ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2567/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.A. (A.) a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 281.120,01 RON reprezentând contravaloarea plății efectuate din eroare de reclamantă pentru pârâtă, cu ocazia unei validări a popririi; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că prin decizia civilă nr. 2171A/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul înregistrat sub nr. x/2012, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 332/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul cu același număr, instanța a admis cererea formulată de numita B. și a dispus validarea popririi asupra sumelor de bani pe care pârâta din prezenta cauză le deține în conturile bancare deschise la terțul poprit și a obligat-o pe reclamantă să achite acesteia sumele poprite până la concurența sumei de 268.916,71 RON pe care pârâta i-o datora. Suma poprita fiind liberată debitorului poprit, este evident că cel care a beneficiat de aceasta este debitorul poprit iar, pe de altă parte, datoria acestuia față de creditorii popritorului este stinsă printr-o plată efectuată de terțul poprit din sursele sale poprii, context în care acesta beneficiază de o majorare nejustificată a patrimoniului său.

În această ipoteză, plata făcută de terțul poprit către creditorul popritor în temeiul hotărârii de validare a popririi nu mai stinge o obligație actuală a acestuia față de debitorul poprit, întrucât la momentul validării obligația față de debitorul poprit era deja stinsă, context în care plata făcută de către terțul poprit duce la o majorare nejustificată a patrimoniului debitorului poprit.

Așadar debitorul poprit, fața de care Banca și-a stins obligațiile prin liberarea sumelor din conturi, beneficiază de o majorare nejustificată a patrimoniului său prin stingerea datoriei sale către creditorul popritor fără o ieșire de resurse din patrimoniul său, ci din patrimoniul terțului poprit.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1345-1347 C. civ.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar, pe fond, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare și a solicitat respingerea apărărilor pârâtei.

La termenul din 12 noiembrie 2019, tribunalul a respins excepțiile netimbrării și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar la termenul din 7 ianuarie 2020 a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 179 din 6 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 281.120,01 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a validării popririi în dosarul de executare nr. 20/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc C. și la plata către reclamantă a sumei de 6.416,21 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile anterior menționate a declarat apel reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 556 A din 26 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 179 din 6 februarie 2020 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata A. S.A.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 556 A din 26 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În motivare, sub un prim aspect, a susținut, în esență, că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art. 2500, art. 2517 și următoarele din C. civ., precum și față de prevederile Legii nr. 113/2013.

În conformitate cu dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2013 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 234 din 23 mai 2013, recurenta-pârâtă consideră că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare începând cu data de 23 mai 2013, acesta fiind momentul când a început să curgă prescripția dreptului acesteia la acțiune.

Precizează că textul arătat prevede că recurenta-pârâtă preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândind calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a legii, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.

Ca atare, solicită instanței de recurs să constate intervenită prescripția.

Sub un al doilea aspect, în considerarea dispozițiilor anterior menționate (art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2013), a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cauza dedusă judecății, apreciind că ambele instanțele au încălcat prevederile legale.

Aceasta întrucât, sumele au fost executate de executorii judecătorești în dosarele de executare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2013, și ca urmare a validării popririlor conform art. 787 C. proc. civ. împotriva A. prin hotărâri judecătorești irevocabile intrate în autoritatea de lucru judecat, sumele au fost încasate de creditorii FNI și s-a dispus încetarea executărilor silite în dosarele de executare.

În consecință, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte în cauza dedusă judecății, față de dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013.

Sub un al treilea aspect, apreciază că ambele instanțe au încălcat dispozițiile prevăzute de art. 1345 și art. 1347 C. civ. stabilind că sunt îndeplinite condițiile materiale ale acțiunii în restituire, fiind obligată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata peste limita propriei îmbogățiri a recurentei.

Conform dispozițiilor art. 1345 teza a II-a C. civ., obligația la restituire a îmbogățitului este condiționată de măsura pierderii patrimoniale a celeilalte persoane fără a fi ținut dincolo de limita propriei îmbogățiri.

Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 1345 și art. 1347 Cod, recurenta fiind obligată în mod nelegal la plata sumelor menționate și, totodată, a fost încălcată și practica unitară în cauze similare, respectiv decizia civilă nr. 3083/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 publicată pe site-ul "scj.ro").

Așadar, executarea silită a intimatei A. s-a realizat în temeiul unor hotărâri judecătorești, care constituie titluri executorii, astfel încât nu se poate susține că plata efectuată de reclamantă (terțul poprit) în contextul desfășurării unei astfel de proceduri nu are la bază o justă cauză (în acest sens este și decizia nr. 3083/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 publicată pe site-ul "scj.ro").

