ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2757/2020

Ședința publică din data de 16 decembrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 31 iulie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) la plata sumei de 1.759.521.53 USD, reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal de 5.175.020 USD, pentru perioada 06 iulie 2009 - 30 iunie 2014 și în continuare, până la data plății efective a debitului principal, a sumei de 1.636.643 RON, reprezentând dobânzi, comisioane și speze bancare aferente creditului în valoare de 3.625.000 euro, contractat de reclamantă pentru achitarea prețului de adjudecare în cadrul licitației din 15 decembrie 2006, și a cheltuielilor de judecată.

La data de 05 februarie 2016, respectiv la 09 septembrie 2016, reclamanta a formulat cerere precizatoare a acțiunii introductive, prin ultima dintre acestea arătând că, pentru perioada analizată de expertiza contabilă încuviințată de prima instanță, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.841.669,10 USD, reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal de 5.175.020 USD pentru perioada 01 august 2011 - 15 ianuarie 2016 și în continuare, până la data plății efective a debitului principal, și a sumei de 223.057,98 euro, reprezentând dobânzi, comisioane și speze bancare, aferente creditului în valoare totală de 3.625.000 euro, contractat de reclamantă pentru achitarea prețului de adjudecare în cadrul licitației organizate de pârâtă la 15 decembrie 2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1582 din 23 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca prescrise, atât cererea privind plata dobânzii legale aferente debitului principal pentru perioada 06.07.2009-31.07.2011, cât și cererea privind plata dobânzilor, comisioanelor și spezelor bancare aferente creditului contractat pentru achitarea prețului de adjudecare, pentru perioada 2006-2010; a respins, în rest, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin decizia civilă nr. 781/A din 25 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de pârâtă împotriva sentinței; a admis apelul reclamantei, a schimbat, în parte, sentința, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobândă legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 raportată la echivalentul în RON al sumei de 5.175.020 USD, calculată pe fiecare zi de întârziere, începând cu 31 iulie 2014 până la data plății efective; a menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat intimata sa plătească apelantei reclamante suma de 92.545,5 RON, reprezentând taxă de timbru în primă instanță și apel, în limita pretențiilor admise.

Prin decizia civilă nr. 906 din 15 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a casat, în parte, decizia civilă recurată și a trimis cauza în rejudecarea apelului în ceea ce privește dobânda penalizatoare pentru suma de 5.175.020 USD; a respins recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva aceleiași decizii civile, ca nefondat, și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

1.2 Judecata în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1685A din 08 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1582 din 23 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe apelanta-pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare calculate conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, raportată la echivalentul în RON al sumei de 5.175.020 USD, calculate pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 24 septembrie 2012 și până la data plății efective; a menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1685A din 08 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 mai 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

În expunerea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a prezentat un scurt istoric al cauzei, după care a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel, în rejudecare, este nelegală, deoarece Curtea de Apel București, în prima judecată a cauzei, în mod legal, a avut în vedere aplicabilitatea dispozițiilor C. civ. de la 1865, în considerarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, care dispun în sensul că:

"Dispozițiile C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare."

De asemenea, art. 3 din Legea 71/2011 dispune că:

"Actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor."

În acest sens, recurenta-pârâtă a susținut că dispozițiile Noului C. civ. nu sunt incidente în speță, iar reclamanta s-a prevalat de dispozițiile C. civ. de la 1865, atât în cererea introductivă, cât și în cererea de apel/recurs.

Recurenta-pârâtă a opinat că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile Noului C. civ., ci dispozițiile art. 1088 alin. (2) din C. civ. de la 1865 care dispun că daunele interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justfica vreo pagubă și nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, respectiv începând cu 31 iulie 2014 (data introducerii cererii de chemare în judecată).

A mai arătat recurenta că, în cauză, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat (aspect necontestat, reținut de instanțele anterioare) inexistența unei răspunderi delictuale ce ar putea antrena răspunderea AAAS, în sensul achitării dobânzilor de la o dată anterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Concluzionând, recurenta a învederat că, în considerarea unei legale aplicări a dispozițiilor C. civ. de la 1865, precum și față de neaplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

III. Apărările formulate în cauză.

La data de 3 iulie 2020, în termen legal, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a transmis, prin poștă, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei atacate.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la data de 14 iulie 2020, fila x, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

IV. Procedura de filtru.

Învestită cu soluționarea căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare, reglementate de dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că partea are deschisă calea de atac a recursului, că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, este formulat în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Totodată, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 23 septembrie 2020, conform dovezilor aflate la filele x; părțile nu au depus punct de vedere la raport.

