ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1071/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Analizând actele de la dosar și decizia atacată reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Comercială (în prezent secția a VI-a Civilă, în urma reorganizării potrivit art. 225 din Legea nr. 71/2011), sub nr. x/2014 (număr în format vechi 4083/25.03.2004), reclamanta A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.526.400.000 ROL, precum și la plata dobânzii legale ce se va calcula la valoarea debitului și care curge de la data alimentării contului pârâtului, respectiv din 19.09.2001 (pentru suma de 1.250.000.000 RON) și data de 20.11.2001 (pentru suma de 276.400.000 RON), până la data plății efective a datoriei.

În drept, a invocat prevederile art. 992 C. civ. și urm., art. 109 și art. 720

1

C. proc. civ.

Prin încheierea din 25.02.2005, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., a fost suspendată judecata cauzei, până la soluționarea dosarului penal nr. x/2005 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 22.06.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a încuviințat cererea de redeschidere a judecății și a repus cauza pe rol, în raport cu art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1985/28.06.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat reclamanta la plata către stat a sumei de 1.080 RON, cheltuieli reprezentate de acordarea ajutorului public judiciar pârâtului pentru efectuarea expertizei grafoscopice, conform art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile plății nedatorate, reglementate de art. 993 C. civ., având în vedere că ipoteza avansată de reclamantă este aceea că, în cauză, creditarea contului bancar al pârâtului s-a realizat prin operațiuni bancare frauduloase, iar nu din eroare de către reclamantă.

Totodată, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ nici condițiile pentru exercitarea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, nefiind demonstrat faptul că patrimoniul băncii a fost diminuat ca o consecință a măririi patrimoniul pârâtului.

Sub acest aspect, s-a avut în vedere că reclamanta nu a făcut dovada sarcinii pretențiilor afirmate, conform prevederilor art. 1169 C. civ.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1504/28.10.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut incidența prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la aspectele legate de răspunderea civilă delictuală, temei invocat pentru prima dată în apel, în condițiile în care în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a făcut referire doar la plata nedatorată și la îmbogățirea fără justă cauză, ca temei al angajării răspunderii pârâtului.

Instanța de apel a mai constatat că, în raport cu situația factuală, nu se poate reține că în speță a avut loc o plată nedatorată care să dea reclamantei dreptul la restituire, așa cum a susținut reclamanta.

Astfel, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, având în vedere că raporturile juridice invocate de reclamantă sunt între S.C. C. S.A. și pârât, respectiv între dl. D. și pârât, plățile nefiind făcute de către bancă, ci de către terțe persoane.

În ceea ce privește îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului, instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută, deoarece sporirea patrimoniului pârâtului și micșorarea patrimoniului reclamantei nu sunt efectul aceleiași cauze. Patrimoniul intimatului-pârât s-a mărit ca urmare a virării sumei totale de 1.526.400.000 RON vechi de către două terțe persoane, respectiv S.C. C. S.A. și D., iar nu de către reclamantă.

Instanța de apel a mai reținut că prejudiciul cauzat reclamantei a fost produs de inculpații condamnați în dosarul penal nr. x/2010, soluționat prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, prin consemnarea în jurnalele de operațiuni ale operatorilor Sucursalei București a A. S.A., de plăți efectuate din conturile unor clienți ai A. S.A., plăți pentru care nu au fost identificate documente justificative și nu de pârâtul din prezenta cauză.

În final, s-a mai reținut că raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 34/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. nu poate fi valorificat în cauză, deoarece are caracter extrajudiciar, iar concluziile expuse în cuprinsul acestuia nu pot fi opozabile pârâtului, care nu a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit în dosarul de urmărire penală, ci dimpotrivă s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce îl privește, prin ordonanța din data de 22.09.2014.

Totodată, s-a mai apreciat că în mod corect prima instanță a constatat lipsa de efecte juridice utile în prezenta cauză a concluziilor raportului de expertiză grafoscopică, aspectele reținute legat de persoana pârâtului nefiind necesare și suficiente pentru a se determina concluzia îndeplinirii condițiilor pentru plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate și, în consecință, admiterea acțiunii, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a susținut că pârâtul a fost cercetat penal pentru participare la delapidarea recurentei, iar prin Ordonanța nr. 879/22.09.2014 s-a dispus soluția de clasare pe latură penală cu privire la faptele reținute ca fiind săvârșite de către pârât pe fondul intervenirii legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen.

Recurenta a mai arătat că hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, astfel că nu se poate reține lipsa răspunderii civile în speță, sens în care invocă prevederile art. 28 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate da lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite".

În continuare, a susținut că răspunderea penală este diferită de cea civilă, care poate fi angajată chiar și în condițiile în care fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni sub aspectul laturii subiective sau obiective, astfel că este criticabilă concluzia instanței de apel cum că "(...) prejudiciul a fost produs de inculpații din dosarul penal (...) și nu de pârâtul B.".

