ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2053/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 07 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea certificatului de moștenitor nr. x/11.10.2019, emis de notarul public E., fiind singurii proprietari pe întregul imobil situat în Caracal, str. x, jud. Olt, înregistrat la OCPI Slatina, compus din teren și construcțiile edificate pe acesta, rectificarea înscrierii în registrul de carte funciară asupra imobilului cu numărul cadastral înscris în CF x, în care a fost înscrisă din eroare ca proprietar defuncta F. și ulterior decesului acesteia intimata D., înscrierea fiind efectuată prin încheierea nr. 126889/14.10.2019 a OCPI Slatina, fără să existe vreo hotărâre judecătorească de rectificare a cărții funciare, așa cum impun dispozițiile art. 908 alin. (2) C. civ., reclamanții fiind proprietarii imobilului situat în Caracal, str. x, jud. Olt, compus din casa alcătuită din două camere cu verandă și anexe gospodărești, precum și a terenului în suprafață de 2644,5 mp, dobândită prin cumpărare potrivit sentinței civile nr. 2996/01.10.2010, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2010, hotărâre ce constituie titlul de proprietate, nefiind desființată de o instanță de judecată până în prezent și care are astfel autoritatea lucrului judecat.

Sentința pronunțată de Judecătoria Caracal Prin sentința civilă nr. 597 din 17 martie 2020, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă acțiunea reclamanților A. și B. și s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. x din 11.10.2019, emis de BNP E.. S-a dispus rectificarea înscrierii în registrul de carte funciară asupra imobilului cu numărul cadastral înscris în CF x, în care a fost înscrisă din eroare ca proprietar defuncta F. și ulterior decesului acesteia intimata D., prin încheierea nr. 126889/14.10.2019 a OCPI Slatina, proprietarii imobilului din mun. Caracal, judetul Olt, compus din casă alcătuită din două camere cu verandă și anexe gospodărești, precum și terenul în suprafața de 2644,5 mp, fiind reclamanții A. și B., conform sentinței civile nr. 2996 din data de 01.10.2010, pronunțată de Judecatoria Caracal în dosarul nr. x/2010.

Decizia pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă D. și a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată. Au fost obligați intimații-reclamanți la plata către stat a sumei de 925 RON, ajutor public judiciar de care a beneficiat apelanta-pârâtă D. în privința taxei judiciare de timbru în apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în recurs Prin decizia nr. 668 din 06 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenții-reclamanții A. și B., împotriva deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. și D..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în revizuire Împotriva deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, au formulat cerere de revizuire reclamanții A. și B.. Prin decizia nr. 1354/2021 din 30 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Curții de Apel Craiova. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în data de 05 noiembrie 2021, sub nr. x/2021. Prin decizia nr. 321 din 07 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B., împotriva deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele C. și D..

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei nr. 321 din 07 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, au declarat recurs revizuenții A. și B.. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-revizuenți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de revizuire. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenții au invocat dispozițiile art. 457 alin. (3) C. proc. civ. și au arătat că după pronunțarea deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020 a Tribunalului Olt, hotărâre în care s-a precizat că este supusă căii de atac a recursului, în termen legal au exercitat calea de atac indicată, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către Curtea de Apel Craiova. Ulterior, în termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au exercitat calea de atac a revizuirii, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod. Astfel, raportat la art. 457 alin. (3) C. proc. civ., recurenții au opinat că termenul de exercitare a cererii de revizuire a început să curgă la data de 06 august 2021, când a fost soluționat recursul, date fiind și considerentele deciziei nr. 41/31.01.2017 a Curții Constituționale, care la par. 16 a reținut că pentru situația în care părțile își exercită drepturile procesuale în sensul indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătorești, bazându-se pe aparența de legalitate a acesteia, și nu potrivit principiului legalității căilor de atac, urmează ca instanța de judecată să aprecieze asupra unui eventual remediu procesual aplicabil în cauză, raționament menținut și în cuprinsul deciziei nr. 862/2020 a Curții Constituționale.

