ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2041/2021

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 01.11.2004, sub nr. x/2004, reclamanta Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, lichidator al A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata de 8.128.800.000 RON, la care se adaugă dobânda legală până la stingerea datoriei.

Prin sentința civilă nr. 2673/26.09.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

S-a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată și precizată de reclamanta A. prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar), în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, ca neîntemeiată.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că nu sunt reunite condițiile impuse de legiuitor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, neputând fi reținută săvârșirea faptei ilicite imputate de către reclamantă.

În cauza dedusă judecății, reclamanta a susținut prin cererea sa că prejudiciul suferit este consecința faptei pârâtei, care a utilizat sumele de bani provenite din fraudarea băncii, astfel că în sarcina acesteia incumbă obligația de dezdăunare, ca urmare a conduitei sale ilicite.

Verificând realitatea susținerilor reclamantei, Tribunalul a constatat că nu s-a dovedit de către societatea bancară-reclamantă că operațiunile frauduloase indicate ar fi fost comise de către societatea-pârâtă, ea însăși susținând că prepușii săi au efectuat operațiunile incriminate, aceștia fiind condamnați în mod definitiv de către instanța penală. În schimb, în privința reprezentantului legal al pârâtei s-a dispus clasarea de către organele de cercetare penală.

Și în cazul în care fapta ilicită, culpa pârâtei și raportul de cauzalitate ar fi fost stabilite, întinderea prejudiciului nu este cunoscută, prin raportul de expertiză efectuat în fața organelor de cercetare penală neputând fi stabilit decât prejudiciul global pe ansamblul creditelor acordate de către reclamantă entităților juridice și persoanelor fizice. Or, sarcina probei în această privință incumba în totalitate reclamantei.

Mai mult, în demersul său procesual, reclamanta se prevalează de existența unor plăți fictive efectuate din sursele proprii ale băncii pentru rambursarea creditelor, pârâta primind în cont fără acte justificative aceste sume de bani, în detrimentul băncii.

Or, asupra acestor elemente instanța de judecată s-a pronunțat în mod irevocabil într-o judecată anterioară, ce a făcut obiectul deciziei nr. 867/14.10.2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Verificând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut neîndeplinirea în cauza dedusă judecății a cerințelor impuse de dispozițiile legale amintite pentru nașterea obligației de restituire, câtă vreme creditarea contului pârâtei nu s-a realizat din eroare de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel apelanta-reclamantă A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare prin care a solicitat verificarea modalității de stabilire a situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță; admiterea apelului, astfel formulat/motivat, și, după caz, anularea sentinței civile de fond, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2673 din 26.09.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul civil nr. x/2004, ca fiind neîntemeiata/nefondată; evocând fondul, admiterea acțiunii civile a A., astfel precizată, și, pe cale de consecință, obligarea S.C. B. S.A. să plătească A. S.A.: cu titlu de damnum emergens, suma de 812.880 RON (8.128.800.000 RON vechi); cu titlu de lucrum cessans, dobânda legala aferentă datoriei de 812.880 RON (8.128.800.000 RON vechi), atât cât va curge aceasta până la data stingerii datoriei prin plată.

Apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. a formulat de asemenea, apel, prin care a solicitat admiterea apelului astfel formulat, schimbarea în tot a soluției atacate și respingerea cererii reclamantei ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 1255 din 30 iunie 2021 Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, a respins apelurile promovate de apelanta-reclamantă A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 2673/26.09.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2004, ca nefondate, reținând următoarele:

Analizând apelul promovat de S.C. B. S.A., care viza modalitatea în care prima instanță a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea a stabilit că actul normativ incident cauzei de față sub aspectul prescripției extinctive este Decretul nr. 167/21 aprilie 1958, privind prescripția extinctivă, respectiv dispozițiile art. 8 din actul normativ menționat, care prevăd că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Instanța a reținut că dispozițiile articolului citat se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei și al plății nedatorate.

Cum faptele pretinse de apelanta A. au fost săvârșite la nivelul anului 2001 (ambele părți nu contestă acest moment), iar falimentul băncii-apelante a fost declarat la data de 16.04.2002, Curtea a reținut că lichidatorul judiciar al societății-apelante, Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare) a respectat termenul general de prescripție de 3 ani pentru introducerea pe rolul instanțelor a prezentei acțiuni civile, termen care a început a curge de la data numirii sale ca lichidator, întrucât acțiunea de față a fost promovată pe rolul Tribunalului la data de 26.10.2004.

În consecință, Curtea a respins apelul promovat de S.C. B. S.A. ca nefondat.

