Decizia nr. 1056/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 128/2019 a Tribunalului Olt

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la 18 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților B., C. și D. S.R.L. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 29.710 mp, din tarlaua x, parcela x, teren arabil, identificat conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de Biroul Notarilor Public Asociați "E.", înscris în cartea funciară nr. x, cu nr. cadastral x. În drept, a invocat art. 563 și următ. C. civ., precum și orice alte dispoziții legale menționate în cererea de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin sentința nr. 128 din 13 martie 2019, Tribunalul Olt, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. ca neîntemeiată. A dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta S.C. D. S.R.L. și la plata sumei de 2.700 RON, cu același titlu, către pârâții B. și C.. În temeiul art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, a stabilit că ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamanta, în valoare de 23.375,1 RON, rămâne în sarcina statului. Prin încheierea din camera de consiliu din 15 aprilie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr. 128 din 13 martie 2019, pronunțate de aceeași instanță, în sensul că în loc de 2.700 RON se va consemna, în mod corect, suma de 2.200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată la plata cărora a fost obligată reclamanta A. către pârâții B. și C..

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin decizia nr. 2500 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 128 din 13 martie 2019, pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă. A obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel către intimații-pârâți B. și C., respectiv la 3.000 RON, cu același titlu către intimata-pârâtă D. S.R.L..

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a susținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât nu a ținut cont de faptul că, în fața instanței de fond, a fost respinsă cererea reclamantei de amânare pentru termenul din 27.02.2019, deși apărătorul său a susținut și dovedit că nu a luat cunoștință de raportul de expertiză și a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei, deși prin concluziile scrise depuse la 12.03.2019 formulase o astfel de cerere, în temeiul art. 400 C. proc. civ., arătând că raportul de expertiză nu a putut fi analizat, reclamanta neavând posibilitatea de a solicita lămurirea/completarea raportului de expertiză, conform art. 337 din același act normativ. Menționează și faptul că nu a fost în măsură să acceseze dosarul în faza judecății în primă instanță, prin intermediul platformei informatice, întrucât la domiciliul procesual ales nu i-a fost comunicată o astfel de parolă printr-o citație emisă în dosar. 2. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și la egalitatea armelor, întrucât instanța de apel nu a ținut cont că în fața primei instanțe, prin concluziile scrise depuse la dosar, a invocat decizia nr. 392/24.10.2014 a Înaltei Curți de Casației și Justiție, susținând că instanța de fond nu i-a comunicat raportul de expertiză; la termenul din 13.03.2019, a depus concluzii scrise și a formulat critici asupra raportului de expertiză, însă instanța nu a ținut cont de acestea la soluționarea cauzei, deși constituiau un argument în plus pentru repunerea pe rol a cauzei; instanța de apel a respins acest motiv de apel cu motivarea că "din cuprinsul încheierilor de ședință rezultă că nici celorlalte părți nu le-a fost comunicat raportul de expertiză, fiind observat de către acestea la dosarul cauzei"; însă, din înscrisurile depuse la dosar, niciuna din părți nu a depus cerere de studiu la dosarul cauzei în perioada 08.02.2019 - 27.02.2019. 3. