ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4020/2022

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 26 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x din 7 octombrie 2020 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 9 din 18 ianuarie 2021, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate.

A anulat raportul de evaluare nr. x octombrie 2020.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 9 din 18 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Fără a dezvolta separat cele două motive de casare, recurenta-pârâtă formulează următoarele critici de nelegalitate în raport de sentința instanței de fond:

- instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, reținând, în mod nelegal, faptul că funcționarul public A. nu se află în situația de incompatibilitate prevăzută de acest articol de lege. Afirmă recurenta că interpretarea dată de instanță dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu ține cont de intenția legiuitorului prin reglementarea situațiilor de incompatibilitate pentru funcționarii publici;

- instanța de fond a pornit de la o situație premisă greșită și anume, că în speță, nu s-a făcut dovada că reclamanta ar exercita, de o manieră obișnuită, activități de reprezentare în instanță sau consiliere juridică, ulterior datei dobândirii calității de funcționar public. În concret, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat și cu privire la înscrisul depus în probațiune constând în adresa nr. x/26.09.2017 emisă de Instituția Prefectului Județul Iași către Comisia Locală de Fond Funciar Lețcani și către d-na avocat A., în calitate de reprezentant al d-lui B. și care viza situația juridică a unui teren solicitat, conform sentinței civile nr. 4977/2014.

- susține recurentul că din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond trebuia să tragă concluzia că reclamanta s-a folosit de procurile judiciare autentificate la notar pentru a presta activități specifice profesiei de avocat, iar elementele din fișa postului aferentă funcției publice de consilier juridic se regăsesc și în activitatea de reprezentare și redactare a actelor procedurale și care se circumscriu aceluiași domeniu de activitate în care își exercită funcția publică și anume, domeniul juridic;

- motivarea instanței de fond fundamentată pe dispozițiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 este străină de natura cauzei, având în vedere că incompatibilitatea reclamantei a fost reținută în temeiul art. 96 alin. (1) din aceiași lege, astfel încât analogia făcută de instanța de fond excede analizei prezentei cauze și nu respectă dispozițiile art. 10 din C. civ. care interzice interpretarea prin analogie.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă reiterează și argumentele aduse în combaterea demersului judiciar în fața instanței de fond, precum și elementele de fapt și de drept reținute în Raportul de evaluare întocmit pentru reclamanta A..

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că singura critică subsumată acestuia se referă la faptul că instanța de fond și-a întemeiat raționamentul pe un motiv străin de natura cauzei, respectiv pe dispozițiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, text legal fără incidență în cauză.

Pentru a ne afla în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sub forma unei motivări străine de natura pricinii, trebuie să rezulte din considerentele hotărârii că aceasta cuprinde "numai motive străine de natura cauzei".

Analizând considerentele reținute de instanța de fond în motivarea soluției, instanța de control judiciar constată că trimiterea la dispozițiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 reprezintă un argument de logică juridică expus în continuarea și întărirea raționamentului exprimat anterior în cuprinsul sentinței pronunțate, raționament întemeiat pe interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, text legal care a stat la baza constatării cazului de incompatibilitate reținut de autoritatea pârâtă prin Raportul de evaluare contestat în cauză.

Din motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care s-au invocat, instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile.

Se constată astfel, că soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unor motive străine, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, critica recurentei-pârâte nu susține motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv un aspect ce ține de modalitatea în care judecătorul a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, instanța de fond precizând expres că, în mod greșit, autoritatea pârâtă a eludat prevederile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, care, în opinia primei instanțe au incidență în cauză.

În consecință, împrejurarea că recurenta-pârâtă este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența tezei reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. privind invocarea unor motive străine de natura pricinii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta nu aduce prin criticile formulate argumente de natură a răsturna raționamentul juridic al instanței de fond.

Astfel, Înalta Curte reține că potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003: "Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului."

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de fond a constatat că textul de lege art. 96 alin. (1) în forma în vigoare la momentul întocmirii Raportului de evaluare a fost introdus în Legea 161/2003 prin art. 52 din Legea 330/2009, context în care norma vădește intenția legiuitorului de a lărgi posibilitățile de acțiune și câștig ale funcționarilor publici, fără ca posibilele alte funcții exercitate de aceștia în domeniul privat, fie ele și remunerate, să poată fi interpretate drept situații de incompatibilitate. Prin urmare, norma se impune a fi interpretată în sensul acordării unei permisiuni limitate și nu ca o interdicție absolută.

În al doilea rând, în acord cu instanța de fond, instanța de recurs constată că în speță nu se poate vorbi despre "exercitarea unei funcții" întrucât noțiunea presupune, prin ipoteză, o anumită durată în timp dar și o frecvență/constanță a actelor materiale ce o compun.

În speță, reclamantei i s-a imputat exercitarea a două activități punctuale de reprezentare în instanță a două persoane fizice, cu titlu gratuit, în cadrul unor proceduri civile, la trei termene de judecată, în baza unei procuri judiciare notariale.

Trimiterea de către recurenta-pârâtă la înscrisul emis de Instituția Prefectului Județul Iași, depus la fila x al dosarului de recurs, nu are nicio relevanță probatorie în cauză, atâta vreme cât activitatea desfășurată de către reclamantă prin raportare la calitatea sa de mandatar a dl. B. (calitate dobândită anterior suspendării din activitatea de avocatură-fila x) nu a fost în niciun fel valorificată de către inspectorul de integritate și, astfel, nu poate fi analizată direct în faza contencioasă a raportului juridic administrativ născut între părțile litigante. Mai mult decât atât, din cuprinsul acestui înscris rezultă faptul că autoritatea respectivă a luat în considerare procura notarială dată de d-nul B., d-nei A. și nu calitatea acesteia de avocat.

Pe de altă parte, în mod judicios, a constatat instanța de fond că, niciunul din cele două acte de reprezentare în instanță nu se află în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile reclamantei exercitate ca funcționar public, legătură raportată la substanța celor două activități, cea de consilier juridic al unei instituții publice și cea de mandatar. Cele două procuri de reprezentare au fost date în cadrul a două litigii civile desfășurate exclusiv între privați, primul litigiu fiind unul de divorț și al doilea unul aferent contestației la executare silită. Interesele generice sau concrete ale autorității publice în care reclamanta își desfășoară activitatea de consilier juridic nu au fost în niciun fel puse în discuție în niciunul din cele două litigii civile, autoritatea nu a avut calitatea de parte în acestea și nici nu a emis vreun act supus analizei instanței. Cele două litigii s-au axat pe interesele private în discuție, fără nicio legătură cu recunoașterea sau exercitarea vreunui interes public.

Mai reține Înalta Curte și faptul că, în realitate, intimatei-reclamante i s-a imputat de către autoritatea pârâtă, faptul că a acționat în calitate de mandatar judiciar pentru două persoane fizice cărora l-a apărat drepturi de natură privată, situație care, astfel cum a constatat și prima instanță, s-ar afla sub incidența art. 94 alin. (4) din Legea 161/2003: "Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită."

Astfel, chiar dacă autoritatea pârâtă a invocat un anumit temei de drept pentru emiterea actului administrativ contestat, în cadrul controlului judecătoresc de legalitate, instanța de contencios administrativ poate reține inclusiv greșita încadrare juridică a situației de fapt expuse în raportul de evaluare, astfel încât, în mod corect, raționamentul juridic al instanței de fond a vizat și dispozițiile art. 94 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, constatând că atitudinea reclamantei nu poate fi încadrată nici în acest caz de incompatibilitate, nefiind dovedită existența unei legături între funcția exercitată și conținutul mandatului.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 9 din 18 ianuarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.