Procedând la analiza apelului promovat de A., denumită în continuare A., Curtea a constatat neîndeplinirea condițiilor de existență a plății nedatorate la speța concretă dedusă judecății.

Cu valoare de principiu, Curtea de Apel a reținut că raportat la aceeași situație de fapt nu pot coexista atât plata nedatorată cât și răspunderea civilă delictuală.

În ce privește plata nedatorată, instanța devolutivă de atac, după prezentarea condițiilor legale ale acesteia, a concluzionat că în cauză a fost executată o obligație de restituire care exista din punct de vedere juridic.

Cu privire la răspunderea civilă delictuală, instanța de apel a reținut că nu s-a dovedit în ce constau faptele faptele imputate apelantei-pârâte B. S.A. și nici care din organele sale de conducere le-a săvârșit.

A mai reținut că aspectele invocate de apelanta-reclamantă, vizând o posibilă participație a organelor de conducere ale apelantei-pârâte la o operațiune de delapidare nu au fost dovedite, nefiind indicat mecanismul concret de delapidare.

Totodată, susținerile referitoare la neregularități în acordarea celor două credite prin raportare la un depozit bancar constituit de o persoană fizică au fost apreciate ca privind răspunderea propriilor organe de conducere ale apelantei-reclamante.

De asemenea, Curtea de Apel a concluzionat că tot acest mecanism fraudulos ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, dar în speță nu există o hotărâre penală în acest sens, deși cauza a fost suspendată tocmai ca urmare a existenței procesului penal.

Lipsa hotărârii penale, precum și omisiunea indicării oricăror norme de natură civilă încălcate ori a însăși faptei imputate reprezentanților apelanție-pârâte au condus instanța de prim control judiciar la constatarea lipsei elementelor necesare pentru existența faptei ilicite.

Împotriva deciziei nr. 1255 din 30 iunie 2921 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a declarat recurs reclamanta A. prin lichidator judiciar Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoilenic al acestuia, cu referire la creditul nr. 46 din 15.02.2001 care a fost primit și utilizat în mod real de societatea intimată, efectuând plăți interbancare, ieșiri de sume din bancă prin semnarea OP nr. x din 15.02.2001 și OP nr. x din 19.02.2001, dar nu a fost rambursat în mod real din sursele proprii ale S.C. B. S.A. ci doar scriptural, fără documente justificative, iar pentru acoperirea fraudei au fost folosite, fără a avea la baza documente justificative, sursele proprii A., prin delapidarea acestora și în interesul societății intimate.

Existența prejudiciului a fost constatată în raportul de expertiză judiciară efectuată în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/2005 al DICOT-PICCJ, unde experții judiciari au concluzionat că prejudiciul s-a materializat în utilizarea sumelor din credite pentru plăți în afara A. și rambursarea acestora din alte credite acordate din sursele proprii și atrase ale A. și nu din sursele proprii ale împrumutatului.

În ce privește creditul nr. 78 din 20.04.2001, recurenta arată că și acest credit nu a fost rambursat în mod real din sursele proprii ale S.C. B. S.A..

Susține că recurenta-reclamantă a probat starea de fapt delictuală, însă atât instanța de fond cât și cea de apel, urmare unei interpretări eronate, insuficientă a probatoriului administrat, nereținând concret întregul mecanism al delapidării, au reținut motive străine de natura cauzei, mai puțin caracterul fraudulos al faptelor reclamate, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii A..

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă face trimitere la dispozițiile art. 1663 C. civ. pentru a demonstra că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Fapta ilicită constă în utilizarea în interes propriu a unei sume de bani delapidate de bancă.

Prejudiciul există în patrimoniul societății reclamante și este cert, fiind probat cu fișele de cont, expertiza judiciară contabilă din dosarul penal nr. x/2005, documentele bancare. Prejudiciul este direct și actual și nu a fost reparat până în prezent.

Potrivit principiului reparării integrale de a prejudiciului, prevăzut de art. 1064 C. civ., recurenta-reclamantă susține că autorul trebuie să repare atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat, pentru a se asigura restabilirea situației patrimoniale anterioare a victimei și eliminarea integrală a pierderii, iar potrivit art. 1088 alin. (1) C. civ., creanța este purtătoare și de dobânzi.

În ceea ce privește fapta ilicită, recurenta-reclamantă punctează faptul că aceasta constă în însușirea sumelor de delapidate și utilizarea prin efectuarea de plăți din acele resurse în interes propriu, în ceea ce privește caracterul ilicit al faptei, potrivit art. 999 C. civ.

Este îndeplinită și condiția legăturii de cauzalitate, care a condus la ieșirea din patrimoniul A. a sumei de bani respective, ceea ce a produs un prejudiciu.

