ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 497/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenienta forțată C., obligarea pârâtei la plata sumei de 350.000 RON, cu titlu de daune nepatrimoniale, respectiv la plata penalităților în cuantum de 0,2 % zi, calculate pentru fiecare zi de întârziere începând cu data depunerii cererii și până la plata efectivă, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Specializat Cluj, prin sentința civilă nr. 1207/2018 din 28 iunie 2018, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile nelegalei timbrări a cererii, lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta S.C. B. S.A.; a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și cu intervenienta forțată C., având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 350.000 RON, cu titlu de daune nepatrimoniale, la plata unor penalități de 0,2%/zi de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere la plata debitului principal, calculate de la data depunerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată; de asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea intervenientei forțate C. de obligare a reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 707/2019 din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins apelul declarat de D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului A., împotriva sentinței civile nr. 1027 din 28 iunie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, care a fost păstrată în întregime.

Sub aspectul stării de fapt, instanța de apel a reținut că, așa cum rezultă din ordonanța din 25 aprilie 2017 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul penal nr. x/2015, la data de 8 octombrie 2015, în jurul orei 13:30, intervenienta C. a condus autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, pe strada x, în direcția B-dul x din Cluj-Napoca. Ajunsă în dreptul magazinului F. și a Agenției G., conducătoarea auto a surprins și accidentat pe apelantul-reclamant A. în vârstă de 69 ani, pieton care s-a angajat în traversarea străzii de la dreapta la stânga, pe la colțul străzii, prin loc nemarcat sau semnalizat corespunzător trecerii pentru pietoni, unde, având în vedere că în zonă nu există un loc semnalizat corespunzător, conform art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, actualizată, reclamantul putea traversa regulamentar numai după ce s-a asigurat că o poate face fără pericol pentru el și pentru ceilalți participanți la trafic.

S-a arătat că prima instanță a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva societății de asigurare care a încheiat polița de asigurare RCA pentru autorvehiculul condus de intervenienta C., reținându-se, în esență, faptul că nu a fost probată fapta ilicită a intervenientei și nici culpa sa în producerea accidentului, dar și că reclamantul pieton care nu a respectat obligația de a se asigura că poate traversa strada x fără pericol pentru el și pentru ceilalți participanți la trafic, surprins și accidentat ca urmare a nerespectării acestei obligații, poartă întreaga răspundere a accidentării sale.

Prin apelul declarat în cauză, apelantul-reclamant a contestat modalitatea în care tribunalul a concluzionat asupra inexistenței unei fapte ilicite care să fie reținută în sarcina intervenientei C., atât sub aspectul evaluării probatoriului, cât și asupra aplicării normelor legale incidente. Totodată, a solicitat administrarea probei cu expertiza în specialitatea autovehicule, pentru a elucida aspectele legate de dinamica producerii accidentului.

În cursul soluționării apelului reclamantul A. a decedat, demersul său procesual fiind continuat de către moștenitorii D. și E..

Reexaminând, în apel, starea de fapt pe care s-au întemeiat pretențiile apelantului-reclamant, atât prin raportare la probele administrate în fața primei instanțe, cât și prin raportare la raportul de expertiză întocmit în cursul soluționării apelului, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Din declarațiile date de reclamant și de intervenienta C. în fața organelor de cercetare penală la 16 octombrie 2015, respectiv la 8 octombrie 2015 și procesul-verbal de cercetare din 8 octombrie 2015, întocmit de Poliția Municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, reiese că numitul A. a traversat drumul public (intersecția străzilor Petofi Sandor cu Calea x) pe la colțul străzii, într-un loc nemarcat, de la dreapta la stânga raportat la sensul de mers al autovehiculului cu numărul de înmatriculare x condus regulamentar de intervenientă, fiind surprins și accidentat de către aceasta. Această stare de fapt a fost confirmată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul H..

Ambele părți au declarat că au observat că în dreptul G., situată pe strada x, un autovehicul (dubiță) de culoare albă, care staționa, anterior producerii evenimentului rutier. În cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul H., s-a specificat faptul că autovehiculul aflat în apropierea intersecției nu avea cum să influențeze producerea accidentului în cauză. Astfel, s-a menționat că acesta a fost poziționat în simularea realizată de softul utilizat de expert, fără a rezulta o obturare a vizibilității care să impună autovehiculului în cauză o conduită specială în timpul virajului.

