ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 795/2025

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând instanței anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017 pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență încheiat la data de 30.08.2017 privind Proiectul x "Creșterea ocupării forței de muncă din zona rurală" cod SMIS 24226 (în continuare "Procesul-verbal"), împreună cu toate actele anterioare și subsecvente. Totodată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 7260/30.01.2018 de respingere a contestației formulate ("Decizia") cu privire la Procesul-verbal și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON achitată în mod nedatorat, precum și la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20.12.2017, până la data achitării efective.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 109 din 20 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a dispus următoarele: "Admite in parte actiunea privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârât MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, cu sediul în București. Obliga paratul la restituirea sumei de 4724889,9 RON si la plata dobanzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 09.02.2018, pana la data achitarii efective. Obliga paratul la plata cheltuielilor de judecata efectuate in fata Curtii, in rejudecare, in cuantum de 3547,29 RON, ce reprezinta onorariu de avocat. Cale de atac, recurs, in 15 zile de la comunicare ce se introduce pe rolul Curtii de Apel Bucuresti. Solutia se pune la dispozitia partilor prin grefa Curtii de Apel Bucuresti, azi, 20.10.2023."

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 109 din 20 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat recurs principal, iar A. S.A. a declarat recurs incident. 3.1 Recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene În motivarea recursului, recurentul-pârât MIPE a susținut, în considerarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de fond a încălcat regulile de procedură, a judecat din nou întreaga cauză (cauza aflându-se în rejudecare) și nu a rejudecat doar capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale aferente, așa cum s-a dispus prin decizia de casare. A mai arătat că sentința civilă nr. 109/2023 este o copie fidelă a sentinței de la fond, nr. 299/2020, singura diferență fiind cu privire la motivarea dată de instanță în ceea ce privește acordarea dobânzii fiscale. Reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale, iar instanța de judecată a apreciat că ar fi îndreptățită la acordarea dobânzii fiscale astfel încălcând limitele învestirii instanței. A învederat că instanța, făcând propria judecare a cauzei în considerente, a respins în rest acțiunea reclamantei, chiar dacă în dispozitivul sentinței supuse cenzurii aceeași instanță a admis în parte acțiunea privind pe reclamantă. De asemenea, MIPE a arătat că a solicitat suspendarea judecății capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale până la pronunțarea unei hotărâri de către CJUE decurgând din dosarul numărul x/2016 Instanța de recurs a luat în discuție cererea de suspendare punând în vedere instanței, în rejudecare, discutarea disjungerii cauzei, iar instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestui aspect trecând peste dispozițiile din decizia de casare. A apreciat că instanța în rejudecare a dat o soluție care încalcă principiul aflării adevărului în procesul civil prevăzut de art. 22 din C. proc. civ. Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., MIPE a susținut că, pe de o parte, sentința cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte este nemotivată. Cu privire la motivele contradictorii, recurentul a arătat că instanța de rejudecare a apreciat că pentru repararea integrală a prejudiciului se impune acordarea dobânzii legale (penultima pagină ultimul alineat), iar pe de altă parte aceeași instanță a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii fiscale (ultima pagină alin. (2). A apreciat că instanța se contrazice inclusiv în ceea ce privește soluția dată, pe de o parte Curtea va respinge în rest acțiunea reclamantei, deși în dispozitiv să decidă să admită în parte acțiunea privind pe reclamanta. În ceea ce privește nemotivarea sentinței, recurentul a susținut că instanța de fond nu a arătat motivele pentru care a admis/respins acțiunea intimatei reclamante, limitându-se doar la a relua apărările acesteia și concluziile din raportul de expertiză extrajudiciară. Instanța de rejudecare a transcris practic sentința nr. 299 din 2020 venind cu propriile argumente pe parcursul a câtorva fraze, doar în ceea ce privește acordarea dobânzii fiscale, trecând și atunci peste limitele investirii. O altă critică adusă sentinței recurate a fost întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., MIPE susținând că în mod greșit instanța de rejudecare a obligat MIPE la restituirea unei sume de bani pe care intimata reclamantă a efectuat-o voluntar, obligând ministerul și la plata dobânzii legale aferente trecând peste prevederile O.G. nr. 13 din 2011, apreciind eronat că în cauză ar fi incidente prevederile Codului de procedură fiscală. Reclamanta nici nu a solicitat acordarea dobânzii fiscale, iar pe parcursul cauzei nici nu s-a pus în discuție acordarea unei astfel de dobânzi. MIPE a mai arătat că, în speță, creanța bugetară nu este purtătoare de dobânzi, că suma provine de fapt din bugetul UE, astfel încât beneficiarul nu ar putea pretinde plata dobânzii la o sumă stabilită ca finanțare nerambursabilă. 