De asemenea, fapta a fost produsă cu vinovăție sun forma intenției directe.

Recurenta face trimitere și la situația de fapt a cauzei, precum și la probele administrate, respectiv expertiza judiciară efectuată în dosarul penal nr. x/2005, din care rezultă că depozitele constituite în garanția celor două credite sunt constituie din alte credite, acordate fraudulos pe alte conturi bancare, prin delapidarea A., prin urmare tot din sursele A. și nu ale B. S.A., așa încât în realitate, cele două credite nu au fost restituite A. din sursele B. S.A., ci din sursele proprii ale A..

Pentru toate aceste considerente, recurenta-reclamantă consideră că hotărârea recurată este nelegală, în sensul că a creat o stare falsă de legalitate unor fapte de delapidare a A. de care a beneficiat intimata cu consecința ilegală a absolvirii acesteia de obligația de rambursare a celor două credite prin folosirea ilegală a altor resurse ale Băncii fiind încălcate/neaplicate normele de drept material prevăzute de art. 982, 994, 998 și 999 C. civ. din 1864.

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ. din 1865, raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) din același cod, a luat în examinare excepția nulității recursului, și a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. din 1865, per a contrario, dacă dezvoltarea memoriului de recurs nu face posibilă identificarea unor critici și încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. din 1865, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege - art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. din 1865, prin care se realizează un control judiciar al deciziei atacate sub aspectul legalității acesteia din perspectiva motivelor de nelegalitate mai sus arătate.

În speță, recurenta-reclamantă A., în dezvoltarea motivelor de recurs, nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare sau casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. din 1865.

De altfel, se constată că nu se poate da eficiență dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. din 1865 pentru ca instanța să încadreze susținerile dezvoltate în cererea de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. din 1865.

Din expunerea argumentelor aduse deciziei, rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865, criticile la adresa deciziei recurate reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără posibilitatea de a fi subsumate acestor motive de nelegalitate.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu îi revine obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs, recurenta-reclamanta și-a exprimat nemulțumirea privind modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 8.128.800.000 RON, produsă prin presupuse fapte delictuale intrate inițial sub incidența legii penale, astfel cum rezultă din rechizitoriul din 15.12.2010 produs în dosarul penal nr. x/2005 al DICOT/PICCJ.

În esență, Înalta Curte reține din dezvoltarea criticilor prezentate de către recurenta-reclamantă că au fost antamate aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate ale deciziei recurate.

Astfel, critica vizând greșita respingere a acțiunii, a cărei natură ar fi fost schimbată - subsumată motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865 - a fost argumentată cu trimitere la interpretarea improprie a împrejurărilor de fapt privind caracterul fraudulos al faptelor reclamate. Din acest punct de vedere, se constată că, aspectele legate de probarea stării de fapt delictuale nu pot fi examinate din punct de vedere al nelegalității, în condițiile în care acest motiv de recurs a fost întemeiat pe modul de interpretare al unor situații de fapt.

În raport de același motiv de nelegalitate recurenta-reclamantă deși invocă faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, făcând trimitere la expertiza judiciară efectuată în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/2005 al DICOT-PICCJ pentru a dovedi existența prejudiciului, recurenta-reclamantă nu formulează, în mod real, critici care să permită examenul de legalitate a deciziei atacate, neindicând argumente din care să rezulte ipotezele motivului de nelegalitate invocat.

Argumentația recurentei-reclamante vizează presupusa existență a constatării penale a faptei și a vinovăției corelative și la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză.

În ce privește argumentele recurentei-reclamante prin care a criticat respingerea cererii de chemare în judecată raportat la aplicarea/interpretarea greșită a normelor legale reprezentate de art. 1683 C. civ. din 1864 subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din 1865, se constată că au fost reiterate situații de fapt, iar în virtutea caracterului nedevolutiv al acestei căi de atac, instanța nu poate proceda la exercitarea controlului judiciar, în lipsa indicării încălcărilor de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Trimiterile la unele dispoziții legale, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 304 C. proc. civ. din 1865, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Deși invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, din perspectiva statuărilor instanței de apel cu privire la presupusa faptă ilicită imputată pârâtei și organelor sale de conducere, recurenta nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispozițiile legale interpretate eronat sau greșit aplicate, argumentația adusă în susținere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei și probatoriul administrat.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susținut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluției pronunțate din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material incidente speței.

În concluzie, simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmații generale că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanței de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reținute de instanța a cărei hotărâre se atacă în susținerea raționamentului său logico-juridic, concretizat în soluția pronunțată.

În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepția nulității și va constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. din 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității.

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE împotriva deciziei civile nr. 1255 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2021.