ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3672/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.08.2015, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești de anulare a notelor de constatare și până la data formulării cererii de chemare în judecată (14.08.2015) și în continuare, până la plata efectiva a debitului principal.

La 08.03.2016, reclamanta a formulat precizări, prin care a arătat că solicitarea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale are în vedere dobânda fiscala aferentă debitului principal.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (300+ 2500 RON - taxă judiciară de timbru și onorariu expert).

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.A., cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene, recursurile fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, în esență, Ministerul Finanțelor Publice a arătat următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește modalitatea de aplicare a dobânzii solicitate de către reclamantă, instanța de fond a considerat că, față de dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011, prin aplicarea principiului simetriei din materia fiscală, prin stabilirea nivelului dobânzii în cazul sumelor de restituit de la buget prin raportare la nivelul dobânzii stabilit pentru sumele datorate la buget, rata dobânzii aplicabile este cea de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data emiterii actelor administrative nelegale.

Din documentele anexate cererii de chemare în judecată de chiar intimata-reclamantă din prezenta cauză rezultă faptul că, ulterior solicitării sale de punere în executare a celor două hotărâri, a fost purtată corespondență cu reprezentanții Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu, în vedere comunicării tuturor documentelor necesare/informații în vederea efectuării plății sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate prin notele de constatare a neregulilor anulate în mod definitiv de instanțele de judecată, în conformitate cu prevederile Instrucțiunii nr. 129284/CG/01.07.2014 emisă de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu.

La data de 16.11.2015 s-a procedat la efectuarea plății sumei de 7.422.054,58 RON în contul intimatei-reclamante din prezenta cauză, reprezentând corecție financiară aplicată pentru Contractul nr. x/30.07.2010, astfel cum rezultă din Ordinul de plată nr. x/16.11.2015.

Între recurenta-pârâtă și S.C. A. S.A., ca urmare a pronunțării celor două hotărâri judecătorești, s-a purtat corespondență tocmai pentru punerea în executare a acestora.

După cum rezultă din această corespondență, în niciun moment, intimata-reclamantă nu a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene acordarea de dobânzi ca urmare a anulării celor două acte administrative.

Potrivit considerentelor reținute de către instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei, acțiunea intimatei-reclamante, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ este întemeiată, prin raportare la prevederile art. 1 coroborat cu art. 18 alin. (3) din actul normativ anterior menționat.

Instanța de fond a reținut că în speță se află un litigiu întemeiat pe dispozițiile legii contenciosului administrativ și nu a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale unei astfel de cereri.

Astfel, din întregul material probatoriu administrat în cauză, așa cum a menționat și în cele de mai sus, nu rezultă faptul că, la momentul solicitării anulării actelor administrative, intimata-reclamantă ar fi solicitat și acordarea de dobânzi pentru prejudiciul cauzat acesteia prin reținerea sumelor din cererile de rambursare solicitate la plată.

Totodată, nici în cuprinsul notificărilor formulate către recurenta-pârâtă la nivelul anului 2015, privind punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2012 și dosarul nr. x/2012, aceasta nu a solicitat acordarea de dobânzi pentru punerea în executare cu întârzierea celor două titluri executorii.

Ca atare, este evident faptul că recurentul nu a uzat de procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost introdusă pe rolul instanțelor de judecată la data de 17.08.2015.

Potrivit cererii modificatoare depuse la dosarul cauzei la termenul din data de 24.11.2015, intimata-reclamantă a solicitat obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului principal, calculată de la data reținerii sumelor corespunzătoare potrivit notelor de constatare anulate prin hotărâri judecătorești și până la data plății efective a debitului principal.

Ca atare, este evident faptul că, intimata-reclamantă a uzat de procedura contenciosului administrativ fără îndeplinirea condițiilor cerute de către acest act normativ, aspect ce nu a fost analizat de către instanța învestită cu soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, cererea ce face obiectul dosarului prezent a fost introdusă pe rolul instanțelor judecătorești la mai mult de 1 an de la data la care s-a solicitat anularea actelor administrative reprezentate de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.05.2012 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.05.2012.

Cererea ce face obiectul prezentului litigiu a fost introdusă pe rolul instanțelor judecătorești la mai mult de trei ani de la data la care au fost emise actele administrative menționate mai sus.

Așa cum se prevede la art. 19 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, termenul în care o persoană poate formula o acțiune în despăgubiri este de un an de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. În cazul său, chiar dacă s-ar fi raportat la data de la care au fost pronunțate cele două hotărâri judecătorești din dosarul nr. x/2012 și dosarul nr. x/2012, instanța de fond ar fi trebuit să observe faptul că, intimata-reclamantă a fost decăzută din dreptul de a formula o astfel de acțiune. Astfel, decizia civilă nr. 3981 a fost pronunțată la data de 19.05.2014, iar sentința civilă nr. 1038 a fost pronunțată de instanță la data de 19.03.2013.

