ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1184/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de față, din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI -A.A.A.S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 333.077,22 RON, cu titlu de prejudiciu, ce a fost cauzat prin plata unei sume pe care nu o datorează.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345 și 1348 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2161 din data de 4 iulie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea apelului și schimbarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 844 din 10 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2161 din data de 4 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S; a schimbat, în parte, soluția Tribunalului, în sensul că a admis, în parte, cererea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 322.382,58 RON, cu titlu de prejudiciu și la plata sumei de 6.828,83 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 844 din 10 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, a susținut, sub un prim aspect, că în mod nelegal au respins instanțele excepția prescripției pretențiilor intimatei-reclamante din cererea de chemare în judecată, față de dispozițiile art. 2500 și următoarele din C. civ. și Legea nr. 113/2013.

A arătat că dreptul material la acțiune al intimatei-reclamante s-a născut la data de 23 mai 2013 și s-a împlinit la data de 23 mai 2016, așadar, la data introducerii cererii de chemare în judecată (2 octombrie 2017), acesta era prescris.

În acest sens, a invocat dispozițiile art. 2500, 2501, 2517 și 2523 din C. civ., precizând că prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2013 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 234 din data de 23 mai 2013, recurenta-pârâtă a considerat că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare începând cu data de 26 aprilie 2013, acesta fiind momentul când a început să curgă prescripția dreptului acesteia la acțiune.

Ca atare, a solicita instanței de recurs să constate intervenită prescripția.

Sub un al doilea aspect, în considerarea dispozițiilor anterior menționate (art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2013), a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cauza dedusă judecății, deoarece textul arătat prevede că recurenta-pârâtă preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândind calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a legii, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.

Or, prin decizia atacată, instanța de apel a dispus plata către intimata-reclamantă a sumei de 322.382,58 RON cu titlu de prejudiciu, aspect considerat a fi netemeinic și nelegal, atâta vreme cât intimata-reclamantă a achitat o sumă de bani existentă în contul debitorului urmărit și nu în propriul patrimoniu.

A afirmat că intimata-reclamantă nu face dovada îmbogățirii fără justă cauză, instanța de apel reținând că:

"în ceea ce privește suma de 10.694,64 RON nu rezultă îndeplinirea condițiilor legale ale îmbogățirii fără justă cauză, nu există o obligație care incumbă intimatei și care, prin neplată, a dus la îmbogățirea patrimoniului acesteia".

Prin executarea dispozițiilor executorului judecătoresc s-a produs o micșorare a patrimoniului recurentei-pârâte, pe seama măririi patrimoniului debitorului obligat la plata sumei mai sus precizate.

Sumele au fost executate de executorii judecătorești în dosarele de executare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2013, ca urmare a validării popririlor împotriva A. S.A. prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind încasate de creditorii FNI.

Ca atare, în dosarele de executare menționate s-a dispus încetarea executărilor silite, astfel că, în considerarea dispozițiilor Legii nr. 113/2013, recurenta-pârâtă nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind îndeplinită condiția existenței unor "procese și cereri aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în faza de judecată sau de executare silită".

În consecință, a arătat că instanța de apel trebuia să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte în cauza dedusă judecății, față de dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013.

Sub un al treilea aspect, a arătat că în mod nelegal au stabilit instanța de fond și cea de apel că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1347 C. civ., fiind în mod greșit obligată AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. la plata sumelor menționate în decizia atacată, deoarece, în realitate, obligațiile de plată executate reveneau debitoarei Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) în temeiul titlului executoriu - sentința penală nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a Penală.

A arătat că în mod netemeinic și nelegal a susținut intimata-reclamantă A. S.A. că, prin executarea de către aceasta a dispozițiilor executorului judecătoresc și efectuarea plății în locul recurentei-pârâte, s-ar fi produs o micșorare a patrimoniului A. S.A. pe seama măririi patrimoniului recurentei-pârâte și s-ar fi născut un raport juridic întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză, fiind îndreptățită intimata-reclamantă să recupereze integral suma de 190.946,51 RON.

Dimpotrivă, a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1345 C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză deoarece, în raport cu dispozițiile Legii nr. 113/2013, nu exista o mărire a patrimoniului AUTORITĂȚII PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., nu există o diminuare a patrimoniului A. S.A. și cele două raporturi juridice nu au o cauza unică.

A considerat că în cauză există o cauză legitimă pentru care sumele au fost executate asupra conturilor deținute de debitoarea Comisia Națională a Valorilor Mobiliare la A. S.A, anume titlul executoriu -sentința penală nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a Penală, deținut de creditorii F.N.I. și hotărârile judecătorești irevocabile prin care au fost validate popririle înființate de executorii judecătorești împotriva A. S.A.

În consecință, a considerat că nu mai există temei legal prin care intimata-reclamantă să solicite aceste sume de la AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., la data cererii de chemare în judecată, nefiind îndeplinite condițiile restituirii sumei de 333.077,22 RON pentru îmbogățire fără justă cauză, prevăzute de art. 1345 și 1347 C. civ.

Sub un ultim aspect, a apreciat ca instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 452, 453, 454 și următoarele din C. proc. civ., acordând, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumele de 6.828,83 RON și de 3.414,41 RON, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce privește recurenta-pârâtă și nefiind dovedită efectuarea acestor cheltuieli.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului și respingerea acțiunii.

Intimata-reclamantă a transmis la dosar întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului formulat, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilității recursului, în cuprinsul căruia s-a apreciat că susținerile formulate de recurenta-pârâtă pot fi analizate în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și s-a precizat că recursul este admisibil în principiu.

Potrivit dispozițiilor instanței cuprinse în încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2020, raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului întocmit.

