ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1386/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2019 la data de 12.04.2019, repartizată spre soluționare secției a IV-a Civile, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 358.500 euro (echivalentul a 1.703.126 RON, indicați în vederea stabilirii timbrajului), reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractului de concesiune directă nr. x/19.02.2015, constând în pierderea sprijinului financiar de care putea beneficia potrivit Ordinului M.A.D.R. nr. 1763/10.11.2014 în vederea realizării măsurilor eligibile prevăzute de acest act normativ precum și obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședință din data de 19.06.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a completului de drept comun și a fost înaintată cauza la registratura secției a VI-a a Tribunalului București pentru a fi repartizată spre competentă soluționare către un complet specializat care judecă și litigii cu profesioniști. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a la data de 08.07.2019 sub nr. x/2019*. La data de 04.10.2019, în cadrul dosarului nr. x/2019, pârâta-reclamantă a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt dovedite condițiile răspunderii civile contractuale. Totodată, prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat constatarea încetării de drept a contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 3/19.02.2015, încheiat cu reclamanta-pârâtă, pentru neîndeplinirea condiției obligatorii prevăzute de art. 212 din Legea nr. 268/2001. Prin încheierea de ședință din data de 19.12.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția necompetenței funcționale, cauza a fost trimisă spre soluționare secției a IV-a Civilă a Tribunalului București, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost suspendată, din oficiu, judecata cauzei. Prin sentința civilă nr. 13/05.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a IV-a Civilă a Tribunalului București. Prin încheierea de ședință din data de 17.02.2021 s-a luat act de decesul reclamantei A., survenit la data de 14.01.2021, și s-a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamantă-pârâtă a moștenitoarei acesteia, B., potrivit certificatului de moștenitor nr. x/27.01.2021. În ședința publică din data de 15.03.2023, reprezentantul pârâtei-reclamante a formulat cerere de renunțare la judecarea cererii reconvenționale și a depus în scris această cerere la data de 21.03.2023.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1013/18.10.2023, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea principală formulată de către reclamanta-pârâtă B. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului, a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 358.500 euro către reclamanta-pârâtă, a luat act că pârâta-reclamantă a renunțat la judecata cererii reconvenționale. Tribunalul a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, a dispus majorarea onorariului de expert la valoarea finală totală de 10.000 RON și a obligat reclamanta-pârâtă la plata onorariului suplimentar de expert în valoare de 7.000 RON, luându-se act că reclamanta-pârâtă își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 633A din 3 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de către apelanta pârâtă Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 1013/18.10.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B.. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A menținut soluția primei instanțe cu privire la onorariul expertului. A admis excepția tardivității apelului formulat de către expertul C. și a respins apelul formulat de către expertul C., ca fiind tardiv.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 633A din 3 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs recurenta-reclamantă B. și recurenta C.. Recurenta-reclamantă B. a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. În motivarea recursului, recurenta reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând au fost încălcate principiile bunei credințe și nemo allegans propriam turpitudinem auditur, prin raportare la situația de fapt existentă, și au fost interpretate și aplicate eronat dispozițiile art. 1385 alin. (4) și art. 1532 alin. (2) din C. civ. Recurenta reclamantă a expus chestiuni prealabile vizând procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ. și a arătat că a invocat exclusiv chestiuni ce țin de încălcarea sau interpretarea greșită a dispozițiilor C. civ.. Știind ca recursul nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, recurenta reclamantă a solicitat Înaltei Curți să judece dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept aplicabile. