ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2382/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2382/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
I.1. Primul ciclu procesual:
I.1.1. Obiectul cererii deduse judecății:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 07 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., a chemat în judecata pe pârâții Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 231/2018, Comisia Județeană Olt de aplicare a Legii nr. 231/2018, B., C., D., E., pentru nerespectarea art. 23 alin. (2) din Legea nr. 231/2018 privind completarea Legii nr. 18/1991, solicitând totodată obligarea la restituirea suprafețelor de teren deținute de familia
A
, B. și C..
I.1.2. Sentința pronunțată de Judecătoria Caracal:
Prin sentința civilă nr. 1428 din 10 octombrie 2019, Judecătoria Caracal a admis excepția lipsei interesului invocată de pârâți prin întâmpinare; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală Scărișoara de aplicare a Legii nr. 231/2018, Comisia Județeană Olt de aplicare a Legii nr. 231/2018, B., C., D. și E., ca fiind lipsită de interes; a obligat pe reclamantul A. la plata către pârâții C. și B. a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, precum și la plata sumei de 500 RON către pârâții E. și D. reprezentând cheltuieli de judecată.
I.1.3. Decizia pronunțată de Tribunalul Olt:
Prin decizia nr. 150 din 20 februarie, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1428 din 10 octombrie 2019, pronunțate de Judecătoria Caracal în dosarul civil nr. x/2019; a anulat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
I.2. Al doilea ciclu procesual:
I.2. Sentința pronunțată de Judecătoria Caracal:
Prin sentința civilă nr. 2179 din 12 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Caracal a dispus decăderea reclamantului A., din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâților B., C., D. și E. să își ridice construcțiile edificate pe suprafețele de 0,25 ha teren intravilan si 0,9 ha teren intravilan, iar în caz contrar să fie autorizat reclamantul să le ridice pe cheltuiala pârâților față de precizarea reclamantului din ședința publică din data de 30 septembrie 2020; a admis excepția lipsei interesului reclamantului A. în promovarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate nr. x/1995, nr. y/1995 și nr. x/26.06.1995 emise de CJFF Olt, invocată de către pârâții B., C., D. și E.; a respins excepția lipsei interesului reclamantului A. în promovarea capătului de cerere având ca obiect anularea mențiunilor din Cartea Funciară referitor la titlul de proprietate x/1995 și nr. y/1995 și a capătului de cerere având ca obiect obligarea C.L.F.F. Scărișoara să emită reclamantului titlul de proprietate pentru suprafețele de 0,25 ha teren intravilan și 0,9 ha teren intravilan, invocată de către pârâții B., C., D. și E., ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului A. în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea mențiunilor din Cartea Funciară referitor la titlul de proprietate x/1995 și nr. y/1995 și a capătului de cerere având ca obiect obligarea C.L.F.F. Scărișoara să emită reclamantului titlul de proprietate pentru suprafețele de 0,25 ha teren intravilan și 0,9 ha teren intravilan, invocată de către pârâții B., C., D. și E., ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților B., C., D. și E., în ceea ce privește capătul de cerere formulate de către reclamant având ca obiect anularea mențiunilor din Cartea Funciară referitor la titlul de proprietate x/1995 și nr. y/1995 și a capătului de cerere având ca obiect obligarea C.L.F.F. Scărișoara să emită reclamantului titlul de proprietate pentru suprafețele de 0,25 ha teren intravilan și 0,9 ha teren intravilan, invocată de către pârâții B., C., D. și E., ca neîntemeiată; a respins excepția tardivității formulării de către reclamant a capătul de cerere având ca obiect anularea mențiunilor din Cartea Funciară referitor la titlul de proprietate x/1995 și nr. y/1995 și a capătului de cerere având ca obiect obligarea C.L.F.F. Scărișoara să emită reclamantului titlul de proprietate pentru suprafețele de 0,25 ha teren intravilan și 0,9 ha teren intravilan, invocată de către pârâții B., C., D. și E., ca neîntemeiată; a respins capătul de cerere formulat de către reclamantul A., având ca obiect constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate nr. x/1995, nr. y/1995 și nr. x/26.06.1995, în contradictoriu cu pârâtele cu Comisia Locală a comunei Scărișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor și Comisia Județeană Olt de aplicare a Legii nr. 231/2018, C., D. și E., ca fiind formulată de către o persoană care nu are interes în promovarea cererii; a respins capătul de cerere având ca obiect anularea mențiunilor din Cartea Funciară în ceea ce privește titlurile de proprietate nr. x/1995 și nr. y/1995, formulat de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții, ca neîntemeiat; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea C.L.F.F. Scărișoara să emită reclamantului A. titlul de proprietate pentru suprafețele de 0,25 ha teren intravilan și 0,9 ha teren intravilan, formulat de către reclamant în contradictoriu cu pârâții, ca neîntemeiat; a obligat pe reclamantul A. să plătească fiecăruia dintre pârâții B. și C. câte 250 RON și fiecăruia dintre pârâții D. și E. câte 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată respectiv onorariul de avocat efectuate la prima și a doua judecată în fond a cauzei.
I.2.2. Deciziile pronunțate de Tribunalul Olt:
Prin decizia civilă nr. 50 din 30 iunie 2021, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității căii de atac exercitate, invocată din oficiu; a respins recursul declarat de recurentul reclamant A. împotriva sentinței civile 2179 din 12 noiembrie 2020, pronunțate de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.
