11.2014, inspectorul de integritate a solicitat informații referitoare la recurentă de la instituțiile și autoritățile publice, persoane juridice de drept public sau privat numai după informarea trimisă recurentei sub nr. x/27.11.2014, informare prin care i s-a adus la cunoștință că s-a declanșat procedura de evaluare. După informarea recurentei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de date, documente și informații care nu sunt publice, de la instituții și autorități publice, persoane fizice și juridice, care sunt necesare desfășurării activității de evaluare. Astfel, sub aspect procedural au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea recurentei despre declanșarea activității de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice. De asemenea, inspectorul de integritate a respectat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, solicitând recurentei un punct de vedere doar la momentul la care, din datele și informațiile obținute, a constatat ca există indicii cu privire la o situație de incompatibilitate în privința sa. Totodată menționează că în lucrările ce evaluează eventualele situații de incompatibilitate, evaluarea pornește de la declarațiile de avere și de interese ale persoanei evaluate, și converg spre consultarea registrelor publice sau a actelor juridice cu caracter public încheiate de persoana evaluată, și care ar putea confirma existența indiciilor incompatibilității, întrucât stările de incompatibilitate prin deținere simultană de funcții nu pot fi conturate decât după documentarea inspectorului de integritate, pornind de la datele declarate de persoana declarantă în cuprinsul declarațiilor de avere și de interese. Astfel, solicitarea de informații de la registrul comerțului cu privire la înregistrările existente față de persoana evaluată în cauză, precum și datele sau documentele solicitate autorităților/instituțiilor în care persoana evaluată își desfășoară funcția/funcțiile publice, în virtutea cărora este atrasă evaluarea, reprezintă date cu caracter public și nu nepublic, cum consideră recurenta. Față de cele ce învederate solicită respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat. În drept, a invocat Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004, C. proc. civ., O.G. nr. 2/2000. În conformitate cu dispozițiile art. 411 din C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă. 4.2. Recurenta reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare susținînd în esență că în speță nu sunt incidente dispozițiile articolului 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003. În acest sens argumentează că principalul aspect care demonstrează această susținere este faptul că plata onorariilor pentru expertiză nu se face din Biroul Local de Expertize, ci prin Biroul Local de Expertize, nu de la acesta ci prin intermediul acestuia potrivit art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000. Arată că atât Agenția Națională de Integritate, dar și instanța de fond nu au "stăruit prin toate mijloacele legale" și nu a "examinat efectiv și concret" toate apărările sale. Susține și că nici în ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu se poate accepta caracterul nefondat al recursului susținut de către intimata pârâtă pentru motivele expuse în cererea de recurs. În consecință asolicitat în continuare admiterea recursului. 4.3. Prin notele de ședință din data de 26 octombrie 2020 recurenta reclamntă, raportat le adoptarea Legii nr. 54/2019 prin care, la articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după alin. (4) s-a introdus un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: "(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare.", a invocat incidența prescripției extinctive. În acest sens a arătat că de la producerea presupusului incident de integritate, în anul 2012 și până la emiterea raportului de evaluare, în 22 septembrie 2017, au trecut mult peste cei trei ani reglementați de art. 25 alin. (5) din Legea 176/2010. Susține și că întrucât la data intrării în vigoare a modificărilor legislative cauza este pe rolul instanțelor de judecată, modificările legislative referitoare la prescripția extinctivă se aplică și acesteia. 4.4. Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 2 nov. 2020 intimata pârâtă a solicitat respingerea susținerilor formulate de recurenta reclamantă prin notele de ședință din data de 26 octombrie 2020, ca tardive, susținînd că în această etapă procesuală, recurenta reclamantă avea posibilitatea legală de a formula critici doar prin intermediul motiveleo de recurs. Prin notele de ședință recurenta reclamantă a formulat critici noi, care nu au fost invocate în fața instanței de fond și nici prin motivele de recurs. Arată și că potrivit art. 2513 C. civ., prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, prescripția nemaifiind o excepție de ordine publică. Recurenta reclamantă a invocat pentru prima dată excepția prescripției la termenul din data de 3 nov. 2020, în recurs, moment la care era decăzută din dreptul de a o invoca, neputându-și astfel modifica cerere de chemare în judecată. Modificarea cererii de chemare în judecată la acest moment nu poate avea loc, fiind depățit atât termenul de invocare a excepției privind prescripția, cât și cel în care ar fi fost posibilă modificare contestației.