ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2301/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2301/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2301/2016
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 25 septembrie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei înregistrată în Registrul stării civile al Consiliului local al comunei Vizantea-Livezi, jud. Vrancea, la nr. 7 din 13 februarie 1989, din culpa exclusivă a pârâtei, în temeiul art. 373 alin. (1) lit. b) C. civ., revenirea pârâtei la numele avut înainte de căsătorie, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2122 din 6 aprilie 2016, Judecătoria Brăila a admis excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
Instanța a constatat că la data introducerii cererii de chemare în judecată, atât reclamantul, cât și pârâta locuiau în Italia, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., reținându-se că părțile nu au convenit expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România.
Prin sentința nr. 6201 din 15 septembrie 2016, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila. A constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.
În raport de prevederile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., instanța a constatat că este subsidiară competența Judecătoriei sectorului 5 București, devenind aplicabilă numai în situația în care nu există niciun fel de convenție între părți pentru a alege o altă judecătorie din România.
Or, în cauză, s-a apreciat că manifestările de voință ale părților în sensul alegerii de comun acord a instanței competente sunt evidente, chiar dacă la dosar nu a fost depus un înscris cu denumirea de acord expres, în condițiile în care pârâta a formulat întâmpinare, fără a invoca excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brăila, iar voința reclamantului de a se judeca la respectiva instanță a devenit evidentă prin introducerea acțiunii pe rolul acesteia. S-a mai reținut, de asemenea, că reprezentanții ambelor părți au pus concluzii de respingere a excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brăila, ceea ce susține ideea că exista acordul părților de a se soluționa dosarul de către respectiva judecătorie.
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, în considerarea argumentelor ce succed:
Reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate și revenirea pârâtei la numele avut înainte de căsătorie, ambele părți având, la momentul introducerii acțiunii, reședința în Italia.
Se observă însă că în cauză a intervenit un element nou, în ceea ce privește domiciliul reclamantului. Astfel, potrivit mențiunilor înscrise în practicaua sentinței civile nr. 6201/2016 a Judecătoriei sectorului 5 București, în ședința publică din 15 septembrie 2016, reclamantul A., prezent personal și asistat de avocat, a învederat instanței că a intervenit o modificare în situația de fapt, acesta revenind definitiv în țară, de două luni, în comuna Râmnicelu, jud. Brăila, unde are loc de muncă.
În aceste condiții, în speță devin aplicabile prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., teza finală, potrivit cărora în situația în care pârâtul nu are locuința în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.
Cum în cauză reclamantul locuiește în comuna Râmnicelu, jud. Brăila, în favoarea Judecătoriei Brăila se va stabili competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2016.