ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 870.172,39 RON debit principal, precum și a sumei de 42.228,88 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate asupra debitului principal de la scadența obligației de plată și obligarea pârâtei la plata sumei de 154.628,02 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare datorată între profesioniști, cu cheltuieli de judecată.

La 17 aprilie 2018, reclamanta a depus note de ședință prin care a precizat petitele cererii de chemare în judecată, respectiv a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 763.793,56 RON debit principal, a sumei de 38.718,48 RON penalități de întârziere și a sumei de 159.280,13 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare până plata efectivă a întregului debit, iar în subsidiar, pentru fiecare categorie de sume, a precizat valoarea în funcție de data scadenței creanțelor și de data compensării lor.

Prin sentința civilă nr. 1668/2018 din 23 octombrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în insolvență, și, în consecință, a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. să-i plătească reclamantei suma de 391.094,91 RON, debit principal, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, în condițiile prevăzute de art. 6.1 din contractul de prestări servicii încheiat între părți la 18 mai 2015, și a respins restul capetelor cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate. A constatat că pârâta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva reclamantei, în cuantum de 9.000 RON, constând în onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 75/2020 din 7 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă și a obligat pârâta S.C. B. S.R.L. la plata în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.664,40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente etapei procesuale a apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței să admită calea de atac formulată, să caseze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs se susține că instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii atacate un aspect străin de cadrul procesual dedus judecății în calea de atac, și anume faptul că recurenta nu ar fi combătut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse la plată de către intimata-reclamantă. Autoarea căii de atac afirmă că instanța de apel nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe, mai exact corespondența părților litigante care probează anularea comenzilor de către recurenta-pârâtă din cauza întârzierilor în executare, și că au fost încălcate dispozițiile art. 249 C. proc. civ., sarcina probei fiind inversată către recurentă. Aceeași parte arată că a contestat caracterul cert al creanței deoarece nu a acceptat la plată facturile pretinse de către intimata-reclamantă și acest aspect nu a fost avut în vedere de curtea de apel, constituind o aplicare eronată a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Recurenta-pârâtă critică modul în care a fost interpretat sensul și scopul clauzelor contractuale, arătând că instanța de apel nu a reținut argumentele recurentei, dar le-a reținut pe cele ale intimatei-reclamante, și nu a stabilit în concret cuantumul care trebuie dedus din totalul facturilor emise, reprezentând pozițiile pentru care comenzile au fost anulate. Aceeași parte afirmă că una din facturile emise înainte de anularea comenzilor nu a fost emisă corect pe numele recurentei.

Autoarea căii de atac arată că motivarea cu privire la compensație este contradictorie deoarece pe de o parte, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 90 din Legea insolvenței nr. 85/2014, dar a avut în vedere și compensarea convențională. Mai arată că instanța de apel nu a analizat corect modul de operare al compensației deoarece s-a raportat numai la corespondența prelitigioasă dintre părți din 4 februarie 2016, nu și la restul corespondenței, și a interpretat contrar legii normele din materia compensației convenționale, stabilind în sarcina recurentei-pârâte un debit care nu este datorat.

Prin memoriul de recurs se critică și stabilirea întinderii prejudiciului prin raportare la răspunsul la obiectivul nr. 4 al expertizei, susținându-se că instanța de apel nu a avut în vedere argumentele recurentei-pârâte referitoare la cuantumul sumelor compensate și modalitatea de compensare a acestora.

Recurenta-pârâtă susține că, în mod greșit, instanța de apel nu a analizat motivul de apel referitor la petitul accesoriu privind stabilirea penalităților de întârziere, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1535 alin. (1) C. civ., neincidente în cauză, aceasta fiind consecința modului nelegal în care a fost stabilit debitul principal. A mai susținut că instanța de apel ar fi trebuit să stabilească un cuantum determinat, și nu determinabil, al debitului accesoriu.

Într-o altă critică, se arată că motivarea instanței de apel nu corespunde sensului și scopului legii deoarece nu au fost analizate criticile recurentei referitoare la cuantumul până la care prima instanță a redus cheltuielile de judecată în faza procesuală a fondului, încălcându-se astfel prevederile art. 451 alin. (2) și art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat în cauză este nul, sub rezerva depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru, în original.

La 15 martie 2021, recurenta-pârâtă a depus, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.130,53 conform chitanței de la dosar.

Prin încheierea din 31 martie 2021, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că nu este de acord cu concluziile acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că, deși recurenta critică decizia curții de apel din perspectiva lipsei motivării și a motivării contradictorii, susținerile acesteia vizează aspecte de netemeinicie. Astfel, autoarea căii de atac afirmă că instanța de apel a reținut un fapt străin cadrului procesual dedus judecății, și anume că nu ar fi combătut caracterul cert, lichid și exigibil al creanței ce face obiectul litigiului și că nu a analizat prevederile acordului de compensare încheiat între părți, solicitând instanței de recurs să devolueze fondul cauzei.

Susținerile recurentei subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate deoarece aspectele referitoare la lipsa caracterului cert al creanței, la modul de stabilire a debitului și a penalităților de întârziere aduc în discuție situația de fapt și tind la o nouă analiză asupra probatoriului. Faptul că partea nu este mulțumită de modul în care instanța de apel a apreciat asupra raportului de expertiză întocmit în cauză și asupra corespondenței dintre părți și de modul în care a interpretat prevederile acordului de compensare nu constituie critici de nelegalitate în sensul prevăzut de lege.

Invocarea de către recurenta a încălcării prevederilor art. 451 alin. (2) și art. 453 alin. (2) C. proc. civ. referitor la respingerea motivului de apel prin s-a susținut că hotărârea instanței de fond de a reduce cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat este nelegală nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât, astfel cum a reținut instanța supremă în Decizia nr. 3/2020, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei si cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate."

Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul și se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/2020 din 7 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/2020 din 7 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2021.