ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2647/2024

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 18.06.2005, conform certificatului de căsătorie seria x nr. x de către Consiliul Local Valea Mare, județul Vâlcea. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5036/2023 din 2 octombrie 2023, Judecătoria Târgu-Jiu a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Bălcești, reținând că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, iar domiciliul pârâtului este în comuna Valea Mare, jud. Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 11 din 16 ianuarie 2024, Judecătoria Bălcești a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 914 C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Totodată, a reținut că în materia divorțului, locuința fiecărei părți are semnificația adresei unde pârâtul sau reclamantul locuiesc efectiv, mai exact a locuinței pe care o au la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce o privește pe reclamantă, potrivit înscrisurilor prin care și-a justificat imposibilitatea de a se prezenta personal în fața instanței (la toate termenele de judecată), instanța a constatat că aceasta are reședința în Italia (unde lucrează cu contract de muncă), astfel că este lipsită de relevanță împrejurarea că aceasta revine pentru anumite perioade în țară, întrucât nu semnifică o schimbare a locuinței cu caracter de stabilitate.

În ceea ce îl privește pe reclamant, a reținut că, astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză, pârâtul nu mai locuiește în com. Valea Mare, jud. Vâlcea, având domiciliul în Timișoara.

În consecință, reținând că niciuna din părți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara, în circumscripția căreia își are locuința pârâtul.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 1733 din 29 august 2024 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța învestită prin declinare a reținut că stabilirea competenței teritoriale în materie de divorț se raportează la cea din urmă locuință comună a soților, astfel cum stabilesc prevederile art. 915 C. proc. civ.

Astfel, instanța a apreciat că relevantă este locuința efectivă a pârâtului, iar nu cea cu care figurează în evidențele publice, respectiv aceea din Timișoara.

În acest sens, a reținut că pârâtului i s-au comunicat actele de procedură la adresa din sat Tortoiești, com. Valea Mare și acesta a semnat personal dovada de înmânare. De asemenea, pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că domiciliul său este în localitatea Tortoiești, com. Valea Mare.

Așa fiind, cât timp locuința pârâtului se află în localitatea Tortoiești, com. Valea Mare, unde s-a aflat și cea din urmă locuință comună a soților, instanța a considerat că Judecătoria Bălcești este competentă să soluționeze prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Bălcești și Judecătoria Timișoara.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri de divorț, astfel că, în speță, competența teritorială se stabilește în raport de dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamanta neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligată să depună cererea de divorț la instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, ambele instanțe au reținut că ultima locuință comună a părților a fost în com. Valea Mare. Totodată, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că pârâtului i s-au comunicat actele de procedură la adresa din sat Tortoiești, com. Valea Mare și acesta a semnat personal dovada de înmânare. De asemenea, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că domiciliul său este în localitatea Tortoiești, com. Valea Mare.

Așa fiind, cât timp locuința efectivă a pârâtului se afla, cel puțin la momentul introducerii cererii de divorț pe rolul instanței judecătorești, în localitatea Tortoiești, com. Valea Mare, unde s-a aflat și cea din urmă locuință comună a soților, Înalta Curte reține că Judecătoria Bălcești este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Drept urmare, având în vedere că, în speță, sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta pricină este judecătoria de la ultimul domiciliu comun al celor doi soți.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ.:

"Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.", aceste prevederi legale constituind o consacrare expresă a faptului că pentru stabilirea competenței teritoriale, ceea ce prezintă importanță este domiciliul pe care părțile îl au la momentul sesizării instanței, fiind lipsită de relevanță din această perspectivă schimbarea domiciliilor părților după momentul înregistrării cererii introductive.

Or, câtă vreme la data introducerii cererii pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, pârâtul avea locuința în com. Valea Mare, unde a fost și ultimul domiciliu comun al soților, comună aflată în circumscripția Judecătoriei Bălcești, ținând cont de prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă instanță este competentă să soluționeze cererea de desfacere a căsătoriei, astfel cum a fost dedusă judecății.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reține că Judecătoria Bălcești este competentă să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.