Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2020
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 984/2020

HOTĂRÂRE
28.05.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 984/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 28 mai 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată la 2 august 2018 pe rolul Judecătoriei Caracal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. (decedată pe parcursul procesului) și D., au solicitat obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 0,75 ha, evaluată de reclamanți la 450 RON. Sentința pronunțată de judecătorie Prin sentința civilă nr. 96 din 21 ianuarie 2019, Judecătoria Caracal a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul D. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 0,50 ha teren arabil extravilan.

Decizia pronunțată de tribunal Prin decizia civilă nr. 666 din 26 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă a fost admis apelul declarat de pârâtul D.. A fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată. Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 1019 din 31 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B.. Hotărâre definitivă. Contestația în anulare Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestație în anulare. Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost anulată, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B.. Calea de atac formulată în cauză Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au formulat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 17 februarie 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 2 martie 2020, potrivit comunicărilor aflate la filele x. Apărările formulate în cauză Recurenții contestatori au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat admiterea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Calea de atac a recursului este exercitată împotriva deciziei civile nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova în soluționarea contestației în anulare este definitivă, motiv pentru care nu poate fi atacată cu recurs, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. Prin decizia civilă nr. 1019 din 31 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B., hotărârea instanței fiind definitivă. Prin decizia civilă nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B.. Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) C. proc.

civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În speță, calea de atac a recursului este declarată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare - cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în recurs (recurs la contestație în anulare la recurs), decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului, fiind, la rândul său, definitivă - potrivit dispozițiilor legale anterior redate. Astfel, coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, reiese că și decizia nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin care a fost soluționată contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Față de cele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 32 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2753/2020
a fost obligat pârâtul să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Comuna Pleșoi, sat Pleșoi, județul Dolj, compus din casă de locuit în suprafață de 37 mp, casă în suprafață de 15 mp, magazie, grajd,
ÎCCJ 2021-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2479/2021
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 6 martie 2017, reclamanții A. și C. au solicit
ÎCCJ 2020-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1056/2020
Ședința publică din data de 04 iunie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civi
ÎCCJ 2020-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2020
se constată că între părți au existat două procese distincte finalizate prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive. Anume, se constată că în primul proces, prin sentința civilă nr. 216/10.02.2016 a Judecătoriei Oltenița, astfel
ÎCCJ 2019-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1066/2019
Deliberând asupra cauzei prezente, reține următoarele: Prin Sentința nr. 554 din 20 ianuarie 2016, pronunțată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. x/2012, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul A., în contradictori
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă