ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2025

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 02.07.2021, sub nr. de dosar x/190/2021, reclamanta A KFT, în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.336 Euro, respectiv 50.992,37 lei la cursul stabilit de către BNR la data introducerii acțiunii, reprezentând penalități de întârziere datorate în baza facturii nr. 17027/26.06.2018 emise conform contractului de furnizare - Lot 1 nr. x din data de 02.03.2018, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 130 din 09.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/190/2021* al Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta A KFT, în contradictoriu cu pârâta B S.R.L. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 379.398,44 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente facturilor achitate cu întârziere. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reconvențională. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.815 lei + 7.399 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost respinsă cererea pârâtei-reclamante privind cheltuielile de judecată aferente cererii reconvenționale.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâta B S.R.L., solicitând admiterea apelului, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în totalitate; admiterii acțiunii reconvenționale precizate, cu consecința obligării intimatei-reclamante la plata sumei de 201.195,50 lei, precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și reclamanta A KFT, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii apelantei și obligarea intimatei - pârâte B S.R.L. și la plata sumei de 47.187,62 lei (echivalentul a 10.396 Euro la cursul stabilit de către BNR pentru 1 euro = 4,5390 la data de 01.01.2017, data de referință menționată în contract), reprezentând penalități de întârziere datorate pentru achitarea cu întârziere a facturii nr. 17027/26.06.2018, emisă conform contractului de furnizare - Lot 1 nr. x din data de 02.03.2018; cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate apelantei în apel. Prin decizia civilă nr. 221 din data de 20 mai 2024, Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă a respins apelurile declarate de apelantele A KFT și B S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 130 din 9.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/190/2021* al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a păstrat-o în întregime. Totodată, au fost respinse cererile apelantelor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 09.07.2024, a declarat recurs pârâta B S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel Cluj spre o nouă judecată a apelului. Recurenta a indicat drept prim motiv de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precizând că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate prin cererea de apel. Astfel, recurenta a arătat că instanța de apel a analizat contractul doar prin prisma posibilității efectuării de livrări parțiale, fără a se preocupa de înțelesul contractual al termenului de livrare. Recurenta a redat prevederi contractuale, arătând că singura aparentă întârziere ar fi cea la plata avansului, chestiune deja tranșată, însă care nu este de natură a duce la justa soluționare a cauzei, important în speță fiind data livrărilor, care este diferită de data facturării. Printr-un al doilea motive de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat că în hotărârea recurată nu se regăsește raționamentul logic pentru care instanța de apel a ajuns la concluzia că data livrării coincide cu data facturării, motiv pentru care consideră că hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină, fiind evidentă lipsa de coerență a raționamentului. Raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ. și art. 1266 C. civ., referitoare la forța obligatorie și interpretarea contractelor, redând în cuprinsul acestei critici clauze contractuale și prezentând sumele achitate. În ceea ce privește cererea reconvențională, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că intimata reclamantă și-a încălcat obligația de informare precontractuală, componentă a bunei credințe și, totodată, nu a fost analizat în concret motivul de apel referitor la modalitatea în care se abatorizează anumite animale.

Apărările formulate în cauză La data de 18.09.2024, intimata-reclamantă A KFT a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă la 25.07.2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10.10.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 14.01.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 14.01.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că ,,Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)”, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune ,,Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488”. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează soluția unei acțiuni având ca obiect pretenții, susținându-se că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1270 C. civ. și 1266 C. civ., nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate prin cererea de apel, iar hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină. Deși recurenta a indicat aplicabilitatea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., se constată că aceste texte de lege a fost indicate în mod formal, întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond, care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Astfel, referitor la pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 1270 și 1266 C. civ., recurenta urmărește stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel în privința constatării datei scadente, raportat la data efectuării livrărilor. Or, instanțele de fond, ca instanțe devolutive, au plenitudine de apreciere a probatoriului administrat, în timp ce instanța de recurs nu poate proceda la o reapreciere a probelor administrate. Așa fiind stabilirea, în concret, a momentului de scadență a facturilor, pe baza dovezilor administrate, nu poate fi supusă cenzurii în fața instanței de recurs, atât timp cât nu se aduce nicio critică de nelegalitate, ci una de netemeinicie a deciziei. De asemenea, în privința presupusei greșite aplicări a prevederilor art. 1270 C. civ. și art. 1266 C. civ., recurenta nu a formulat critici concrete de nelegalitate, mărginindu-se la a indica în mod formal aceste prevederi legale, fără a explica în niciun mod în ce a constat greșeala instanței de apel cu prilejul aplicării acestor norme juridice. În realitate, criticile dezvoltate urmăresc să determine o rejudecare a fondului cauzei, vizând aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu unele de nelegalitate. Nici celelalte motive de recurs invocate, prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., nu pot fi primite de instanța de recurs drept critici de nelegalitate, față de faptul că se invocă, în principal, aceeași nemulțumire a recurentei, respectiv faptul că instanțele de fond au luat drept dată scadentă data efectuării livrărilor și nu data facturării efective, susțineri ce tind la stabilirea unei alte situații de fapt. Este de amintit că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului. Din lecturarea cererii de recurs, rezultă că recurenta nu a dezvoltat critici care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel, susținând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greșite de către instanța de apel a unor prevederi legale, respectiv art. 1270 și 1266 C. civ., susțineri care tind însă la reanalizarea situației de fapt, ceea ce se circumscrie noțiunii de temeinicie a hotărârii. Astfel, pe de o parte, simpla nemulțumire generică a recurentei, față de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalități a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greșite a dispozițiilor supuse analizei, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin invocarea situației de fapt, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate. Mai trebuie subliniat că modul în care instanțele de fond au interpretat clauzele contractuale incidente nu poate fi supus cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului, deoarece nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B S.R.L. împotriva deciziei nr. 221 din 20.05.2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – Secția a II-a civilă. Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ținând seama de soluția de anulare a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentei pârâte, Curtea va obliga pe acesta să plătească intimatei reclamantă A KFT suma de 5.720,64 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial, achitat, în temeiul facturilor fiscale nr. 0286/20.09.2024 și nr. 0287/21.09.2024, cu chitanțele nr. 0039/20.09.2024 și nr. 0040/21.09.2024 (filele 50-51 din dosarul de recurs), fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.