ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3210/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, la data de 8 ianuarie 2014, reclamanta C.D. în contradictoriu cu pârâtul C.V. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între ei și a se lua măsurile cu privire la capetele de cerere accesorii. Prin Sentința civilă nr. 2110 din 28 mai 2014, Judecătoria Târgoviște a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud, față de împrejurarea că pârâtul își are locuința pe raza teritorială a acestei judecătorii, iar reclamanta locuiește în Italia, în raport de dispozițiile art. 914 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Judecătoria Aiud, prin Sentința civilă nr.1036 din 9 octombrie 2014, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Târgoviște, având în vedere că soții au avut ultimul domiciliu comun pe raza acestei instanțe, în baza prevederilor art. 914 C. proc.

civ. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Aiud a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a-l soluționa. Cu privire la conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Acțiunea de divorț a fost introdusă pe rolul instanței de judecată la data de 8 ianuarie 2014, dată la care erau în vigoare dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010. Procedura divorțului este reglementată de dispozițiile cuprinse în Cartea a VI-a „Proceduri speciale", Titlul I C. proc. civ. Potrivit art. 914 alin. (1) teza I C. proc. civ. „cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților." Alin. (2) al art. 914 prevede că „dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România.

În lipsa unui astfel de acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București. În acord cu reglementările internaționale, Codul de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010 aduce un element de noutate reprezentat de folosirea noțiunii de locuință, în locul celei de domiciliu consacrată de Codul de procedură civilă de la 1865. Noțiunea de locuință trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând, așadar, nu atât locuința statornică și principală, cât adresa unde persoana locuiește efectiv. Altfel spus, ceea ce interesează din punct de vedere al stabilirii competenței este locuința faptică a părților, iar nu domiciliul legal.

În speță, din probatoriul administrat rezultă că ultima locuință comună a soților a fost în municipiul Târgoviște, iar în prezent atât reclamanta, cât și pârâtul locuiesc în fapt în Italia. Cum ambele părți nu locuiesc efectiv în România, nu poate fi atrasă competența teritorială de soluționare a cauzei nici în favoarea Judecătoriei Târgoviște, nici în cea a Judecătoriei Aiud. Drept urmare, este valabilă ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 914 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., potrivit căreia cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București. Având în vedere situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile, pentru o bună administrare a justiției, pricina va fi trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014. Procesat de GGC - LM