Poprirea, mai susține recurenta, presupune existența a două rapoarte juridice distincte: un raport între creditorul urmăritor și debitorul urmărit și un raport între debitorul urmărit și terțul poprit, terțul poprit fiind debitor al debitorului poprit. Existența acestor raporturi juridice se verifică de către instanța de validare.

Validarea popririlor înființate de executorul judecătoresc și obligația de plată instituită în sarcina terțului poprit față de creditoarea B. din acel dosar, a avut la bază tocmai existența unui raport juridic între debitorul urmărit (Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) și terțul poprit (A.) aspect reținut cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile de validare.

Astfel, prin hotărârile de validare a popririlor, terțul poprit A. a fost obligat la plata către creditoarea B. menționată în cuprinsul respectivelor sentințe a sumelor de bani datorate debitoarei. Obiectul popririi l-a reprezentat sumele de bani datorate de terțul poprit debitoarei AAAS.

Art. 1.347 alin. (2) C. civ. cuprinde o normă de trimitere la regulile generale aplicabile în materia restituirii, prevăzute de art. 1639-1647 C. civ., însă art. 1.345 și art. 1.347 alin. (1) C. civ. prevăd și reguli proprii pentru restituirea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, precum limitele acestei obligații și momentul la care se raportează existența și întinderea obligației de restituire.

În opinia recurentei, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1345 C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză, respectiv condițiile materiale și juridice, care să dea naștere raportului juridic de obligații și, implicit, acțiunea în restituire să fie admisă, împotriva Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

De asemenea, raportat la art. II din Legea nr. 113/2013, recurenta apreciază că nu există o mărire a patrimoniului pârâtei Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, o micșorare a patrimoniului reclamantei A. și nici o cauză unică a celor două raporturi juridice.

Sumele au fost executate de executorii judecătorești și încasate de la A. în procedura executării silite după "validare poprire" conform art. 787 C. proc. civ. asupra sumelor de bani pe care debitorul Comisia Națională a Valorilor Mobiliare le deținea la A. S.A. și după intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2013.

Apreciază ca nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 113/2013, deoarece acestea au fost executate după intrarea în vigoarea legii și la data executării sumelor nu mai erau îndeplinite ipotezele legale prevăzute de lege prin care să fie obligată AAAS, respectiv "procese și cereri aflate pe rolul instanțelor judecătorești, în faza de judecată sau de executare silită", deoarece executările silite în dosarele de executare au încetat ca urmare a încasării sumelor de creditorii FNI.

Prin urmare, solicită instanței de recurs să constate că nu mai există temei legal prin care reclamanta A. S.A. să solicite aceste sume la data prezentei cereri de chemare în judecată de la pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Sub un ultim aspect, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurenta solicită aplicarea dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., potrivit cărora, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport de complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată de avocat.

Consideră ca fiind arbitrar stabilite cheltuielile de judecată, în raport de prevederile legale care conferă judecătorului dreptul de a reduce onorariile avocaților proporțional cu complexitatea cauzei.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat de AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de A. S.A.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în esență, anularea recursului în temeiul art. 489 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., excepție invocată de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a o respinge, având în vedere că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările intimatei A. S.A., formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care succed.

O primă critică vizează soluția instanței de apel asupra prescripției dreptului material la acțiune.

Ceea ce susține recurenta-pârâtă, în contradicție cu motivarea instanței de apel, este momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, însă, sunt nefondate criticile vizând aspectul greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art. 2500, art. 2517 C. civ., precum și față de prevederile Legii nr. 113/2013.

În mod greșit recurenta se prevalează de faptul că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data de 23.05.2013 (data la care a intrat în vigoare Legea nr. 113/2013 prin care s-a stabilit că AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI se subrogă în drepturile procesuale ale CNVM), întrucât, astfel cum, în mod legal, a reținut și instanța de apel, ar însemna că termenul de prescripție a început să curgă anterior nașterii dreptului material la acțiune (anterior diminuării patrimoniului reclamantei și nașterii dreptului la restituirea valorii îmbogățirii pârâtei), aspect inadmisibil prin raportare la prevederile art. 2523 C. civ., conform cărora:

"Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui".