Prin decizia civilă nr. 1612 din 11 noiembrie 2021, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția netimbrării; a anulat apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2179 din 12 noiembrie 2020, pronunțate de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2019, ca netimbrat; a obligat pe apelantul-reclamant să plătească intimaților C. și B., în solidar, suma de 500 RON și intimaților D. și E., în solidar, suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
I.2.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova:
Prin decizia nr. 174 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1612 din 11 noiembrie 2021 și a deciziei civile nr. 50 din 30 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019; a respins, ca inadmisibilă, cererea recurentului privind obligarea d-nei avocat F. la restituirea onorariului avocațial; a obligat recurentul-reclamant la 500 RON cheltuieli de judecată către intimații C. și B.; a obligat recurentul-reclamant la 500 RON cheltuieli de judecată către intimații D. și E..
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 174 din 24 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 iulie 2022, sub nr. x/2019*, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.
II.1. Motivele de recurs:
Cu referire la decizia nr. 174/2022 a Curții de Apel Craiova, la deciziile nr. 1612/2021 și nr. 50/2021 ale Tribunalului Olt, precum și la sentința civilă nr. 2179/2020 a Judecătoriei Caracal, recurentul-reclamant a invocat ca motivele de nelegalitate încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 138/1992 a Judecătoriei Caracal, a deciziei nr. 1147/1992 a Tribunalului Olt, a deciziei nr. 267A/1998 a Tribunalului Olt, a deciziei nr. 802 A/1998 a Curții de Apel Craiova și a deciziei nr. 62/208 a Tribunalului Olt, încălcarea art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., art. 480 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8, art. 22 alin. (2) și art. 501 C. proc. civ. și art. 42 din Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005, precum și refuzul instanțelor de judecată de a proceda la interpretarea dispozițiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din legea nr. 169/1997, aplicabile în privința titlurilor de proprietate emise cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare ale Legii nr. 1/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
A precizat că, în baza art. 155 C. proc. civ., sub aspectul exemplificării caracterului neunitar al jurisprudenței, anexate actului de sesizare, a art. 23 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat instanțelor de judecată anularea titlurilor de proprietate și a actelor premergătoare eliberării acestora, conform art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, și anume titlul de proprietate nr. x/1995 pe numele E., Cartea Funciară nr. x/2008 pe numele E., titlul de proprietate nr. x/1995 pe numele G., titlul de proprietate nr. x/1995 pe numele H., emise în mod abuziv de către Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 231/2018.
A solicitat ridicarea construcțiilor, conform art. 494, și art. 1077 C. proc. civ., precum și a art. 13 din H.G. nr. 1278/2002, și obligarea pârâților E., D., B., I. și J. să le ridice pe cheltuiala lor, potrivit art. 494 C. proc. civ.
Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor interese pentru prejudiciile suferite de proprietarul terenului, autorizarea recurentului, ca proprietar al terenului, la demolarea construcțiilor edificate în mod abuziv pe terenul acestuia, precum și obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Scărișoara județul Olt să emită documentele premergătoare emiterii titlului de proprietate.
II.2. Apărările formulate în cauză:
La data de 03 august 2022, în termen legal, intimații-pârâți C., B., D. și E. au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, având în vedere că decizia civilă nr. 1612 din 11 noiembrie 2021, pronunțată de către Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019, a rămas definitivă prin nedeclararea recursului în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cu referire la istoricul litigiului și hotărârile pronunțate în prezenta cauză, au precizat că și decizia nr. 174 din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Craiova este definitivă, solicitând amendarea recurentului-reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 187 C. proc. civ., și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 16 august 2022, în termen legal, intimata-pârâtă Comisia Județeană Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere de pe lângă Instituția Prefectului - Județul Olt a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că modalitatea de redactare a cererii de recurs de către recurentul A. nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței a cărei hotărâre se atacă.
Or, obiectul recursului constituindu-l mai multe hotărâri judecătorești, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive a fost nelegal raționamentul instanței în soluționarea cauzei, astfel încât criticile din recurs să se circumscrie acestei dezlegări.
II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 07 iunie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin rezoluția din data de 06 septembrie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471
1
alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru, C2, a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.
II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului."
Dispozițiile art. 634 C. proc. civ. prevăd că: "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii."
Conform art. 460 alin. (1) C. proc. civ., "O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac."
În litigiul supus analizei, decizia nr. 174 din 24 februarie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea recursurilor declarate reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1612 din 11 noiembrie 2021 și a deciziei civile nr. 50 din 30 iunie 2021 ale Tribunalul Olt, secția I civilă.
În interpretarea coroborată a dispozițiilor legale precitate, rezultă că împotriva deciziilor pronunțate în soluționarea unor recursuri nu mai poate fi exercitată aceeași cale de atac, cea a recursului, în condițiile în care dreptul părții de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exercițiul său.
În conformitate cu prevederile art. 129 din Constituția României și cele ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă.
Cum hotărârea atacată a fost pronunțată în soluționarea unor recursuri [respinse, ca inadmisibile, în considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza I C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 94 lit. j)
3
) și art. 460 alin. (2) din același act normativ], aceasta nu mai este susceptibilă de reformare pe calea unui alt recurs, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., atât timp cât decizia nr. 174 din 24 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, cu privire la recursurile declarate de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1612 din 11 noiembrie 2021 și a deciziei civile nr. 50 din 30 iunie 2021 ale Tribunalul Olt, este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 174 din 24 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul poate fi obligată la cererea părții care câștigă procesul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, va obliga pe recurentul-reclamant la plata către intimații-pârâți C. și B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, potrivit chitanței nr. 717 din 01 august 2022 aflate la dosar, și la plata către intimații-pârâți D. și E. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON. potrivit chitanței nr. 716 din 01 august 2022 aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 174 din 24 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata către intimații-pârâți C. și B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON.
Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata către intimații-pârâți D. și E. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decembrie 2022.