ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2733/2023

Ședința publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând instanței anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017 pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență încheiat la data de 30.08.2017 privind Proiectul x "Creșterea ocupării forței de muncă din zona rurală" cod SMIS 24226 (în continuare "Procesul-verbal"), împreună cu toate actele anterioare și subsecvente.

Totodată, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 7260/30.01.2018 de respingere a contestației formulate ("Decizia") cu privire la Procesul-verbal și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON achitată în mod nedatorat, precum și la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20.12.2017, până la data achitării efective.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 299 din 7 august 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

A anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017 și Decizia nr. 7260/30.01.2018.

A obligat pârâtul M.F.E. să restituie reclamantei suma de 4.724.889,90 RON, precum și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 09.02.2018, până la data achitării efective.

A respins în rest acțiunea.

A admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert.

A majorat onorariul de expert cu suma de 4 000 (patru mii) RON și a dispus ca reclamanta să achite această sumă în termen de 5 (cinci) zile de la pronunțare.

A admis în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 451-453 C. proc. civ., a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 15 000 (cincisprezece mii) RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente părții admise din acțiune, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert judiciar și onorariu avocat, redus în mod corespunzător.

A respins în rest, cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 299 din 7 august 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche a promovat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârât a formulat întâmpinare intimata-reclamantă A. S.A., în cadrul căreia a solicitat, în principal, anularea recursului, cu consecința menținerii hotărârii recurate, întrucât nu se critică legalitatea sentinței ci temeinicia acesteia și a probatoriului administrat și în subsidiar, respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței recurate, astfel cum a fost pronunțată.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a combătut apărările intimatei-reclamante A. S.A. din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, solicitând a se respinge criticile de nelegalitate invocate de intimat, admițându-se cererea de recurs, în sensul casării hotărârii recurate, combătând atât excepția nulității recursului, cât și apărările ce vizează fondul litigiului.

Procedura de soluționare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

- În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 13.05.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23.05.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, după soluționarea excepției nulității recursului, invocată de intimata – reclamantă în cadrul întâmpinării, precum și a celorlalte cereri incidentale, respectiv disjungerea capătului de cerere privind plata dobânzii legale aferente sumei de 4.724.889,90 Ron, începând cu data de 20.12.2017 până la data achitării efective și suspendarea judecății acestuia, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. până la pronunțarea unei hotărâri de către CJUE într-o cauză similară decurgând din dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, ce vizează o altă societate comercială, formulate de recurentul – pârât în cadrul cererii de recurs, în sensul respingerii acestora, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, anterior Ministerul Fondurilor Europene este fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinței atacate atât în ceea ce privește nemotivarea sentinței pronunțate de instanța de fond cât și în ceea ce privește greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material pe soluția de admitere în parte a acțiunii.

Prealabil în cererea de recurs recurenta-pârâtă solicită disjungerea capătului de cerere privind obligarea autorității la plata dobânzii legale aferente sumei de 4.724.889 RON și suspendarea judecății acestui capăt de cerere până la pronunțarea CJUE într-o cauză similară pronunțarea urmând a fi realizată ca urmare a sesizării Curții de Apel Cluj în dosarul nr. x/2006 conform încheierii din data de 15.12.2021.

Constatând, în dosarul nr. x/2016, că Directiva 2011/7/UE a fost preluată în dreptul intern prin O.G. nr. 13/2011, instanța Curții de Apel Cluj a apreciat că s-a ivit o problemă de interpretare a dreptului UE și a dispus sesizarea CJUE, pentru lămurirea împrejurării legate de acordarea dobânzilor legale penalizatoare aferentă plății cu întârziere a cheltuielilor eligibile pentru o perioada în care era în vigoare un act administrativ care excludea inițial rambursarea și care a fost anulat ulterior printr-o hotărâre judecătorească.

În cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2018, intimata reclamanta a solicitat instanței de judecată anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017, anularea Deciziei nr. 7260/30.01.2018, cu obligarea paratei la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON, precum și la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20.12.2017, până la data achitării efective.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea sentinței recurate sub aspectul nemotivării soluției de admitere în parte a acțiunii respectiv încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 6 din CEDO.

Se arată faptul că prima instanță, în ceea ce privește soluția de anulare a procesului-verbal din 4.09.2017 și a Deciziei nr. 7260/30.01.2018 cu privire la suma reprezentând creanța bugetară de 4.728.889,90 RON, nu motivat prin considerente proprii soluția dispusă.

Se reține că sentința de fond este motivată prin preluarea automată a argumentelor reclamantei-intimate și a concluziilor raportului de expertiză.

