ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1084/2017

Decizia nr. 1084/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 18 martie 2016, sub nr. x/288/2016,

reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca

prin hotărârea ce se va pronunța să dispună: desfacerea

căsătoriei încheiate la data de 31 iulie 2010 și

înregistrată la Registrul stării civile al Primăriei Strehaia,

județul Mehedinți, din vina soțului pârât; ca autoritatea

părintească asupra minorului C., să fie exercitată în comun

de ambii părinți; stabilirea domiciliului minorului la mama reclamantă,

respectiv în Râmnicu Vâlcea; stabilirea în sarcina pârâtului a

contribuției la cheltuielile de creștere și educare ale

minorului în raport de veniturile pe care acesta le realizează în prezent.

Totodată, a solicitat și revenirea pârâtului la numele purtat anterior

căsătoriei, acela de „D.” și obligarea acestuia la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin

sentința civilă nr. 1000 din data de 21 februarie 2017,

pronunțată în Dosarul nr. x/288/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea

a admis excepția lipsei competenței teritoriale a acestei

instanțe invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie

Strehaia, județul Mehedinți.

Pentru a

hotărî astfel, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 914 C. proc. civ., cererea de divorț este

de competența judecătorie în circumscripția căreia se

află cel din urmă domiciliu comun al soților; dacă

soții nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre

aceștia nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în

care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria

competentă este aceea în circumscripția căreia își are

domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliul în țară, este

competentă judecătoria în circumscripția căreia își

are domiciliul reclamantul.

Instanța

a constatat că, din declarațiile martorilor audiați în

cauză coroborate cu înscrisurile aflate la dosar, rezultă că

ultimul domiciliu comun al părților a fost în Strehaia, unde își

are domiciliul pârâtul, chiar dacă reclamanta a locuit temporar și la

Râmnicu Vâlcea.

Cauza a fost

înregistrată la data de 4 mai 2017 pe rolul Judecătoriei Strehaia.

Prin

sentința civilă nr. 104 din data de 26 mai 2017, pronunțată

în Dosarul nr. x/288/2016, Judecătoria Strehaia a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competență

și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționarea acestuia.

În esență,

Judecătoria Strehaia a dat eficiență dispozițiilor art. 915

C. proc. civ. și a reținut că, potrivit acestui text de lege,

cererea de divorț este de competența judecătoriei în

circumscripția căreia se află cea din urmă

locuință a soților, cu condiția ca, la data introducerii

acțiunii, cel puțin unul dintre soți să mai locuiască

în raza teritorială a instanței în circumscripția căreia se

află cea din urmă locuință comună.

Instanța

a constatat că aceste dispoziții legale nu folosesc expresia

„domiciliu”, ci se referă la „locuința” părților.

Raportat la

acest aspect, judecătoria a arătat că în jurisprudență

s-a reținut că noțiunea de „locuință” trebuie

înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând,

așadar, nu atât locuința statornică și principală, cât

adresa unde locuiește efectiv.

Prin urmare,

Judecătoria Strehaia, în stabilirea competenței de soluționare a

cauzei, s-a raportat la locuința faptică a părților și

nu la domiciliul legal al acestora întrucât, din cele susținute de

părți prin cererea de chemare în judecată și prin

întâmpinare, din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă

și din declarațiile martorilor audiați în fața

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a rezultat că la momentul introducerii

cererii de divorț pârâtul nu mai locuia în România.

Având în

vedere că niciunul dintre soți nu mai locuiește în

circumscripția Judecătoriei Strehaia, că instanțele române

sunt competente internațional și că soțul pârât nu mai are

locuința în țară, instanța a apreciat că revine competența

teritorială de soluționare a cauzei judecătoriei în

circumscripția căreia își are locuința reclamanta

(orașul Râmnicu Vâlcea).

Învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență în

condițiile art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile

art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ

de competență atunci când două sau mai multe instanțe

și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces

sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță

învestită își declină la rândul său competența în

favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Judecătoria

Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Strehaia și-au declinat reciproc

competența de soluționare a cererii de chemare în judecată

formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect

„divorț”.

