ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2462/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, obligarea acestuia la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești de anulare a notelor de constatare și până la data formulării cererii de chemare în judecată (14.08.2015), și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal.

Pe parcursul soluționării cauzei, pârâta a plătit suma de 8.850.073,41 RON reprezentând corecții financiare reținute și reclamanta a modificat capătul doi de cerere solicitând obligarea paratei la plata de dobânzi de la data reținerii sumelor și până la plata efectivă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3809/29.11.2016, a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 904.577,41 RON, reprezentând dobândă legală, și a sumei de 2800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (300+ 2500 RON - taxă judiciară de timbru și onorariu expert).

Prin Decizia nr. 3672/21.07.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de părți, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, că prima instanță nu a lămurit cadrul procesual, obiectul acțiunii și temeiul juridic, precum și celelalte elemente incidente, admisibilitate, eventual prescripție, așa încât în lipsa acestei analize nu se poate efectua controlul judiciar.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015*.

2, Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 340 din 8 decembrie 2021, pronunțată în fond după casare, a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susținut că prima instanță a schimbat obiectul cererii principale și a pus in discuție, referindu-se la indicațiile deciziei de casare, excepția inadmisibilității cererii fără a preciza sub ce aspect este invocată, din oficiu, în calea de atac prin care a fost casată prima sentință această excepție fusese invocată de către pârât sub aspectul neîndeplinirii procedurii prealabile.

Or, atât prin cererea de chemare in judecată, cât și prin cererea precizatoare formulată după casarea cu trimitere a indicat că obiectul primului capăt de cerere îl reprezintă refuzul pârâtului de a soluționa o cerere: cererea de plată a unor sume de bani, iar în relație cu acest capăt de cerere a fost formulat și un al doilea capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de soluționare a cererii de plată a sumelor de bani, despăgubire calculată prin raportare la dispozițiile privind dobânda legală.

Astfel, a apreciat, față de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 și contrar celor reținute de prima instanță, că este admisibilă cererea de despăgubiri formulată în cadrul acțiunii având ca obiect un act administrativ asimilat - refuzul de soluționare a unei cereri, nefiind limitată doar la acțiunea având ca obiect anularea unui act administrativ tipic.

Așa fiind, a apreciat că în cauză a fost încălcat și dreptul la apărare și principiul contradictorialității, față de art. 14 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., instanța fiind obligată să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare încadrat în prevederile art. 488 alin. (1)

pct. 8 din C. proc. civ. recurenta a apreciat că au fost aplicate greșit normele de drept material în domeniul răspunderii civile.

Astfel, a invocat dispozițiile art. 1, art. 8, art. 18 (3) și art. 19 din Legea nr. 554/2004, care prevăd posibilitatea formulării unor acțiuni în despăgubiri materiale și/sau morale, condițiile de acordarea a acestora fiind cele din dreptul comun, respectiv C. civ. (art. 1357 și art. 1537, din a căror interpretare rezultă că paguba cauzată prin neplata la scadență a unei sume de bani se acoperă prin daune moratorii, care, în lipsa unei prevederi contractuale, vor fi cele prevăzute de lege.

Ca atare, obligarea la dobândă este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare a obligației pârâtului de a plăti suma de bani solicitată (plată efectuată abia după sesizarea instanței) și nu a anularii actelor administrative tipice.

Totodată, a arătat că dacă prima instanța ar fi apreciat că cererea de despăgubiri nu este formulată în cadrul unei acțiuni având ca obiect principal un act administrativ, ci ca o cerere de sine stătătoare, în condițiile art. 19 (așa cum reține în considerente), nu ar fi putut invoca din oficiu prescripția, excepție care nu a fost invocată prin întâmpinare sau la primul termen de judecată așa încât nu se pune problema eludării acestei instituții.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii principale ca rămase fără obiect și admiterea capătului de cerere, în sensul obligării pârâtului la plata dobânzii legale.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (cu denumirea anterioară Ministerul Fondurilor Europene).a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

Potrivit intimatului, în privința motivului întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticile formulate nu pot constitui motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în această cale de atac, ci de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, elementele astfel evidențiate reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Astfel, a arătat că recurenta nu a atacat încheierea din 21.09.2021, prin care s-au pus în discuție excepțiile inadmisibilității și prescripției acțiunii, și nu a motivat suficient presupusa încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În privința celui de-al doilea motiv de recurs referitor la presupusa încălcare a normelor de drept material, intimata a invocat concludența considerentelor hotărârii atacate și cele reținute în încheierea sus-menționată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea intimatului-pârât la plata dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești de anulare a notelor de constatare și până la data formulării cererii de chemare în judecată și, în continuare, până la plata efectivă a debitului principal.

Se reține că prin cererea inițială, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 8.850.073,41 RON reprezentând corecții financiare reținute în baza notelor de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.05.2012 si nr. y/29.05.2012 emise de Ministerul Mediului si Pădurilor, precum și la plata sumei reprezentând dobânda legala penalizatoare aferenta debitului principal, calculată de la data rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești de anulare a notelor de constatare și până la data formulării cererii de chemare în judecată.

Pe parcursul soluționării cauzei, pârâta a plătit suma de 8.850.073,41 RON reprezentând corecții financiare reținute și reclamanta a modificat capătul doi de cerere solicitând obligarea paratei la plata de dobânzi de la data reținerii sumelor și până la plata efectivă.