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1385 alin. (4) și art. 1532 alin. (2) din C. civ., recurenta reclamantă a arătat că, deși formal instanța de apel distinge diferențele dintre un prejudiciu clasic, constând într-o pierdere efectiv suferită, și un prejudiciu constând în pierderea unei șanse, motivarea sa nesocotește dispozițiile art. 1532 alin. (2) ale art. 1385 alin. (4) din C. civ., considerând că dacă un prejudiciu nu a fost realizat efectiv, victima acestuia nu are dreptul la despăgubiri. Practic, instanța de apel golește de conținut dispozițiile mai sus evocate, apreciind că, dacă nu exista certitudine cu privire la obținerea rezultatului din șansa pierdută, repararea nu poate fi acordată. Aceasta, în pofida textului de lege, care prevede expressis verbis că instanța trebuie să analizeze în concret probabilitatea obținerii avantajului. Este evident că acest element - "alea" - este cel care diferențiază cele două tipuri de prejudicii. Recurenta reclamantă a exemplificat cu situația neglijenței unui avocat care nu îndeplinește un act procedural, clientul său fiind decăzut din anumite drepturi procesuale, și cu situația culpei unui transportator, care nu transportă la timp un cal pentru un concurs hipic. În ambele situații, există o șansă reală și serioasă pentru câștigarea dosarului/cursei care rezultă din situațiile de fapt prezentate. Procentul în care aceasta poate sau nu să fie valorificată este singura neecunoscută pentru determinarea prejudiciului, fiind în sarcina instanței determinarea acestuia. Recurenta reclamantă a considerat că realitatea și seriozitatea șansei pe care a pierdut-o a fost analizată de către instanță într-o manieră situată în afara legii. Concret, instanța de apel a înlăturat elementul "alea" prevăzut expres de legiuitor, din textul de lege aplicat (art. 1532 alin. (2) și art. 1385 alin. (4) din C. civ.). Recurenta reclamantă a arătat că seriozitatea și realitatea șansei sale este indubitabilă (sorgintea acestei șanse rezidă în înseși actele normative care prevedeau posibilitatea obținerii de fonduri europene pentru orice persoană aflată în situația sa), însă instanța de apel interpretează dispozițiile legale evocate în sensul excluderii analizei elementului "alea". Recurenta reclamantă a arătat că instanța de apel nu a analizat în procente probabilitatea de valorificare a șansei. Curtea de Apel București a apreciat că lipsa certitudinii obținerii fondurilor europene echivalează cu lipsa șansei obținerii acestora. Dacă instanța de apel ar fi apreciat motivat că despăgubirile acordate de către instanța de fond trebuie reduse la un prag inferior celui acordat pentru un prejudiciu maximal, criticile invocate nu ar fi putut fi formulate. Instanța de apel a încălcat în mod evident legea, neefectuând un calcul al probabilităților, care să genereze un procent concret în care șansa se putea realiza. Cu privire la încălcarea principiilor bunei credințe și nemo allegans propriam turpitudinem auditur, recurenta reclamantă a arătat că instanța de apel a socotit-o culpabilă pentru lipsa planului individual, în condițiile în care elaborarea acestuia a fost împiedicată tocmai de faptele dovedite nelegale ale Agenției Domeniilor Statului. Concret, Agenția Domeniilor Statului și-a invocat propria turpitudine în susținerea apelului iar Curtea de Apel București a dat eficiență acestor susțineri, valorificând reaua credință a intimatei, care a reziliat în mod dovedit abuziv contractul și a împiedicat reclamanta să obțină actele a căror lipsă i-a fost imputată. Adică, pe raționamentul Curții de Apel București, reclamanta este răspunzătoare pentru culpa dovedită a pârâtei (rezilierea abuzivă a contractului de atribuire directă și efectele dezastruoase ale acestei rezilieri). Recurenta C. a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la rejudecarea apelului său având în vedere că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta a formulat critici referitoare la stabilirea onorariului aferent efectuării raportului de expertiză judiciară, invocând criteriile de acordare a onorariului expertului judiciar, considerând că se impune mărirea onorariului raportat la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 din care reiese că onorariul aferent expertizei tehnice judiciare urmează să fie stabilit pe baza unor criterii cumulative, și