Se

constată că ambele instanțe în stabilirea competenței de

soluționare a litigiului s-au raport la dispozițiile art. 915 (fost art.

914) C. proc. civ. În esență, aspectul care a generat ivirea

conflictului negativ de competență îl reprezintă aprecierile

diferite ale celor două instanțe cu privire la locuința

pârâtului. Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reținut că acesta are

domiciliul în localitatea Strehaia, în timp ce Judecătoria Strehaia a

constatat că soțul pârât nu mai are locuința în țară.

Potrivit

dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț

este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se

află cea din urmă locuință comună a soților.

Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă

niciunui dintre soți nu mai locuiește în circumscripția

judecătoriei în care se află cea din urmă locuință

comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția

căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are

locuința în țară și instanțele române sunt competente

internațional, este competentă judecătoria în

circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Competența

prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci

absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate

în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanța

competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Așadar,

în materie de divorț, competența teritorială aparține

instanței în circumscripția căreia se află cea din

urmă locuință comună a soților, dacă sunt

îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi

soți să fi avut o locuință comună și cel

puțin unul dintre soți să mai locuiască în

circumscripția respectivei instanțe.

Se

reține că noțiunea de „locuință” trebuie

înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând

adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința

statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are

relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această

materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de

identitate.

În plus,

având în vedere regula cu valoare de principiu înscrisă în art. 107 alin. (2)

C. proc. civ., instanța competentă se determină raportat la data

sesizării instanței.

Din

susținerile părților și din probele administrate în

cauză, astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict,

a rezultat că ultima locuință a soților a fost în orașul

Strehaia, Județul Mehedinți, în circumscripția teritorială

a Judecătoriei Strehaia.

Însă

pentru a se reține că această judecătoriei este

competentă a soluționa prezentul litigiu trebuie îndeplinită

și condiția ca locuința cel puțin a unuia dintre soți

să fie în circumscripția judecătoriei în care se află

ultima locuință comună a soților, condiție care în

cauză nu este îndeplinită.

Prin cererea

de chemare în judecată, reclamanta a arătat că locuiește în

Râmnicu Vâlcea și că pârâtul este plecat în Anglia și nu îi

cunoaște adresa.

Împrejurarea

că, la data promovării prezentului litigiu (18 martie 2016),

reclamanta locuia în Râmnicu Vâlcea este susținută și de

declarația martorului Ionescu Ionica (fila nr. 83 din dosarul

Judecătorie Râmnicu Vâlcea) care a arătat că în luna mai-iunie

2015 reclamanta a plecat de la Strehaia la Râmnicu Vâlcea, iar pârâtul a plecat

prin iulie în Anglia. Același martor a precizat și că în luna

aprilie 2016 părțile s-au împăcat și au plecat în Anglia,

reclamanta revenind în Râmnicu Vâlcea prin luna noiembrie a aceluiași an.

Din adresa emisă

la data de 5 decembrie 2016, (fila nr. 72 din dosarul Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea), rezultă că pârâtul este angajat al SC E. Ltd începând cu

data de 6 noiembrie 2015, cu contract pe o perioadă de timp

nedeterminată și locuiește în Leicester.

Astfel,

Înalta Curte constată că la data demarării litigiului, 18 martie

2016, niciuna dintre părți nu mai locuia în circumscripția

judecătoriei în care s-a aflat cea din urmă locuință

comună a soților. Reclamanta avea locuința în Râmnicu Vâlcea, iar

pârâtul în Anglia.

În această

situație, incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art.

915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea

în care niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția

judecătoriei în care se află cea din urmă locuință

comună a soților, iar soțul pârât nu are locuința în

țară și instanțele române sunt competente

internațional (părțile sunt cetățeni români, astfel

că se aplică prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) teza I din

Regulamentul nr. 2201/2003).

Prin urmare,

competența de soluționare a cererii pendinte revine instanței de

la domiciliul reclamantei.

Față

de cele anterior arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1)

teza finală, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoria Râmnicu Vâlcea în circumscripția

căreia își are domiciliul reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 20 iunie 2017.