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate excepția prescripției extinctive invocată de recurenta reclamantă prin notele de ședință din data de 26 octombrie 2020 instanța de recurs reține că această excepție este tardiv invocată pentru următoarele considerente: În primul rând, referitor la norma juridică invocată de recurenta reclamantă se observă că aceasta reglementează prescripția extinctivă a răspunderii civile, administrative sau disciplinare, pentru faptele care determină existența stării de incompatibilitate, ceea ce excede prezentului cadru procesual circumscris art. 22 din Legea 176/2010 respectiv contestație împotriva raportului de evaluare a incompatibilității, iar nu un litigiu privind răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară a recurentei reclamante, care nu poate fi decât eventual subsecvent soluționării prezentei cauze, în concordanță cu dispozițiile art. 25 din Legea 176/2010. Pe de altă parte chiar dacă s-ar reține că prescripția extinctivă invocată de recurenta reclamantă ar fi aplicabilă în speța dedusă judecății, se constată că Legea nr. 54/2019 prin care se instituie această prescripție nu cuprinde dispoziții derogatorii de la dreptul comun în privința momentului până la care aceasta poate fi invocată. Or, față de vechea reglementare a prescripției extinctive, cuprinsă în Decretul nr. 167/1958, actuala reglementare din Noul C. civ. nu mai consideră prescripția extictivă ca fiind o excepție de ordine publică ce poate fi invocată în orice etapă a procesului. Astfel, potrivit art. 2.513 din Noul C. civ., aplicabil în cauză în raport de momentul față de care se cercetează starea de incompatibilitate, anul 2012: "Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate." Ca urmare, chiar dacă legea invocată de recurenta reclamantă este ulterioară sentinței recurate și chiar recursului declarat de reclamantă, aceste împrejurări nu pot fi privite ca motive care să permită invocarea prescripției după momentul statuat prin dispoziliile legale care reglementează regimul juridic al acestei instituții. Pe de altă parte, dacă s-ar admite că prescripția extinctivă ar putea fi invocată direct în recurs s-ar încălca dispozițiile art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ. care nu permit schimbarea cauzei litigiului în căile de atac. Or, prin invocarea de către recurenta reclamantă a dispozițiilor privind prescripția extinctivă direct în recurs, în realitate, se adaugă motivelor de anulare ale raportului de evaluare susținute prin cererea de chemare în judecată un nou motiv de anulare, ceea ce este prohibit de dispozițiile legale anterior citate. În continuare examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: 1) Un prim motiv de casare invocat de recurenta reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când aceast nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Acest motiv de casare nu este incident în cauză, deoarece din cuprinsul reglementării motivului de casare invocat rezultă că, în concepția legiuitorului, nemotivarea constituie un temei de casare nu numai atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină "decizia" judecătorului. Ipotezele în care se poate reține o nemotivare a hotărârii judecătorești în sensul motivului de casare analizat sunt, potrivit dispoziției legale ce îl reglementează: existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și al justificării în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii. De asemenea, jurisprudența a mai stabilit că motivarea sumară și confuză echivalează deopotrivă cu o nemotivare. Niciuna din aceste ipoteze nu se regăsește în speța dedusă judecății, fapt ce rezultă din considerentele sentinței recurate prin care judecătorul fondului a analizat cererile și susținerile părților, nepunându-se reține existența unei contradicții între considerentele expuse și soluția pronunțată și nici existența unei contradicții esențiale între considerente, care să conducă la concluzia că nu se poate analiza raționamentul logico-juridic în temeiul căruia a fost pronunțată sentința recurată. Ca urmare, instanța de recurs va reține că sentința supusă controlului judiciar în cauza dedusă judecății răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. cuprinzând în considerentele sale, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, cu arătarea motivelor pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Instanța de recurs subliniază că prin prisma motivelor de casare reglementate de legea de procedură nu trebuie confundată ipoteza lipsei motivării hotărârii judecătorești, ce poate fi cenzurată de instanța de control judiciar prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu ipoteza în care partea este nemulțumită de raționamentul logico-juridic expus de instanță în considerentele hotărârii pronunțate considerând că acesta nu corespunde în mod satisfăcător argumentelor prezentate în susținerea pretențiilor sau apărărilor sale, respectiv acestea nu au fost reținute ca întemeiate. 