anume: complexitatea lucrării, volumul de muncă și gradul științific al expertului judiciar. Recurenta a arătat că raportul de expertiză, aferent a trei campanii viticole, prezintă un caracter foarte tehnic, și a descris complexitatea raportului de expertiză, datorată de multitudinii de măsuri ce se află în planul de reconversie, respectiv: defrișarea plantației vechi prin scoaterea, strângerea și arderea rădăcinilor viței de vie care constituie o sursă de infecție în special pentru cancerul bacterian - agrobacterium vitis; cultivarea plantelor furajere anuale și perene pe o perioadă de 1-3 ani, asigurându-se o perioadă de odihnă a solului și evitarea infestării noii plantații cu cancer bacterian. Elaborarea acestui raport a necesitat un volum de muncă imens, cu un nivel de responsabilitate foarte ridicat, având în vedere circumstanțele cauzei și realitatea faptică din teren. Amplitudinea temporală a muncii a fost datorată faptului că aceste campanii viticole menționate erau întinse pe un spațiu foarte mare, respectiv 40 de hectare, și de faptul că în timpul întocmirii raportului de expertiză a survenit Pandemia de COVID - 19, aceasta îngreunând toate activitățile aferente muncii. Recurenta a invocat art. 339 alin. (2) din C. proc. civ. și a arătat că a solicitat justificat majorarea onorariului acordat provizoriu, de la 3.000 de RON, la suma de 35.500 de RON. Recurenta a considerat că suma de 35.500 de RON se încadrează în prevederile legale referitoare la criteriile principale de apreciere cu privire la onorariul aferent efectuării expertizei judiciare având în vedere și durata îndelungată de timp pe care a acordat-o întocmirii raportului de expertiză. Recurenta a arătat că nu a efectuat verificări suplimentare cu privire la îndeplinirea tuturor criteriilor din care să rezulte existența unei posibilități reale de aprobare a cererii de acordare a fondurilor de la Uniunea Europeană, întrucât acest lucru nu a fost cerut prin obiectivul stabilit de către instanța de judecată. Prin urmare, prejudiciul pe care l-a calculat, constând în pierderea unei șanse, este strict ipotetic, fiind condiționat de aprobarea cererii de plată. Este de notorietate că fondurile aferente cererii nu se aprobă pur și simplu, doar în urma depunerii planului individual pentru programul de restructurare sau reconversie, care să conțină și acordul scris al proprietarului suprafețelor de teren pentru care se solicită realizarea de măsuri din cadrul programelor de restructurare/reconversie, cu atât mai mult cu cât cadrul normativ al Uniunii Europene din domeniul viticol este arhireglementat, fiind necesară îndeplinirea mai multor criterii, nu doar simpla depunere a planului individual.

Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă Agenția Domeniilor Statului a depus întâmpinare la recursul declarat de către reclamanta B. împotriva deciziei nr. 633/03.06.2024 a Curții de Apel București, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. În motivarea întâmpinării, intimata pârâtă a arătat că, subsumat raționamentului juridic dezvoltat pentru fundamentarea soluției favorabile din apel, s-a procedat la analizarea aspectelor principale invocate prin calea de atac devolutivă, inclusiv a celor esențiale pentru corecta soluționare a litigiului întrucât sunt specifice proiectelor finanțate din fonduri europene, potrivit cărora plata sprijinului comunitar se realizează nu doar după parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de ordinul menționat și depunerea înscrisurilor eligibile, ci mai ales, după implementarea efectivă a fiecărei măsuri eligibile, conform graficului de execuție preconizat pe fiecare campanie viticolă și după recepția cantitativă și calitativă a fiecărei lucrări prin proces-verbal, conform modalității prevăzută în art. 6.1 - 6.10 din Ordinul nr. 1763/2014. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă este nefondat iar recursul declarat de expert este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, se observă lipsa de relevanță a chestiunilor expuse în cererea de recurs, vizând procedura de filtrare a recursurilor prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., față de împrejurarea că acest text legal a fost abrogat prin Legea nr. 310/2018 și nu este incident în cauză. Astfel, în ceea ce privește aplicarea în timp a prevederilor care modifică C. proc. civ., se constată că acestea se aplică numai proceselor și executărilor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, potrivit regulilor de aplicare în timp a normelor de procedură