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 563 C. civ., soluția de respingere a acțiunii în revendicare imobiliară fiind întemeiată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expert F.; Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Olt a pus la dispoziția acestui expert planuri parcelare vechi, din verificarea cărora se poate constata că în PI3 este trecută persoana de la care a fost cumpărată suprafața de teren revendicată, G., cu 10.000 mp teren, fără ca acest plan parcelar să fie actualizat după înstrăinările de terenuri făcute către pârâții B. și C. și reclamantă, iar concluziile raportului de expertiză judiciară, în sensul că nu există suprapunere de teren, se bazează exclusiv pe acest plan parcelar. Expertul, în răspunsul la obiectivul stabilit de instanță, de identificare a terenurilor, a arătat că pârâții dețin 10 ha, dobândite prin cumpărare cu nr. cadastral x, în cadrul cărora a fost identificată investiția cu panouri solare. Aceste concluzii sunt în contradicție cu avizul nr. x din 8 mai 2013 al OCPI Olt, depus în apel, care vizează aprobarea scoaterii definitive din circuitul agricol a terenului situat în jud. Olt, municipiul Caracal, T 122, PI3, nr. cadastral x. Consideră că, pentru pronunțarea unei soluții legale în cauză, era necesar ca instanțele de fond și de apel, observând raportul de expertiză, să solicite chiar și din oficiu lămuriri expertului, în condițiile în care există un raport de expertiză extrajudiciară care privește aceleași terenuri, cu aceleași date cadastrale, care conține o concluzie total diferită și că era în sarcina instanței de judecată să solicite avizarea expertizei de către OCPI Olt.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare solicitând, în principal, anularea recursului ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, susținând că nu s-a făcut dovada că ocupă terenul reclamantei. Din contră, în urma administrării probatoriului, s-a demonstrat că suprafața de teren afectată investiției este amplasată pe un lot distinct, asupra căruia pârâta a făcut dovada dreptului de proprietate. Criticile recurentei cu privire la modul de realizare a raportului judiciar sunt nefondate, atât prin raportare la decizia instanței de fond de a respinge, ca tardiv formulate, obiecțiunile depuse la termenul din 13.03.2019, cât și cu privire la efectele pe care le-ar fi putut produce aceste obiecțiuni prin raportare la probatoriul care fundamentează soluția pe fondul cauzei, o eventuală admitere a obiecțiunilor, chiar depuse peste termenul de decădere, nefiind de natură să ducă în mod credibil la o schimbare a aspectelor probate prin raportul de expertiză, sens în care să poată fi pusă în discuție o vătămare reală pricinuită reclamantei prin neluarea în seamă a obiecțiunilor sale. Intimații B. și C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că motivele acestuia se încadrează în art. 488 C. proc. civ.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 5.03.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 4.06.2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: 1. Într-o primă critică formulată în cauză, ce poate fi încadrată în prevederile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare. Critica recurentei a fost formulată în contextul în care aceasta impută instanței faptul că a fost împiedicată să formuleze obiecțiuni la un raport de expertiză efectuat în fața instanței de fond și care infirmă pretențiile sale deduse judecății. În acest sens, Înalta Curte constată că reclamanta a promovat o acțiune în revendicare împotriva pârâților pentru o suprafață de 29.710 mp, teren arabil, despre care a afirmat că a fost ocupată de societatea pârâtă în vederea amenajării unui parc de panouri fotovoltaice. Acțiunea a fost respinsă în primă instanță, reținându-se concluzia raportului de expertiză, împotriva căruia nu s-au formulat obiecțiuni, în sensul că nu există suprapunere între terenurile părților. Reclamanta a susținut în apel că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de amânare formulate pentru termenul din data de 27.02.2019. Curtea de apel a apreciat că solutia primei instante este una legală, aceasta neavând motive pentru a dispune amânarea judecătii la termenul respectiv, în conditiile în care părtilor li se acordase timpul necesar pentru observarea concluziilor raportului de expertiză. A constatat în acest sens că raportul de expertiză în specialitatea topografie a fost depus la dosar la data de 08.02.2019 și, întrucât părtile nu au avut la dispoziție cel puțin 10 zile pentru observarea concluziilor acestuia, astfel cum impune art. 336 alin. (1) C. proc. civ., în ședința publică din 13.02.2019, instanta a acordat un nou termen de judecată la 27.02.2019. A considerat instanța de apel că motivul pentru care reclamanta, prin apărător, a solicitat amânarea cauzei la termenul din 27.02.2019 nu era unul justificat, dispozitiile procedurale neprevăzând obligația instanței de a comunica raportul de expertiză părții, nici chiar în situatia în care aceasta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Dimpotrivă, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia". Prin urmare, atât timp cât termenul minim prevăzut de lege pentru observarea raportului de expertiză a fost respectat, partea sau apărătorul angajat pentru susținerea intereselor sale în instanță avea posibilitatea consultării raportului de expertiză la dosarul cauzei între termenele de judecată. Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat că reclamantei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, imputând acesteia lipsa de diligență în urmărirea dosarului. Concluzia este corectă, câtă vreme nu există o obligație legală a instanței de judecată de a comunica raportul de expertiză, ci doar de a asigura respectarea termenului prevăzut de art. 336 alin. (1) C. proc. civ., stabilit tocmai în vederea exercitării dreptului de acces la actele dosarului, pentru a cunoaște concluziile raportului de expertiză. Prin urmare, instanța a respectat dispozițiile procedurale, reclamanta fiind cea care a ignorat obligațiile legale ce îi reveneau. În aceste condiții nu se poate reține că, prin măsurile adoptate de instanță, i s-a încălcat recurentei dreptul la apărare, întrucât nu s-a dovedit că instanța ar fi nesocotit interesele legitime ale părții formulate cu respectarea normelor procedurale. 2. O altă critică ce se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil și la egalitatea armelor, susținând recurenta că instanțele de fond nu au ținut cont de jurisprudența Înaltei Curți de Casației și Justiție, în condițiile în care nu i-a fost comunicat raportul de expertiză; apreciază că instanța de fond trebuia să considere criticile aduse raportului de expertiză drept un argument pentru repunerea pe rol a cauzei; că deși instanța de apel a respins această afirmație cu motivarea că din cuprinsul încheierilor de ședință rezultă că nici celorlalte părți nu le-a fost comunicat raportul de expertiză, fiind observat de către acestea la dosarul cauzei, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că niciuna din părți nu a depus cerere de studiu la dosarul cauzei în perioada 08.02.2019 - 27.02.2019. Acestor susțineri, formulate și în apel, instanța le-a răspuns, apreciind că prin aspectele invocate nu au fost încălcate principiile ce guvernează procesul civil, considerând că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că, în raport de motivul invocat de reclamantă în cuprinsul cererii și de dispozițiile art. 400 și 337 C. proc. civ., o astfel de măsură nu se impunea, prima instantă considerându-se lămurită, pe baza probatoriilor administrate, cu privire la soluția ce se impunea în cauză, neexistând nici obiecțiuni la raport sau cereri ale părților depuse în termenul legal care să facă necesară discutarea în contradictoriu și care să justifice repunerea cauzei pe rol. Cât privește notele scrise conținând critici la adresa raportului de expertiză, depuse pentru termenul din 13.03.2019 la care s-a amânat pronunțarea, a considerat că acestea reprezentau veritabile obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni care, potrivit art. 337 C. proc. civ., trebuiau depuse până la termenul acordat pentru observarea raportului de expertiză (27.02.2019). Cum reclamanta nu a formulat obiecțiuni la termenul respectiv, cele din cuprinsul notelor de ședință din 12.03.2019 erau tardive, iar prima instantă nu le putea analiza decât trecând peste efectele pe care sancțiunea decăderii le producea, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reține că statuările instanței de apel sunt corecte, în condițiile în care nu se poate aprecia că o parte a beneficiat de garanții procesuale nerecunoscute celeilalte părți. Dimpotrivă, se constată că pârâții și-au respectat obligația de urmărire a derulării procesului, în ceea ce privește întocmirea raportului de expertiză și analiza acestuia în termenul acordat de instanță în acest scop. Pe de altă parte, se constată că reclamanta este cea care își invocă propria culpă pentru a obține repunerea în termenul de formulare a obiecțiunilor, după epuizarea celui legal, neexistând o dispoziție legală care să îi confere acest drept. Prin urmare, odată ce s-a constatat că obiecțiunile au fost formulate peste termen, acestea nu au mai fost valorificate nici ca argument pentru admiterea cererii de repunere a cauzei pe rol și nici nu sunt de natură a demonstra că a fost încălcat principiul egalității armelor în procesul civil sau dreptul la un proces echitabil. 