Prin răspunsul la obiecțiuni, expertul a precizat că apelantul-reclamant mai avea de traversat 1,5 m până la trotuar, la momentul când s-a produs evenimentul rutier. S-a specificat și faptul că viteza de deplasare a autovehiculului, la momentul inițial, când acesta rula pe Calea x, înainte de începerea manevrei de virare la stânga și înainte ca starea de pericol să fie atinsă, era de 28 km/h, iar viteza de deplasare a pietonului la același moment era de 6 km/h.

Prin adresa din 23 aprilie 2019, emisă de IPJ Cluj - Poliția Municipiului Cluj Napoca se arată că numitei C. nu i s-a aplicat nicio sancțiune contravențională.

Raportat la această stare de fapt, instanța de prim control judiciar a constatat că se impune calificarea faptei intervenientei forțate, pentru a se stabili, prin raportare la normele legale aplicabile, dacă aceasta are sau nu caracter ilicit.

Astfel, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 1349 din C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Din cuprinsul normei legale evocate anterior, reiese că prima condiție prevăzută de lege pentru reținerea răspunderii civile delictuale a intervenientei forțate este aceea a săvârșirii unei fapte ilicite.

Întrucât prejudiciul suferit de apelantul-reclamant s-a produs ca urmare a unui eveniment rutier, se ridică problema unei eventuale încălcări a normelor are reglementează circulația rutieră de către unul dintre participanții la trafic - apelantul, în calitatea sa de pieton, sau conducătorul autovehiculului care l-a accident.

Apelantul-recalamant a afirmat faptul că intervenienta C. nu a respectat prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private. Norma legală în discuție reglementează, de principiu, obligația participanților la trafic de a avea o conduită diligentă, care să nu afecteze siguranța circulației, să nu pună în pericol viața și sănătatea persoanelor și proprietatea asupra bunurilor. Așadar, se instituie o obligație generală de prudență, care le incumbă tuturor participanților la trafic pe drumurile publice, în orice context în care aceștia participă la traficul rutier, indiferent de calitate - conducător al unui autovehicul, pieton, biciclist, conducător al unui atelaj hipo etc.

Pentru o ipoteză cum este însă cea din speță, există o normă cu caracter special, reprezentată dispozițiile art. 72 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 195/2002, care stabilesc prioritatea de trecere când există un concurs între un conducător auto și un pieton care intenționează să traverseze drumul public.

Potrivit acestor dispoziții, în forma în vigoare la data producerii accidentului, pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor. Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic. Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.

Curtea de Apel Cluj a reținut că această normă are caracter special în raport de dispozițiile art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, care au caracter general, astfel că se aplică cu prioritate, deoarece stabilește conduita participanților la trafic într-o ipoteză clar determinată, respectiv în situația în care un pieton intenționează traversarea drumului public, destinat circulației rutiere.

Art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că "traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic".

Raportându-se la probele administrate în cauză, Curtea a constatat că apelantul-reclamant A. s-a angajat în traversarea drumului public pe la colțul străzii, fără a se asigura în mod corespunzător, în condițiile în care avea obligația de a acorda prioritate autovehiculului condus de intervenienta forțată și de a se angaja în traversare doar dacă avea timp suficient pentru a traversa înainte ca autovehiculul să ajungă la locul de traversare.

Contrar celor afirmate de către apelant, în sensul că s-a asigurat în mod adecvat și că datorită vârstei sale timpul de traversare este mai lung, instanța de apel a constatat că modul în care acesta s-a asigurat anterior traversării străzii nu corespunde exigențelor legii, de vreme ce a fost surprins de autovehicul pe partea carosabilă a străzii și cât timp acesta, cunoscând circumstanțele sale personale (viteza mai redusă de deplasare în raport de alți pietoni), pe care curtea nici nu le-a confirmat, nici nu le-a infirmat, nefiind administrate probe pe acest aspect, avea obligația de a se asigura că are timp suficient pentru a traversa strada.

În egală măsură, Curtea a constatat că nu poate fi reținută nicio faptă ilicită în sarcina intervenientei forțate, întrucât aceasta nu a încălcat vreuna din normele cu caracter special din art. 72 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 195/2002 (având prioritate de trecere în raport de pietonul care traversa drumul public) și nici alte norme cuprinse în O.U.G. nr. 195/2002, aceasta conducând autovehiculul cu o viteză regulamentară, adaptată situației din trafic (28 km/h înainte de a începe manevra de virare spre stânga) și efectuând manevra de virare în mod regulamentar.

Prin urmare, în sarcina intervenientei forțate nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte ilicite și nicio culpă în producerea accidentului, întreaga culpă revenind apelantului-reclamant. În acest context, analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale în persoana intervenientei forțate devine un demers inutil, răspunderea civilă delictuală a intervenientei forțate neputând fi antrenată.

