ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1935/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L.. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 325.533,97 RON, din care suma de 31.306,53 RON aferenta facturii nr. x/18.04.2019, suma de 89.227,44 RON, aferentă facturii nr. x/22.04.2019 și suma de 205.000 RON aferentă facturii seria x nr. x/18.06.2019, restante integral, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, astfel cum se va stabili întinderea acestei obligații prin raportul de expertiza contabilă ce se va efectua în cauză, pentru întârzierea la plată a tuturor facturilor aferente perioadei 14 iunie 2018 inclusiv-22 aprilie 2019 inclusiv, respectiv: dobândă legală aferentă intervalului cuprins între scadența facturilor și data plății efective pentru facturile emise și achitate cu întârziere de pârâtă în intervalul 14 iunie 2018 inclusiv, 04 aprilie 2019 inclusiv; pentru facturile restante integral din primul capăt de cerere, dobândă legală calculată până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 110.868,50 RON, reprezentând contravaloare daune interese aferente facturii nr. x/07.06.2019 comunicată reclamantei, conform deviz, al cărui cuantum va putea fi majorat in funcție de valoarea ce va rezulta din raportului de expertiză fiscal-contabilă, pe care societatea le-a suferit ca urmare nerespectării termenelor de livrare, a întârzierilor in livrarea comenzilor, a nefinalizării si neexecutării integrale a comenzilor, a deficiențelor de calitate, precum si obligarea la plata dobânzilor legale de la data facturării si pana la data achitării acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 74/2024 din 08 mai 2024, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., a respins cererea reconvențională formulată de B. S.R.L., a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată și a admis în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată obligând pârâta la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.R.L, a formulat apel prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata sumei de 325.533,97 RON, din care suma de 31.306,53 RON aferentă facturii nr. x/18.04.2019, suma de 89.227,44 RON, aferentă facturii nr. x/22.04.2019 și suma de 205.000 RON aferentă facturii seria x nr. x/18.06.2019, restante integral, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, de 28.390,82 RON, reprezentând dobânda legală, conform anexei nr. 1 a raportului de expertiză contabilă, aferentă facturilor achitate cu întârziere în intervalul de timp cuprins între data de 14 iunie 2018 inclusiv și 22 aprilie 2019 inclusiv, 68.354,73 RON, reprezentând dobândă legală calculată până la data introducerii acțiunii (17 martie 2021), conform răspunsului dat de expertul contabil obiectivului nr. 2, datorată pentru facturile restante integral și indicate în primul capătul de cerere al acțiunii introductive, precum și dobândă legală în continuare, până la data plății efective; schimbarea soluției privitor la cheltuielile de judecată și acordarea lor integrală, în cuantum total de 13.860,34 RON, constând în taxă judiciară de timbru în valoare de 6.860,34 RON, onorariu avocat în cuantum de 4.000 RON și contravaloare expertiză contabilă în cuantum de 3.000 RON achitați cu titlu de avans, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 376/2025 din 29 mai 2025 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat împotriva acestei soluții pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., a obligat pârâta la plata sumei de 31.306,53 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x/18.04.2019 cu dobânda legală penalizatoare aferentă calculată începând cu data de 18 mai 2019 până la data plății efective, la plata sumei de 89.227,44 RON reprezentând contravaloarea facturii x/22.04.2019 cu dobânda legală penalizatoare aferentă calculată începând cu data de 22 mai 2019 până la data plății efective, la plata sumei de 6179,74 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă facturilor achitate cu întârziere, la plata sumei de 9.472,39 RON în favoarea reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond și a sumei de 4.986,19 RON în favoarea apelantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel și a păstrat restul dispozițiilor menționate în sentința apelată.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâta B. S.R.L. a formulat recurs, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii reclamantei, cu menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând instanței de recurs să stabilească exact temeiul de drept incident, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În esență, aceasta reproșează instanței de apel că a soluționat litigiul în baza unui probatoriu testimonial pe care îl consideră nelegal, incompatibil sau incorect administrat.

A susținut că instanța de prim control judiciar a acordat o pondere decisivă declarațiilor martorilor, deși aceste declarații ar fi fost afectate de vicii de procedură sau de incompatibilități evidente.

Primul motiv invocat privește martorul C., arătându-se că acesta este fratele asociatului unic al societății reclamante A. S.R.L., ceea ce îl plasează într-o evidentă situație de interes. În temeiul art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., persoanele aflate în asemenea raporturi nu pot fi ascultate ca martori, cu excepția ipotezei în care părțile consimt la audierea lor. Recurenta susține că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat că acest martor nu poate fi reținut ca probă credibilă, pe când instanța de apel, în mod nelegal, ar fi ignorat această incompatibilitate și ar fi valorificat declarația sa.

Un alt argument vizează martorul D., cetățean italian. Acesta ar fi fost audiat fără asistența unui traducător autorizat, ceea ce, potrivit recurentei, face ca întreaga sa declarație să fie lipsită de validitate procedurală. Or, instanța de apel, potrivit susținerilor recurentei, și-ar fi fundamentat concluziile într-o proporție semnificativă pe o depoziție care nu a fost obținută cu respectarea exigențelor procedurale legale.