Apărările formulate în cauză Intimata D. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că în speță nu este incidentă ipoteza prevăzute de art. 457 alin. (3) C. proc. civ. Recurenții-revizuenți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată în cuprinsul întâmpinării. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele expuse în continuare. Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurenții-revizuenți au criticat greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ. de către instanța de revizuire, susținând că termenul pentru exercitarea revizuirii, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a început să curgă la data soluționării căii de atac a recursului, menționată eronat de instanță în cuprinsul hotărârii a cărei revizuire se cere. Critica este fondată și se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod invocate de recurenți. Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia curții de apel prin care a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B., împotriva deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că decizia atacată, nefiind supusă recursului, conform prevederilor art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. j) 1 C. proc. civ., a rămas definitivă la data pronunțării, respectiv la data de 18 decembrie 2020, iar la data de 18 ianuarie 2021 a expirat termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru formularea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, apreciind că termenul de exercitare a revizuirii nu poate curge de la pronunțarea deciziei prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat împotriva deciziei nr. 1952/18.12.2020, ci de la rămânerea definitivă a deciziei a cărei revizuire s-a solicitat. A mai apreciat instanța de revizuire că nu se poate reține că indicarea în dispozitivul deciziei nr. 1952/2020 a căii de atac a recursului duce la repunerea în termenul de revizuire, câtă vreme o astfel de prevedere există în art. 457 alin. (2) C. proc. civ. numai în situația în care este indicat greșit termenul pentru exercitarea căii de atac, nu și pentru situația în care hotărârea prevede o cale de atac neprevăzută de lege, cum este situația în speță, dispozițiile alin. (1) ale aceluiași articol stabilind că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul acesteia. Procedând la analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă D. și a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamanților A. și B., ca neîntemeiată; totodată, se constată că instanța a menționat în dispozitivul hotărârii că hotărârea pronunțată poate fi atacată cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Olt. Împotriva acestei hotărâri, în considerarea mențiunilor din dispozitiv, au declarat recurs reclamanții A. și B., soluționat prin decizia nr. 668 din 06 iulie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în sensul respingerii, ca inadmisibil. În termen de o lună de la comunicarea hotărârii pronunțate de instanța de recurs, părțile au formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, cale de atac ce a fost respinsă, ca tardivă, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs. În acest context factual, raportat la mențiunea greșită din cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 1952/2020, respectiv că hotărârea are drept de recurs în 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a făcut referire la dispozițiile art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ., însă, în speță, sunt incidente dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol, potrivit cu care "Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege." Prin aceste dispoziții legale, legiuitorul a prevăzut un remediu în beneficiul părții care are o conduită în sensul indicat de instanță în dispozitiv și care, bazându-se pe aparența de legalitate a hotătârii judecătorești, a acționat în considerarea mențiunilor eronate din dispozitiv. Altfel spus, indicarea greșită a căii de atac în dispozitivul hotărârii și conduita părții în sensul indicat de instanță atrag aplicabilitatea dispozițiilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ., care pun la dispoziția părții care s-a conformat dispozitivului, ce conține mențiuni neconforme cu legea, un remediu, care dă posibilitatea declarării căii de atac în condițiile prevăzute de lege, conform principiul legalității căii de atac. În același sens, a reținut Curtea Constituțională la paragraful 18 din decizia nr. 862/2020 că "Pentru situația în care părțile își exercită drepturile procesuale în sensul indicat în mod eronat în dispozitivul hotărârii judecătorești, bazându-se pe aparența de legalitate a acesteia, și nu potrivit principiului legalității căilor de atac, urmează ca instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei să aprecieze asupra unui eventual remediu procesual aplicabil în cauză (a se vedea Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017, paragraful 16)". De asemenea, evidente sunt și aspectele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 19 din 24 octombrie 2016, care, chiar dacă nu se referă la alin. (3) al art. 457 C. proc. civ., au relevanță în cauză, întrucât în cuprinsul acestei decizii s-a reținut că "interpretarea art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. este în sensul că această normă juridică se aplică în cazul existenței unor mențiuni inexacte în cuprinsul hotărârii atacate, acest alineat fiind edictat pentru aceeași rațiune ca și alin. (3) al aceluiași articol, anume partea care exercită calea de atac să nu fie prejudiciată, ca efect al mențiunii inexacte sau lipsei mențiunii din hotărârea atacată, cu privire la calea de atac pe care o poate exercita". În cauza dedusă judecății, dată fiind mențiunea eronată din dispozitivul deciziei atacate cu revizuire, obligația instanței de a manifesta rol activ pentru aflarea adevărului, astfel cum transpare din prevederile art. 22 alin. (2) și (7) din C. proc. civ., corelată cu dreptul oricărei părți la un proces echitabil, așa cum este configurat acest drept cu valoare de principiu prin art. 6 din cod, impunea ca instanța să aprecieze asupra unui eventual remediu procesual aplicabil în cauză, respectiv să pună în discuția revizuenților dacă înțeleg să formuleze cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac, mai înainte de a invoca din oficiu excepția tardivității, în condițiile în care chiar instanța de revizuire a reținut, în considerentele deciziei atacate, faptul că indicarea în dispozitivul deciziei nr. 1952/2020 a căii de atac a recursului nu duce la repunerea în termenul de revizuire, fără însă să pună în discuția părților formularea unei astfel de cereri, care ar fi putut constitui un remediu pentru revizuenți în sensul art. 457 alin. (3) C. proc. civ. și a considerentelor din cuprinsul deciziei nr. 862/2020 a Curții Constituționale, anterior redate. În consecință, nu este admisibil ca eroarea instanței să prejudicieze partea care a acordat încredere mențiunilor înscrise de însăși instanța de judecată în hotărâre, vătămarea procesuală a revizuenților fiind evidentă și neputând fi remediată decât prin casarea deciziei recurate. Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse de recurenții-revizuenți în prezenta cale de atac, Înalta Curte consideră că la acest moment procesual nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluționat pe fond și nu a fost stabilită partea câștigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în speță, criticile formulate de recurenții-revizuenți întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 497 din același cod, va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel, care va ține seama de aspectele expuse în cuprinsul prezentei hotărâri. PENTRU ACESTE MOTIVE,