La rejudecarea cauzei, după casare, recurenta a precizat că temeiul de drept al cererii de obligare la plata de dobânzi îl reprezintă art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aspect reiterat și la termenul de judecată din data de 21.09.2021, și nu art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Referitor la motivul de casare pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se constată că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta a arătat că prima instanță a schimbat obiectul cererii principale și a pus in discuție, referindu-se la indicațiile deciziei de casare, excepția inadmisibilității cererii fără a preciza sub ce aspect este invocată, în calea de atac prin care a fost casată prima sentință această excepție fusese invocată de către pârât sub aspectul neîndeplinirii procedurii prealabile, apreciind că în cauză au fost încălcate principiile dreptului la apărare și al contradictorialității, față de art. 14 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., instanța fiind obligată să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Conform art. 13 alin. (1) din C. proc. civ. "Dreptul la apărare este garantat".

Art. 14 din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității în procesul civil, prevede la alin. (5) că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, iar la alin. (6) faptul că instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, principiul contradictorialității constituind o garanție a unui proces echitabil, prin prisma exigențelor cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Contrar susținerilor recurentei, se constată că la termenul de judecată din data de 21 septembrie 2021, în raport cu îndrumările deciziei de casare și având în vedere precizarea reclamantei față de respectiva decizie, prima instanță a pus în discuția părților excepția inadmisibilității și excepția prescripției acțiunii, reclamanta formulând concluzii ample în cadrul dezbaterilor cu privire la aceste aspecte, când a precizat în mod expres, la solicitarea instanței, că nu își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, capătul doi de cerere, că acesta este în discuție, fiind întemeiat pe art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, că este vorba despre o cerere asimilată, și faptul și că nu mai are alte probe de administrat.

Instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a dreptului la apărare sau a principiului contradictorialității, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept deduse judecății.

De altfel, se observă că recurenta nu a atacat încheierea de ședință din data de

21 septembrie 2021, când au fost puse în discuția părților excepțiile menționate, cu respectarea întocmai a îndrumărilor deciziei de casare.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat principiile menționate sau vreo regulă de procedură care atrage sancțiunea nulității, așa încât alegațiile părții nu pot fi primite.

1.2. Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de control judiciar reține că nu poate primi criticile recurentului care, în esență, sunt centrate pe aplicarea greșită a normelor de drept material în domeniul răspunderii civile.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 8, art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulteriorare.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004,

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale."

Conform art. 18 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. (…)

(3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

Art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede: "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)."

Din analizarea prevederilor legale menționate rezultă că persoana vătămată are posibilitatea de a cere despăgubiri pentru repararea pagubei suferitie, fie odată cu acțiunea în anularea actului administrativ vătămător - în baza art. 8 raportat la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fie printr-o cerere separată, ulterior anulării actului administrativ vătămător, dar în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Se constată că, în cauză, actele vătămătoare au fost Notele de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.05.2012 și nr. y/29.05.2012, care au fost anulate prin hotărârile definitive pronunțate în dosarul nr. x/2012 (Sentința nr. 1038 din data de 19.03.2013 a Curții de Apel București, menținută de Înalta Curtea de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2806 din data de 13.06.2014), respectiv în dosarul nr. x/2012, în care s-a pronunțat

Decizia nr. 3981 din data 19.05.2014 de către Curtea de Apel București, cum corect a sesizat și judecătorul fondului.

Așadar, reclamanta solicită repararea pagubelor suferite ca urmare a punerii în aplicare a notelor de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare sus-menționate, acțiune în despăgubire formulată separat de cea în anularea actelor nelegale vătămătoare reprezentate de notele de constatare respective.

Prin urmare, chiar dacă a rămas fără obiect capătul principal de cerere referitor la restituirea sumelor reținute în baza notelor de constatare și reclamanta a solicitat prin capătul doi de cerere obligarea la plata dobânzilor aferente debitului principal, și în ipoteza în care primul capăt de cerere nu ar fi rămas fără obiect acțiunea era tot o cerere separată de reparare a pagubelor, introdusă ulterior acțiunilor în anularea actelor administrative vătămătoare ce au format obiectul dosarelor nr. x/2012 și nr. y/2012

Or, ținând cont de principiul disponibilității, consacrat în art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia"Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților" și de precizarea reclamantei în sensul că acțiunea nu este formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, ci conform art. 18 alin. (3) din aceeași lege, se constată că în mod legal prima instanță a verificat, potrivit îndrumărilor deciziei de casare, dacă demersul judiciar al părții este sau nu admisibil, iar din această perspectivă a reținut în mod legal că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât despăgubirile ulterioare anulării actului putând fi solicitate doar în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, recurenta nu se regăsește în situația prevăzută de art. 8 din Legea nr. 554/2004 care reglementează obiectul acțiunii judiciare, o acțiune în repararea pagubei, ulterioară anulării actului administrativ vătămător, neputând fi analizată în afara cadrului legal stabilit de art. 19 din Legea nr. 554/2004, în caz contrar s-ar ajunge la eludarea condițiilor de exercitare a acțiunii, respectiv la eludarea termenului special de prescripție prevăzut de lege în acest caz.

Din această perspectivă poziția recurentei nu are suport, având în vedere, contrar alegațiilor părții, că actul vătămător nu este actul administrativ asimilat reprezentat de refuzul nejustificat de restituire a sumelor reținute în baza celor două note de constatare, ci chiar cele două acte administrative tipice - notele de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare a căror nelegalitate s-a stabilit de instanță.

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. Compania de Apă Olt S.A. împotriva sentinței nr. 340 din 8 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.