Recurenta a semnalat că martorii ar fi fost audiați de un alt judecător decât cel care a soluționat cauza pe fond. Aceasta apreciază că acest aspect afectează validitatea convingerii formate de judecătorul cauzei, în lipsa contactului direct cu martorii, ceea ce ar fi trebuit să determine instanța de apel să dispună reaudierea lor.

În ansamblu, a arătat că instanța de prim control judiciar ar fi bazat soluția aproape în totalitate (aproximativ 90%, în viziunea recurentei) pe un probatoriu testimonial profund viciat, atât din punct de vedere procedural, cât și din punctul de vedere al imparțialității martorilor. De aceea, a susținut că decizia recurată este nelegală.

A mai susținut recurenta că instanța de apel și-a fundamentat soluția pe constatări eronate cu privire la reprezentarea societății și validitatea avizelor de expediție care au stat la baza facturilor contestate.

În opinia sa, curtea de apel a pornit de la o confuzie considerând că avizele au fost semnate de administratorul societății B. S.R.L., deși acest lucru nu corespunde realității.

Autoarea căii de atac a aratat că instanța de prim control judiciar nu a analizat cu atenție depoziția juristului societății reclamante (martorul E., care a declarat că avizele ar fi fost semnate "de administrator", fără să distingă între persoanele având nume asemănătoare: F. (administratorul real) și D. (persoană fără calitate).Susține că aceasta trebuia să dea eficiență acestui aspect și să constate inexistența valabilității juridice a avizelor.

Potrivit recurentei 5 dintre cele 8 avize au fost semnate de o altă persoană, D., care nu are calitatea de administrator și nici nu este salariat al societății iar celelalte 3 avize nu ar fi semnate de nicio persoană abilitată. A susținut aceasta că semnătura lui D. nu poate produce efecte juridice în sarcina societății, neexistând un mandat sau o împuternicire legală în acest sens.

În finalul motivelor de recurs, s-a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma referirilor făcute de instanța de apel în încheierea din data de 15 mai 2025 și în dispozitivul hotărârii recurate, cu privire la denumirea societății, ("B. S.R.L." și "B. S.A.").

La 09 decembrie 2025 intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepția nulității recursului declarat, motivat de faptul că se critică modalitatea de administrare a probelor, iar în subsidiar respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte o va respinge, întrucât din cuprinsul memoriului de recurs se pot desprinde critici ce pot fi subsumate motivelor de casare invocate, art. 488 alin. (1) pct. 5 din același Cod.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Asupra recursului, se constată că, deși recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, și 8 C. proc. civ., criticile acestuia, prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. respectiv art. 315 din același Cod, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce vizează neregularități de ordin procedural, constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și au în vedere o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Recurenta impută instanței de prim control judiciar maniera pretins eronată de stabilire a situației de fapt, în raport cu probatoriul administrat.

În ceea ce privește critica privind încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut la art. 22 din C. proc. civ., se constată că aceasta este lipsită de fundament și nu poate fi primită, deoarece instanța de apel a respectat normele de procedură incidente, aplicând în mod corect dispozițiile privind judecata, pronunțându-se asupra tuturor aspectelor evocate atât prin cererile scrise, cât și a celor ivite cu ocazia dezbaterilor orale.

Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, instanța este în drept să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare.

Prin urmare, curtea de apel, găsind întemeiat motivul de apel cu privire la interpretarea greșită a mijloacelor de probă de către instanța de fond, nu a procedat la încălcarea regulilor de procedură ci și-a manifestat prerogativa legitimă pe care a avut-o în exercitarea rolului său activ, bazată pe aprecierea că prin înlăturarea probatoriului testimonial administrat în cauză nu se putea ajunge la dovedirea faptelor invocate, în contextul probator deja administrat.

Din verificările efectuate, Înalta Curte, a constatat că în mod corect a reținut instanța de prim control judiciar că a fost respectată întrutotul ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 315 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere faptul că din încheierea din data de 19 octombrie 2021 pronunțată în dosarul de fond de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, reiese faptul că părțile litigante au agreat în mod tacit ca C., E., D. și F. să fie ascultați ca martori.

Pasivitatea recurentei care nu a înțeles să invoce în termen util incidența prevederilor art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și nemulțumirea acesteia cu privire la soluția instanței de apel, nu poate fi folosită ca și motiv pentru anularea deciziei pronunțate în apel.

Respectând limitele devoluției în apel, instanța de apel avea posibiltatea reevaluării probatoriului administrat sau a necesității suplimentării acestuia, situația invocată de recurentă, neconstituind un motiv de anulare a sentinței recurate.

Înalta Curte va înlătura celelalte critici cu privire la neanalizarea de către instanța de apel a celor 8 avize de expediție, condițiile în care au fost audiați martorii și necoroborarea declarațiilor de martor, pe care le apreciează ca fiind aspecte de netemeinicie care nu pot fi supuse analizei instanței în calea de atac a recursului, al cărei control este limitat la verificarea conformității hotărârii recurate cu normele legale aplicabile.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

De aceea, constatând că în cauză, măsura casării, așa cum a fost solicitată de către recurentă, nu se justifică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei în această fază a judecății procesului, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 376/2025 din 29 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.