Potrivit art. 2517 C. civ.:

"Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen", iar în conformitate cu dispozițiile 2528 alin. (2) din același cod, prescripția în cazul acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză (actio de in rem verso) începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În speță, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 281.120,01 RON achitate în cadrul dosarului de executare nr. 20/2017, astfel că termenul de prescripție începe să curgă de la momentul plății sumei achitate la 10.05.2017 și se împlinește la 10.05.2020, fiind de necontestat că anterior diminuării efective a patrimoniului său, reclamanta nu a putut să cunoască nici însărăcirea sa, nici persoana care s-a îmbogățit corelativ.

Prin urmare, acțiunea a fost introdusă la data de 1 august 2018, în interiorul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., aspect reținut cu justețe și de instanța de control judiciar.

Sunt nefondate și criticile recurentei vizând menținerea soluției de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

Se impune a se aminti că litigiul dedus judecății are ca obiect cererea prin care reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei A.A.A.S. la plata sumei de 281.120,01 RON, invocând îmbogățirea fără justă cauză a acesteia din urmă în temeiul art. 1345 și urm. C. civ., în condițiile în care, la data de 10.05.2017, în cadrul procedurii de executare silită a deciziei civile nr. 2171A/24.06.2014 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2012 (decizie prin care A. S.A., în calitate de terț poprit, a fost obligat la plata către creditoarea B. a sumei de 268.916,71 RON, sumă pe care banca, în loc să o achite creditoarei, a liberat-o debitoarei), prin plata sumei menționate din sursele reclamantei, a fost stinsă datoria pe care pârâta o avea față de creditoare.

Conform art. 1345 C. civ.:

"Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri".

Astfel, în cazul acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, calitate procesuală pasivă are persoana pretins a se fi îmbogățit în detrimentul titularului acțiunii, iar în speță, persoana pretins a se fi îmbogățit în detrimentul reclamantei este AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., prin cererea de chemare în judecată arătându-se că plata efectuată de reclamantă a procurat pârâtei un avantaj patrimonial - a determinat stingerea datoriei pe care aceasta din urmă o avea față de creditoarea B..

Contrar susținerilor recurentei, nu se impunea admiterea excepției procesuale în discuție nici din perspectiva art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.

Potrivit art. II din Legea nr. 113/2013: "(1) Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții. (2) Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi [26.04.2013, s.n.], în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită".

Instanța de apel a avut în vedere că prin hotărârea de validare a popririi (decizia civilă nr. 2171A/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2012), creanța în cuantum de 268.916,71 RON, stinsă prin plata efectuată din contul reclamantei, corespunde, în esență, obligației de plată a despăgubirilor stabilite, prin sentința penală nr. 423/2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a Penală, în sarcina Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) și în favoarea creditoarei B. (investitoare la Fondul Național de Investiții).

Prin urmare, prezentul litigiu este în legătură cu obligația stabilită în sarcina Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare de plată a despăgubirilor pentru investitorii Fondului Național de Investiții, creanță achitată de intimata-reclamantă A. S.A., prin mecanismul validării de poprire, reprezentând o despăgubire către investitorii FNI, fapt ce justifică, în speță, calitatea procesual pasivă a pârâtei AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S, în temeiul art. II alin. (2) din Legea nr. 113/2013.

Prin plata sumei de 281.120,01 RON (sumă compusă din creanța în cuantum de 268916,71 RON și cheltuielile de executare), la data de 10.05.2017, a fost stinsă o obligație aparținând A.A.A.S.

De asemenea, în dosarul nr. x/2012, s-a reținut, cu caracter definitiv (conform mențiunilor de la pagina 3 a deciziei civile nr. 2171A/24.06.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă), faptul că, în temeiul art. II din Legea nr. 113/2013, a avut loc transmiterea calității procesuale de la C.N.V.M. la A.A.A.S.; ca efect al acestei transmiteri, în dosarul nr. x/2012, A.A.A.S. a fost citată în calitate de debitoare, iar prin decizia civilă nr. 2171A/24.06.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă A. S.A. a fost obligată la plata, către creditoare, a sumei datorate debitoarei A.A.A.S., în limita creanței deținute de creditoarea B. împotriva debitoarei A.A.A.S.

În aceste condiții, este de necontestat că prin plata efectuată din contul reclamantei a fost stinsă o datorie revenind pârâtei.

