ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2180/2024

Ședința publică din data de 12 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.11.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Ajutor de Stat, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea: comunicării nr. 579035/23.03.2017 prin care i se aduce la cunoștință refuzul de eliberare a sumei nerambursabile aferentă Cererii de plata nr. x, Notei de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiției nr. 578518/20.02.2017, comunicată ca anexă la comunicarea menționată la pct. 1, a scrisorii de revocare a acordului pentru finanțare având nr. 179 din data de 23.03.2017 și a deciziei de recuperare a ajutorului de stat nr. 61472 din 20.06. 2017.

S-a mai solicitat restituirea sumei în cuantum total de 5.777.577 RON, reprezentând suma plătită de societate în baza Deciziei nr. 61472 din 20.06.2017, obligarea pârâtei la plata dobânzilor aferente sumei de 5.777.577 RON de la data plății de către A. (21.07.2017) până la data rambursării efective, precum și la eliberarea sumei de 4.138.548 RON aferentă cererii de plată nr. x, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a depus la data de 20.03.2018, cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care, adițional motivelor de nulitate a actelor, solicită să se constate:

- subsumat capetelor de cerere 1-4, încălcarea de către Ministerul Finanțelor Publice a principiului încrederii legitime și a principiului securității și certitudinii juridice, astfel cum au fost conturate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene;

- în subsidiar, solicită anularea în parte a actelor emise de M.F.P. în sensul reducerii ajutorului de stat revocat și recuperat, strict proporțional cu gradul de neachiziționare a activelor, prin aplicarea principiului proporționalității.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 85 din data de 6 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Ajutor de Stat; a anulat comunicarea nr. 579035/23.03.2017, nota de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiției nr. 578518/20.02.2017, scrisoarea de revocare a acordului de finanțare nr. x/23.03.2017, decizia de recuperare a ajutorului de stat nr. 61472/20.06.2017; a obligat pârâtul la plata sumei de 5.777.577 RON, la care se va adăuga dobânda legală aferentă de la data de 21.07.2017 până la data rambursării efective, precum și la plata sumei de 4.138.548 RON; a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 36.280 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorarii experți judiciari, onorariu avocațial redus.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Ajutor de Stat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și pct. 8 C. proc. civ. (Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată.

În motivarea recursului arată următoarele:

I.3.1. Instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii acțiunii, prin luarea în considerare și, practic, prin însușirea susținerilor reclamantei și a conținutului Rapoartelor de expertiză întocmite de cei doi experți, redând exact pasajele din cuprinsul Raportului de expertiză care puteau să conducă la soluția de admitere a acțiunii.

Cu toate acestea, expertul a reținut în cuprinsul Raportului de expertiză că anumite active prevăzute în planul de investiții au fost procurate prin alte modalități, respectiv închiriere, leasing sau au fost puse la dispoziție de terți.

Or, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că închirierea activelor (corporale și/sau necorporale) sau punerea lor la dispoziție de către un terț, chiar aparținând grupului, nu reprezintă o modalitate de achiziție în sensul prevăzut de legiuitor.

Sintagma "au fost achiziționate", raportată la prevederile menționate la cap. I, pct. 6, subpct. 6.1.2 din Anexa 2 ("cu excepția prevederilor pct. 2 lit. b), activele achiziționate trebuie să fie noi") la actul normativ prin care s-a acordat ajutorul de stat (H.G. nr. 1680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările și completările ulterioare), reprezintă cumpărarea de active noi, așa cum au fost prevăzute în planul de investiții.

Prin urmare, autoritatea pârâtă a considerat că activele procurate prin închiriere, leasing sau puse la dispoziție de terți nu reprezintă active achiziționate, aprecierea expertului desemnat, în sens contrar, fiind greșită, iar instanța de fond și-a însușit această opinie a expertului tehnic, pe de o parte fără a rezulta că a existat o analiză proprie a instanței de fond, iar, pe de altă parte, cu nesocotirea dispozițiilor H.G. nr. 1680/2008, care nu permit o atare interpretare.

Ceea ce trebuia reținut de instanța de fond nu este dovedirea unei substituiri funcționale, acceptabile sau nu, a activelor, ci faptul că reclamanta avea posibilitatea unei duble modificări a planului de investiții pe parcursul implementării acestuia, soluție agreată de autoritatea pârâtă în raport de H.G. nr. 1680/2008, fiind evitată astfel substituirea activelor prin măsuri socotite, în mod arbitrar, ca fiind necesare.