2) Analizând speța dedusă judecății prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material se rețin următoarele: a) Relativ la motivul prin care se invocă de către recurenta reclamantă nulitatea raportului de evaluare ca urmare a încălcării de către inspectorul de integritate a dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010 se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Potrivit art. 13 alin. (2) Legea 176/2010: "Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută." Privitor la interpretarea și aplicarea acestei dispoziții legale în speța dedusă judecății se vor reține ca fondate apărările intimatei pârâte potrivit cărora prevederile art. 13 din Legea nr. 176/2010 se referă la evaluarea averii iar nu în mod direct la evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, activitatea de evaluare a acestora din urmă fiind cuprinsă în Secțiunea a 3-a din Legea nr. 176/2010, începând cu art. 20. În procedura de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților, art. 20 alin. (1) prevede că: "Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere." Ca urmare, în materia evaluării conflictelor de interese și incompatibilităților legiuitorul a permis inspectorilor de integritate să demareze activitatea de evaluare chiar anterior informării persoanei în cauză, o atare activitate implicând atât evaluarea declarațiilor persoanei evaluate cât și obținerea altor date și informații. În consecință, deși art. 20 alin. (5) din Legea 176/2010 face trimitere la dispozițiile art. 13 și 15 din același act normativ, din Secțiunea a 2-a, dedicată evaluării averilor, trimiterea realizată a precizat că aplicarea acelor norme se face,.în mod corespunzător", ținându-se cont de normele cu caracter special din Secțiunea a 3-a, care cuprinde procedura evaluării conflictelor de interese și a incompatibilităților. Așadar, interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 20 și, respectiv. 13 si 15 din Legea 176/2010, trebuie realizată ținându-se cont de caracterul special al normelor din art. 20. Astfel rezultă că în activitatea de evaluare a incompatibilităților obținerea altor date și informații decât cele cuprinse în declarațiile persoanei evaluate poate fi realizată chiar anterior solicitării unui punct de vedere persoanei în cauză, în condițiile în care din art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 rezultă în mod clar că solicitarea unui punct de vedere persoanei evaluate este necesară doar "în urma evaluării declaratei de interese, precum și a altor date și informații", dacă se identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități. Pe de altă parte se reține că prin art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010, după ce în primul aliniat al acestui articol se precizează care sunt procedurile ce pot fi derulate în cadrul activității de evaluare a averii, anterior și ulterior informării și invitării persoanei evaluate pentru prezentarea unui punct de vedere, legiuitorul a stabilit sancțiunea nulității actelor de evaluare doar în măsura în care inspectorul a valorificat date sau informații care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14. Or, art. 14 din Legea 176/2010 prevede că inspectorul de integritate informează despre aceasta persoană în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18. Prin urmare, și în cazul evaluării averii, activitatea de evaluare se poate desfășura legal anterior informării persoanei evaluate, obligația de informare și solicitare a unui punct de vedere survenind doar la momentul la care se ivesc indiciile unor diferențe semnificative, care ar putea conduce la elaborarea unui raport de evaluare, fiind nule doar acele acte întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după ivirea unor astfel de indicii, fără solicitarea punctului de vedere al persoanei evaluate. În speță, inspectorul de integritate, urmare a declanșării procedurii de evaluare cu privire la respectarea regimului juridic al incompatibilităților pe perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice în lucrarea înregistrată cu nr. x/S/II/20.11.2014. a trimis către reclamantă informarea cu privire la declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților, informare ce a fost înregistrată sub nr. x/27.11.2014, trimisă la adresa de domiciliu a recurentei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceasta fiind primită de recurenta reclamantă la data de 03.12.2014. Cum procedura evaluării s-a declanșat în data de 20.11.2014, inspectorul de integritate a solicitat informații referitoare la recurentă de la instituțiile și autoritățile publice, persoane juridice de drept public sau privat numai după informarea trimisă recurentei sub nr. x/27.11.2014, prin care i s-a adus la cunoștință că s-a declanșat procedura de evaluare. După informarea recurentei, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a procedat la solicitarea de date, documente și informații de la instituții și autorități publice, care sunt necesare desfășurării activității de evaluare. Astfel, sub aspect procedural au fost îndeplinite prevederile Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește informarea recurentei despre declanșarea activității de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, în perioada exercitării funcției publice. De asemenea, inspectorul de integritate a respectat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, solicitând recurentei un punct de vedere la momentul la care, din datele și informațiile obținute, a constatat ca există indicii cu privire la o situație de incompatibilitate în privința sa. Pe de altă parte datele sau documentele solicitate autorităților/instituțiilor în