A mai evidențiat că instanțele anterioare, pe fondul înțelegerii insuficiente a mecanismului delapidării cercetat în dosarul penal nr. x/2005, precum și pe fondul interpretării insuficiente a probatoriului administrat nu au reținut participarea pârâtului B. în lanțul operațiunilor de delapidare care constă în însușirea sumei primite în cont, prin operațiuni dolosive și folosirea acestei sume în interes personal, semnând documente bancare și creând astfel aparența de legalitate a operațiunilor de delapidare.

Potrivit recurentei, nu poate fi reținută constatarea instanței de apel potrivit căreia "Nu se poate ignora faptul că prin decizia penală nr. 424/A/22.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, a fost admisă în parte acțiunea civilă promovată de A. S.A. și au fost obligați în solidar inculpații (...) să plătească reclamantei din prezenta cauză suma de 935.256.796.564 ROL, la care se adaugă și dobânda legală", deoarece deși a fost pronunțată o decizie de condamnare prin care inculpații au fost obligați la repararea prejudiciului, nu s-a făcut dovada că prejudiciul cauzat a fost efectiv recuperat.

Prin urmare, nu se poate reține absolvirea pârâtului de răspundere civilă pentru partea de prejudiciu la care a avut participare, având în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, cu referire la expertiza grafoscopică și concluziile din raportul de expertiză judiciară contabilă efectuată în dosarul penal nr. x/2005

Recurenta a conchis în sensul că instanța de apel nu a realizat o coroborare a probelor de la dosar și, totodată, le-a interpretat insuficient, schimbând astfel natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii reclamantei.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel în mod greșit nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 370 Codul comercial

Sub acest aspect, a subliniat că în cuprinsul motivelor de apel a arătat sursa de proveniență a banilor, modalitatea prin care suma de 1.526.400.000 ROL a intrat în contul pârâtului, în lipsa unor documente justificative în înțelesul Legii nr. 32/1991, prin debitări și creditări succesive ale unor conturi ale mai multor clienți ai băncii, urmare a faptelor de delapidare săvârșite de interpuși.

În acest context, recurenta a arătat că toate sumele de bani intrate în conturile clienților săi devin proprietatea băncii, fiind incidente prevederile art. 370 Codul comercial, motiv pentru care nu pot fi reținute considerentele din decizia recurată, în sensul că plățile nu au fost făcute de reclamantă, ci de către terțe persoane, C. S.A. și D., întrucât în acest caz s-ar încălca dreptul de proprietate al băncii, dobândit legal și s-ar restrânge abuziv exercițiul dreptului de administrare asupra patrimoniului, precum și dreptul la desdăunare integrală a băncii pentru prejudiciul creat.

Totodată, în susținerea tezei, potrivit căreia sumele de bani depuse în bancă de către terțe persoane devin proprietatea băncii, recurenta a invocat decizia nr. 4/04.04.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece Recursul în Interesul Legii, în dosarul nr. x/2016, în cadrul căreia se reține că în cazul infracțiunilor de delapidare și înșelăciune împotriva unei bănci numai aceasta se poate constitui parte civilă și nu deponenții de sume chiar dacă autorul, în speță, prepusul băncii, a adus atingere patrimoniilor terților deponenți.

Așadar, în opinia recurentei, toate sumele de bani intrate în bancă, prin conturile curente ale clienților, devin proprietatea băncii, conform art. 370 Codul comercial.

Referitor la aspectele reținute cu privire la raporturile juridice, în sensul că obligația de restituire a sumelor de bani s-ar naște între S.C. C. S.A. și pârât, respectiv între D. și pârât, recurenta a arătat că nu au suport legal, deoarece în acest context banca nu ar mai fi avut calitate procesuală activă.

Sub acest aspect, recurenta a subliniat că a solicitat restituirea sumei primită de pârât în contul său, deoarece acesta a obținut-o fără justă cauză și a folosit-o în interes propriu, fapt ce reprezintă o îmbogățire fără justă cauză în prejudiciul băncii.

De altfel, în raport cu art. 1169 C. civ. a făcut dovada alimentării în mod nejustificat a contului pârâtului, ce a avut ca sursă patrimoniul băncii, fapt ce a determinat diminuarea nejustificată a patrimoniului băncii concomitent cu mărirea averii pârâtului, astfel că acesta are obligația de a restitui suma de 1.526.400.000 ROL.

Totodată, în lipsa justificării primirii sumei de bani de către pârât sub aspectul unei cauze reale și licite, recurenta a dovedit că nu are la îndemână alt mijloc juridic pentru recuperare decât îmbogățirea fără justă cauză.

Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situația în care instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin schimbarea naturii sau înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.

Ipoteza de la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere acele situații în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare și precise, astfel încât calificarea dată de instanță actului juridic este de natură a altera însuși acordul de voință al părților, în substanța sa.

În cauză, însă, prin prisma acestui motiv de casare, recurenta pune în discuție aspecte legate de aprecierea probatoriului administrat în cauză, cu referire la rapoartele de expertiză, criticând faptul că instanța de apel a interpretat insuficient probele de la dosar, schimbând astfel natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii.

