ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.02.2026

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 274/2026

HOTĂRÂRE
12.02.2026
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 274/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 12 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș în data de 28 ianuarie 2025, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. desfacerea din culpă comună a căsătoriei încheiate între părți la data de 29.09.2018 în orașul Băile Olănești, revenirea reclamantei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de " C. ", urmând ca autoritatea părintească asupra minorului D. să fie exercitată de ambii părinți, cu stabilirea locuinței minorului la mama reclamantă, în x, județ Sibiu și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, raportat la veniturile sale nete, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat că a conviețuit cu pârâtul aproximativ 4 ani după încheierea în anul 2018 a căsătoriei, s-au despărțit în fapt de la sfârșitul anului 2022, în acest moment pârâtul aflându-se în Germania, țară în care are o altă legătură, astfel că între părți nu mai există sentimente de afecțiune și devotament, căsătoria păstrând un caracter formal.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 373 lit. b), art. 383, art. 397, art. 400, art. 595 C. civ.

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 798 din 20 iunie 2025, Judecătoria Mediaș a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În considerentele hotărârii, această instanță a reținut incidența în cauză a art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

A reținut că din probe a rezultat că ultima locuință comună a soților a fost la Băile Olănești, județul Vâlcea, reclamanta are în prezent locuința la Șeica Mică în județul Sibiu; pârâtul, deși se află în Germania, adresă la care i-a fost comunicată cererea principală, potrivit fișei de evidență a persoanei din dosar, are locuința în continuare sau domiciliul activ tot la adresa din orașul Băile Olănești, strada x, nr. 1, județul Vâlcea.

Întrucât cea din urmă locuință comună a soților până la întreruperea conviețuirii lor în anul 2022 a fost în orașul Băile Olănești, județul Vâlcea, iar la data introducerii cererii principale, 28 ianuarie 2025, cel puțin unul dintre soți, anume pârâtul, încă are locuința înregistrată în orașul Băile Olănești, față de prevederile art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., competentă teritorială să se pronunțe asupra cererii de desfacere a căsătoriei prin divorț a conchis instanța că este Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

I.2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3741/2025 din 21 noiembrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în prezenta cauză, regula competenței judecătoriei de la ultima locuință comună a soților nu este aplicabilă, întrucât niciunul dintre soți nu mai locuiește la adresa din localitatea Băile Olănești.

A citat în acest sens Decizia nr. 3210 din 18 noiembrie 2014, pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a hotărât că, în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ., ceea ce interesează din punct de vedere al stabilirii competenței este locuința faptică a părților, iar nu domiciliul legal.

În aceste condiții, devine incident criteriul subsidiar prevăzut de art. 915 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., potrivit căruia, în lipsa unei ultime locuințe comune în circumscripția unei instanțe din România, dacă pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Întrucât din probele administrate rezultă că, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta locuia în comuna Șeica Mică, județ Sibiu, Judecătoria Mediaș este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de divorț.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul demersului judiciar îl constituie cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș în data de 28 ianuarie 2025, prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. desfacerea din culpă comună a căsătoriei încheiate între părți la data de 29.09.2018 în orașul Băile Olănești, revenirea reclamantei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "C.", urmând ca autoritatea părintească asupra minorului D. să fie exercitată de ambii părinți, cu stabilirea locuinței minorului la mama reclamantă, în x, județ Sibiu și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, raportat la veniturile sale nete, cu cheltuieli de judecată.

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului, atât Judecătoria Mediaș, cât și Judecătoria Râmnicu Vâlcea, aflate în conflict, s-au raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., însă aspectul care a generat ivirea conflictului negativ de competență îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la locuința pârâtului.

Astfel, Judecătoria Mediaș a reținut că ultimul domiciliu comun al soților a fost în Băile Olănești, județul Vâlcea, unde pârâtul încă mai are locuința sau domiciliul activ.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reținut, însă, că regula competenței judecătoriei de la ultima locuință comună a soților nu este aplicabilă, întrucât niciunul dintre soți nu mai locuiește la adresa din localitatea Băile Olănești, fiind competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamanta, Judecătoria Mediaș.

În cauză, având în vedere că niciunul dintre soți nu mai locuiește efectiv la ultima locuință comună, locuința pârâtului fiind în Germania, așa cum ambele părți au declarat în mod expres și neechivoc, devin incidente dispozițiile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care prevăd că atunci "când pârâtul nu are locuința în țară, iar instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

Din datele factuale a rezultat că reclamanta locuiește, la data introducerii acțiunii, împreună cu minorul D., la adresa din județul Sibiu, în vreme ce pârâtul B. locuiește în Germania, str. x, procedura de comunicare cu acesta fiind efectuată la adresa indicată.

Pentru aceste considerente, având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Mediaș, în a cărei circumscripție teritorială se află locuința reclamantei.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2026.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2025
Ședința publică din data de 6 mai 2025 ÎNALTA CURTE, deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacă
ÎCCJ 2022-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1575/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la 16.0
ÎCCJ 2024-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 126/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la 19 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclaman
ÎCCJ 2025-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 436/2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săliște, la 7 septembrie 2023, sub nr. x/294/2023, reclam
ÎCCJ 2024-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2440/2024
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată la data de 13.04.2023 pe rolul Judecătoriei Mo
Sursă