3.2. Recursul incident declarat de A. SA Recursul incident a avut în vedere dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta A. S.A. solicitând eliminarea considerentelor de la pag. 23 par. 5 până la pag. 28 penultimul paragraf din sentința recurată, întrucât acestea vizează aspecte soluționate definitiv prin decizia nr. 733 din 23 mai 2023 pronunțată în același dosar de instanța supremă; Înlăturarea din dispozitiv a soluției cu privire la capetele de cerere tranșate definitiv prin decizie cu consecința reținerii soluției doar cu privire la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată aferente acelui ciclu procesual. A arătat că, în rejudecare, instanța de trimitere a reluat judecata tuturor capetelor de cerere contrar îndrumărilor explicite date prin decizia de recurs ceea ce încalcă autoritatea de lucru judecat. Totodată, a susținut că admiterea cererii de chemare în judecată cu privire la capătul principal a avut ca efect și obligarea la plata dobânzii, întrucât prevederile în vigoare nu se opun obligării pârâtului la plata dobânzii fiind de lămurit doar chestiunea izvorului dobânzii de acordat relevante fiind în acest sens Decizia nr. 21 din 24 februarie 2020 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A apreciat și contradictorialitatea considerentelor, arătând că sentința recurată s-a pronunțat prin depășirea limitelor învestirii, iar acesta este un aspect care tinde să încalce autoritatea de lucru judecat a deciziei, însă acest argument nu poate atrage respingerea cererii de chemare în judecată conform pretenției ministerului, ci doar eliminarea considerentelor de la pagina 23 paragraful 5 până la pagina 28 penultimul paragraf.

Apărările formulate în cauză Părțile au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de MIPE este fondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte reține că între reclamanta A. S.A. și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin AMPOSDRU, a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x/07.07.2010, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile în valoare de 8.500.000 RON, în baza Cererii de ajutor nr. x/09.10.2009, aprobată la 01.06.2010, contract care a fost modificat prin încheierea ulterioară a unor acte adiționale. Scopul acordării ajutorului de stat sub forma de finanțare nerambursabilă a constat în implementarea proiectului x "CREȘTEREA OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCA DIN ZONA RURALĂ", Cod SMIS 24226- beneficiar S.C. A. S.A.. În urma unui control efectuat de o echipă de control de la nivelul AMPOSDRU, numită prin mandatul nr. x/05.07.2017, s-a procedat la verificarea Suspiciunii de fraudă nr. 25667/12.11.2015, întocmită ca urmare a Raportului de Audit nr. x/28.10.2015, având ca obiect obținerea unei asigurări rezonabile că declarațiile de cheltuieli prezentate Comisiei Europene în perioada 01.01 - 31.01.2014 în cadrul POSDRU au fost corecte, iar tranzacțiile care au stat la baza acestora respectă prevederile legale, în ceea ce privește modul de implementare a proiectului x "CREȘTEREA OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCA DIN ZONA RURALĂ", Cod SMIS 24226- beneficiar S.C. A. S.A.. În urma analizării documentelor puse la dispoziție de către reclamanta beneficiară, echipa de control a apreciat faptul că aspectele semnalate în suspiciunea de neregulă nr. 25667/12.11.2015 se confirmă. A fost emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017 prin care s-a constatat faptul că reclamanta datorează autorității cu competență în gestionarea fondurilor europene un debit în valoare de 4.724.889,90 RON, din care contribuție din fonduri UE - 4.060.570,38 RON, reprezentând 85,94% și contribuție publică națională 664.319,52 RON, reprezentând 14,06%, din care buget de stat 664.319,52 RON. Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017, reclamanta a formulat contestație administrativă, sens în care DGPECU a emis Decizia nr. 7260/30.01.2018, prin care a fost respinsă contestația formulată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând instanței anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017 pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență încheiat la data de 30.08.2017 privind Proiectul x "Creșterea ocupării forței de muncă din zona rurală" cod SMIS 24226 (în continuare "Procesul-verbal"), împreună cu toate actele anterioare și subsecvente. Totodată, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 7260/30.01.2018 de respingere a contestației formulate ("Decizia") cu privire la Procesul-verbal și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON achitată în mod nedatorat, precum și la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20.12.2017, până la data achitării efective. Prin sentința civilă nr. 299 din 7 august 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene. A anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017 și Decizia nr. 7260/30.01.2018. A obligat pârâtul M.F.E. să restituie reclamantei suma de 4.724.889,90 RON, precum și să plătească reclamantei dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 09.02.2018, până la data achitării efective. A respins în rest acțiunea. A admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert. A majorat onorariul de expert cu suma de 4 000 (patru mii) RON și a dispus ca reclamanta să achite această sumă în termen de 5 (cinci) zile de la pronunțare. A admis în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Conform art. 451-453 C. proc. civ., a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 15 000 (cincisprezece mii) RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente părții admise din acțiune, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert judiciar și onorariu avocat, redus în mod corespunzător. A respins în rest cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva sentinței civile nr. 299 din 7 august 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche a promovat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Prin Decizia nr. 2733 din 23 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 299 din 7 august 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal-veche, a casat în parte sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în ceea ce privește cererea de obligare la plata dobânzii legale aferente, menținând în rest sentința civilă recurată. Prin sentința recurată nr. 109 din 20 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la restituirea sumei de 4.724.889,9 RON și la plata dobânzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 09.02.2018, până la data achitării efective și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața Curții, în rejudecare, în cuantum de 3547,29 RON, reprezentând onorariu de avocat. În motivarea capătului de cerere privind plata dobânzii legale, instanța fondului a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii fiscale, fiind aplicabile disp. art. 182 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, excluzând de la aplicare O.G. nr. 13/2011, deși prin acțiune reclamanta a solicitat plata dobânzii legale, și nu a celei calculate potrivit codului de procedură fiscală. Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 2733 din 23 mai 2023 a instanței de control judiciar au fost stabilite limitele casării la: rejudecarea capătului de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale; aprecierea asupra incidenței sau nu în cauză a sesizării Curții de Apel Cluj din dosarul nr. x/2016, cauza înregistrată pe rolul CJUE fiind nesoluționată la data recursului. Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 109 din 20 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice s-a procedat la rejudecarea cauzei în integralitatea sa, nefiind respectate limitele casării dispuse prin Decizia nr. 2733 din 23 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, mai mult, deși s-a solicitat plata dobânzii legale, instanța fondului a apreciat că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii fiscale, urmând ca, în dispozitiv, să oblige pârâtul la plata dobânzii legale. Prin recursul incident formulat, A. S.A. a susținut că admiterea cererii de chemare în judecată cu privire la capătul principal a avut ca efect și obligarea la plata dobânzii, întrucât prevederile în vigoare nu se opun la plata dobânzii, fiind de lămurit doar chestiunea izvorului dobânzii de acordat. Apreciind întemeiate motivele de casare invocate prin recursul principal, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va casa, în tot, sentința recurată, va respinge cererea privind acordarea dobânzii legale și va respinge recursul incident formulat de A. S.A., dezlegarea fiind comună ambelor recursuri formulate. În ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea instanței asupra suspendării judecății capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale până la pronunțarea de către CJUE a unei hotărâri decurgând din dosarul nr. x/2016, Înalta Curte o va respinge, având în vedere că cererea de disjungere a acestui capăt de cerere a fost respinsă, instanța de recurs apreciind că suspendarea cauzei nu se mai impune față de soluția de respingere a disjungerii, aceste aspecte fiind consemnate în practicaua deciziei de casare, intrând astfel în autoritatea de lucru judecat. Totodată, Înalta Curte constată că cererea de suspendare a rămas fără obiect, având în vedere soluționarea cauzei C-701/22 privind cererea de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 TFUE de Curtea de Apel Cluj, într-o cauză similară. Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că: "1) Principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretat în sensul că nu se opune achitării unor dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a unor sume corespunzătoare cheltuielilor eligibile în cadrul Fondului european de dezvoltare regională. În schimb, principiul efectivității trebuie interpretat, în lumina articolului 80 din Regulamentul nr. 1083/2006, în sensul că se opune ca plata acestor dobânzi să fie exclusă în temeiul unor dispoziții ale dreptului național care impun achitarea unor dobânzi de întârziere numai de la expirarea termenului de restituire a sumei plătite în mod necuvenit. 2) Dispozițiile coroborate ale articolului 2 punctul 7 și ale articolului 98 alin. (1) și (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca o instanță națională să reducă, ca urmare a unor "neregularități" în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, constatate cu ocazia executării unui contract de finanțare și în conformitate cu principiul proporționalității, cuantumul dobânzilor de întârziere datorate beneficiarului unei finanțări din Fondul european de dezvoltare regională pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a cheltuielilor eligibile în cadrul acestei finanțări, într-un caz în care autoritatea de gestionare respectivă nu a aplicat nicio corecție financiară în această privință. 3) Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale trebuie interpretată în sensul că nu este aplicabilă unui contract de finanțare încheiat între o autoritate de gestionare a unui stat membru și o întreprindere având ca obiect cofinanțarea din Fondul european de dezvoltare regională a unui proiect de achiziție de către această întreprindere a unor echipamente de la un terț." Înalta Curte apreciază că hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-701/22 nu este incidentă în speță deoarece se referă la achitarea unor dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a unor sume corespunzătoare cheltuielilor eligibile în cadrul Fondului european de dezvoltare regională. Or, în prezenta cauză pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost obligat la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON ca urmare a anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2017 și a Deciziei nr. 7260/30.01.2018, iar nu pentru plata cu întârziere a fondurilor corespunzătoare cheltuielilor eligibile. În rejudecarea capătului de cerere având ca obiect plata dobânzii legale, Înalta Curte apreciază că accesarea de fonduri europene reprezintă un beneficiu, o formă de sprijin acordată de statele UE așa încât reducerea sumelor solicitate, acordarea acestor sume la un moment ulterior solicitării sau restituirea lor ca urmare a anulării titlurilor de creanță nu poate fi privit ca un prejudiciu, cu atât mai mult cu cât aceste fonduri sunt și nerambursabile; beneficiarii stabiliți au numai o vocație la accesarea acestor fonduri, și nu un drept, plata sumelor solicitate fiind în final condiționată de stabilirea caracterului eligibil al cheltuielilor efectuate. Înalta Curte are în vedere practica judiciară statuată prin Decizia nr. 21/2020 pronunțată de către ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept conform căreia, în astfel de cazuri, își găsește aplicarea principiul echivalenței și simetriei juridice astfel încât atât timp cât beneficiarul finanțării nu datorează nici dobânzi remuneratorii aferente finanțării nerambursabile, nici dobânzi penalizatoare, nici măcar pentru perioada în care a folosit o sumă eventual considerată nedatorată, în egală măsură acesta nu poate fi îndreptățit la daune-interese moratorii când se hotărăște că în mod nelegal acesta a fost lipsit de folosința unei sume în temeiul unui act de constatare a unei nereguli și de stabilire a unei creanțe bugetare, anulat ulterior. În plus, inclusiv principiul echivalenței și al simetriei se opun ca aceste sume, reprezentând finanțări din fonduri nerambursabile, să fie purtătoare de dobânzi; așa cum nici autoritatea de management nu poate stabili dobânzi la sumele deja achitate, dar pentru care se dispune ulterior restituirea, urmare a stabilirii unor nereguli, tot așa nici beneficiarul acestor finanțări nu poate solicita dobânzi pentru plata cu întârziere a acestor sume nerambursabile. În consecință, atât timp cât reclamantei nu i-au fost percepute dobânzi pentru perioada în care a folosit avantajul financiar primit în mod nelegal, atunci nici aceasta nu poate pretinde obligarea finanțatorului la plata de dobânzi ca urmare a anulării titlului de creanță. Așa cum s-a stabilit și în practica judiciară a Înaltei Curți, creanța bugetară nu este purtătoare de dobânzi, suma reținută provine din bugetele Uniunii Europene și bugetul național, astfel încât beneficiarul contractului de finanțare nu poate pretinde plata dobânzii la o sumă stabilită ca finanțare nerambursabilă. Finanțatorul nu se comportă ca un profesionist, iar raportul juridic născut din contract nu este supus normelor din dreptul intern care guvernează actele juridice încheiate între profesioniști. În ceea ce privește obligația la plata dobânzii fiscale, Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit această obligație în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului care impune acordarea dobânzii legale, acest din urmă element având scopul de a acoperi beneficiul nerealizat (lucrum cessans) prin lipsirea părții reclamante de sumele de bani la care era îndreptățită, apreciind că este incident codul de procedură fiscală. Înalta Curte constată însă că dispozițiile codului de procedură fiscală au doar caracter general, creanța fiind stabilită, în speță, în temeiul dispozițiilor Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, care se aplică cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant, conform căruia norma specială e cea care derogă de la norma generală. Dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 stabilesc în sarcina beneficiarului finanțării împotriva căruia a fost stabilită o creanță bugetară rezultată din nereguli obligația de a plăti dobânda aferentă sumei prevăzută în titlul de creanță dacă aceasta din urmă nu a fost achitată la expirarea termenului de plată (30 de zile). Însă, aceste dispoziții legale nu prevăd și în sarcina finanțatorului obligația de a plăti dobânzi. Totodată, Înalta Curte reține că în cazul constatării unei nereguli singura consecință o constituie neacordarea avantajului financiar respectiv ori, după caz, retragerea acestuia (restituirea sumelor nedatorate), la nivelul la care au fost acordate, fără a se percepe dobânzi, deși beneficiarul acestora s-a bucurat de avantajul utilizării lor până la momentul restituirii. Doar în cazul în care această restituire nu intervine în termenul legal stabilit, de 30 de zile de la comunicarea titlului de creanță, dispozițiile art. 42 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 permit perceperea de dobânzi, după expirarea termenului menționat.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul principal declarat de recurentul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, va casa sentința recurată, iar în rejudecare, va respinge acțiunea ca neîntemeiată. Totodată, va respinge recursul incident formulat de A. S.A..