ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Cererile în fața primei instanțe:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 8 aprilie 2019 sub nr. x/2019 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 693.791,01 reprezentând valoarea facturilor seria x nr. x,385,386 emise la data de 01.03.2019 și scadente la data de 16.03.2019; 1.624.069,30 RON reprezentând valoarea facturilor seria x nr. x, 395, 396, 397, 398, 399, 400 emise la data de 18.03.2019 și scadente la data de 02.04.2019; a solicitat, totodată, penalitățile contractuale în procent de 0,1% pe zi de întârziere, constând în suma de 25.700,94 calculată pentru fiecare factură de la scadență până la data introducerii cererii și în continuare până la achitarea integrală a debitului.

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 9.687,10 RON reprezentând debit neachitat, precum și la plata penalităților contractuale de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la scadența debitului până la achitarea integrală a debitului.

Hotărârea primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 2172/2019 din 6 decembrie 2019 Tribunalul Specializat Cluj a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Anterior, la termenul din data de 6 noiembrie 2019 aceeași instanță a dispus anularea cererii reconvenționale ca netimbrată.

Apelul:

Sentința de fond a fost atacată cu apel de reclamanta A. S.R.L., care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în limita sumei de 144.210 euro+TVA, cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare calculată de la data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă, menționând că suma solicitată reprezintă diferența dintre valoarea solicitată inițial și valoarea pentru care părțile, ulterior soluționării cauzei în fond, au convenit încheierea unui contract de vânzare.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă sub același număr unic de dosar.

Prin decizia civilă nr. 394/2020 din 14 septembrie 2020 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Recursul:

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel a declarat recurs motivat reclamanta A. S.R.L., cauza fiind înregistrată sub același număr unic de dosar la 26 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Motivarea recursului:

Recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

A susținut că instanța de apel respingând calea de atac cu motivarea că s-a solicitat în apel altceva decât ceea ce a făcut obiectul judecății în prima instanță, fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului, a calificat greșit obiectul căii devolutive de atac, omițând, astfel, să-și exercite misiunea de a judeca cauza.

În susținerea criticii, recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt, prin raportare la obiectul dedus judecății în primă instanță - pretenții decurgând dintr-un act juridic încheiat între părți, la înțelegerea dintre părți intervenită ulterior pronunțării hotărârii de fond, prin care pârâta a înțeles să consimtă la încheierea contractului de vânzare pentru o sumă inferioară celei solicitate prin acțiune, fiind rezervat dreptul primei părți de a continua demersul judiciar pentru obținerea întregii sume prin promovarea căii de atac, concluzionând în sensul că ceea ce s-a solicitat a reprezentat minus petita.

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că obiectul judecății este reprezentat de pretenția concretă, sumele de bani în baza unor raporturi juridice precizate în cererea introductivă, neputând fi confundat cu izvorul acelor pretenții, reprezentat de documentele financiar-contabile.

Întâmpinarea:

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală decizia de apel în considerarea formulării unor cereri noi în apel, cu încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului. De asemenea, a mai susținut că la momentul formulării apelului facturile fiscale pe care se întemeiau pretențiile părții adverse nu mai existau. A semnalat faptul că prin cererea inițială recurenta-reclamantă a solicitat, cu titlu de accesorii ale debitului principal penalitatea contractuală, în timp ce prin apel a solicitat acordarea dobânzii legale penalizatoare.

Totodată, intimata-pârâtă a formulat apărări și pe fondul cauzei, prezentând raporturile contractuale dintre părți.

Alte aspecte procesuale:

Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.

Pe parcursul judecării cauzei, intimata-pârâtă a comunicat instanței schimbarea denumirii societății, noua denumire fiind B. S.R.L..

Analiza motivelor de recurs:

Față de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte apreciază recursul ca fondat pentru următoarele considerente:

Critica vizând încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondată.

Cu aplicarea greșită a legii, instanța devolutivă de atac a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor 478 alin. (3) C. proc. civ., considerând că în calea de atac cu care a fost investită s-au formulat pretenții noi, neanalizate în primă instanță, Înalta Curte având în vedere din această perspectivă petitul principal din cererea de chemare în judecată, respectiv debitul solicitat a fi achitat.

Examinarea cererii de chemare în judecată relevă faptul că recurenta-reclamantă a solicitat, prin primul petit al cererii obligarea părții adverse la plata unei sume de bani, pretins datorată dintr-un raport juridic concretizat într-o promisiune de vânzare-cumpărare nr. x/26.11.2015.

Deci, cererea recurentei-reclamante se situează pe tărâmul executării silite a obligațiilor, pretinzându-se creditorul unei obligații de plată neîndeplinită de partea adversă, aspect dovedit și prin raportare la temeiurile de drept invocate în cerere și care vizează forța obligatorie a contractului și răspunderea contractuală.

În consecință, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de suma de bani solicitată în temeiul raportului contractual, neavând relevanță faptul că suma respectivă a fost explicitată prin indicarea facturilor fiscale emise în executarea obligației de plată. În acest context, Înalta Curte reține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de facturile fiscale, acestea fiind doar documente justificative din punct de vedere contabil, relevante, cel mult pentru determinarea momentului scadenței de plată în vederea stabilirii cuantumului accesoriilor solicitate.

Împrejurarea că în memoriul de apel au fost indicate, ca documente justificative, alte facturi fiscale nu are natura stabilită de instanța devolutivă - aceea a formulării unei cereri noi în apel - întrucât obiectul dedus judecății a rămas neschimbat, constând în executarea obligației de plată, dedusă din actul juridic dintre părți, la solicitarea creditorului acelei obligații.

Este astfel apreciată ca fiind fondată susținerea recurentei-pârâte că, păstrând obiectul cu care a investit prima instanță, în calea devolutivă de atac a formulat o pretenție minus petita, continuând demersul judiciar pentru restul de sumă solicitat inițial și valoarea pe care intimata-pârâtă a înțeles să o achite ulterior pronunțării hotărârii de fond. În acest context, cele reținute de instanța de apel în sensul că s-a formulat o cerere nouă, ce nu a fost analizată de instanța de fond sunt eronate, Înalta Curte constatând că atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței devolutive de atac, a fost supusă analizei aceeași pretenție, întemeiată pe același raport juridic, modificarea nivelului acesteia fiind determinată de înțelegerea dintre părți cu privire la o parte din sumă.

Având în vedere cele reținute, în considerarea prevederilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă, cu consecința casării deciziei de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare.

Deși casarea vizează întreaga decizie, având în vedere caracterul unitar al căii de atac, în cursul rejudecării cauzei instanța de apel, în conformitate în prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., va avea în vedere dezlegarea dată de instanța supremă prin considerentele expuse, urmând să analizeze petitul accesoriu, astfel cum a fost individualizat în cererea de apel, cu aplicarea dispozițiilor art. 478 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 394/2020 din 14 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.