ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2897/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal la data de 13.10.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la îndeplinirea obligațiilor contractuale, respectiv să aprobe Raportul final însoțit de fișele de prezență ale experților și Nota de certificare a serviciilor prestate de reclamantă în executarea contractului, precum și să îi plătească suma de 43.680 euro, reprezentând c/v serviciilor prestate în temeiul contractului.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2772 din 27 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte excepția decăderii.

Constată că pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca excepția inadmisibilității acțiunii.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția decăderii din dreptul de a invoca excepția tardivității formulării acțiunii.

Admite excepția tardivității formulării acțiunii.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind tardiv formulată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 2772 din 27 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, reclamanta S.C. A. S.R.L a arătat, în esență, următoarele:

În raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București în vederea soluționării pe fond a cauzei.

Instanța de judecată a reținut în mod eronat că în speță este vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, or, acțiunea promovată vizează executarea unui contract administrativ. Cu toate acestea, instanța a aplicat totuși regulile specifice unui alt tip de act administrativ asimilat, deși între cele două tipuri de acțiuni există o distincție esențială ce ține de procedura administrativă prealabilă.

Punctul de pornire al curgerii termenului este eronat identificat de instanța de fond ca dată a aprobării raportului final, dată ce ar coincide cu data aprobării notei de certificare. În realitate, punctul de pornire al curgerii termenului, pus în legătură cu raportul procedurii, este data la care decizia cu privire la acesta a fost comunicată societății, fiind de evidență că nota de certificare a serviciilor prestate nu precede raportul final, ci urmează acestuia, deci poartă o dată ulterioară celei luate drept referință de instanța de fond.

Reținând că data introducerii acțiuni este 13 octombrie 2015 se constată, în egală măsură și indiferent dacă era sau nu obligatorie urmarea procedurii prealabile/realizarea concilierii, că acțiunea este promovată în termenul de șase luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea 554/2004 .

Datorită faptului că părțile contractante au dreptul de a "negocia" orice diferent născut între ele, aceasta a determinat legislatorul să prevadă că momentul de la care începe să curgă termenul de șase luni este data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, concilierea putând fi realizată în egală măsură și în scris și în mod direct, într-o zi sau în mai multe zile, cum s-a întâmplat în cazul dat. În cauza de față, acest moment este cel în care s-a încheiat minuta, respectiv data de 7 iulie 2015, când de altfel s-a avizat și nota de certificare a serviciilor prestate, dată care constituie și proba imposibilității soluționării pe cale amiabilă a litigiului și deci momentul la care societății i s-a născut dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești, orice demers anterior acestui moment fiind inadmisibil pe considerente de prematuritate, în acord cu art. 25 din contractul subsecvent.

II. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., vizând soluționarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului. Prin urmare, pe temeiul legal arătat, se va casa sentința instanței de fond și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în considerarea celor ce urmează.

În esență, instanța de judecată a reținut că pârâtul din prezenta cauză nu și-a îndeplinit obligația contractuală înscrisă în art. 12.7 din contractul încheiat între părți, de a finaliza procedura de verificare în termen de 30 de zile și nici nu a comunicat reclamantei vreun răspuns înăuntrul acestui termen, conduită pe care instanța a calificat-o ca un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, ceea ce ar determina incidența prevederilor art. 7 alin. (6) și ale art. 11 alin. (1) lit. c) din același act normativ. În raport de aceste prevederi legale, a arătat judecătorul cauzei, acțiunea putea fi introdusă în termen de șase luni de la data expirării termenului de soluționare a cererii, iar pentru motive temeinice în cel mult un an, or, în cauză, termenul s-a împlinit la 20 iunie 2015, anterior datei de 13 octombrie 2015 când a fost sesizată instanța de judecată cu acțiunea în contencios administrativ. Mai mult, a arătat judecătorul fondului, în ipoteza concretă din speță este vorba de un refuz nejustificat astfel că procedura prealabilă nu este necesară și, în consecință, demersul judiciar al reclamantei este tardiv.

Raționamentul primei instanțe este eronat deoarece demersul judiciar promovat de către reclamanta S.C. A. S.R.L nu a fost determinat de refuzul nejustificat al pârâtului din prezenta cauză, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În realitate, observă Înalta Curte, litigiul dintre părți derivă dintr-un contract administrativ, iar ceea ce îi impută reclamanta pârâtului este conduita acestuia în legătură cu executarea respectivului contract.

Conformarea la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 funcționează ca o regulă generală aplicabilă inclusiv în materia contractelor administrative. Textul legal menționat instituie o procedură prejudiciară, obligatoriu de urmat, ce funcționează ca o condiție de admisibilitate a acțiunilor în contenciosul administrativ, ce trebuie finalizată în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru fiecare din ipotezele descrise în norma precitată. La data promovării acțiunii de către reclamanta S.C. A. S.R.L, 13 octombrie 2015, art. 7 alin. (6) din Legea 554/2004 prevedea că "Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător."

Prin urmare, reperul pe care trebuia să-l aibă în vedere primă instanță pentru a soluționa excepția tardivității era momentul la care a avut loc concilierea dintre părțile litigante, iar nu un alt moment, respectiv data de la care pârâtul avea obligația de a da un răspuns solicitării reclamantei de avizare a raportului final și a notei de certificare. Orice altă interpretare vine în conflict cu dispozițiile imperative și inderogabile ale art. 7 alin. (6) din legea contenciosului administrativ, și este invalidă din punct de vedere juridic. Reținând că în speță concilierea dintre părți a avut loc la data de 7 iulie 2015, iar acțiunea a fost promovată la data de a 13 octombrie 2015 rezultă fără echivoc că demersul judiciar promovat de către reclamantă s-a făcut cu respectarea termenului de șase luni, așa cum era el reglementat în art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004 la data înregistrării acțiunii la prima instanță .

Față de cele ce preced, având în vedere că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 496 și art. 498 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2772 din 27 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.