În acest context, se rețin ca fiind nefondate și criticile recurentei referitoare la modul de aplicare și de interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor legale care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză nu este întemeiat pe executarea silită indirectă prin care se valorifică sume de bani datorate debitorului urmărit de către o terță persoană, ci este un raport juridic direct rezultat din îmbogățirea fără justă cauză.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel a aplicat corect, la situația de fapt reținută în cauză, dispozițiile art. 1345 și art. 1347 din C. civ., potrivit cărora pentru admiterea unei acțiuni în restituire, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții materiale și juridice: mărirea unui patrimoniu, micșorarea unui alt patrimoniu, ca o consecință a măririi primului patrimoniu, existența unei legături între sporirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt, ambele fiind efectul aceleiași cauze; absența unei cauze legitime pentru aceste operațiuni; mărirea patrimoniului în detrimentul micșorării celuilalt să nu fie imputabilă celui îmbogățit și absența oricărei alte acțiuni în justiție pentru recuperarea pierderii suferite.

Astfel, ca efect al aceleiași plăți a sumei de 281.120,01 RON din contul reclamantei A., patrimoniul pârâtei s-a mărit, prin stingerea datoriei pe care A.A.A.S. o avea, conform deciziei civile nr. 2171A/24.06.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2012 și art. II din Legea nr. 113/2013, față de creditoarea B., iar patrimoniul reclamantei s-a micșorat, achitarea sumei menționate reprezentând o pierdere economică pentru aceasta din urmă.

De asemenea, pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi reevaluat în recurs, a rezultat că îmbogățirea pârâtei și însărăcirea corelativă a reclamantei sunt lipsite de un just temei juridic (îmbogățirea nu rezultă din executarea unei obligații valabile pe care reclamanta ar fi avut-o față de debitoare, nici din neexercitarea, de către reclamantă, a unui drept contra pârâtei, și nici dintr-un act care să fi fost îndeplinit de reclamantă în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica), îmbogățirea nu este imputabilă pârâtei (nu s-a făcut dovada relei-credințe a acestei părți).

Prin urmare, pentru a cere în justiție obligarea pârâtei la restituire, reclamanta nu are la dispoziție o altă acțiune decât actio de in rem verso.

Suma de 281.120,01 RON nu a fost executată din contul C.N.V.M. deschis la banca reclamantă, în temeiul sentinței penale nr. 423/2007 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a Penală, ci a fost executată din contul intimatei-reclamante A. S.A. (astfel cum rezultă din adresa emisă de Banca Națională Română, depusă la dosar tribunal), în temeiul deciziei civile nr. 2171A/24.06.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2012, decizie prin care A. S.A., în calitate de terț poprit, a fost obligată la plata, către creditoarea B., în limita creanței de 268.916,71 RON deținute de creditoare împotriva debitoarei A.A.A.S. conform hotărârii penale menționate și a art. II din Legea nr. 113/2013, a sumei datorate către debitoarea A.A.A.S., nu către C.N.V.M.

În ceea ce privește aplicarea Legii nr. 113/2013 care vizează "cereri și procese aflate pe rolul instanțelor", nu se poate susține că nu poate fi admisă acțiunea față de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., deoarece executarea silită încetase ca urmare a încasării sumelor de către creditorii Fondului Național de Investiții, de vreme ce executarea silită a încetat tocmai ca urmare a plății efectuate de A. în locul debitorului CNVM.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește decizia civilă nr. 3083/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocată de pârâtă, reiterată și în recurs, s-a arătat în mod corect că aceasta vizează situații diferite, întrucât în dosarul soluționat prin această decizie a fost vorba despre o dublă executare a plății datorate creditoarei, plăți efectuând atât terțul poprit, cât și debitoarea, astfel că îmbogățirea s-a produs în patrimoniul creditoarei; în prezenta cauză, creditoarea a primit o plată doar de la terțul poprit (reclamantă), nu și de la debitoare (pârâtă).

În altă ordine de idei, este de menționat că jurisprudența națională nu poate servi ca reper obligatoriu pentru instanțe, neavând calitatea unui izvor de drept, instanța învestită cu soluționarea cauzei fiind ținută de particularitățile concrete ale speței.

Pe cale de consecință, în raport de criticile formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod corect au fost aplicate prevederile legale referitoare la îmbogățirea fără justă cauză.

În ceea ce privește critica legată de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond reclamantei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Din considerentele acestei decizii, rezultă că în calea de atac a recursului nu pot fi analizate aspecte care țin de raportul dintre cuantumul cheltuielilor de judecată, complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, acestea constituind aspecte de netemeinicie, și nu de nelegalitate, analiza lor fiind incompatibilă cu caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 556 A din 26 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat, menținând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 556 A din 26 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.