prevăzute de art. 24 - 27 din C. proc. civ.. Or, procesul de față a început prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2019 la data de 12.04.2019, după intrarea în vigoare a legii modificatoare. În consecință ea este aplicabilă în cauză iar prezentul recurs nu este supus procedurii de filtrare. În ceea ce privește obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, în raport cu care trebuie stabilite normele de drept aplicabile, instanța de apel a constatat că reclamanta a promovat prezentul demers judiciar pentru a obține repararea unui prejudiciu patrimonial cauzat ca urmare a nerespectării prevederilor contractului de concesiune nr. x/19.02.2015 încheiat cu intimata pârâtă, prejudiciu care constă în pierderea sprijinului financiar de care ar fi putut beneficia potrivit Ordinului MADR nr. 1763/10.11.2014 în vederea realizării măsurilor eligibile prevăzute de către acest act normativ în perioada 2016 - 2019, în concret fiind solicitată repararea prejudiciului cauzat prin pierderea șansei de a obține fonduri europene. În această situație, în mod corect instanța de apel a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 1385 alin. (4) și art. 1532 alin. (2) din C. civ. Conform art. 1385 alin. (4) din C. civ., dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei. Potrivit art. 1532 alin. (2) din C. civ., prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului. Astfel, dispozițiile art. 1385 alin. (4) din C. civ. reglementează întinderea reparației, acordând persoanei prejudiciate prin producerea unei fapte ilicite posibilitatea reparării prejudiciului rezultat din "pierderea unei șanse". În privința cuantificării reparației, textul legal menționat acordă dreptul persoanei prejudiciate la o reparație proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținându-se cont de împrejurări și de situația concretă a victimei. Similar, art. 1532 alin. (2) din C. civ. reglementează dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin pierderea șansei de a obține un avantaj, un asemenea prejudiciu putând fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, stabilirea despăgubirilor având la bază calculul probabilităților și procentul în care șansa se putea realiza. În aplicarea acestor texte legale, despăgubirile care pot fi acordate pentru repararea prejudiciului constând în pierderea unei șanse sunt inferioare avantajelor pe care creditorul le-ar fi putut obține din valorificarea șansei, instanța stabilind cuantumul despăgubirilor astfel cum s-a arătat mai sus, pornind de la calculul probabilităților și de la procentul în care șansa se putea realiza, având în vedere reperele indicate de art. 1532 alin. (2) din C. civ. - circumstanțele cauzei și situația concretă a creditorului. Textele legale enunțate determină condițiile care trebuie întrunite pentru repararea prejudiciului cauzat prin pierderea unei șanse: existența unei șanse efective și serioase și existența unui prejudiciu real și cert. Raportat la datele speței, în care se invocă nerespectarea unei obligații contractuale, pentru a dovedi că șansa de a obține avantajul îndeplinește condițiile de a fi efectivă și serioasă, creditorul obligației neîndeplinite trebuie să demonstreze că a ratat obținerea unui avantaj, în sensul că exista o probabilitate ca obiectivele propuse să se fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit neexecutarea culpabilă din partea debitorului. Șansa trebuie delimitată de speranța legitimă, marcată de o componentă subiectivă constând în așteptarea rezonabilă a persoanei respective că va primi un beneficiu; șansa include o componentă circumstanțială, de natură obiectivă. Astfel, pierderea șansei constă în pierderea posibilității valorificării unui drept în împrejurări favorabile de natură a asigura realizarea obiectivului urmărit. Prejudiciul real și cert constă în crearea unei situații dezavantajoase pentru partea în privința căreia nu s-a executat obligația contractuală, prin ratarea oportunității. Este de observat că art. 1532 din C. civ. instituie cerința caracterului cert al prejudiciului în toate cazurile, fiind astfel corectă afirmația instanței de apel în sensul că este supus reparației doar prejudiciul cert. Astfel, în cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse, prejudiciul există și este cert, constând în echivalentul bănesc al șanselor de câștig sau pierdere. În consecință, întinderea reparației nu este egală cu avantajele pe care creditorul le-ar fi putut obține din valorificarea șansei, ci este proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului, în funcție de împrejurări și de situația concretă a creditorului. În cauză, s-a invocat prejudiciul pe care reclamanta, parte în contractul de concesiune, îl încearcă prin pierderea, din cauza neexecutării obligațiilor rezultate din contractul de concesiune de către pârâtă, debitor contractual, a posibilității de a obține un anumit rezultat, constând în sprijinul financiar de care putea beneficia potrivit Ordinului MADR nr. 1763/10.11.2014, dacă executarea ar fi avut loc. În raport cu cele arătate, în mod corect a stabilit instanța de apel că o condiție esențială pentru angajarea răspunderii civile în cazul prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse este aceea ca șansa să fie reală și serioasă. În evaluarea condiției șansei reale și serioase, trebuie stabilită măsura în care existau perspective reale de a obține rezultatul urmărit în cazul executării conforme din partea pârâtei. În acest sens, recurenta reclamantă a criticat argumentul instanței de apel conform căruia lipsa certitudinii obținerii fondurilor europene echivalează cu lipsa șansei obținerii acestora. Într-adevăr, în situația concretă a cauzei, trebuia stabilită măsura în care reclamanta avea perspective reale de a obține rezultatul pe care îl urmărea, constând în obținerea fondurilor europene, în situația în care pârâta nu ar fi procedat la rezilierea contractului de concesiune. În consecință este corect argumentul recurentei reclamante în sensul că nu se poate considera că lipsa certitudinii obținerii fondurilor europene echivalează cu lipsa șansei. Totuși, chiar dacă instanța de apel a statuat eronat că "o șansă reală și serioasă presupune o certitudine că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit evenimentul nefast" și că "nu a fost dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil" că "ar fi fost îndeplinite în privința sa în mod cumulativ condițiile prevăzute de acest act normativ pentru a beneficia de ajutor financiar", aceste considerente greșite ale instanței de apel nu sunt apte a conduce la casarea deciziei câtă vreme, în realitate, analiza efectuată în concret respectă reperele arătate mai sus. Astfel, în concret, analiza instanței de apel a fost realizată pentru a "determina care ar fi fost probabilitatea să obțină sumele pretinse precum și demersurile concrete pe care intimata reclamantă le-a întreprins în vederea obținerii lor, nefiind suficientă pentru repararea prejudiciului pretins simpla intenție a intimatei reclamante de a realiza o serie de lucrări în vederea plantării unor soiuri de viță de vie". În analiza caracterului real al șansei, reperul esențial este cel al momentului în care intervine fapta pârâtei care blochează realizarea șansei. Trebuie ca partea care se pretinde prejudiciată, la acest moment, să se afle pe punctul de începe să-și fructifice șansa sau chiar în cursul fructificării șansei. Astfel, posibilitatea producerii evenimentului favorabil trebuie să fie mai mult decât o simplă dorință subiectivă în sensul că, pentru a putea obține repararea prejudiciului, partea trebuie să demonstreze existența probabilității ca rezultatul favorabil să se îndeplinească în condițiile în care nu ar fi intervenit evenimentul care a suprimat șansa, iar la momentul săvârșirii faptei, partea începuse să își valorifice șansa sau ar fi fost foarte aproape de acest moment. Instanța de apel a realizat analiza necesară în raport cu acest reper, stabilind neîndeplinirea acestei condiții, "șansa de a obține finanțarea europeană neputând fi considerată ca fiind una reală și serioasă în condițiile în care intimata reclamantă nu putea prevedea faptul că dispozițiile actului normativ anterior menționat se vor modifica în sensul instituirii unei perioade suplimentare de depunere a cererilor iar documentația necesară nu fusese întocmită la data la care i-a fost comunicată rezilierea unilaterală a contractului, cu 4 zile înainte de expirarea termenului în care se puteau depune planurile individuale". Din examinarea raționamentului instanței de apel, nu se poate reține încălcarea principiului bunei credințe sau a principiului conform căruia nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține un drept, astfel cum a susținut recurenta reclamantă în cererea de recurs. În concret, recurenta reclamantă a considerat că instanța de apel a socotit-o culpabilă pentru lipsa planului individual, în condițiile în care elaborarea acestuia a fost împiedicată tocmai de faptele dovedite nelegale ale Agenției Domeniilor