ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1385/2025

HOTĂRÂRE
30.06.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1385/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 30 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2024, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de "C.", stabilirea domiciliului minorei D. la tată și exercitarea autorității părintești în comun.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. b) din C. civ.

Deși legal citată cu un exemplar de pe cererea de chemare în judecată și de pe înscrisurile anexate, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 6032 din 13 decembrie 2024, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

De asemenea, instanța a reținut că ultimul domiciliu comun al soților a fost în comuna Vulturești, județul Olt, care se află în circumscripția Judecătoriei Slatina.

În consecință, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Prin sentința civilă nr. 1687 din 20 mai 2025, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. care atribuie competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună.

De asemenea, instanța a reținut că, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, s-a aflat dosarul nr. x/2024 cu același obiect și aceleași persoane implicate.

Prin sentința civilă nr. 5750 din 6 decembrie 2024, pronunțată în dosarul menționat, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a soluționat cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect divorț, a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și completată, a declarat desfăcută căsătoria părților, prin acord, a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, a luat act de învoiala părților privind: exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minora D., stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei, executarea de către tată a obligației de întreținere în natură prin asigurarea celor necesare traiului, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, până la majoratul minorei sau noi dispoziții ale instanței de judecată, și stabilirea unui program de legături personale cu minora în favoarea tatălui: în prima și a treia săptămână din lună, sâmbătă, de la ora 09:00 până la ora 18:00, la domiciliu pârâtului, sau în locuri publice.

Astfel, în acel dosar, Judecătoria Râmnicu Vâlcea și-a verificat competența în temeiul prevederilor art. 915 din C. proc. civ. și s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată anterior menționată.

Prin urmare, Judecătoria Slatina a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Râmnicu Vâlcea îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Pe calea acestui demers judiciar, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței să dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, acela de "C.", stabilirea domiciliului minorei D. la tată și exercitarea autorității părintești în comun.

Ambele instanțe aflate în conflict au reținut incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) din C. proc. civ. care stipulează că "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

Însă, Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a raportat la ultimul domiciliu comun al părților, așa cum a fost precizat de reclamantul A., iar Judecătoria Slatina la faptul că mai există un dosar, care are ca obiect tot desfacerea căsătoriei dintre acestea, soluționat deja de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Înalta Curte constată că instanțele de judecată au fost învestite, succesiv, cu două cereri care au ca obiect desfacerea căsătoriei dintre A. și B., acțiunile vizând și soluționarea unor petite accesorii referitoare la nume, stabilirea domiciliului minorei D., programul de vizită și exercitarea autorității părintești.

Astfel, cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A., a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu - Vâlcea, sub nr. x/2024, și a fost soluționată, pe fond, prin sentința civilă nr. 5750 din 6 decembrie 2024, definitivă.

Cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2024, și face obiect al prezentului regulator de competență.

Înalta Curte reține că, raportat la situația arătată, și această a doua cerere este de competența Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate".

Prin urmare, judecătorul este obligat ca, din oficiu, să procedeze la verificarea și stabilirea competenței și să consemneze acest aspect și temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, în încheierea de ședință de la primul termen.

În dosarul înregistrat sub nr. x/2024, la termenul din data de 6 decembrie 2024, fiind primul termen de judecată, instanța a pus în discuție competența de soluționare a cauzei. Ambele părți au fost prezente și au arătat că Judecătoria Râmnicu Vâlcea este competentă să se pronunțe asupra cererii de divorț și a petitelor accesorii.

Instanța a constatat că este competentă material și teritorial să soluționeze acțiunea, verificându-și competența prin raportare la dispozițiile art. 915 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, întrucât prezentul dosar are același obiect, aceeași cauză și sunt implicate aceleași persoane, acesta trebuie să fie soluționat tot de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanța de judecată care, printr-o hotărâre definitivă, a statuat în legătură cu aplicarea în concret a dispozițiilor art. 915 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2647/2024
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024 deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu s
ÎCCJ 2025-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1264/2025
Ședința publică din data de 05 iunie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea formulată, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței, în temeiul art. 3
ÎCCJ 2025-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2025
Ședința publică din data de 6 mai 2025 ÎNALTA CURTE, deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacă
ÎCCJ 2025-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1562/2025
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlage
ÎCCJ 2017-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1084/2017
Decizia nr. 1084/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 18 martie 2016, sub nr. x/288/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ins
Sursă