ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate înadmisibilitatea emiterii facturii x/03.02.2017 in valoare totala de 450,20 RON; să se constate nulitatea actelor si faptelor reținute în factura nr. x/03.10.2016 în valoare totala de 54.000,00 RON; să se dispună desființarea totală a actelor unilaterale întocmite de S.C. A. S.R.L., implicit desființarea totala a facturilor x/2016 în valoare totala de 54.000,00 RON si x/03.02.20T7 în valoare totala de 450,20 RON, in lipsa contractului dintre părți; să se dispună obligarea A. S.R.L. la emiterea unor facturi de stornare privind facturile x/2017 și x/2016, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; să se dispună obligarea S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel învestită, Judecătoria Arad, prin sentința civilă nr. 2038 din 2 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.. A obligat S.C. B. S.R.L. Ia plata către S.C. A. S.R.L. a următoarelor sume: 56.275,24 RON contravaloare facturi neachitate ;. 132.295,33 RON echivalentul penalităților de întârziere pentru facturile scadente și rămase neachitate, calculate până la data de 31.05.2017; la plata sumei reprezentând penalitățile de întârziere, contractuale, pentru facturile scadente și rămase neachitate, calculate din data de 01.06.2017 și până la plata efectivă a acestora; 24.198,47 Iei echivalentul penalităților de întârziere pentru facturile achitate după scadență, fără cheltuieli de judecată.

A respins acțiunea reconvențională formulată de S.C. B. S.R.L., fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 72 din 9 aprilie 2019, a admis în parte apelul exercitat de către apelanta pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2038/02.05.2018 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei.

Totodată, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L.

A constatat nulitatea absolută a facturilor nr. x/03.10.2016, în valoare de 54.000 RON și x/03.02.20I7, în valoare de 450,20 RON emise de reclamanta A. S.R.L. față de pârâta S.C. B. S.R.L., precum și a actelor juridice consemnate în cuprinsul acestora.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe, privind respingerea cererilor de constatare a inadmisibilității emiterii facturii x/03.02.2017 și de obligare a pârâtei A. S.R.L. la stornarea celor 2 facturi.

A obligat reclamanta pârâta reconvențional A. S.R.L. să plătească pârâtei reclamante reconvențional S.C. B. S.R.L. suma de 900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. SRL

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin încheierea din data de 7 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul x/2017, a dispus suspendarea judecării cauzei privind recursul declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 72/09.04.2012 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C., având ca obiect pretenții.

Instanța de recurs a avut în vedere că a fost deschisă procedura insolvenței împotriva societății debitoare S.C. B. S.R.L.. și a apreciat că sunt astfel incidente prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2034, potrivit cărora "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale."

Fără a indica temeiul de casare, recurenta solicită admiterea recursului și, drept consecință, repunerea cauzei pe rol în vederea reluării judecății.

Recurenta a susținut că, in condițiile in care, potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, valorificarea drepturilor creditorilor s-ar putea face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor, s-ar pune problema disjungerii cererii principale față de cererea reconvențională. Cu toate acestea, disjungerea cauzei ar fi imposibila, întrucât soluționarea cererii principale a reclamantei este in strânsa legătura cu cererea reconvențională formulată de pârâtă, astfel încât se impune ca ambele cereri, atât cea principala cat si cea incidentala, sa fie soluționate in cadrul aceluiași proces. Recurenta precizează că a încercat să-și valorifice dreptul de creanță împotriva intimatei și după deschiderea procedurii de faliment, prin înregistrarea cererii de înscriere la masa credală, însă această cerere i-a fost respinsă.

Recurenta a susținut că măsura suspendării luată de instanța de apel, prin încheierea atacată, a adus atingere principiului egalității consacrat de legiuitor în art. 8 din C. proc. civ., dar și dreptului la un proces echitabil față de faptul că i-a fost blocată în mod injust valorificarea drepturilor sale, motiv pentru care continuarea judecării cauzei se impune, atât cu privire la cererea principală, cât și cu privire la cea incidentală.

Recurenta arată ca instanța de recurs a dispus suspendarea de drept a cauzei, in temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 75 din actul normativ menționat, legiuitorul face strictă referire la acțiunile judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creanțelor, însă nu și la căile de atac formulate de către creditor. Prin urmare, recurenta a considerat că dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, nu pot fi incidente in cauza dedusa judecații.

În susținerea criticii formulate recurenta a redat aspecte de ordin jurisprudențial.

Consideră intimata că susținerea recurentei privind inaplicabilitatea în speță a art. 75 din Legea nr. 85/2014 este nefondată deoarece, în cazul de excepție prevăzut la alin. (2) al aceluiași text de lege, se face referire la căile de atac promovate de debitorul insolvent împotriva acțiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii, ipoteză care nu se regăsește în speță.

Intimata precizează că, în opinia sa, singura variantă pentru realizarea dreptului de creanță al recurentei este depunerea cererilor de admitere a creanțelor în cadrul procedurii insolvenței, demers realizat de recurentă și finalizat prin decizia civilă nr. 72/2019, pronunțată de Tribunalul Arad.