Statului; astfel, recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel a valorificat reaua credință a intimatei care a reziliat în mod abuziv contractul și a împiedicat-o să obțină actele a căror lipsă i-a fost reproșată de instanța de apel. Examinând considerentele instanței de apel, se constată că nu se verifică această susținere, în condițiile în care instanța nu a reproșat recurentei reclamante lipsa, din cuprinsul planului individual, a acordului scris al proprietarului. Astfel, conform Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, parte integrantă din Ordinul nr. 1763/2014, acordarea sprijinului financiar pentru programele de restructurare/reconversie necesită elaborarea de către solicitanți a unui plan individual pentru fiecare program de restructurare/reconversie care trebuie să îndeplinească cerințele expuse la pct. 3 iar pct. 4 stabilește cuprinsul planului individual, enumerând, la pct. 4.1. lit. a) - ț), documentele care trebuie depuse în vederea aprobării planului individual. Instanța de apel nu a reproșat recurentei reclamante lipsa acordului scris al proprietarului suprafețelor de teren pentru care se solicită realizarea de măsuri din cadrul programelor de restructurare/reconversie, menționat la lit. i), ci neîndeplinirea celorlalte cerințe instituite prin Norme, reținând că reclamanta "susține în acțiune că în perioada 2015 - 2018 erau îndeplinite toate condițiile pentru ca DAJ Teleorman să aprobe planul individual, cu excepția acordului scris al proprietarului, prevăzut de art. 4.1 lit. 1 din Norme, însă nu au fost depuse la dosar dovezi din care să rezulte că acest plan individual a fost întocmit și că acestuia i-au fost anexate toate actele la care se face referire în cuprinsul art. 4.1 din Norme". Critica esențială a recurentei reclamante constă în încălcarea dispozițiilor art. 1385 alin. (4) și art. 1532 alin. (2) din C. civ. în sensul că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze în concret probabilitatea obținerii avantajului și că nu s-a stabilit în procente probabilitatea valorificării șansei. Evaluând probele administrate în cauză, instanța de apel a stabilit că "nu se poate stabili în mod obiectiv dacă reclamanta ar fi îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute de către Normele Metodologice pentru a beneficia de măsurile de sprijin financiar și că singurul motiv pentru care nu ar fi beneficiat de ajutor a fost lipsa acordului proprietarului terenului de a-l folosi, în condițiile în care aceasta a depus la dosar doar dovezi cu privire la faptul că a obținut dreptul de plantare din rezerva județeană, potrivit prevederilor Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 166/2012 precum și cu privire la faptul că a devenit membru al Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicole începând cu data de 15.07.2015, aceste acte făcând dovada doar a intenției sale de cultiva viță de vie, nu și a faptului că deținea toate documentele prevăzute de legislație și le putea depune în termen util pentru a beneficia de prevederile Ordinul MADR nr. 1763/2014". Astfel, pentru a stabili dacă este îndeplinită condiția caracterului serios al șansei, instanța trebuie să realizeze analiza prin raportare la probabilitatea obținerii avantajului, fiind necesar a determina, în urma evaluării elementelor de fapt ale speței, dacă există suficiente date pentru a se putea afirma că exista o probabilitate ca evenimentul să se fi realizat în mod favorabil pentru parte. Elementele reținute de instanță trebuie să permită concluzia că partea ar fi putut obține avantajul dorit și să nu fie dovedită doar o simplă speranță a acesteia că obiectivele propuse s-ar fi îndeplinit dacă nu ar fi intervenit neexecutarea culpabilă din partea pârâtei. Recurenta reclamantă nu a expus care ar fi fost elementele, relevante în opinia sa, care ar fi fost omis a fi analizate sau care au fost analizate în coordonate greșite de instanța de apel. Astfel, probabilitatea obținerii avantajului dorit a fost analizată de instanța de apel. Această evaluare presupune realizarea unui raționament retrospectiv, în cadrul căruia se stabilește probabilitatea ca rezultatul să se producă în funcție de situația juridică anterioară neexecutării debitorului. În acest sens, instanța de apel a evaluat situația juridică anterioară neexecutării, arătând că înscrisurile de care înțelege să se folosească reclamanta, respectiv notificarea nr. x/25.01.2019 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din care rezultă motivul respingerii planului individual