În ceea ce privește soluția de administrare a cererii de acordare a dobânzii legale se arată că nu este motivată fiind susținută numai pe aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă interpretarea și aplicarea greșită a legislației muncii Legea nr. 53/2033, O.G. nr. 13/2011 precum și a legislației privind fondurile externe nerambursabile – O.U.G. nr. 66/201 și H.G. nr. 759/2011 în aprecierea legalității actelor contestate.

Acte prin care s-au constatat nereguli constând în neindentificarea de către echipa de control a documentelor justificative care să susțină pentru toată perioada supusă verificării realitatea drepturilor cuvenite și respectarea condiției de eligibilitate potrivit căruia cheltuielile cu salariile au fost efectiv plătite persoanelor îndreptățite.

Se arată că la emiterea titlului de creanță s-au avut în vedere documentele puse la dispoziție de către recurenta-intimată, iar din verificarea lor o parte din cheltuieli au fost apreciate ca neeligibile.

Se susține că în mod nelegal prima instanță a omologat raportul de expertiză extrajudiciară în condițiile în care din actele prezentate inclusiv exportul nu se probează în mod cert respectarea condiției de eligibilitate potrivit căruia cheltuielile cu salariile au fost efectiv plătite persoanelor îndreptățite.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă ca aspect de nelegalitate interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. 1 și (2) C. proc. civ. pe capătul de cerere având ca obiect obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 15000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În principal se solicită înlăturarea acestei obligații ca efect al admiterii recursului și rejudecării în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În subsidiar se solicită a se face aplicarea art. 451 alin. 2 C. proc. civ. apreciindu-se că în cauză în raport de complexitate nu sunt justificate cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat și onorariu expert.

În susținerea recursului recurenta-pârâtă depune copia deciziei nr. 611/5.07.2001 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului și în subsidiar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare.

Motivat, Înalta Curte în ședința publică din23.05.2023 a respins excepția nulității recursului invocată de reclamanta-intimată și a răspuns solicitării de disjungere în recurs a soluționării capătului de acțiune având ca obiect obligarea la plata dobânzii legale în baza art. 460 alin. 1 și (2) C. proc. civ.

Având în vedere soluția dată disjungerii Curtea a constatat că nu se mai impune discutarea cererii de suspendare a cauzei în raport de sesizarea CJUE.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în parte, sentința atacată fiind nelegală în cauză pe capătul de acțiune având ca obiect cererea de obligarea plata dobânzii legale aferente fiind îndeplinite condițiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în cauză Curtea urmând a aprecia ca necesară și justificată trimiterea cauzei spre rejudecare pentru această cerere.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. sunt apreciate ca fondate în ceea ce privește soluția de admitere a capătului de cerere privind obligarea autorității recurente la plata obligației legale aferente sumei de 4.724.889,90 RON.

Curtea constată că această soluție nu a fost motivată în fapt și în drept de prima instanță în cauză fiind nerespectate dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO instanța de recurs fiind în imposibilitate de a exercita controlul ierarhic de legalitate. Simpla enunțare a principiului civil de repartizare integrală în prejudiciul produs nu reprezintă o motivare conformă cu art. 425 alin. 1 lit. l) C. proc. civ.

În cauză soluția de admitere a acestei cereri este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente respectiv a dispozițiilor Legii nd. 554/2004, deoarece prima instanță nu a stabilit temeiul juridic în baza căruia reclamanta are sau nu dreptul la dobânzi art. 18

(3)

sau art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Urmează în rejudecare ca prima instanță să stabilească temeiul juridic al acordării acestor dobânzi atât din perspectiva dispozițiilor art. 18 alin. 1 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, cât și în raport de dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 a aplicării sau nu a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 în raport de legislația specifică aplicabilă sumei principale respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 și a legislației comunitare specifice.

În etapa rejudecării prima instanță va aprecia asupra incidenței sau nu în cauză a sesizării Curții de Apel Cluj din dosarul nr. x/2016, cauza înregistrată pe rolul CJUE nesoluționată la data recursului și față de respingerea cererii de disjungere nu s-a mai impus discutarea cererii de suspendare a cauzei formulate de recurentul-pârât.

Motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și pct. 8 care privesc soluția de anulare a procesului-verbal și a Deciziei nr. 7260/30.01.2018 cu privire la suma de 4.724.889,90 RON nu vor fi reținute, sentința urmând a fi menținută pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat cu privire la soluția de anulare a actelor contestate pe suma reprezentând cheltuieli neeligibile(neregulă) în cuantum de 4.724.889,90 RON

Curtea apreciază că sentința atacată pe acest aspect este motivată în fapt și în drept cu raportare la dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

În cauză nu poate fi reținută nemotivarea în sensul arătat de recurentul-pârât respectiv preluarea argumentelor reclamantei-intimate sau preluarea concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară.