3. În temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 563 C. civ., soluția de respingere a acțiunii în revendicare imobiliară fiind întemeiată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expert F. pe baza unor planuri parcelare vechi comunicate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Olt și în contradicție cu avizul nr. x din 8 mai 2013 al OCPI Olt, depus în apel, care vizează aprobarea scoaterii definitive din circuitul agricol a terenului situat în jud. Olt, municipiul Caracal, T 122, PI3, nr. cadastral x. Consideră că, pentru pronunțarea unei soluții legale în cauză, era necesar ca instanțele de fond să solicite chiar și din oficiu lămuriri expertului, în condițiile în care există un raport de expertiză extrajudiciară care privește aceleași terenuri, cu aceleași date cadastrale, care conține o concluzie total diferită și că era în sarcina instanței de judecată să solicite avizarea expertizei de către OCPI Olt. În cauză, instanța de apel a reținut că tribunalul și-a bazat în mod corect soluția pe concluziile expertizei topografice, dar a avut în vedere și înscrisurile depuse, în principal actele de proprietate și de publicitate imobiliară, ce au constituit și material documentar pentru întocmirea raportului. A mai arătat că aspectele referitoare la identificarea terenurilor care s-ar fi făcut pe vechile planuri parcelare au fost calificate drept obiecțiuni la raportul de expertiză pe care reclamanta trebuia să le formuleze potrivit art. 337 C. proc. civ. la primul termen de judecată următor depunerii raportului de expertiză sau la termenul acordat de instanță în acest sens, invocarea lor în apel fiind considerată tardivă. Pe de altă parte, analizând aceste critici din perspectiva forței probante a expertizei pe care prima instanță și-a bazat soluția, instanța de apel a constatat că expertul a avut în vedere planul parcelar și documentațiile cadastrale aflate la OCPI care reflectă înstrăinările făcute, apelanta reclamanta nedepunând înscrisuri din care să reiasă că respectivele documentații nu ar fi actualizate. Referitor la obligația instanței de a dispune din oficiu lămurirea concluziilor formulate de expertul desemnat, Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., în condițiile în care reclamanta nu a formulat obiecțiuni, nu a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pentru lămurirea anumitor aspecte și nici nu a solicitat o nouă expertiză în termenele prevăzute de art. 337 și art. 338 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate imputa instanței că nu a dispus din oficiu completarea raportului, cât timp pentru instanță erau lămuritoare concluziile expertizei efectuate; expertiza extrajudiciară care nu a fost efectuată în condiții de contradictorialitate și cu garanții privind respectarea drepturilor procesuale ale ambelor părti nu este de natură a combate concluziile unei expertize administrate nemijlocit în instanță și nu poate constitui temei pentru efectuarea unui supliment la raport sau a unei contraexpertize. În acest context, Înalta Curte nu va reține critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 563 C. proc. civ. ce reglementează acțiunea în revendicare în condițiile în care textul de lege a fost corect aplicat situației de fapt astfel cum a fost stabilită în primă instanță și confirmată în apel. De altfel, ceea ce recurenta a criticat sunt de fapt chestiuni legate de administrarea probatoriului care, susține ea, nu reflectă realitatea, însă analiza modului în care expertul a ajuns la concluzia că pârâta nu ocupă terenul reclamantei, reprezintă un aspect de netemeinicie a cărui cenzură este incompatibilă cu structura recursului ce are ca obiect controlul de legalitate al soluției atacate. Prin urmare, nu poate fi reținută o aplicare greșită a dispozițiilor art. 563 C. civ. câtă vreme instanța de apel a constatat că raportul de expertiză este o probă pertinentă, administrată în condiții legale și că se coroborează cu celelalte înscrisuri ce constituie dovezi în cauză, și, pe baza acestor concluzii, a respins pretențiile reclamantei ca neîntemeiate, constatând că dreptul său de proprietate nu a fost încălcat. Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 2500 din 24 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondat. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 700 RON către intimații-pârâți B. și C., reprezentând onorariu apărător, și a sumei de 2000 RON către intimata - pârâtă D. S.R.L., reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., proporțional cu complexitatea cauzei și volumul activității în recurs.