Intimata a învederat și faptul că recurenta nu a formulat contestație împotriva tabelului preliminar de creanțe conform art. 111 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, ci a continuat să-și valorifice dreptul de creanță pe calea dreptului comun.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înțeles să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 9 februarie 2021 s-a respins excepția netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, pentru considerentele arătate în cuprinsul acelei încheieri și s-a admis în principiu recursul.

În analiza prezentului recurs se află chestiunea legalității unei măsuri procedurale reglementate de Legea nr. 85/2014, respectiv suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., instanța de recurs, în adoptarea măsurii, făcând aplicarea prevederilor art. 75 alin. (1) din legea nr. 85/2014.

Prioritar, se impune a se arăta că, deși recurenta nu a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile formulate vizează interpretarea și aplicarea unei norme de procedură, astfel încât recursul urmează a fi analizat prin prisma pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În argumentarea prezentei cereri de recurs, recurenta a susținut că măsura suspendării luată de curtea de apel, prin încheierea atacată, a adus atingere principiului egalității consacrat de legiuitor în art. 8 din C. proc. civ., dar și dreptului la un proces echitabil, față de faptul că i-a fost blocată în mod injust valorificarea drepturilor sale, motiv pentru care continuarea judecării cauzei se impune, atât cu privire la cererea principală, cât și cu privire la cea incidentală.

Totodată, recurenta a arătat ca instanța de recurs a dispus suspendarea de drept a cauzei, in temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, deși în cuprinsul acestor dispoziții, legiuitorul face strictă referire la acțiunile judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creanțelor, însă nu și la căile de atac formulate de către creditor, astfel încât aceste prevederi legale nu pot fi incidente in speță.

Din perspectiva criticilor aduse încheierii recurate, sub aspectul incidenței măsurii suspendării recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte reține că în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în mod legal și temeinic, instanța de recurs a suspendat judecarea cauzei.

Astfel, se constată că prin sentința civilă nr. 80 din 31 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 70 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a fost deschisă procedura generală de insolvență împotriva debitorului S.C. B. S.R.L., care are calitatea de pârâtă în prezenta cauză, fiind numit administratorul judiciar provizoriu al societății.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin încheierea din data de 7 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul x/2017, a dispus suspendarea judecării cauzei privind recursul declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 72/09.04.2019 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar C., având ca obiect pretenții.

Înalta Curte reține că, potrivit reglementării cuprinse în art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, iar valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor.

Așadar, unul dintre efectele juridice ale deschiderii procedurii insolvenței, reglementat prin art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, privește suspendarea tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită demarate pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Din analiza acestei dispoziții legale rezultă că intră sub incidența efectului suspensiv, generat de declanșarea procedurii insolvenței, acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, nefiind incluse în câmpul de aplicare al acestor dispoziții legale, acțiunile judiciare care au alt obiect decât cel care privește realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Raportând aceste considerații la situația din cauza dedusă judecății, se constată că recurenta-reclamantă a învestit instanța cu o acțiune principală pentru realizarea creanțelor împotriva societății aflate în insolvență, care are calitatea de pârâtă, iar pârâta a formulat o cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea inadmisibilității emiterii unei facturi, constatarea nulității actelor si faptelor juridice reținute în cadrul uneia dintre facturi, desființarea actelor unilaterale și desființarea anumitor facturi, obligarea pârâtei reconvenționale la emiterea unei facturi de stornare privind facturile a căror desființare se solicită.

Înalta Curte reține că, în funcție de etapa în care se află procesul, acțiunea se manifestă, fie printr-o cerere de chemare în judecată, fie printr-o cerere de exercitare a căii de atac.

În condițiile în care societatea aflată în insolvență are calitatea de pârâtă, reclamanta formulând o acțiune în pretenții împotriva pârâtei (debitoare în procedura insolvenței) și văzând că obiectul căii de atac îl constituie hotărârea supusă controlului judiciar, recursul formulat de reclamantă la curtea de apel se poate identifica cu o acțiune în realizarea creanței asupra averii debitoarei în insolvență, astfel încât nu se poate reține greșita aplicare a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, măsura suspendării intervenind în condițiile expres prevăzute de lege.

Suspendarea instituită de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 operează prin efectul legii, instanța de judecată trebuind doar să o constate la cererea debitoarei, textul conținând o normă imperativă, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului sindic.

Prin urmare, în cazul deschiderii procedurii de insolvență împotriva unei societăți care are calitatea de pârâtă într-o acțiune în care un creditor urmărește să își realizeze o creanță asupra sa, judecata trebuie suspendată, așa cum, în mod corect a procedat curtea de apel.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului;", în condițiile în care calea de atac nu este promovată de debitor și nici nu este vorba de vreo acțiune civilă dintr-un proces penal.

Nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că măsura suspendării luată de curtea de apel, prin încheierea atacată, a adus atingere principiului egalității consacrat de legiuitor în art. 8 din C. proc. civ. și dreptului la un proces echitabil, față de faptul că i-a fost blocată în mod injust valorificarea drepturilor sale, în condițiile în care legea insolvenței asigură părții interesate mijloace de natură a-i proteja dreptul pe care și-l afirmă, mijloace pe care, de altfel, recurenta le-a și utillizat.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 7 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2021.