depus în decembrie 2018 și certificatul nr. x/2015 de acordare a dreptului de plantare din rezerva județeană, dovedesc cel mult intenția reclamantei de a planta, însă nu și măsurile pe care aceasta le-a întreprins în concret. În situația concretă a speței, instanța de apel a considerat că reclamanta nu a dovedit că ar fi îndeplinit condițiile legale și ar fi putut depune în termen documentația pentru a beneficia de sprijinul financiar reglementat de Ordinul MADR nr. 1763/10.11.2014 reținând în acest sens că documentația necesară, conținând toate înscrisurile prevăzute de pct. 4.1 din Ordinul MADR, lit. a) - ț), cu excepția acordului proprietarului, nu era întocmită la data la care i-a fost comunicată rezilierea unilaterală a contractului, cu 4 zile înainte de expirarea termenului în care se puteau depune planurile individuale. De asemenea, evaluarea probabilității obținerii avantajului dorit presupune realizarea unui raționament prospectiv, destinat a stabili posibilitatea reală de a obține rezultatul dorit dacă executarea ar fi avut loc. În acest sens, pentru ipoteza în care nu intervenea rezilierea contractului de concesiune, instanța de apel a reținut că, pe lângă lipsa dovedirii îndeplinirii celorlalte condițiile legale și a faptului că reclamanta ar fi putut depune în termen documentația pentru a beneficia de sprijinul financiar reglementat de Ordinul M.A.D.R. nr. 1763/10.11.2014, prin acest ordin "este reglementată o procedură complexă prin care persoanele interesate pot beneficia de sprijin financiar european în vederea implementării unor programe de restructurare sau reconversie a plantațiilor de viță de vie, aceasta presupunând depunerea documentației prevăzute de actul normativ anterior menționat precum și încadrarea în anumite termene, expres prevăzute în cuprinsul acestuia, acordarea sprijinului financiar neintervenind în mod automat în ipoteza depunerii documentației solicitate și a respectării termenelor, ci doar după verificarea cantitativă și calitativă a lucrărilor și aprobarea acestora de către reprezentanții APIA, pe baza verificărilor efectuate în teren". Astfel, în cauză nu s-a contestat că declarația unilaterală de reziliere a contractului de concesiune nu a fost valabil făcută însă instanța de apel a reținut că aceasta a intervenit la câteva zile înaintea expirării termenului iar reclamanta nu a dovedit că îndeplinea celelalte cerințe, în afara acordului proprietarului, pentru depunerea în termen a dosarului. Într-adevăr, o șansă nu este reală dacă la momentul intervenției neexecutării, reclamantul nu probează că era în cursul exercitării sau realizării șansei sale ori în măsură să profite de acea șansă, după caz, respectiv pe punctul de a profita de acea șansă, or instanța de apel, la realizarea raționamentului retrospectiv, a reținut că acest aspect de fapt nu a fost dovedit ca fiind îndeplinit în perioada anterioară neexecutării din partea pârâtei. De asemenea, instanța de apel, în realizarea raționamentului prospectiv, a reținut că obținerea fondurilor europene presupunea, conform celor arătate mai sus, îndeplinirea mai multor criterii, și, în raport cu elementele reținute, a considerat că reclamanta nu a demonstrat existența unei șanse reale și serioase, condiție necesară pentru a se putea da eficiență art. 1385 alin. (4) din C. civ. Într-adevăr, instanța nu și-a concretizat raționamentul în arătarea unui procent matematic, însă aceasta se datorează faptului că, din argumentele arătate, raportat la situația anterioară rezilierii, precum și la aprecierea concretă a posibilității reale de a obține rezultatul dorit dacă executarea ar fi avut loc, ținând seama, pentru determinarea probabilității obținerii sumelor pretinse, de etapele pe care le presupune obținerea sprijinului financiar, instanța nu a reținut existența unei șanse reale și serioase. În privința elementelor arătate mai sus, evaluate de instanța de apel în examinarea caracterului real și serios al șansei, recurenta reclamantă nu a invocat argumente concrete prin care să contrazică raționamentul instanței, prin expunerea unor elemente apte să demonstreze greșeala săvârșită. Instanța de apel a realizat analiza condițiilor legale motivând evaluarea elementelor de fapt considerate relevante care excludeau o soluție favorabilă reclamantei iar aprecierea instanței în această evaluare nu poate fi cenzurată în recurs, interesând temeinicia și nu legalitatea deciziei recurate, fiind vorba de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. Astfel, în analiza