ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4469/2019

Ședința publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.10.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, obligarea acestuia la plata sumei de 28.562,58 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x/22.04.2013 aferentă decontului de cheltuieli înregistrat sub nr. x/22.04.2013, emis conform contractului nr. x/20.12.2012, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a facturii menționate, calculată de la data scadenței până la achitarea integrală, cu precizarea că până la data introducerii acțiunii cuantumul dobânzii este de 3238,72 RON.

Prin sentința civilă nr. 3356 din 7.05.2015 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 1780 din 27 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 28.562,58 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/22.04.2013, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, începând cu data de 27.05.2014 și până la achitarea integrală. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1540 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Economiei (în prezent Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat), fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Recurentul a precizat că instanța de fond nu motivează, in extenso, soluția pronunțată cu privire la cauza exoneratoare, precum și la dobânda legală penalizatoare. A arătat că plecând de la prevederile contractuale se observă că, încă de la momentul întocmirii contractului, reclamanta a acceptat posibilitatea ca părțile să nu respecte data scadenței, având în vedere cauza exoneratoare din cuprinsul său. S-a arătat că prin contractul încheiat între părțile din litigiu s-a stipulat la art. 2 pct. 2.1 următoarea prevedere: să îndeplinească toate prevederile stipulate în Caietul de sarcini.

S-a susținut că în catalogul oficial al târgului reclamanta, în calitate de prestator, a înscris firma B. fără a avea acordul autorității contractante, iar compania C., deși a fost declarată eligibilă de către autoritatea contractantă, nu a fost nominalizată în catalogul oficial al târgului. S-a arătat că Ministerul Finanțelor Publice cu ocazia acordării vizei de control financiar a refuzat la plată suma de 28.562,58 RON, întrucât agentul comercial S.C. B. S.R.L. nu figurează în anexa procesului-verbal de selecție a agenților economici eligibili.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Criticile formulate de recurent nu pot fi primite de instanța de control judiciar, care constată că instanța de fond și-a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată, nefiind incident motivul de casare invocat în susținerea cererii de recurs.

Astfel, Înalta Curte constată că prin acțiunea introductivă reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata sumei de 28.562,58 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/22.04.2013 aferentă decontului de cheltuieli înregistrat sub nr. x/22.04.2013, emis conform contractului nr. x/20.12.2012, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a facturii menționate.

Prin sentința pronunțată de instanța de primă jurisdicție a fost admisă acțiunea reclamantei, instanța reținând faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută în art. 3 și 4 din contractul x/20.12.2012, respectiv aceea de a plăti cheltuielile aferente prestării de servicii. Instanța a reținut că refuzul de plată nu este întemeiat, întrucât nu rezultă din înscrisurile dosarului că reclamanta avea obligații contractuale de verificare a îndeplinirii de către expozanți a criteriilor de eligibilitate ori că ar fi facilitat sau permis substituirea celor două societăți.

De asemenea, instanța de primă jurisdicție a reținut că pârâtul nu a demonstrat că în lipsa uneia dintre cele 29 de societăți comerciale expozante, cheltuielile s-ar fi diminuat corespunzător, astfel încât refuzul de achitare a contravalorii cheltuielilor efectuate, deși pretinsele nereguli privesc numai una dintre societățile expozante, reprezintă un abuz din partea recurentului-pârât.

Înalta Curte analizând actele dosarului și motivele de casare invocate de recurent constată că nu sunt incidente cauzei motivele de casare invocate, motiv pentru care hotărârea instanței de fond va fi menținută în totalitate ca fiind legală.

Nu poate fi primită apărarea recurentului care arată că există dispoziții contractuale în conformitate cu care intimata-reclamantă a acceptat posibilitatea ca părțile să nu respecte data scadenței, având în vedere cauza exoneratoare din cuprinsul său.

Înalta Curte reține că prin invocarea clauzei de exonerare în apărările formulate, atât la fondul cauzei cât și prin motivele de recurs, recurentul acceptă implicit că trebuia să achite cheltuielile efectuate de intimata-reclamantă, care sunt în limitele contractului încheiat, cheltuieli pe care nu le-a achitat, întrucât a invocat aspecte legate de una dintre firmele expozante.

Or, așa cum bine a reținut instanța de fond, intimata-reclamantă nu avea obligația de verificare a îndeplinirii de către expozanți a criteriilor de eligibilitate. Înalta Curte constată că cheltuielile efectuate de intimată cu privire la participarea la târgul internațional a celor 29 de societăți comerciale a fost dovedită de aceasta, motiv pentru care intimata-reclamantă are dreptul, conform contractului încheiat cu autoritatea recurentă la recuperarea cheltuielilor avansate în acest scop. Având în vedere acest fapt, Înalta Curte reține că societatea intimată are dreptul și la plata dobânzii legale penalizatoare pentru plata cu întârziere a facturii menționate.

Având în vedere soluția dată cu privire la recursul formulat, Înalta Curte va admite cererea de cheltuieli de judecată formulate de intimată și dovedite, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei (în prezent Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat) împotriva sentinței civile nr. 1780 din 27 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 833 RON către intimata S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2019.