care persoana evaluată își desfășoară funcția/funcțiile publice, în virtutea cărora este atrasă evaluarea, reprezintă date cu caracter public, care nu intră sub incidența dispozițiilor art. 20 alin. (5) cu referire la art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010. b) Este însă fondat motivul prin care recurenta reclamantă invocă greșita interpretare și aplicare în speța dedusă judecății a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției Potrivit acestei dispoziții legale: "Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, (…) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;". Relevant în ceea ce privește incompatibilitatea reținută în sarcina recurentei reclamante este faptul că aceasta, funcționar public în cadrul Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (OIR POSDRU) Regiunea Centru Alba Iulia, în perioada deținerii și exercitării acestei funcții publice, a desfășurat în anul 2012, în calitate de expert judiciar, activități remunerate în cadrul Tribunalului Alba - Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile Alba Raportat la această stare de fapt, instanța de recurs, contrar celor avute în vedere de instanța de fond, reține că în speță nu subzistă incompatibilitatea reglementată de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003. Astfel, se are în vedere că incompatibilitatea analizată prohibește deținerea simultană de către funcționarul public și a altei funcții în cadrul unei autorități sau instituții publice, sau, în a doua ipoteză, desfășurarea de către funcționarul public și a altei activități în cadrul unei autorități sau instituții publice. Or, potrivit O.G. nr. 2/2000, privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, art. 1 alin. (2): "Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândește această calitate în condițiile prezentei ordonanțe și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București. Expertul tehnic judiciar este expert oficial și poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești sau de alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare." Potrivit art. 4 din același act normativ: "(1) În scopul coordonării și îndrumării, din punct de vedere administrativ și metodologic, precum și al controlului activității de expertiză tehnică judiciară, în cadrul Ministerului Justiției funcționează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. (2) În cadrul tribunalelor funcționează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile." De asemenea art. 5 din O.G. nr. 2/2000 precizează că: "Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experții tehnici, individual sau în societăți comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice." Ca urmare, activitatea de expertiză tehnică judiciară se exercită de către experți individual sau în cadrul unor societăți comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice, iar nu în cadrul Biroului central pentru expertize tehnice judiciare sau a birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile, care au doar rolul de a coordona și îndruma, din punct de vedere administrativ și metodologic această activitate, exercitată însă în formele reglementate de art. 5 din O.G. nr. 2/2000. Din acest punct de vedere nu se poate susține legal, în sensul incompatibilității prevăzute de art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003 că expertul judiciar exercită o funcție în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile în raza de competență a căruia își desfășoară activitatea ca expert tehnic individual. Pe de altă parte nu se poate reține nici că activitatea de expertiză desfășurată individual, cum este situația în speța dedusă judecății ar reprezenta o activitate desfășurată "în cadrul" biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile, deoarece activitatea de expertiză, așa cum s-a arătat anterior, se desfășoară ca mod de organizare, fie individual, fie în cadrul unor societăți comerciale cu acest obiect de activitate, aceste moduri de desfășurare a activității fiind doar coordonate și îndrumate din punct de vedere administrativ și metodologic de către biroul locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile pe raza cărui expertul. Astfel, apare ca evident în situația unui expert judiciar care își desfășoară activitatea în cadrul unei societăți comerciale că acesta nu desfășoară activitatea de expertiză în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile ci în cadrul societății comerciale cu acest obiect de activitate. Ca urmare se impune a fi reținut că și în situația în care expertul judiciar își desfășoară activitatea în mod individual, ca persoană fizică autorizată sau în altă formă de organizare individuală a activității prevăzută de lege, această activitate nu este desfășurată în cadrul biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile în accepțiunea art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea 161/2003. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va admite acțiunea introductivă, anulându-se Raportul de evaluare nr. x/22.09.2017 privind pe reclamantă. Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. intimata-pârâtă va fi obligată la plata către recurenta-reclamantă A., a cheltuielilor de judecată în sumă de 7250 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocat în fond și recurs.