ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 131/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2004, reclamanta Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.657.640 RON (16.576.400.000 ROL), precum și a dobânzii legale aferente, calculate de la data alimentării contului pârâtului cu această sumă și până la plata efectivă a sumei.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 992, 994 din C. civ. de la 1864, ale art. 43 Codul comercial, ale art. 109 și ale art. 720

1

din C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din 15.02.2005, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 244 pct. 2 din C. proc. civ. din 1865.

Prin încheierea din 15.06.2018, constatând că dosarul penal, în raport cu care s-a dispus suspendarea procesului, a fost soluționat definitiv prin decizia penală nr. 424/22.03.2018 a Curții de Apel București, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a repus cauza pe rol.

Prin precizările depuse la 04.09.2018, reclamanta a indicat ca temei al acțiunii atât plata nedatorată, cât și răspunderea civilă delictuală.

Prin sentința civilă nr. 2560/14.09.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate atât excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârât prin întâmpinare, cât și cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția V-a civilă sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 1223/A/02.07.2019, Curtea de Apel București, secția V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2357/11.12.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția V-a civilă sub nr. x/2019*, care prin decizia civilă nr. 719/A/30.06.2020, rejudecând apelul, l-a respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 2147/04.11.2020, Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2019**.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 1453/21.09.2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, Banca Română de Scont, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate și, după rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii sale.

În motivare, autoarea căii de atac a criticat decizia recurată din prisma cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, subsumat primului motiv de casare, a arătat că instanța de apel, ca urmare a interpretării eronate a probatoriul administrat, nu a reținut că intimatul-pârât și-a însușit și a utilizat în interes personal sumele de bani delapidate, în condițiile în care participarea sa la săvârșirea acestei fapte, prin semnarea documentelor bancare a fost dovedită de recurenta-reclamantă, iar intimatul-pârât nu a contestat semnătura sa aplicată pe acestea.

A mai afirmat că potrivit normelor sale referitoare la condițiile generale de afaceri, intimatul ar fi putut sesiza banca cu privire la înregistrarea ilegală în contul său a sumei necuvenite.

În continuare, a precizat că intimatul-pârât a fost cercetat penal pentru participare la delapidarea recurentei-reclamante, însă prin Ordonanța nr. 879/22.09.2014, s-a dispus clasarea cauzei față de acesta, ca urmare a intervenirii legii penale mai favorabile.

Din această perspectivă, autoarea căii de atac a susținut că lipsa vinovăției intimatului-pârât la săvârșirea faptei nu poate înlătura obligația legală a acestuia de a restitui sumele primite fără just temei, atât timp cât s-a probat că acesta a emis și semnat documentele bancare prin care și-a însușit suma pretinsă și că aceasta nu a fost restituită.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, cu referire la obiectul acțiunii sale, a prezentat considerații teoretice privind instituția îmbogățirii fără justă cauză, subliniind că, în speță, s-a făcut dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 1169 C. civ.

De asemenea, a susținut că în lipsa altor mijloace de probe, aceasta a dovedit că nu putea iniția un alt demers judiciar pentru recuperarea sumei pretinse și că în temeiul aceluiași text de lege sus-enunțat, sarcina probei, în dovedirea cauzei reale și licite a măririi patrimoniului intimatului-pârât, revenea acestuia.

Conchizând, a subliniat că față de interpretarea insuficientă a probatoriului și aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind instituția îmbogățirii fără justă cauză, hotărârea instanței de apel este neîntemeiată, motiv pentru care se impune modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale.

La 12.01.2022 intimatul-pârât A. a depus note scrise prin care a invocat excepția nulității recursului, în motivarea căreia a arătat că susținerile părții adverse reprezintă critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, recurenta-reclamantă a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., potrivit cărora modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cerere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Analizând argumentele părții subsumate motivelor de nelegalitate enunțate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reținute, întrucât ele nu conțin critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei recurate, ci critici care reflectă, în realitate, nemulțumirea recurentei-reclamante față de interpretarea probelor administrate și situația de fapt reținută de instanța de apel.

Astfel, în argumentarea incidenței cazului de casare prevăzut de 304 pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva interpretării eronate de către instanța de prim control judiciar a înscrisurilor depuse în dovedirea acțiunii sale, cu trimitere la interpretarea proprie dată acestora.

Subsumat celei de-a doua ipoteze de modificare a deciziei recurate, a afirmat că, în cauză, condițiile îmbogățirii fără justă cauză, prevăzute de art. 1169 din C. civ. de la 1864, au fost dovedite și că sarcina probei în dovedirea cauzei reale și licite pentru mărirea patrimoniului intimatului-pârât revenea acestuia.

Or, toate aceste critici vizează o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate și nu pot face obiectul controlului de legalitate în recurs care este limitat exclusiv la verificarea legalității hotărârii atacate în raport cu actul dedus judecății și cu dispozițiile legale pretins încălcate.

Deși invocă nelegalitatea considerentelor instanței de apel privind neîndeplinirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză a intimatului-pârât, recurenta-reclamantă nu indică, în concret, actul dedus judecății sau dispozițiile legale pretins aplicate și interpretate greșit, argumentele dezvoltate vizând, exclusiv, modalitatea de evaluare și apreciere de către instanța de control devolutivă a elementelor probatorii și a situației de fapt.

Trimiterile autoarei căii de atac la dispozițiile art. 1169 C. civ., în lipsa unor argumente care să situeze criticile sale în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 304 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate în această etapă procesuală.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția instanței de apel, exprimată în afirmații generale care aduc în dezbatere aspecte de eventuală netemeinicie a hotărârii recurate, fără indicarea erorii de judecată a instanței de apel la pronunțarea deciziei atacate, excedează sfera motivelor de nelegalitate pentru care calea extraordinară de atac a recursului poate fi promovată. Aceasta întrucât recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse de autoarea căii de atac, prin memoriul de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Din această cauză, examenul memoriului de recurs impune concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. fiind efectuată doar în mod formal.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta-reclamantă nu dezvoltă critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se limitează la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate, solicitând practic rejudecarea pe fond a cauzei.

Așa fiind, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312, coroborat cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă Banca Română de Scont S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 1453/21.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.