ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 651/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub număr de dosar x/2018, reclamanta A. S.A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să dispună, în temeiul art. 1530 și 1531 C. civ., obligarea pârâtei la plata sumei de 45.864 euro (echivalent în RON curs BNR la data plații) (valoarea în RON la data introducerii acțiunii - 213 267,60; 1 euro = 4,65 RON) + TVA, cu titlu de daune-interese compensatorii în favoarea reclamantei, pentru neexecutarea fără justificare a obligațiilor asumate prin contractul de achiziție nr. x/18.05.2012 încheiat între părți; dobânzii penalizatoare prevăzute de lege la daunele-interese acordate prin hotărâre de la data când aceasta devine executorie și până la data achitării lor integrale. A solicitat cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentința civilă nr. 364/2019, pronunțată la 6 martie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta B., și, în consecință, a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a declarat apel, iar cererea de apel a fost admisă de către Curtea de Apel Cluj, la 21 noiembrie 2019, prin decizia Curții de Apel Cluj fiind dispusă, totodată, anularea în tot a sentinței civile pronunțate la fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 438 din 23 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 673 din 21 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub număr de dosar x/2021

La termenul de judecată din 20 octombrie 2021, s-a unit cu fondul cauzei, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 2533/2021 din 21 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Specializat Cluj a fost respinsă ca neîntemeiată, excepția prescripției extinctive, invocată de către pârâtă.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B.

A fost obligată reclamanta să achite pârâtei suma de 9.587 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

S-a respins cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata onorariului de avocat în sumă de 11.098,45 RON, ca neîntemeiată.

Pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 11.447,8 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A. S.A., iar intimata B. a formulat întâmpinare și cerere de apel incident.

Prin decizia civilă nr. 81/2023 din 17 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă au fost respinse apelul declarat de A. S.A. și apelul incident declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 2533/2021 din 21 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Specializat Cluj.

A fost obligată apelanta să plătească intimatei B. suma de 7.500 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 81/2023 din 17 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că prin motivele de apel (pg. 3-4), reclamanta a criticat hotărârea instanței de fond pentru încălcarea dispozițiilor art. 14 C. proc. civ. privitoare la principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil, cu referire la dispozițiile art. 205 alin. (2), lit. c), art. 389, art. 478 alin. (2) și art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în discuție fiind contestarea/necontestarea de către intimată a procentului de 10% și a întinderii spațiului recurentei susceptibil de a fi închiriat abia la dezbaterea cauzei în apel, la rejudecarea fondului după casare.

Prin raportare la art. 478 alin. (2) C. proc. civ., subliniază că la judecarea fondului după anularea hotărârii instanței de fond din primul ciclu procesual, nu se puteau pune în discuție alte apărări decât cele invocate prin întâmpinarea la acțiunea reclamantei din primul ciclu procesual. Aceasta având în vedere și dispozițiile art. 389 C. proc. civ., care precizează că dezbaterea în fond a procesului "poartă asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept, invocate de părți în cererile lor (s.n.) sau, după caz, ridicate de către instanță din oficiu".

Or, nerespectarea principiului contradictorialității, susține recurenta, atrage nulitatea hotărârii, ceea ce este și cazul din speță, așa cum rezultă din argumentele prezentate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în opinia recurentei, hotărârea instanței de apel, care formează obiectul prezentului recurs, este nemotivată.

Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei instanței de apel (pg. 17 alin. penultim), susține recurenta, Curtea de Apel Cluj a răspuns argumentelor apelantei doar cu generalități:

"prin apărările de fond formulate în cursul judecării cauzei, cu privire la care Codul de procedură nu prevede o formă specială (acestea putând fi putând fi inserate în întâmpinare sau în notele de ședință sau exprimate verbal în fața instanței și consemnate de către grefier în încheierea de ședință), pârâta a contestat caracterul cert al prejudiciului pretins de către reclamantă" și "Curtea reține, contrar opiniei reclamantei, că dreptul pârâtei de a discuta temeinicia susținerilor din cererea de chemare în judecată - ce include și aprecierile referitoare la cerința prejudiciului - nu este afectat de niciun termen procedural".

În privința interpretării dispozițiilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia faptele necontestate nu trebuie dovedite, arată că prin răspunsul său la întâmpinarea intimatei, depus la dosarul cauzei la 22 decembrie 2022, a invocat o doctrină relevantă potrivit căreia trebuie dovedite "numai faptele relevante și care sunt contestate (s. n.), cele două condiții fiind cumulative; în cazul necontestării, aplicarea legii se va face pornind de la premisa că faptele alegate (susținute) și necontestate sunt adevărate s. n.), însă instanța de apel a ignorat cu desăvârșire aceste argumente, neacordându-le nicio atenție, promovând un punct de vedere contrar pe bază de "apreciere" (respectiv, în mod subiectiv și neargumentat).