V. Considerentele Înaltei Curți:

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 1685 A din 8 noiembrie 2019 ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1582 din 23 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul ca a obligat pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare calculate conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, raportată la echivalentul în RON al sumei de 5.175.020 USD, calculate pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 24 septembrie 2012 și până la data plății efective; a menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că, în ceea ce privește determinarea momentului de la care curge dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, raportată la echivalentul în RON al sumei de 5.175.020 USD, pe fiecare zi de întârziere, acesta este data de 24 septembrie 2012, moment la care a devenit scadentă plata sumei de 5.175.020 USD, care reprezintă data pronunțării titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 97 din 24 septembrie 2012 pronunțată de de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011, și care coincide cu data rămânerii sale definitive și executorii, și prin care pârâta A.A.A.S. a fost obligată la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 5.175.020 USD ca urmare a admiterii cererii de întoarcere a executării silite în urma anulării procesului-verbal de licitație nr. x din 15 decembrie 2006.

Cum titlul executoriu a fost obținut sub imperiul Noului C. civ., care a intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011, a apreciat a fi incidente prevederile art. 1531 alin. (1) și (2) și art. 1535 alin. (1) C. civ.

De asemenea, a reținut că față de dezlegarea obligatorie a instanței de recurs, soluția nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la art. 1088 alin. (2) C. civ. din 1864 având în vedere că temeiul datorării dobânzii legale penalizatoare calculate la suma de 5.175.020 USD nu este folosința și faptul că debitoarea A.A.A.S. ar fi profitat de suma încasată și ulterior momentului anulării Procesului-verbal de licitație nr. x din 15 decembrie 2006, ci dobânda legală penalizatoare este datorată pentru neexecutarea la scadență a sumei de 5.175.020 USD prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 97 din 24 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2011.

Or, scadența sumei menționate în titlul executoriu coincide cu data rămânerii definitive și executorii a hotărârii, care, în cazul concret, este simultană cu data pronunțării, 24 septembrie 2012.

Din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte reține că aceasta nu conține argumente care să poată fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta-pârâtă neaducând în discuție critici care să se grefeze pe considerentele deciziei curții de apel atacate.

Astfel, ignorând prevederile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul și deci, chestiunile tranșate prin deciziile de casare nu mai pot fi puse în discuție nici de către instanța de trimitere și nici de către niciuna dintre părți, recurenta-pârâtă își argumentează demersul judiciar criticând decizia curții de apel din perspectiva în care, în speță, "nu sunt aplicabile dispozițiile Noului C. civ., ci dispozițiile art. 1088 alin. (2) din C. civ. de la 1865 care dispun că daunele interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă și nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, respectiv începând cu 31 iulie 2014 (data introducerii cererii de chemare în judecată).".

Chestiunea privitoare la incidența în cauză a prevederilor art. 1088 alin. (2) din vechiul C. proc. civ. nu a făcut obiect de analiză în rejudecarea după casare, instanța de apel, prin decizia recurată reținând că, față de dezlegarea obligatorie a instanței de recurs, soluția nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la art. 1088 alin. (2) C. civ. din 1864.

Or, prin motivele de recurs, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului critică soluția pronunțată de curtea de apel, în rejudecare, tocmai din perspectiva celor tranșate, defintiv de către instanța de recurs, în primul ciclu procesual.

Recursul urmărește să supună instanței ierarhic superioare analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției, nicidecum a celei pronunțate în recurs, într-un ciclu procesual anterior, așa cum prin prezentul demers judiciar se solicită.

De asemenea, pretinsele argumente în susținerea motivului de casare invocat privind aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală din perspectiva inexistenței îndepliniri condițiilor pentru obligarea pârâtei la plata dobânzilor la o dată anterioară datei introducerii cererii de chemare în judecată, nu pot face obiect de analiză în prezenta cale de atac. Aceasta întrucât aceste chestiuni (re)pun în discuție un aspect cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare nr. 906 din 15 mai 2019, a statuat, definitiv, că, în raport de art. 1531 alin. (1) și (2) și art. 1535 alin. (1) din noul C. civ., momentul de la care sunt datorate daunele interese este cel al scadenței obligației de plată, care coincide cu cel al pronunțării sentinței civile nr. 97/2012 a Curții de Apel București, respectiv 24 septembrie 2012, iar nu cel al introducerii cererii de chemare în judecată, așa cum statua vechea reglementare a art. 1088 alin. (2) din C. civ., respectiv 31 iulie 2014.

În aceste condiții, cum susținerile recurentului-pârât, în esență, reprezintă o reiterare a criticilor deja dezlegate, în mod definitiv, prin decizia de casare, și constatând că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reținute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 1685 A din 8 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 1685 A din 8 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2020.