ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1915/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 7 iunie 2022 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtul B., să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 64.976,85 RON, reprezentând 1/2 din contravaloarea creanței (129.953,71 RON) pe care o are față de moștenirea de pe urma autoarei C., decedată la data de 28 septembrie 2018, cu ultimul domiciliu în jud. Olt.

Prin sentința civilă nr. 5765 din 20 noiembrie 2023, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 118 C. proc. civ., cererea fiind una în materie de moștenire, care vizează pretențiile unui moștenitor față de moștenire, precum și ale moștenitorilor unii împotriva altora.

Reținând că cererile în materie de moștenire sunt de competența celui din urmă domiciliu al defunctului, iar din susținerile părților și din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că ultimul domiciliu al defunctei D. a fost în localitatea Slatina, jud. Olt, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Slatina.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Slatina, prin sentința civilă nr. 1975/2024 din 25 aprilie 2024 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța învestită prin declinare a reținut că, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat că prin sentința civilă nr. 458 din 5 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Slatina s-a dispus admiterea, în parte, a acțiunii având ca obiect succesiune, cu consecința lichidării stării de indiviziune.

Drept urmare, a constatat că art. 118 C. proc. civ. nu are aplicabilitate în cauză, dispozițiile acestuia stabilind competența de soluționare a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului numai până la ieșirea din indiviziune.

În consecință, stabilind incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. și constatând că instanța inițial învestită nu putea invoca excepția necompetenței teritoriale din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Slatina.

Obiectul demersului judiciar care a determinat declanșarea conflictului negativ de competență îl constituie cererea reclamantei A., prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtului B. la plata sumei de 64.976,85 RON, reprezentând 1/2 din contravaloarea creanței (129.953,71 RON) pe care o are față de moștenirea de pe urma autoarei C., decedată la data de 28 septembrie 2018, cu ultimul domiciliu în jud. Olt.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cererii, apreciind diferit cu privire la aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 118 C. proc. civ.

Potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ.:

"În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar."

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în materie de moștenire, competența teritorială exclusivă încetează la momentul sistării stării de indiviziune succesorală.

În cauză, situația de indiviziune rezultată din succesiune a existat la momentul deschiderii succesiunii după defuncta C., stare de indiviziune succesorală care a fost sistată prin sentința civilă nr. 458 din 5 februarie 2021 a Judecătoriei Slatina, în dosarul nr. x/2018 .

Drept urmare, competența de soluționare nu mai este determinată de normele speciale prevăzute la art. 118 din C. proc. civ., fiind incidentă norma de competență generală prevăzută de art. 107 din C. proc. civ., conform căreia: cererea de chemare în judecată trebuie introdusă la instanța de la domiciliul pârâtului.

În acest context, trebuie reținut că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ. "Necompetența este de ordine publică sau privată." Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; (pct. 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată."

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Astfel, în condițiile în care pârâtul a formulat întâmpinare, dar nu a invocat excepția necompetenței teritoriale (cererea de chemare în judecată fiind introdusă la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul), competența Judecătoriei Râmnicu Vâlcea s-a consolidat, instanța neputând invoca, din oficiu, această excepție.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2024.