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că susținerile instanței de apel reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material incidente în speță. Sub un prim aspect, arată că diferența pe care o face instanța de apel între "cererea în despăgubiri pentru pierderea șansei de închiriere" și cererea de despăgubiri "constând în diferența de chirie neîncasată ca urmare a închirierii pentru un preț mai mic decât cel care ar fi putut fi perceput", considerându-le a fi lucruri care se exclud unul pe celălalt, este eronată. În realitate, consideră recurenta, ambele sunt despăgubiri pentru pierderea unei șanse: cea dintâi, pentru pierderea totală a șansei de a închiria, iar cea de a doua pentru pierderea șansei de a obține o chirie mai mare, aferentă unui spațiu dotat cu lift. În speță, în temeiul principiului disponibilității, reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru pierderea totală a șansei de a închiria pentru lipsa liftului, ci doar pentru diferența de chirie pe care ar fi obținut-o dacă liftul ar fi fost montat.

În opinia recurentei, în cauză, nu poate fi reținută "o poziție procesuală... în afara limitelor cadrului procesual din perspectiva obiectului și a cauzei stabilite potrivit cererii de chemare în judecată", așa cum a reținut instanța de apel (pg. 16 alin. (8) din decizie). Astfel, în privința obiectului cererii reclamantei, precizează că nu și-a modificat cererea formulată în fața primei instanțe. Tot astfel, nici în privința cauzei cererii de chemare în judecată nu există vreo modificare, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1530 și 1531 C. civ. referitoare la "executarea prin echivalent" (daune-interese) a contractului - texte de aplicabilitate generală -, ulterior reclamanta invocând și dispozițiile exprese ale art. 1532 alin. (2) C. civ., care se referă in terminis la repararea prejudiciilor rezultate din pierderea șansei de a obține un câștig. Consideră că reținerea instanței de apel în sensul că invocarea de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 1532 alin. (2) C. civ. ar reprezenta o modificare a cauzei acțiunii sale (a temeiului de drept material pe care se întemeiază pretențiile) reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material în cazul din speță. Aceasta întrucât, așa cum s-a reținut în doctrină:

"dispozițiile art. 1530 C. civ. (pe care s-a întemeiat acțiunea) ... sunt aplicabile oricărui tip de prejudiciu, deci inclusiv celui rezultat din pierderea unei șanse (s. n.)".

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate și cu temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Susținerile recurentei-reclamante prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 14 C. proc. civ. privitoare la principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil, cu referire la dispozițiile art. 205 alin. (2), lit. c), art. 389, art. 478 alin. (2) și art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "în discuție fiind contestarea/necontestarea de către intimată a procentului de 10%", nu se constituie în veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, din moment ce, în realitate, recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței de apel, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reținute de instanța de prim control judiciar în justificarea soluției pronunțate.

În concret, recurenta nu a arătat în ce modalitate au fost încălcate dispozițiile art. 14 C. proc. civ. privitoare la principiul contradictorialității, ci s-a cantonat în a-și manifesta dezacordul față de faptul că instanța de apel nu și-a însușit susținerile sale.

Este știut că principiul contradictorialității în procesul civil presupune ca orice aspect privitor la litigiu să fie pus în discuția părților, iar actele de procedură și înscrisurile să fie comunicate între acestea, cu respectarea prevederilor legale, astfel încât să aibă posibilitatea de a-și exprima opinia în legătură cu problemele de drept substanțial sau procedural ori de fapt din dezbatere.

Conform art. 14 alin. (4), (5) și 6 C. proc. civ.:

"(4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu. (5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. (6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Înalta Curte constată că, în speță, instanța de apel, raportat la cuprinsul cererii de apel, dar și al întâmpinării, a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

Astfel, se constată că aspectele avute în vedere de instanță la soluționarea cererilor de apel au fost cunoscute de apelanta-reclamantă, dezbaterile procesului purtând asupra tuturor împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept invocate de părți în cererile lor deduse judecății în apel, părțile au fost legal citate la toate termenele de judecată, acestea având astfel posibilitatea de a-și expune părerea cu privire la cele invocate.