Expertul a pus în mod greșit semnul de egalitate între achiziție și închiriere, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că pentru unele active nu s-a solicitat ajutor financiar nerambursabil. Astfel, câtă vreme și aceste active erau cuprinse în Planul de investiții, acesta trebuia respectat în integralitate, fiind lipsit de relevanță faptul că pentru unele active s-a solicitat ajutor financiar nerambursabil, iar pentru altele, nu s-a solicitat ajutor financiar nerambursabil.

Este adevărat că Planul de investiții și proiectul de investiție nu se confundă sub aspectul denumirii, însă proiectul de investiții trebuie finalizat în termenul prevăzut în planul de investiții.

Instanța de fond a modificat normele juridice, stabilind că neachiziționarea unui procent de 5% din activele neeligibile menționate în Planul de investiții nu echivalează cu nerealizarea proiectului de investiții, că prin achiziție se înțelege și închiriere sau punere la dispoziție. Planul de investiții reprezintă un document obligatoriu, asumat a fi realizat de către societățile solicitante de ajutor de stat și care însoțește cererea de acord pentru finanțare, conform lit. c) pct. 1.2 Cap. V, Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1680/2008.

În speță, Ministerul Finanțelor a constatat că termenul prevăzut în planul de investiții modificat nu a fost respectat, pe considerentul neachiziționării, până la data de 31.12.2016, a tuturor activelor prevăzute în plan.

În acest sens, trebuie avut în vedere că, dacă planul de investiție este o componentă a proiectului de investiție, pe considerentul respectării raportului dintre parte și întreg, nerealizarea acestei componente face imposibilă realizarea proiectului de investiție, concluzie contrară aprecierii instanței de fond.

O parte din activele cuprinse în planul de investiții care a stat la baza emiterii Acordului pentru finanțare nr. x/24.04.2014 modificat, ori nu au fost achiziționate, ori au fost procurate prin mijloace alternative (leasing, închiriere), nepermise de H.G. nr. 1680/2008. Acestea din urmă nu s-au regăsit înregistrate în patrimoniul societății, neavând alocat număr de inventar.

De asemenea, cu privire la achiziția activelor de către reclamantă, aprecierile instanței de fond se circumscriu concluziilor expertului tehnic, concluzii care, însă, depășesc sfera de competență a acestuia, fiind contrare prevederilor O.G. nr. 2/2000.

Astfel, nu pot fi valorizate aprecierile expertului tehnic potrivit cărora, denumirea activelor prevăzute într-un plan de investiții trebuie să definească un cadru general [...], fără a fi de dorit definirea proprietăților exacte ale echipamentelor pentru a se evita prețurile crescute artificial din partea furnizorilor. Tocmai denumirea activelor prevăzute în planul de investiție contribuie la decontarea ulterioară a contravalorii acestora, beneficiarul ajutorului de stat prezentând, în acest sens, formularul de decont însoțit de documente justificative.

Or, maniera reclamantei de a înțelege să nu achiziționeze anumite echipamente, pe considerentul ineficienței acestora sau să substituie anumite echipamente cu altele având caracteristici asemănătoare contravine mențiunii din partea finală a planului de investiții și, în egală măsură, poate conduce la concluzia că demersul în sine este susceptibil de a crea premisele unei utilizări preferențiale a acestora, în activități care exced planului de investiție.

Substituirea sau neachiziționarea anumitor echipamente, ca justificare a necesității fabricării furtunelor întărite, nu poate fi admisă, întrucât utilizarea, de către constructorii de automobile, a furtunelor întărite nu este o activitate care să determine domeniul industriei auto să renunțe la furtunele neîntărite, implicit la comenzile pentru conducte neîntărite, reclamanta nefăcând, în acest sens, dovada că cerințele de piață ar fi impus diminuarea producției de furtune neîntărite.

Mai mult, nefiind echipamente cu o utilizare specială, așa cum rezultă din raportul de expertiză, acestea pot deservi atât activității de producție de conducte întărite, cât și producției de conducte neîntărite.

