ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2573/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat: (i) anularea, în parte, a Deciziei nr. 58554/11.07.2016 și a Raportului de soluționare a contestației, emise de Comisia de Soluționare a Contestației Administrative din cadrul pârâtului; (ii) admiterea contestației formulate de reclamantă, cu consecința obligării pârâtului la acceptarea la plată a sumei de 95.455,28 RON, reprezentând 25% din valoarea eligibilă a contractului de furnizare nr. x/18.06.2015, încheiat între reclamantă și B.; (iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 259 din 01 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice; (ii) a anulat parțial Decizia nr. 58554/11.07.2016 și a admis contestația reclamantei împotriva Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/29.02.2016, în sensul obligării pârâtului la acceptarea la plată a sumei de 95.455,28 RON reprezentând 25% din valoarea eligibilă a contractului de furnizare nr. x/18.06.2015; (iii) a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 259 din 01 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii. În motivarea recursului, pârâtul a reiterat situația de fapt și temeiul legale avute în vedere la emiterea actelor administrative contestate, concluzionând în sensul că instanța de fond a reținut în mod eronat a nu fi incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Un alt rând de argumente s-a raportat la expunerea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Justiție a Uniunii Europene în ceea ce privește existența prejudiciului generat de existența cheltuielii neeligibile, prin raportare la cadrul legislativ incident cauzei.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 ianuarie 2018, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte procesuale Potrivit modificărilor legislative operate prin art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2018 și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 52/2018, calitatea procesuală de recurent-pârât s-a transmis, pe parcursul soluționării recursului, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene la Ministerului Fondurilor Europene, care a preluat toate drepturile și obligațiile procesuale în prezenta cauză. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității." Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488." Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care pârâtul își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță. Astfel, cererea de recurs se limitează la reluarea situației de fapt și a temeiurilor de drept care au condus la emiterea actelor administrative contestate în cauză, fără a aduce critici raportate la conținutul concret al hotărârii atacate. Simpla concluzie a pârâtului, în sensul că instanța de fond a reținut în mod eronat a nu fi incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este suficientă pentru îndeplinirea cerinței motivării cererii de recurs, atât timp cât această concluzie nu este fondată pe un raționament logico-juridic, respectiv pe argumente de natură a susține opinia formulată de pârât, contrară considerentelor instanței de fond. Nici expunerea de către recurentul-pârât a jurisprudenței naționale și comunitare în materia probării/existenței prejudiciului generat de neregulă nu reprezintă critici aduse sentinței recurate, întrucât aspectele dezlegate de practica judiciară anterioară sunt menite doar să sprijine motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate invocate de parte, motive care, în speță, nu au fost expuse prin cererea de recurs. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor cerute de lege, și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea argumentelor expuse la fondul cauzei, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.