Înalta Curte constată că, în rejudecare, instanța de apel, raportat la cuprinsul cererilor de apel, dar și al întâmpinărilor, a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății, demersul analitic al instanței fiind în deplin acord cu exigențele ce se impun judecății în apel, iar faptul că recurenta-reclamantă nu este de acord cu interpretarea dată situației de fapt și prevederilor legale incidente, criticându-le ca atare, nu echivalează cu lipsa silogismului judiciar care a stat la baza hotărârii recurate.

Astfel, instanța de prim control judiciar, în conformitate cu prevederile art. 477 și 478 C. proc. civ., care consacră limitele devoluțiunii în apel, a pus în discuția părților toate aspectele relevante pentru soluționarea cauzei, în condițiile în care părțile au fost legal citate și au avut posibilitatea de a-și spune părerea cu privire la cele invocate.

Este de necontestat că, în speță, cerința prejudiciului a fost supusă dezbaterii încă din fața primei instanțe, în cadrul ședinței publice din 8 decembrie 2021, așa încât, câtă vreme caracterul cert al prejudiciului a fost contestat, în mod greșit recurenta-reclamantă se prevalează de incidența prevederilor art. 255 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui".

Totodată, argumentat și legal motivat, instanța de apel a reținut cu justețe că obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând diferența de chirie suplimentară pe care ar fi putut să o ceară dacă imobilul ar fi avut lift, ipoteza dedusă judecății de către reclamantă fiind aceea că întregul spațiu a fost închiriat, însă lipsa liftului a determinat încasarea unei chirii mai mici cu 10 % decât aceea care ar fi putut fi cerută, în vreme ce împrejurarea imposibilității de închiriere a imobilului din cauza lipsei liftului reprezintă o teză cu totul distinctă, ce se traduce într-o cauză diferită a cererii de chemare în judecată, ce nu face obiectul investirii instanței în prezentul litigiu și, ca atare, nu poate face obiectul analizei instanței de apel.

Prin urmare, în mod legal, instanța de apel a constatat că poziția procesuală a reclamantei este în mod vădit contrară celei prezentate în fața primei instanțe și în afara limitelor cadrului procesual din perspectiva obiectului și a cauzei stabilit potrivit cererii de chemare în judecată, în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu o cerere de despăgubiri pentru pierderea șansei de închiriere, ci cu o cerere de despăgubiri constând în diferența de chirie neîncasată ca urmare a închirierii pentru un preț mai mic decât cel care ar fi putut fi perceput.

În atare condiții, contrar susținerilor recurentei, instanța de prim control judiciar avea obligația, potrivit art. 478 alin. (2) C. proc. civ., să răspundă apărării formulate de intimata-pârâtă privind împrejurarea că acțiunea reclamantei nu putea fi analizată din perspectiva pierderii șansei de a închiria imobilul.

Totodată, Înalta Curte subliniază că potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care este expresia principiului disponibilității:

"obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ.:

"judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel", iar art. 478 alin. (3) din același cod stabilește limitele efectului devolutiv al apelului, la ceea ce s-a judecat în primă instanță:

"în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată (...)".

Este de amintit, în acest punct al analizei, și conținutul reglementării care se regăsește în primul alineat al aceluiași art. 22, anume aceea că "judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept care îi sunt aplicabile".

Obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Examinarea deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat și care conduce logic la soluția adoptată, astfel cum reiese din considerentele expuse în hotărârea recurată, ceea ce exclude ipoteza nemotivării invocată de recurentă.

Așa fiind, se constată ca fiind nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Critica bazată pe presupusa încălcare a dispozițiilor art. 1350 C. civ. referitoare la răspunderea contractuală este nefondată, deoarece soluția de respingere a pretențiilor deduse judecății a avut ca fundament tocmai neîndeplinirea condiției referitoare la existența unui prejudiciu cert, în condițiile în care reclamantei îi revenea obligația de a proba existența și întinderea prejudiciului pretins, probă pe care însă nu a reușit să o facă.

Or, dispozițiile art. 249 C. proc. civ. statuează că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, iar valoarea prejudiciului pretins de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu reprezintă nici un fapt de notorietate publică, nici un fapt necontestat în sensul art. 255 C. proc. civ., aspect reținut legal de instanța de prim control judiciar.

Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta-reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține vreo încălcare sau greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material indicate prin cererea de recurs, instanța de apel dând o corectă eficiență normelor de drept incidente speței și regulilor de drept pe care s-a bazat soluția.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 81/2023 din 17 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea cererii de față și în raport de solicitarea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei- reclamante A. S.A. la plata sumei de 12140,25 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 81/2023 din 17 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 12140,25 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.