efectuată, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. În privința chestiunilor de legalitate care pot fi supuse cenzurii instanței de recurs, se observă că recurenta reclamantă nu a arătat în concret care ar fi fost elementele, relevante în opinia sa, care ar fi fost omis a fi analizate sau care au fost analizate în coordonate greșite de instanța de apel pentru a stabili inexistența caracterului real și serios al șansei, or atâta timp cât condițiile șansei nu sunt îndeplinite, lipsește caracterul cert al prejudiciului, ceea ce determină imposibilitatea acordării reparației solicitate. În ceea ce privește mențiunea recurentei reclamante din finalul cererii de recurs în sensul că nu reia descrierea întregii situații pe care a expus-o în întâmpinarea depusă la instanța de apel, este de observat că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., printre elementele obligatorii ale cererii de recurs se regăsesc motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. Astfel, pentru a învesti instanța de recurs cu o critică de nelegalitate, este necesar ca partea să realizeze, prin cererea de recurs, o contestare concretă a argumentelor expuse în decizia recurată, criticând eficient dezlegările acesteia și arătând viciile de legalitate pe care le prezintă hotărârea atacată, iar în lipsa unor astfel de critici instanța de recurs nu poate proceda la o analiză a cauzei în ansamblul său, în raport cu susținerile formulate de parte într-o fază procesuală anterioară, examinarea cauzei în faza recursului fiind limitată la cercetarea motivelor de nelegalitate expuse în cererea care declanșează acest control judiciar. Reținând că motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 633A din 3 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta C. împotriva deciziei nr. 633A din 3 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, se constată că, prin această decizie, instanța admis excepția tardivității apelului formulat de către expertul C. și a respins apelul formulat de către expertul C., ca fiind tardiv. În cererea de recurs nu au fost însă expuse critici cu privire la modul în care instanța a soluționat excepția tardivității apelului formulat de către expertul C., susținerile formulate vizând faptul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Sub aspectul cerințelor de motivare a recursului, se constată că acesta este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii atacate și prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. De asemenea, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității, astfel cum dispune art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. În consecință, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege și să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, se constată că recurenta a formulat critici referitoare la stabilirea onorariului aferent efectuării raportului de expertiză judiciară, invocând criteriile de acordare a onorariului expertului judiciar și considerând că se impune mărirea onorariului raportat la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, însă soluția instanței de apel nu a vizat aceste aspecte, apelul formulat de expert fiind respins ca urmare a admiterii excepției de tardivitate. În această situație, raționamentul instanței de apel a fost circumscris soluționării acestei excepții, reținându-se că, potrivit art. 468 alin. (1) din C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, iar aceasta a fost comunicată expertului la data de 19.01.2024, însă apelul a fost fomulat la data de 20.05.2024, cu depășirea termenului legal de 30 de zile. Argumentele expuse în cererea de recurs nu vizează acest rațiomanent al instanței care a justificat soluția, ci modul în care a fost stabilit în cauză onorariul aferent efectuării raportului de expertiză judiciară or, astfel cum s-a arătat mai sus, motivarea concretă a recursului trebuie să se refere la decizia instanței de apel, criticând eficient dezlegările acesteia și arătând viciile de legalitate pe care le prezintă hotărârea atacată. Argumentele concrete invocate privind modul de stabilire a onorariului expertului nu reprezintă, în consecință, critică de nelegalitate, care să poată fi supusă analizei instanței de recurs, întrucât recurenta nu a combătut în nicio formă raționamentul instanței de apel care îi susține soluția. Întrucât aspectele invocate de recurenta C. nu se grefează pe conținutul deciziei atacate, nerespectând astfel cerința motivării recursului, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,