ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2331/2014

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Oravița la data de 31 iulie 2013 sub nr. 1004/273/2013, reclamantul B.C., prin mandatar,

a chemat în judecată pe pârâta L.I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între soți din culpă comună, păstrarea

de către pârâtă a numelui din căsătorie; în subsidiar, a solicitat desfacerea căsătoriei

pe baza acordului soților.

Prin sentința civilă

nr. 73 din 10 februarie 2014, Judecătoria Oravița a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Pentru a hotărî

astfel,

instanța

a reținut că părțile au locuit în localitatea Prigor timp de un an de zile după

încheierea căsătorie de unde au plecat împreună la muncă în Italia, că reclamantul

locuiește în continuare în Italia, iar pârâta are domiciliul în sectorul 3.

Întrucât pârâta L.I. are

domiciliul în București, str. G.D., sector 3, locuind, prin urmare, în circumscripția

Judecătoriei sectorului 3 București, iar reclamantul locuiește efectiv în Italia,

în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 914 C. proc. civ., a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Învestită prin declinare,

Judecătoria sectorului 3 a pronunțat sentința civilă nr. 7735 din 04 iunie

2014, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale

invocată de reclamant și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei

Oravița;

constatând ivit conflictul de competență,

a înaintat pricina pentru regulator de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerentele sentinței

, instanța a reținut că

din nicio probă nu rezultă că

pârâta ar fi revenit la un moment dat în țară și că în Italia ar fi rămas doar reclamantul.

Faptul că pârâta figurează în evidența DEPABD cu domiciliul la o adresă din București

sectorul 3 la care nu locuiește și nici nu s-a demonstrat că ar fi locuit la momentul

intentării acțiunii de divorț nu atrage competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 3.

În consecință s-a statuat

că reclamantul și pârâta sunt cetățeni români cu domiciliul în Romania, iar niciuna

din părți nu mai locuiește în com. P., jud. Caraș-Severin, la adresa ultimului domiciliu

comun, reclamantul locuind în Italia iar pârâta având domiciliu necunoscut.

Așadar s-a reținut că

reclamantul

are în continuare domiciliul la adresa ce a constituit ultimul domiciliu comun al

soților având numai reședința în Italia, în această situație devind incidente dispozițiile

art. 107, 108 noul C. proc. civ.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133

pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 914

alin. (2) noul C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința

în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie

din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența

Judecătoriei sectorului 5.

S-a susținut în cauză

că

părțile

au locuit după încheierea căsătoriei în localitatea Prigor, iar după aproximativ

un an de zile au plecat împreună în Italia.

Cartea de identitate cu

valabilitate până la 05 aprilie 2019 depusă la Dosarul nr. 1004/273/2013 al Judecătoriei

Oravița, atestă faptul că reclamantul are reședința în Italia.

Noțiunea de locuință trebuie

înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice,

interesând, așadar, nu atât locuința statornică și principală

a reclamantului, cât adresa unde locuiește efectiv, ceea ce înseamnă că în cazul

de față reclamantul are locuința în Italia.

În ceea ce o privește

pe pârâtă , aceasta figurează în evidența DEPABD cu domiciliul la o adresă din București,

sectorul 3, la care nu locuiește efectiv, astfel cum rezultă din mențiunile

de pe procesul verbal de înmânare a citației.

Drept urmare, ipoteza

în cauza de față este aceea în care nici reclamantul nici pârâta nu locuiesc efectiv

în România -

situație care, față de dispozițiile

art.

914 alin. (2) noul C. proc. civ. și pentru o bună administrare a justiției,

atrage competența

Judecătoriei sectorului 5

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 București .

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2014.