ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 31/2023

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 04.02.2019, înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 229.619,12 RON, reprezentând contravaloarea facturilor ajunse la scadență potrivit contractului de consultanță nr. x/25.11.2016, la plata penalităților de întârziere de la data scadenței obligației de plată și până la momentul plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1830/20.06.2019 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâta B. S.R.L., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 1609 din 03.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 19.383,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A..

Prin decizia civilă nr. 686/2021 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă a fost respins apelul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1609 din 03.11.2020 pronunțată de Tribunalului Specializat Cluj și a sentinței nr. 1830 din 20.06.2019 a Tribunalului București.

Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs.

Recurenta susține în esență că Tribunalul București, Tribunalul Specializat Cluj și Curtea de Apel Cluj au tratat în mod discreționar prevederile art. 13.2 din contractul de Consultanță încheiat între părți, favorizând intimatul B. S.R.L.. Totodată, recurenta consideră că în mod nelegal Tribunalul București și Tribunalul Specializat Cluj au soluționat excepția de necompetență teritorială.

Sub un alt aspect, recurenta susține că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut în mod greșit neesențială în derularea contractului de consultanță desemnarea ofițerului de monitorizare și mai mult, s-a reținut că A. nu a întreprins activități de implementare. Or, arată recurenta, aceasta nu era obligată de a iniția sau emite orice act în acest sens fără a avea din partea Beneficiarului o intenție scrisă cu acest scop.

În continuare, recurenta redă din considerentele deciziei recurate și arată că deși instanța de apel reține incidența prevederilor art. 1556 C. civ. cu privire la excepția de neexecutare, a reținut doar apărările intimatei cu privire la obligațiile contractuale. Totodată, recurenta susține că aceasta nu a avut niciun document de plată din partea intimatei, care în realitate a avut intenția de a găsi un motiv de reziliere.

O altă critică vizează necunoașterea de către instanța de apel a interzicerii implementării mai multor proiecte pe aceeași locație, recurenta redând în acest sens ample considerente din decizia Curții de apel.

Totodată, recurenta susține că în ceea ce privește excepția de necompetență se constată o interpretare părtinitoare, deși toate clauzele și forma contractului au fost acceptate astfel cum au fost depuse la dosarul cauzei.

În final, recurenta redă dispozițiile art. 22 C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorului și solicită casarea sentinței nr. 1830 din 20.06.2019 pronunțată de Tribunalului București și a sentinței instanței de fond.

În drept, recursul nu a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, nulitatea recursului pentru lipsa de motive, iar pe fondul cauzei respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia instanței de apel, astfel că nu pot fi primite susținerile formulate de către recurenta-reclamantă cu privire la sentința Tribunalului București, prin care a fost declinată competența teritorială de soluționare a cauzei în primă instanță, precum și cele cu privire la sentința pronunțată de către instanța de fond, respectiv Tribunalul Specializat Cluj.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că susținerile recurentei prin care se arată că instanța de apel a tratat în mod discreționar prevederile art. 13.2 din contractul de Consultanță încheiat între părți, favorizând intimatul B. S.R.L., precum și cele prin care arată că instanța de apel a reținut doar apărările intimatei cu privire la obligațiile contractuale, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate.

Susținerile recurentei nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cuprinsul motivelor de recurs recurenta nu arată în concret dispozițiile legale pretins încălcate ori greșit aplicate de către instanța de apel.

Totodată, criticile prin care susține ca s-a reținut în mod greșit neesențială în derularea contractului de consultanță desemnarea ofițerului de monitorizare și că A. nu a întreprins activități de implementare, reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ.

Nemulțumirile generale ale recurentei și susținerile legate de aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt, respectiv forma concretă a contractului, interpretarea clauzelor contractuale și modalitatea de administrare a probatoriului, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Totodată, instanța supremă reține că invocarea în mod formal a prevederilor prevăzute de art. 22 C. proc. civ. nu reprezintă o argumentare în drept a vreunei critici care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei civile nr. 686/2021 din 7 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse succint de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 686/2021 din 7 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Față de soluția de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.168,9 RON, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 686/2021 din 7 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.168,9 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2023.