Prin încheierea din 15 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a admis în principiu recursul formulat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 844 din 10 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 26 iunie 2020, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin critica întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a susținut că soluția pronunțată de instanțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune este greșită, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2500 și următoarele C. civ. și a prevederilor Legii nr. 113/2013.

Din actele dosarului se constată că, prin sentința civilă nr. 2161 din 4 iulie 2018, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca fiind neîntemeiată, față de faptul că prescripția a început să curgă de la momentul plății sumei achitate la data de 06.05.2016, iar acțiunea a fost introdusă la data de 12.02.2018, în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ.

Potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului ori statuează asupra unei excepții procesuale sau asupra oricărui alt incident are de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată".

Totodată, art. 431 alin. (2) din același cod reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat.

În prezenta cauză se constată că pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. nu a formulat apel împotriva soluției de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, astfel încât această chestiune, tranșată de către Tribunalul București, a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi analizată în recurs.

De asemenea, în ceea ce privește critica referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a calificat argumentele invocate în susținerea acestei excepții ca fiind apărări de fond, iar considerentele reținute referitoare la acest aspect au intrat în puterea lucrului judecat, câtă vreme nu s-a atacat cu apel, așa încât nu mai poate fi repusă în discuție în etapa procesuală a recursului.

În considerentele sentinței s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că:

"prin dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 113/2013 s-a prevăzut că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită."

Prin urmare, prezentul litigiu este în legătură cu obligația stabilită în sarcina Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare de plată a despăgubirilor pentru investitorii Fondului Național de Investiții, creanță achitată de intimata-reclamantă A. S.A., prin mecanismul validării de poprire, reprezentând o despăgubire către investitorii FNI, fapt ce justifică, în speță, calitatea procesual pasivă a pârâtei AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S, în temeiul art. II alin. (2) din legea nr. 113/2013.

Este adevărat că prin sentința de validare poprire s-a stabilit că intimata-reclamantă are calitatea de terț poprit față de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, dar dispozitiile legale evocate au stabilit expres că A.A.A.S. preia calitatea procesuală a CNVM, în litigiile generate de despăgubirile către investitorii Fondului Național de Investiții chiar și în faza de executare silită, cum este cazul în speță.

Astfel, raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză nu este întemeiat pe executarea silită indirectă prin care se valorifică sume de bani datorate debitorului urmărit de către o terță persoană, ci este un raport juridic direct rezultat din îmbogățirea fără justă cauză.

În acest context, criticile care vizează modul de aplicare și interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor legale care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel a aplicat corect, la situația de fapt reținută în cauză, dispozițiile art. 1345 și art. 1347 din C. civ., potrivit cărora pentru admiterea unei acțiuni în restituire, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: mărirea unui patrimoniu, micșorarea unui alt patrimoniu, ca o consecință a măririi primului patrimoniu, existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt, ambele fiind efectul aceleiași cauze; absența unei cauze legitime pentru aceste operațiuni; mărirea patrimoniului în detrimentul micșorării celuilalt să nu fie imputabilă celui îmbogățit și absența oricărei alte acțiuni în justiție pentru recuperarea pierderii suferite.

Astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, prin virarea sumei de 322.382,58 RON din contul A., ca efect al validării popririi, în contul de consemnări al executorului judecătoresc s-a produs o mărire a patrimoniului pârâtei, prin aceea că în acest mod recurenta-pârâtă A.A.A.S. și-a diminuat datoriile. În același timp cu mărirea patrimoniului recurentei și ca o consecință a acestui aspect, patrimoniul intimatei-reclamante A. a suferit o diminuare.

Suma de 322.382,58 RON era datorată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în temeiul sentinței penale nr. 423/2007, iar efectele hotărârii de validare de poprire sunt constitutive de drepturi, intimata - reclamantă A. S.A., terțul poprit, devenind debitorul creditorului popritor, și plătind suma poprită direct acestuia din urmă. De asemenea, pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi reevaluat în recurs, rezultă că suma a fost achitată de intimata-reclamantă, nefiind avansată din contul Comisiei Națională a Valorilor Mobiliare.

În ceea ce privește aplicarea Legii nr. 113/2013 care vizează "cereri și procese aflate pe rolul instanțelor", nu se poate susține în mod temeinic că nu poate fi admisă acțiunea față de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., deoarece executarea silită încetase ca urmare a încasării sumelor de către creditorii Fondului Național de Investiții, de vreme ce executarea silită a încetat tocmai ca urmare a plății efectuate de A. în locul debitorului CNVM.

Pe cale de consecință, în raport de criticile formulate de recurenta - pârâtă prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect au fost aplicate prevederile legale referitoare la îmbogățirea fără justă cauză.

Cu privire la critica referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 452 și art. 453 C. proc. civ. în acordarea cheltuielilor de judecată, încadrată de recurenta-pârâtă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste prevederi legale reprezintă o normă de procedură, ceea ce face posibilă încadrarea motivului de recurs invocat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În realitate, susținerile recurentei-pârâte prin care se invocă o pretinsă lipsă a culpei procesuale, deși recurenta este cea care a pierdut procesul, precum și cele privind o pretinsă lipsă a dovezilor care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată repun în discuție situația de fapt reținută în cauză și modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat, aspecte care se circumscriu laturii de temeinicie, necenzurabilă în recurs, cale de atac care poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și pentru cele de netemeinicie.

Prin urmare, Înalta Curte observă că aceste critici nu se referă la un pretins viciu de nelegalitate a deciziei recurate, ci la aspecte de netemeinicie și, ca atare, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., neputând fi cenzurate în prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 5 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 844 din 10 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2020.