Față de aprecierea instanței de fond cu privire la repararea integrală a prejudiciului prin achitarea sumei de 4.138.548 RON reprezentând tranșa a II-a, precizează că reclamanta nu a făcut dovada vreunui prejudiciu, care să fie solicitat prin intermediul cererii de chemare în judecată și care să cuprindă atât valoarea pierderii efective, damnum emergens, cât și beneficiul sau câștigul nerealizat, lucrum cessans.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 85/06.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de soluționarea recursului formulat, invocând, în esență, următoarele apărări:

- Recursul este nefondat sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză, iar motivarea sentinței respectă exigențele consacrate în materia motivării. Criticile formulate de recurent nu vizează în realitate lipsa unei motivări în sensul indicat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci vizează modalitatea de interpretare a probelor. Or, astfel cum a statuat și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recurs nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate.

- Recursul este nefondat sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe de o parte, recursul formulat de recurent nu indică, în mod specific, normele de drept material care au fost încălcate prin pronunțarea sentinței, recursul reprezentând astfel în mare parte fie o simplă înșiruire a unor opinii ale recurentului, fie chiar o critică a modalității de apreciere a probelor de către instanța de fond (aspect inadmisibil), fără indicarea unui temei legal concret care să susțină aceste opinii.

Pe de altă parte, noțiunea de plan de investiții nu este identică cu cea de proiect de investiții, aspect ce rezultă chiar din reglementarea cazului de revocare invocat în speță, care utilizează cele două noțiuni în mod distinct (întreprinderea nu a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut în planul de investiții).

Finalizarea proiectului de investiții (finalizarea investiției) echivalează cu înființarea unei noi unități de producție (în acest caz, A. de subansambluri auto), realizarea investiției asumate prin Planul de investiții, respectiv îndeplinirea Obiectivelor proiectului prevăzute în Studiul tehnico-economic ce a stat la baza aprobării Acordului pentru finanțare. Or, A. de subansambluri auto a fost înființată, prin crearea unui amplasament nou pentru desfășurarea activității de producție pentru care s-a solicitat finanțarea, fiind complet funcțională și în continuă extindere.

- Proiectul de investiții a fost finalizat în termen. Obiectivele specifice ale Proiectului de investiție au fost îndeplinite în termenele asumate.

Recurenta ignoră faptul că investiția a fost finalizată, iar unitatea de producție a fost înființată până la data de 31.12.2016. Cu privire la îndeplinirea celor 3 obiective, prin recursul formulat recurentul nu neagă această realitate și nu aduce nicio critică celor reținute de instanța de fond în acest sens.

Prin urmare, neachiziționarca unor active, care nu este de natură a afecta realizarea obiectivelor investiției, nu poate fi echivalată cu situația nefinalizării în termen a proiectului de investiții.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

II.1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Cu privire la acest aspect, Curtea reamintește că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, într-adevăr, așa cum s-a statuat într-o jurisprudență constantă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (cauza H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor. Deși o instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (cauza Suominen împotriva Finlandei, pct. 36 și cauza Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Din această jurisprudență, Curtea reține că, deși art. 6 alin. (1) nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [ cauzele Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81], acesta impune ca instanța internă să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale. Mai mult, instanța europeană a recunoscut că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine).

Înalta Curte mai reține și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Făcând în concret aplicarea acestor principii, Curtea apreciază că instanța de fond a motivat sentința în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și cu respectarea garanțiilor implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin sentință se reține faptul că temeiul de drept invocat de către MFP în actele administrative contestate prin cererea introductivă este reprezentat de subpct. 5.1, 5.4 lit. c), pct. 5, din cap. V, Anexa 3 la H.G. nr. 1680/2008 și că, raportat la noțiunea de "finalizare a proiectului de investiții", societatea intimată a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut în Planul de investiții, astfel cum a fost modificat, fiind îndeplinite cele trei obiective specifice.

Se arată, prin sentință că pentru verificarea stadiului de realizare proiectului de investiții a fost administrată proba cu expertiză tehnică de specialitate și expertiză contabilă și că au fost coroborat probele administrate de ambele părți cu dispozițiile legale de natură a lămuri noțiunea de "finalizare a proiectului de investiții", prevăzute de art. 2 lit. 1) din H.G. nr. 797/2012.

Concluzionând, prin raportare la dispozițiile subpct. 5.1, 5.4 lit. c), pct. 5, din cap. V, Anexa 3 la H.G. nr. 1680/2008, instanța de fond a statuat că în speță nu este incident motivul de revocare invocat de autoritatea intimată.

