ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 458/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, la 31.08.2004, sub nr. x, A. S.A., în faliment, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistem Bancar, a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 3,2 miliarde RON și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data alimentarii contului pârâtului, cu acea sumă, până la data stingerii efective a datoriei către bancă.

Prin încheierea din 16.02.2005, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă ICCJ – DIICOT.

La 30.10.2019, a fost reluată judecata cauzei, fiind admisă cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 3781/18.12.2019, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile nr. 3781/18.12.2019, cu consecința admiterii acțiunii.

Prin încheierea din 26.11.2020, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 155

1

C. proc. civ., reținând că apelanta tergiversează judecata cauzei, întrucât nu și-a îndeplinit obligația impusă de instanță prin încheierea din 24.09.2020.

La 25.08.2021 instanța, din oficiu, a dispus stabilirea termenului de judecată la 07.10.2021 în vederea discutării incidentului procedural al perimării.

La 30.09.2021, apelata a depus la dosarul cauzei cerere de reluare a judecății.

La termenul de judecată din 04.11.2021 instanța a invocat, din oficiu, excepția perimării.

Prin decizia civilă nr. 1773A/04.11.2021, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a constatat perimat apelul și a respins cererea de reluare a judecății formulată de apelanta-reclamantă ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru continuarea judecății.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, recurenta susținând că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865.

În dezvoltarea motivului de recurs, a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile legale privind aplicarea legii civile în timp, deoarece a reținut incidența dispozițiilor C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 cu privire la perimare, deși în speță este aplicabil C. proc. civ. de la 1865.

Autoarea căii de atac a arătat că, potrivit principiului tempus regit actum, legea aplicabilă este cea de la data producerii faptelor reclamate, respectiv anul 2001, așa cum reiese din expertiza judiciară contabilă efectuată în dosarul penal nr. x/2005 al DIICOT/PICCJ și din înscrisurile depuse la dosar. Astfel, a invocat prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora: "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor."

A mai susținut că în mod corect instanța de fond a reținut drept lege aplicabilă litigiului legea veche de procedură civilă, precizând că și în apel încheierea de suspendare din data de 26.11.2020 a fost pronunțată tot în temeiul dispozițiilor aceleiași legi.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, termenul de perimare este de 1 an.

Recurenta a arătat că, în speță, a solicitat reluarea judecății înainte de împlinirea termenului de 1 an, prevăzut de legea veche de procedură civilă, având în vedere că încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanța de apel la 26.11.2020, iar cererea sa a fost formulată la 28.09.2021.

Intimatul B. nu a depus întâmpinare.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Prin memoriul său, recurenta critică soluția instanței de apel privind constatarea perimării cererii de apel, considerând că este rezultatul aplicării greșite în timp a legii de procedură civilă, întrucât au fost aplicate dispozițiile noului C. proc. civ. care prevăd un termen de perimare de 6 luni, deși erau incidente dipozițiile C. proc. civ. de la 1865, care prevăd termenul de 1 an, neîmplinit la momentul la care a depus cererea de reluare a judecății.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că statuările instanței de apel respectă dispozițiile legale examinate, fiind aplicate corect dispozițiile art. 248 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, în forma în vigoare la momentul înregistrării prezentului litigiu pe rolul primei instanțe, potrivit cărora termenul de perimare în materie comercială este de 6 luni.

Prioritar, Înalta Curte consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a dispozițiilor Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial la data de 10.06.2011, prin care au fost abrogate dispozițiile art. 248 alin. (3) C. proc. civ.. Se reține că, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. din 2011 se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite, afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.

Înalta Curtea subliniază că, în temeiul art. 220 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, C. civ. a intrat în vigoare la 01.10.2011, iar acțiunea pendinte a fost introdusă la 31.08.2004, or în lipsa unei dispoziții care să prevadă expres că noua reglementare se aplică și proceselor în curs de judecată, se aplică legea în vigoare la data învestirii instanței, care reglementează termenul de perimare de 6 luni, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, instanța de apel a reținut corect incidența termenului de perimare de 6 luni, pe temeiul caracterului comercial al litigiului, potrivit art. 56 Codul comercial și nu ca efect al aplicării legii noi de procedură civilă.

Prin motivele de recurs, recurenta nu a contestat statuarea instanței privind caracterul comercial al litigiului, ci a recunoscut implicit această calificare juridică, criticile sale vizând doar greșita aplicare a legii în timp, apreciind că instanța de apel a constatat perimarea reținând incidența termenului de 6 luni prevăzut de legea nouă de procedură, în vigoare din anul 2013.

Înalta Curte observă că în considerentele deciziei recurate nu este menționat temeiul juridic al perimării din legea nouă de procedură civilă, respectiv art. 416 C. proc. civ., astfel că autoarea prezentei căi de atac se află într-o vădită eroare cu privire la argumentele deciziei recurate, considerând, fără temei, că a fost aplicată greșit legea nouă, dar în realitate, chiar recurenta a ignorat aplicarea legii în timp și modificările legislative aduse art. 248 C. proc. civ. de la 1865, prin Legea nr. 71/2011, care a abrogat alin. (3) al acestui articol.

Se reține că, în speță, prin încheierea din 26.11.2020, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, iar recurenta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la 28.09.2021, cu depășirea termenului de 6 luni, așa încât devenise operantă de drept primarea.

Astfel, Înalta Curte reține că instanța devolutivă de control judiciar a stabilit legal că sunt îndeplinite cerințele perimării, întrucât procesul a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, din culpa reclamantei și nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare. În condițiile date, instanța de apel, în mod corect, a invocat din oficiu excepția perimării apelului declarat de reclamantă și, reținând întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ. de la 1865, a constatat perimată cererea de apel.

Pe temeiul acestor considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. de la 1865, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, împotriva deciziei civile nr. 1773A/04.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.