Toate aceste susțineri relevă nemulțumirea recurentei față de modul de stabilire a situației de fapt și de interpretare a probatoriului administrat care au condus la respingerea acțiunii reclamantei, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor privind plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză, aspecte care nu intră în sfera de analiză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Or, simpla reluare a situației de fapt a cauzei și susținerea că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al cererii de chemare în judecată și a interpretării greșite a probatoriului administrat, cu scopul de a repune în discuție concludența rapoartelor de expertiză grafoscopică efectuate în cauză și de expertiză judiciară contabilă efectuat în dosarul penal nr. x/2005, nu pot fi primite, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, ce nu se încadrează în prevederile și exigențele acestei căi de atac, prin care se analizează doar nelegalitatea deciziei recurate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Totodată, recurenta mai invocă faptul că instanța de apel pe fondul unei înțelegeri insuficiente a mecanismului de delapidare cercetat în dosarul penal nr. x/2005, precum și a unei interpretări insuficiente a probatoriului, în mod eronat nu a reținut răspunderea civilă a pârâtului pentru partea de prejudiciu ce i-a fost produs de acesta, dată fiind participarea lui în lanțul operațiunilor de delapidare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a dat eficiență prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că reprezintă o cerere nouă aspectele ce țin de răspunderea civilă delictuală a pârâtului, invocate pentru prima dată în apel.

De altfel, instanța de apel a arătat că izvorul de obligații este diferit în ce privește răspunderea civilă delictuală, ce se întemeiază pe un fapt juridic ilicit, în schimb ce plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză se bazează pe un fapt juridic licit, dând naștere unui raport de obligații în temeiul căruia cel care a plătit este creditor al obligației de restituire a prestației executate, iar cel care a primit plata este debitorul aceleiași obligații.

Referitor la prejudiciul reclamat de recurentă, Înalta Curte constată că instanța de apel a subliniat aspectele reținute în hotărârea pronunțată în cauza penală, arătând că acesta a fost produs de persoanele din conducerea reclamantei, inculpații din dosarul penal, și nu de pârât.

Or, instanța de apel nu a efectuat o analiză proprie a vreunei fapte ilicite, față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată nu conține un astfel de petit, iar invocarea în apel a unei cereri noi este inadmisibilă.

Recurenta mai critică decizia atacată și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pornind de la faptul că în mod nelegal instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 370 Codul comercial, în baza cărora s-ar fi putut constata că sumele de bani intrate în conturile clienților devin proprietatea băncii, iar acțiunea sa este întemeiată.

Critica este nefondată.

În cauză, situația de fapt reținută în etapele devolutive ale procesului presupune existența transferului bancar a sumei de 1.526.400.000 ROL. Obiectul litigiului de față constă în acțiunea reclamantei de obligare a pârâtului la plata acesteia și a dobânzii legale, cererea de chemare în judecată fiind fundamentată pe plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză.

Din considerentele deciziei atacate reiese că instanța de apel a prezentat mecanismul creditării contului pârâtului cu ajutorul unor altor persoane, fiind analizate condițiile legale ale instituției plății nedatorate, cât și cele ale îmbogățirii fără justă cauză.

Deși recurenta solicită a se da prevalență dispozițiilor art. 370 Codul comercial, instanța de apel a arătat pe larg de ce aplicarea acestei norme legale nu este suficient pentru a conduce la admiterea apelului și, în consecință, admiterea acțiunii, în contextul lipsei suportului temeiniciei cererii, considerentele reținute fiind ignorate de către recurentă.

Astfel, a fost evidențiat faptul că deși este adevărat că banii transferați au fost, din punct de vedere juridic proprietatea băncii, instanța de apel a explicat că transferurile provin din conturile unor terți, context în care nu poate fi reținută o eroare asupra plății de către reclamantă și nici că s-ar fi produs o mărire a patrimoniului pârâtului în detrimentul patrimoniului reclamantei, care să fie determinate de aceeași cauză.

Sub acest aspect, a neîndeplinirii obligației procesuale de către reclamantă de a-și proba pretențiile, dat fiind fundamentul juridic al transferurilor, precum și faptul că acestea au fost făcute de terții S.C. C. S.A și D. în contul pârâtului, ci nu de reclamantă, soluția instanței de apel este legală.

De altfel, este de observat faptul că recurenta a prezentat instanței de judecată o situație juridică complexă, în sensul că pe baza unei construcții bazate pe dispoziții din dreptul civil și activitatea infracțională a altor persoane fizice pentru care s-a constatat existența unor fapte penale, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.526.400.000 ROL, însă fără a dovedi îndeplinirea condițiilor referitoare la plata nedatorată și ale îmbogățirii fără justă cauză, în contextul în care creditarea contului pârâtului a fost făcută de alte persoane și nu de recurentă.

În ceea ce privește susținerile referitoare la singurul remediu juridic avut la dispoziție, reprezentat de îmbogățirea fără justă cauză și dovada alimentării contului pârâtului, Înalta Curte constată că nu sunt suficiente pentru a conduce la îndeplinirea condițiilor sub acest aspect.

Așadar, întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 1504/28.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.