Prima instanță a analizat în concret legalitatea actelor contestate ținând cont de obiectul neregulilor contestate în raport de dispozițiile art. 116-119 din Codul Muncii și de aplicarea în cauză a principiului proporționalității reglementat de art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. pe soluția de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/4.09.2017 și a Deciziei din 30.01.2018, este nefondat, în cauză neputându-se reține interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept incidente cu privire la chestiunea litigioasă pe regula constatată.

În mod corect prima instanță cu respectarea principiului nretroactivității legii a analizat existența pretinsei nereguli, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului de finanțare 8 iulie 2010.

În mod legal a fost stabilit de prima instanță că în cauză nu există nereguli constatate în sensul că nu au fost depuse documente justificative care să ateste orele efectiv lucrate de persoanele angajate deoarece legislația în vigoare la data încheierii contractului de finanțare – art. 116 din Codul muncii nu impunea obligația întocmirii unor condici de prezență/fișe de pontaj zilnice de către angajator.

- art. 116 din Codul muncii (forma în vigoare la data încheierii Contractului de finanțare - 7 iulie 2010) prevedea că angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate defecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat"

- acest articol a fost modificat prin O.U.G. nr. 53/2017 privind modificarea și completarea Codului muncii ("O.U.G. nr. 53/2017") și începând cu data de 7 august 2017 are următorul conținut: angajatorul are obligația de a ține la locul de munca definit potrivit art. 161 evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidența, ori de câte ori se solicită acest lucru."

Această modalitate de interpretare a normelor legale incidente a fost reținută atât în cuprinsul expertizei extrajudiciare administrată în faza contestației administrative cât și în cadrul raportului de expertiză contabilă administrat ca probă la prima instanță.

Din normele naționale incidente la data încheierii contractului de finanțare OMFP nr. 3512/2008 OMFP 2634/2015 art. 116-119 din Codul muncii expertiza reține că nu exista nicio prevedere expresă în vigoare la aceea dată care să cuprindă obligația întocmirii unor fișe zilnice de pontaj/condicii de prezență sau că acestea ar fi singurele documente primare sau dovezi ale prezenței salariaților la locul de muncă până în luna august 2017 când a fost reglementată expres această obligație prin Legea nr. 53/2017.

În mod legal prima instanță prin soluția de anulare a validat chestiunea litigioasă în favoarea reclamantei – intimate apreciind că în cauză nu poate fi reținută neregula constatată respectiv aprecierea ca neeligibile a cheltuielilor reprezentând drepturile salariale aferente persoanelor care nu au fost regăsite în condicile de prezență pentru perioada ianuarie – august 2012.

În mod corect prima instanță a constatat nelegalitatea actelor contestate și în raport de prevederile contractului de finanțare deoarece nu există în contractul de finanțare prevederi care să stabilească în sarcina reclamantei obligația de a întocmi fișe zilnice de pontaj ca document justificativ cu privire la eligibilitatea cheltuielilor.

Cu privire la aspectul de nelegalitate având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON Curtea nu îl va reține, menținând în consecință sentința atacată și sub acest aspect

Admiterea cererii de restituire reprezintă o consecință directă a soluției de anulare ca nelegală a actelor contestate cererea de restituire având caracter subsidiar și fiind admisă în baza art. 1 și art. 18 alin. 1 și 83) din Legea nr. 556/2004, în cauză fiind respectat principiul restitutio in integrum în condițiile în care nu mai există bază legală pentru reținerea ca datorată legal a sumei considerată neeligibilă prin actele anulate ca nelegale de prima instanță.

Aspectul de nelegalitate cuprins în art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. care privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. privind cuantumul cheltuielilor de judecată nu va fi analizat în cauză sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 3/2020 pronunțată de ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că "motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat în raport de prevederile art. 451 alin. 2 C. proc. civ. asupra proporționalității cheltuielilor de judecată nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ.

În cauză recurentul-pârât invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. 2 C. proc. civ., Curtea constatând incidența Deciziei RIL nr. 3/2020 a ÎCCJ.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. în aplicarea art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat de recurentul-pârât.

Va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în ceea ce privește cererea de obligare a autorității la plata dobânzii aferente.

Va menține în rest sentința atacată cu privire la soluția de anulare și de restituire a sumei de 4.724.899,90 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, anterior Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 299 din 7 august 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche.

Casează în parte sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în ceea ce privește cererea de obligare la plata dobânzii legale aferente.

Menține în rest sentința civilă recurată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2023.