În motivarea recursului său, reclamanta S.C. A. S.A., în esență, a arătat următoarele:

A arătat recurenta că prin precizarea formulată în fața instanței de fond, a învederat că în cauză, nu erau aplicabile dispozițiile Ordonanței de Urgenta nr. 66/2011, având vedere că prin Decizia nr. 66/26.02.2015 a Curții Constituționale a României a fost declarat neconstituțional art. 66 din Ordonanța de Urgență nr. 66/2011 stabilindu-se astfel că, în cazul contractelor încheiate înainte de apariția Ordonanței de Urgență nr. 66/2011 sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 79/2003 care stabilesc că majorările de întârziere se stabilesc conform prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale.

Precizează recurenta că de vreme ce ambele contracte au fost încheiate anterior apariției O.G. nr. 66/2011, potrivit Deciziei nr. 66/2015 a apreciat că în cauză, contrar aspectelor reținute de către instanța de judecată, erau aplicabile dispozițiile O.G. nr. 79/2003.

În acest sens, raportat la momentul formulării și la pretențiile societății, rezulta ca în speța dedusă judecății, contrar aspectelor reținute de instanța, sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 7

1

alin. (2) din Ordonanța nr. 20/2008 și care prevăd că:

"Pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute la art. 7 alin. (1) debitorul datorează după acest termen majorări de întârziere, conform prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale".

Totodată, se apreciază că erau incidente și dispozițiile Deciziei nr. 14/2015 a Înaltei Curți de Casație si Justiție publicata în Monitorul Oficial nr. 728/28.09.2015 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că, în situația încasării unei obligații fiscale nedatorate, contribuabilul este îndreptățit să primească dobânda aferentă sumei pe care nu a putut să o folosească, prin aplicarea principiului constituțional, al egalității în fața legii, s-a stabilit că, de vreme ce contribuabilul plătește dobânda fiscală pentru neplata la termen a taxelor și impozitelor și organul care a încasat o astfel de sumă nedatorată trebuie să plătească o dobândă legală fiscală drept accesoriu al debitului principal.

Având în vedere aspectele învederate mai sus se arată că în realitate dispozițiile art. 42 din Ordonanța de Urgență nr. 66/2011 nu erau aplicabile în prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs declarată de Ministerul Finanțelor Publice, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la cheltuielile de judecată.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte a pus în discuția părților excepția nulității invocată de reclamanta-recurentă în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și a respins-o la termenul din 14 iulie 2020.

Recursurile formulate

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru considerentele următoare:

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel se constată că instanța de fond a soluționat cererea reclamantei S.C. A. S.A. întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar cererea modificatoare a capătului doi de cerere întemeiată pe dispozițiile relevante arătate în Decizia nr. 14/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv natura fiscală a dobânzilor care se acordă pentru taxe de primă înmatriculare, taxa de poluare și emisii poluante, precum și art. 994 C. civ. - 1864.

Instanța de fond deși a motivat soluția pronunțată pe răspunderea administrativă a instituției pârâte, a avut în vedere art. 18 din Legea nr. 554/2004 fără a analiza condițiile de admisibilitate, nu a analizat termenul de 1 an la care se referă art. 19 din aceeași lege.

De asemenea, reclamanta a invocat ca temei juridic dispozițiile C. civ., iar instanța de fond nu le-a analizat.

La termenul de judecată din 3 martie 2020 reclamanta-recurentă a precizat la instanța de recurs, că acțiunea sa se întemeiază pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind o acțiune ulterioară, a invocat că dobânda legală trebuie să fie cea fiscală, fiind incidente dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011.

A mai precizat reclamanta-recurentă că acest litigiu are ca obiect creanțe bugetare, nu creanțe fiscale, motiv pentru care pot fi solicitate în baza dispozițiilor dreptului comun, respectiv C. civ. .

În motivele de recurs formulate, reclamantul a arătat că nu sunt aplicabile în cauză disp. art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a lămurit cadrul procesual, obiectul acțiunii și temeiul juridic, celalalte elemente incidente, admisibilitate, eventual, prescripție, iar în lipsa unei asemenea analize, instanța de control judiciar nu poate alege o variantă din cele propuse de reclamantă, astfel nu poate analiza și cenzura sentința pronunțată.

Acest deziderat rezultă și din considerentele Deciziei Înaltei Curți nr. 21/2020 (paragraf 91, 92, 93) privind dezlegarea unor chestiuni de drept.

Față de cele reținute mai sus, ambele cereri de recurs vor fi admise, cu consecința casării și trimiterii spre rejudecare aceleiași instanțe.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 C. civ. rap. la art. 488 pctr. 8 C. proc. civ., se vor admite recursurile, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. și de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 3809 din 29 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iulie 2020.