Împotriva deciziei civile nr. 707/2019 din 26 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, au declarat recurs recurenții-reclamanți D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 13 ianuarie 2020.

Recurenții-reclamanți au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj, apreciind că au fost încălcate normele de drept material în ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, sub aspectul stabilirii și întinderii culpei în producerea accidentului rutier.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Din coroborarea prevederilor art. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora "participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private" cu cele ale art. 72 alin. (3) din aceeași ordonanță care stabilesc că "traversarea drumului public decătre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic", dar și cu prevederile art. 48 din același act normativ, conform cărora "conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță", rezultă că intimata-intervenientă forțat are o culpă în producerea evenimentului rutier.

Instanța de apel a refuzat să analizeze textul de lege, în sensul că nu ținut cont de faptul că reclamantul A. a traversat partea carosabilă, doar după ce s-a asigurat, conform prevederilor art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Cu alte cuvinte, recurenții-reclamanți consideră că autorul lor era în drept să traverseze partea carosabilă pe la colțul străzii, după ce s-a asigurat, fiind în localitate.

Faptul că numitul A. a fost accidentat la apropierea de trotuarul de destinație conduce la concluzia că intimata-intervenientă C. are o culpă în producerea accidentului rutier.

Prin raportul de expertiză judiciară în specialitatea auto și răspunsul la obiecțiuni se menționează că evenimentul ar fi putut fi evitat de ambii participanți la evenimentul rutier. Însă, având în vedere că numitul A. se afla foarte aproape de trotuarul de lângă G., adică la finalul manevrei de traversare a trotuarului (expertul menționând în prima pagină a răspunsului la obiecțiuni că acesta se afla la 1,5 m de trotuar), precum și vârsta acestuia, rezultă că nu putea alerga și nici nu putea să apară intempestiv pe carosabil. În acest context, recurenții-reclamanți au susținut faptul că intimata-intervenientă a avut suficient timp să observe pietonul, aspecte care impun concluzia că manevra intimatei a fost una neregulamentară.

Modalitatea în care instanța de apel a interpretat textele de lege indicate în cuprinsul cererii de recurs denotă faptul că orice pieton care traversează regulamentar partea carosabilă, pe la colțul străzii, dar în lipsa unei treceri de pietoni este, în mod automat, vinovat de încălcarea legislației în vigoare.

Or, în opinia recurenților-reclamanți, acest raționament este total greșit, cu atât mai mult cu cât în speță este vorba de traversarea unui zone intens circulate din Municipiul Cluj-Napoca.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât recurenții-reclamanți nu au formulat critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 10 decembrie 2020 s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. și s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenții-reclamanți D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului A., stabilindu-se termen pentru soluționarea acestuia la data de 25 februarie 2021, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de recurs invocat de recurenții-reclamanți este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin concept, acest motiv de recurs nu include și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.

În speță, critica recurenților-reclamanți vizând încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material nu poate fi primită, atâta timp cât instanța de apel a reținut, în considerarea probelor administrate în cauză, că reclamantul A. s-a angajat în traversarea drumului public pe la colțul străzii, fără a se asigura în mod corespunzător, în condițiile în care avea obligația de a acorda prioritate autovehiculului condus de intervenienta forțată și de a se angaja în traversare doar dacă avea timp suficient pentru a trece înainte ca autovehiculul să ajungă la locul de traversare.

Recurenții-reclamanți au făcut doar referire la dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și la concluziile raportului de expertiză judiciară în specialitatea auto, fără să argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut fundamentul juridic sau să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Susținerile formulate în calea de atac a recursului tind să demonstreze faptul că intimata-intervenientă C. are o culpă în producerea evenimentului rutier, în condițiile în care stabilirea culpei vizează aspecte factuale ale cauzei, a căror evaluare intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Prin urmare, atâta timp cât nu se poate reține încălcarea unor prevederi legale de către conducătorul auto privind circulația pe acel sector de drum, se dovedește a fi corectă concluzia instanței de prim control judiciar, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile contractuale a asigurătorului, dat fiind faptul că aceasta se grefează întotdeauna pe răspunderea civilă delictuală a asiguratului.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenții-reclamanți D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului A., nu justifică adoptarea unei decizii de casare a hotărârii atacate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți D. și E., în calitate de moștenitori ai defunctului A. împotriva deciziei civile nr. 707/2019 din 26 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2021.