Așadar, prin considerentele sale, instanța de fond a dat o dezlegare chestiunii esențiale pentru soluționarea litigiului, și anume dacă în speță societatea intimată a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut, în acord cu dispozițiile legale incidente, în realitate, criticile formulate de recurent prin cererea de recurs vizând nu lipsa de motivare a hotărârii, ci modalitatea de interpretare a probelor.

Or, în recurs, cale de atac deschisă doar pentru motive de nelegalitate, nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate.

II.2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune, în mod necesar, indicarea de către recurent a unor norme de drept material specifice care să fi fost încălcate prin hotărârea recurată.

Deși recursul formulat de recurent nu indică, în mod specific, normele de drept material care au fost încălcate prin pronunțarea sentinței, Înalta Curte reține că revocarea acordului de finanțare și recuperarea ajutorului de stat au fost dispuse pentru motivul prevăzut de pct. 5.4. C) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1680/2008, acesta fiind textul de a cărui interpretare depinde soluția pronunțată în prezentul litigiu.

Potrivit acestui text:

"5.4. Acordul pentru finanțare se revocă în situația în care: c) întreprinderea nu a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut în planul de investiții

Autoritatea ar asimila cazului de nefinalizare a investiției următoarele situații:

- neachiziționarea unor active;

- neînregistrarea în patrimoniul societății a unor active, prin nealocarea unui număr de inventar"

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că noțiunea de proiect de investiții nu este echivalentă cu noțiunea de plan de investiții, astfel cum este aceasta din urmă definită de art. 2 lit. l) din H.G. nr. 797/2012 ca fiind: document care cuprinde lista activelor corporale și necorporale amortizabile aferente investiției, excluzând terenurile și clădirile, cu indicarea denumirii activului, cantității, prețului unitar și a valorii totale, precum și a calendarului de efectuare a cheltuielilor aferente.

În limitele controlului de legalitate rezervat instanței de recurs, Înalta Curte reține că, în mare parte recursul critică modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de fond, critică inadmisibilă față de fizionomia recursului, cale de atac extraordinară în care nu se poate antama reaprecierea probatoriului, în lipsa indicării unui temei legal concret care să susțină aceste critici.

Prin urmare, motivele de recurs vor fi analizate doar în măsura în care antamează interpretarea normelor de drept mai sus arătate, respectiv a noțiunii de finalizare a proiectului de investiții.

Astfel, chiar dispozițiile care reglementează cazul de revocare invocat în speță, prevăzut de pct. 5.4. C) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 1680/2008, utilizează cele două noțiuni în mod distinct: "întreprinderea nu a finalizat proiectul de investiții în termenul prevăzut în planul de investiții".

Recurentul Ministerul Finanțelor a constatat incident acest motiv reținând că termenul prevăzut în planul de investiții modificat nu a fost respectat, pe considerentul neachiziționării, până la data de 31.12.2016, a tuturor activelor prevăzute în plan.

Contrar celor susținute în recurs, dar în acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte reține că, în cauză, proiectul de investiții a fost finalizat în termen, iar obiectivele specifice ale Proiectului de investiție au fost îndeplinite în termenele asumate.

Astfel, finalizarea proiectului de investiții (echivalentă cu finalizarea investiției) a fost realizată prin înființarea unei noi unități de producție (A. de subansambluri auto), respectiv prin îndeplinirea obiectivelor proiectului prevăzute în Studiul tehnico-economic ce a stat la baza aprobării Acordului pentru finanțare.

Obiectivele specifice ale Proiectului de investiții au fost următoarele: crearea a 86 de noi locuri de muncă; înființarea unei unități noi productive prin construirea unei hală de producție, achiziționarea de active corporale și active necorporale; satisfacerea cererii existente de conducte ale circuitului de răcire și încălzire, conducte turbo-charger, conducte pentru admisia aerului, conducte pentru ventilarea aburului de ulei.

A. de subansambluri auto a fost înființată până la data de 31.12.2016, prin crearea unui amplasament nou pentru desfășurarea activității de producție pentru care s-a solicitat finanțarea, funcțională, aspect factual de altfel necontestat prin recurs, scopul schemei de ajutor de stat, respectiv realizarea unor investiții, fiind astfel atins.

