ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 944/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 8 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 693.791,01 RON, reprezentând contravaloarea facturilor seria x nr. x-386 din 1 martie 2019 și scadente la 16 martie 2019, a sumei de 1.624.069,30 RON, reprezentând contravaloarea facturilor seria x nr. x-400 din 18 martie 2019 și scadente la 2 aprilie 2019 și a penalităților contractuale de 0,1% pe zi de întârziere, în cuantum de 25.700,94 RON, calculate de la scadența fiecărei facturi și până la data plății.

Pârâta a formulat cerere reconvențională, care a fost anulată ca netimbrată prin încheierea din 6 noiembrie 2019 a Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 2172/2019 din 6 decembrie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii în limita sumei de 144.210 euro plus TVA, reprezentând diferența dintre suma pretinsă inițial și suma asupra căreia părțile au convenit pe parcursul litigiului încheierea unui nou contract de vânzare, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculată de la scadența fiecărei facturi și până la data plății.

Prin decizia civilă nr. 394/2020 din 14 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 421 din 18 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanței de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2019*.

Prin decizia civilă nr. 595/2021 din 1 noiembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, a susținut că instanța de apel nu a respectat dezlegările instanței de casare, încălcând astfel dispozițiile art. 501 C. proc. civ.

În concret, a învederat că deși prin decizia de casare s-a stabilit că, în rejudecare, vor fi analizate pe fond pretențiile constând în diferența dintre suma pretinsă inițial și suma achitată pe cale amiabilă, instanța de apel a refuzat să se conformeze acestei dezlegări obligatorii.

Astfel, a subliniat că nerespectarea deciziei de casare rezultă din considerentele prin care instanța de apel a reținut că: pretențiile formulate ulterior pe calea apelului nu sunt justificate, părțile înțelegând să reglementeze raporturile dintre ele pe cale amiabilă; solicitarea plății unei diferențe de preț este din acest motiv nejustificată.

A mai arătat că instanța de apel nu analizat în fapt și în drept pretențiile indicate în mod expres de instanța de casare, ci a realizat o verificare pur formală a pretențiilor în considerentele de la paginile 12-13 din decizia recurată.

Recurenta-reclamantă a criticat și modul de soluționare a capătului de cerere accesoriu privind dobânzile.

În acest sens, a învederat că este nelegală analizarea unui capăt de cerere accesoriu atât timp cât nu este soluționat sau este respins capătul de cerere principal.

În acest context, a subliniat că instanța de apel a analizat capătul de cerere accesoriu înaintea celui principal și că respingerea capătului de cerere vizând pretențiile făcea inutilă analiza capătului de cerere privind dobânzile.

În drept, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de dezbateri din 3 mai 2022, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului și a calificat excepția inadmisibilității ca o apărare pe fondul recursului pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul prin prisma criticilor de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de apel nu a respectat dezlegările instanței de casare, încălcând astfel art. 501 C. proc. civ., întrucât a refuzat să analizeze pe fond pretențiile constând în diferența dintre suma pretinsă inițial și suma achitată pe cale amiabilă.

Aceste critici se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul."

Acest text de lege stabilește că problemele de drept dezlegate de instanța de casare sunt obligatorii pentru instanța care rejudecă fondul după casare.

Verificând respectarea acestor dispoziții, Înalta Curte constată că instanța de casare a stabilit că recurenta-reclamantă a formulat în apel o pretenție minus petita, continuând demersul judiciar pentru restul de sumă solicitat inițial și valoarea pe care intimata-pârâtă a înțeles să o achite ulterior pronunțării hotărârii de fond. A mai statuat că atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, a fost supusă analizei aceeași pretenție, întemeiată pe același raport juridic, modificarea nivelului acesteia fiind determinată de înțelegerea dintre părți cu privire la o parte din sumă.

În rejudecarea apelului, instanța devolutivă a expus anumite considerente din care ar rezulta că, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 14 ianuarie 2020, reclamanta confirmă și acceptă că prețul de vânzare al celor 10 unități de autotractor este de 26.565 euro plus TVA per unitate și că solicitarea plății unei diferențe de preț ar fi din acest motiv nejustificată.

Cu toate acestea, instanța de rejudecare a apelului nu a refuzat să se conformeze dezlegărilor obligatorii date prin decizia de casare, aceasta examinând pretențiile reprezentate de diferența dintre suma pretinsă inițial și suma asupra căreia părțile au convenit ulterior încheierea unui nou contract.

Examinarea acestor pretenții de către instanța de rejudecare a apelului rezultă din considerentele expuse în ultimele 3 paragrafe de la pagina 12 și toate paragrafele de la pagina 13 din decizia recurată.

Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța de rejudecare a apelului a respectat dezlegările obligatorii ale instanței de casare, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă mai susține că instanța de apel nu analizat în fapt și în drept pretențiile indicate în mod expres de instanța de casare, ci a realizat o verificare pur formală a pretențiilor deduse judecații.

Aceste critici se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde în considerente, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Prin raportare la aceste considerații, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a realizat o verificare pur formală a pretențiilor deduse judecații, ci a analizat în fapt și în drept aceste pretenții prin prisma raporturilor contractuale dintre părți.

Astfel, instanța de apel a expus pe larg motivele pentru care aceste pretenții sunt nefondate, raportându-se atât la susținerile apelantei-reclamante, cât și la apărările intimatei-pârâte din apel.

Prin urmare, decizia recurată întrunește exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă mai susține că instanța de apel a examinat capătul de cerere accesoriu înaintea celui principal și că respingerea capătului de cerere vizând pretențiile făcea inutilă analiza capătului de cerere privind dobânzile.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanța de casare a stabilit că va fi analizat petitul accesoriu, astfel cum a fost individualizat în cererea de apel, cu aplicarea dispozițiilor art. 478 C. proc. civ.

Astfel, chiar dacă instanța de apel a apreciat că sunt nefondate pretențiile aferente capătului de cerere principal, analiza capătului de cerere accesoriu privind dobânzile s-a impus în virtutea statuării obligatorii a instanței de casare.

În consecință, instanța de rejudecare a apelului era ținută să analizeze acest capăt de cerere accesoriu independent de dezlegarea dată capătului de cerere principal, în temeiul art. 501 C. proc. civ.

Soluționarea prioritară a capătului de cerere accesoriu a fost justificată de aprecierea ca fiind incident art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că apelanta-reclamantă a schimbat în apel temeiul juridic al dobânzii solicitate.

Astfel, din moment ce impedimentul de admitere a capătului de cerere accesoriu era unul procedural, acesta trebuia analizat cu prioritate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanței de rejudecare a apelului.

Față de soluția de respingere a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.889,06 RON, constând în onorariul de avocat, cheltuielile de cazare și transport, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 595/2021 din 1 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.889,06 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.