ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 223/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 10 octombrie 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată prin înscrisul depus la dosarul tribunalului, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 918.249,678 RON, obligație de plată ce îi revine în conformitate cu prevederile art. 9.5 din contractul de asociere; cu cheltuieli de judecată.

Prin adresa depusă la dosarul tribunalului, Cabinetul Individual de Insolvență C., în calitate de administrator judiciar al reclamantei, a precizat că își însușește cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă prin administrator special.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată ca fiind nemotivată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune în sensul că presupusul prejudiciu invocat de către reclamantă era cunoscut de către aceasta anterior datei de 4 septembrie 2015, și excepția autorității de lucru judecat prin invocarea deciziei civile nr. 40 din 28 februarie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă prin care au fost antamate aceleași aspecte privind modalitatea de distribuire a lucrărilor.

Prin sentința civilă nr. 1704 din 11 iunie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 27.791,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. A. S.R.L. prin administrator special și prin administrator judiciar.

Prin încheierea de ședință din 19 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții.

Prin decizia civilă nr. 768 din 3 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., a anulat sentința apelată și rejudecând cauza, a respins excepțiile invocate și a respins acțiunea ca neîntemeiată. A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 27.791,56 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. prin administrator special D. a declarat recurs, solicitând instanței să admită calea de atac formulată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă afirmă că prin încheierea de ședință din 19 iunie 2020, care face parte integrantă din decizia recurată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.), încuviințarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), respingerea probei constând în specialitatea construcții (art. 330 alin. (1) C. proc. civ.) și nu s-a pronunțat asupra probei cu înscrisuri.

Se mai arată că au fost greșit aplicate normele de drept material statuate de art. 1270, art. 1349, art. 1350 și art. 1357 C. civ. întrucât curtea de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Recurenta apreciază că există o faptă ilicită reprezentată de subevaluarea de către intimata-pârâtă a costurilor de execuție a unui proiect tehnic, fiind astfel încălcate prevederile H.G. nr. 28/2008, ale Ordinului nr. 863/2008 și ale art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Susține că prejudiciul este cuantificat și dovedit, iar raportul de cauzalitate este evident.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin înscrisul de la dosarul de recurs, administratorul judiciar al recurentei, Cabinet Individual de Insolvență C., a arătat că își însușește recursul declarat în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul declarat în cauză este nul.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Înalta Curte reține că susținerile prin care recurenta-reclamantă invocă încălcarea regulilor de procedură referitoare la admisibilitatea probelor (art. 255 C. proc. civ.), încuviințarea acestora (art. 258 C. proc. civ.), respingerea probei constând în specialitatea construcții (art. 330 alin. (1) C. proc. civ.) și la nepronunțarea asupra probei cu înscrisuri și expertiză extrajudiciară nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece nu constituie veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate. Autoarea căii de atac este nemulțumită de modul în care curtea de apel a administrat și a interpretat probatoriul, dar această nemulțumire a părții nu reprezintă un motiv de reformare a hotărârii atacate deoarece instanța de recurs nu poate devolua fondul și nu poate cenzura probele care au fost încuviințate de curtea de apel și nici maniera în care aceasta a stabilit situația de fapt.

În ceea ce privește criticile formulate cu privire la aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală (art. 1349 C. civ.) și condițiile răspunderii (art. 1357 C. civ.), instanța supremă constată că acestea nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece recurenta argumentează cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, reiterând aspecte legate de existența faptei ilicite și a prejudiciului. Acestea sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs.

Nici susținerile legate de nerespectarea prevederilor H.G. nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții și ale Ordinului nr. 863/2008 pentru aprobarea "Instrucțiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții" nu constituie veritabile critici de nelegalitate deoarece deși autoarea căii de atac invocă dispozițiile legale care reglementează conținutul proiectului tehnic, în realitate aduce în discuție aspecte de fapt, cum ar fi modul în care intimata-pârâtă a stabilit costul lucrării ce a făcut obiectul acordului de asociere încheiat între părți.

Recurenta indică în mod formal prevederile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, care reglementează obligațiile și răspunderile investitorilor, fără însă a demonstra în ce mod a fost greșit aplicată sau încălcată norma de drept material.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-reclamantă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special D. împotriva deciziei civile nr. 768 din 3 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. împotriva deciziei civile nr. 768 din 3 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2022.