În acest sens, în mod corect a reținut instanța de fond că toate cele 3 obiective specifice menționate în proiectul de investiție au fost îndeplinite, aspect de altfel necontestat prin recursul formulat, prin care recurentul nu aduce critici celor reținute de instanța de fond în acest sens. În acest sens, s-a reținut de către instanța de fond, fără a se contesta în recurs, crearea a 86 de noi locuri de muncă (obiectiv depășit, fiind create 107 locuri de muncă, conform notei de constatare unilaterală privind verificarea stadiului de realizare a investiției - fila x, vol. I), înființarea unei noi unități productive prin construirea unei hale de producție, achiziționarea de active corporale și active necorporale (s-a depășit cu mult numărul de active impus prin planul de investiții), satisfacerea cererii existente de conducte ale circuitului de răcire și încălzire, conducte turbo-charger, conducte pentru admisia aerului, conducte pentru ventilarea aburului de ulei.

Prin urmare, neachiziționarea unor active, care nu este de natură a afecta realizarea obiectivelor investiției, nu poate fi echivalată cu situația nefinalizării în termen a Proiectului de investiții.

Nu se poate reține, așa cum se susține prin motivele de recurs, că instanța de fond ar fi modificat normele juridice, stabilind că neachiziționarea unui procent de 5% din activele neeligibile menționate în Planul de investiții nu echivalează cu nerealizarea proiectului de investiții, în realitate instanța de fond făcând o distincție corectă între cele două noțiuni, cea de planul de investiții și cea de proiect de investiții.

Instanța de fond nu a stabilit, contrar celor susținute prin recurs, că prin achiziție se înțelege și închiriere sau punere la dispoziție. În realitate, instanța de fond a avut în vedere concluziile celor 2 rapoarte de expertiză realizate în cauză, faptul că pentru activele neachiziționate nu s-a solicitat finanțare nerambursabilă, în vreme ce restul activelor au fost achiziționate, depășind cu mult numărul activelor previzionate a fi achiziționate, apreciind în concluzie că faptul că aproximativ 5% din activele neeligibile menționate în planul de investiții nu au mai fost achiziționate, ca urmare a schimbării cerințelor pieții și că o parte din active au fost închiriate/puse la dispoziție, nu echivalează cu nerealizarea proiectului de investiții.

Împrejurarea că planul de investiții reprezintă un document obligatoriu, asumat a fi realizat de către societățile solicitante de ajutor de stat și care însoțește cererea de acord pentru finanțare, conform lit. c) pct. 1.2 Cap. V, Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1680/2008 nu justifică de plano revocare a acordului de finanțare, având în vedere că această măsură, una cu consecințe radicale, trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. Or, în cauză, scopul schemei de ajutor de stat, respectiv realizarea unor investiții, fiind atins și toate cele 3 obiective specifice menționate în proiectul de investiție fiind îndeplinite, aspect de altfel necontestat prin recursul formulat, măsura revocării ar fi una disproporționată.

În sfârșit, aceeași cerință a proporționalității, împiedică un raționament precum cel dezvoltat de recurent, în sensul că, dacă planul de investiție este o componentă a proiectului de investiție, pe considerentul respectării raportului dintre parte și întreg, nerealizarea acestei componente face imposibilă realizarea proiectului de investiție. Într-adevăr, principiul proporționalității s-ar opune ca o deviație nesemnificativă de la planul de investiție, care nu are drept consecință nerespectarea proiectului de investiție să atragă revocarea acordului de finanțare.

Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu se confirmă.

II.3. Cheltuielile de judecată în recurs

Văzând și dispozițiile art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 17.745,40 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat conform facturii și ordinului de plată depuse la dosar recurs.

Înalta Curte are în vedere faptul că în jurisprudența sa în cauzele împotriva României (cauza Costin c. României, hotărârea din 26 mai 2005, par. 43; cauza Străin și alții c. României, hotărârea din 21 iulie 2005; cauza Petre c. României, hotărârea din 27 iunie 2006), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

În raport de aceste criterii, Înalta Curte apreciază că aceste cheltuieli au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar ca fiind reale, necesare, sunt proporționale cu valoarea litigiului, complexitatea litigiului (un litigiu fiscal cu implicații patrimoniale deosebite) și cu munca depusă de avocat și au un caracter rezonabil, nefiind excesive sau disproporționate.

III. Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs

Pentru considerentele expuse, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor - Direcția Generală Ajutor de Stat împotriva sentinței civile nr. 85 din data de 6 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 17.745,40 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 aprilie 2024.