ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 329/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/7 iunie 2017.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 179 din 28 noiembrie 2017, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Raportul de evaluare nr. x din 7.06.2017 și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, prin dispozițiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, nu a fost instituit un anumit termen pentru emiterea raportului de evaluare și, deci, nu s-a prevăzut că raportul de evaluare se emite de inspectorul de integritate înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art,11 alin. f1) din același act normativ, cum în mod greșit a concluzionat instanța de fond.

Astfel, în opinia recurentei, raportul de evaluare nr. x/07.06.2017 a fost emis de inspectorul de integritate cu respectarea dispozițiilor acestui articol de lege, dovadă fiind faptul că, după ce persoana evaluată și-a exprimat punctul de vedere, înregistrat la Agenția Națională de Integritate, acesta, considerând, în continuare, că există elemente în sensul existenței unei incompatibilități, a procedat la emiterea raportului de evaluare ce face obiectul prezentei cauze, la data de 07.06.2017, raportul fiind comunicat persoanei evaluate în termenul legal de 5 zile de la emitere, conform avizului de primire aflat la dosarul cauzei.

Prin urmare, interpretarea dată de instanța de fond cu privire la prescripția răspunderii administrative a reclamantului A. este nelegală, respectiv neconformă cu scopul și intenția legiuitorului. Din această perspectivă, în opinia recurentei, nu pot fi reținute ca fondate cele motivate de instanța de fond cu privire la prescripția răspunderii administrative, întrucât Legea nr. 176/2010 reprezintă norma specială în ceea ce privește evaluarea regimului incompatibilităților care derogă de la norma generală și care reglementează în mod expres, respectiv la art. 26 alin. (3), aspectele privind prescripția în materia răspunderii administrative.

Prin urmare, termenul general de prescripție prevăzut de art. 2517 din C. civ. pe care își fundamentează instanța de fond soluția, nu este aplicabil în speța dedusă judecății.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat și nu a depus întâmpinare în termenul legal, prevăzut de dispozițiile art. 201 alin. (2) din C. proc. civ.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru considerentele ce urmează:

Ca situație de fapt, se constată că, prin raportul de evaluare întocmit la data de 7 iunie 2017, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut în sarcina reclamantului starea de incompatibilitate în care s-a aflat acesta în perioada 25 iunie 2012 - 12 ianuarie 2013, având în vedere că, în această perioadă, ar fi deținut simultan calitatea de consilier local al Municipiului Pașcani și pe aceea de asociat al SC B. SRL, societate care a emis un număr de 16 facturi prin care a livrat UAT Pașcani mai multe bonuri valorice pentru consumul de carburant. Reclamantul a contestat acest raport de evaluare, pe cale acțiunii ce face obiectul prezentului dosar.

Prin sentința recurată, instanța de fond a apreciat ca fiind fondat motivul de nelegalitate axat pe intervenirea prescripției răspunderii administrative a reclamantului, având în vedere, pe de o parte, considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 449/16 iunie 2015 și, pe de altă parte, faptul că raportul de evaluare a fost întocmit în iunie 2017, la peste trei ani de la data stării de incompatibilitate derulate în perioada iunie 2012- ianuarie 2013; ca atare, a admis acțiunea și a dispus anularea raportului de evaluare întocmit în cauză.

Așa cum se poate observa din analiza conținutului încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 7.11.2017, dar și din practicaua sentinței ce face obiectul prezentului recurs, nici la termenul de judecată din data respectivă, dar nici la termenul la care s-a intrat în dezbateri, prima instanță nu a pus în discuție excepția prescripției și nici nu a fost învestită cu soluționarea unei astfel de excepții.

Contrar celor susținute de către intimatul-reclamant în fața Înaltei Curți, acesta nu a învestit instanța de fond cu excepția prescripției, nici prin acțiunea introductivă și nici prin răspunsul la întâmpinare, această chestiune fiind pusă în discuție exclusiv din inițiativa curții de apel și sub forma discutării aplicabilității Deciziei nr. 449 din 16 iunie 2015 a Curții Constituționale, ceea ce nu poate echivala sub nicio formă cu o reală respectare a principiului contradictorialității în procesul civil, principiu care presupune respectarea dreptului părților aflate pe poziții contrare de a propune și a administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează în dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților sau al judecătorului.

Pe de altă parte, art. 2512 alin. (1) din C. civ. instituie norma legală potrivit căreia invocarea prescripției se poate efectua doar de titularul în folosul căruia a curs prescripția. Aceasta înseamnă că prescripția poate fi opusă, de regulă, pe cale de excepție, de apărare formulată de cel în folosul căruia curge prescripția, iar excepția de prescripție constituie o excepție de drept material substanțial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acțiune) și nu un drept procedural născut în timpul procesului.

Asupra prescripției extinctive instanța urmează să se pronunțe doar după ce excepția a format obiect de dezbatere contradictorie. În literatura de specialitate (A. Vasile, "Excepțiile procesuale în noul C. proc. civ..", Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 437) s-a arătat că organul de jurisdicție nici nu ar putea pune în discuția părților excepția prescripției extinctive, deoarece, în ipoteza în care îi atrage pârâtului atenția asupra existenței posibilității de a se apăra prin invocarea prescripției, ar fi golit de conținut caracterul relativ al excepției, de vreme ce orice pârât va avea interesul să se opună acțiunii prin invocarea excepției. Așadar, normele privitoare la prescripție au caracter dispozitiv, părțile interesate fiind libere să le folosească sau nu astfel încât, din punct de vedere procesual, excepția prescripției este una relativă, care trebuie ridicată de partea interesată și, în niciun caz, nu poate fi ridicată prima dată într-o cale de atac.

În contextul expus, este fără putere de tăgadă faptul că prima instanță, analizând din oficiu prescripția, sub forma aplicabilității Deciziei Curții Constituționale nr. 449/16 iunie 2015 și soluționând cauza prin admiterea acestui motiv de nelegalitate invocat din oficiu, fără a mai păși la analiza motivelor de nelegalitate a raportului de evaluare invocate de către reclamant, a depășit limitele învestirii sale și a nesocotit reguli de procedură a căror încălcare atrage sancțiunea nulității, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 179 din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.

GGC - OB