ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2503/2021

HOTĂRÂRE

18.11.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2503/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 29 noiembrie 2019 pe rolul Judecătoriei Brăila, reclamantul A. cu domiciliul în Brăila, în contradictoriu cu pârâta B., cu domiciliul în Brăila, a solicitat instanței să pronunțe desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei și revenirea reclamantei la numele anterior.

În motivare, reclamantul a arătat că neînțelegerile au apărut în urmă cu doi ani, când cei doi soți locuiau în Italia. A menționat că pârâta a plecat în țară, împreună cu copilul major și nu s-a mai întors în Italia.

II. Hotărârea Judecătoriei Brăila:

Prin sentința civilă nr. 2195 din 7 mai 2021, Judecătoria Brăila a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, ultimul domiciliu comun al soților a fost în Italia, iar din toate verificările efectuate nu se poate afla dacă pârâta locuiește pe teritoriul României, astfel încât, în temeiul art. 915 C. proc. civ. a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 7067 din 6 septembrie 2021 prin care a admis necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că art. 130 C. proc. civ. limitează momentul până la care necompetența teritorială, fie și de ordine publică, poate fi invocată.

De asemenea, instanța a reținut că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, din 24 septembrie 2020, Judecătoria Brăila a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a acordat un termen în vederea complinirii lipsurilor, iar ulterior acestui moment, prin încheierea din 18 februarie 2021, instanța s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, reținând faptul că ultimul domiciliu comun al părților este în Brăila și că pârâta continuă să locuiască pe raza municipiului Brăila.

Având în vedere că a fost declinată competența de soluționare a cauzei ca urmare a invocării excepției de necompetență a Judecătoriei Brăila ulterior primului termen de judecată, respectiv ulterior declarării competenței sale, ținând cont de dezlegările obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 31/2019 în soluționarea recursului în interesul legii, Judecătoria Sectorului 5 București a concluzionat că revine Judecătoriei Brăila competența de soluționare a cauzei.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că, în speță, Judecătoria Brăila și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că Judecătoria Brăila nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială exclusivă după primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită și după ce, ulterior acestui moment, prin încheierea din 18 februarie 2021, instanța s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Ambele instanțe, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. - norme de competență teritorială exclusivă, prin care se prevede că:

"cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

"1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

În speță, cauza a avut mai multe termene de judecată, astfel:

- La primul termen alocat la 19 martie 2020, judecata a fost suspendată de drept (administrativ) în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Președintelui României.

- La termenul din 11 iunie 2020, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii, procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, judecata cauzei fiind amânată la solicitarea apărătorului reclamantului. A fost invocată, din oficiu, "excepția necompetenței instanțelor române" și a fost prorogată discutarea acesteia pentru termenul următor.

- La termenul din 24 septembrie 2020, s-a consemnat, de asemenea, că procedura a fost legal îndeplinită și, având în vedere lipsa reclamantului de la termenul de judecată și lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului, instanța a reținut cauza în pronunțare. În deliberare, a repus cauza pe rol și a stabilit termen la 5 noiembrie 2020 pentru când a dispus citarea părților cu mențiunea că urmează a se discuta excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de instanță din oficiu.

- La termenul din 5 noiembrie 2020, instanța "revine cu privire la excepția necompetenței internaționale" și invocă, din oficiu, excepția necompetenței Judecătoriei Brăila, prorogă pentru următorul termen discutarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brăila. Dispune emiterea unei adrese către Primăria Brăila - Serviciul de Autoritate Tutelară pentru a efectua anchetă socială la domiciliul indicat al pârâtei și să se precizeze dacă aceasta locuiește în Brăila.

- La următorul termen, din 3 decembrie 2020, instanța a amânat judecata cauzei pentru a se reveni cu adresă la Primăria Brăila, în vederea efectuării anchetei sociale.

- La 21 ianuarie 2021, constatând că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea pricinii și că nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța a suspendat judecata cauzei.

- La 18 februarie 2021, având în vedere cererea de repunere pe rol formulată de reclamant, Judecătoria Brăila a repus cauza pe rol și a reținut că pârâta a avut pe parcursul anilor 2019 și 2020 locuri de muncă la societăți din Brăila, astfel încât a constatat că este competentă general, material și teritorial, întrucât ultimul domiciliu comun al părților este în Brăila, iar pârâta locuiește pe raza municipiului Brăila. Totodată, constatând că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecata pricinii în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ.

- La termenul din 22 aprilie 2021 instanța a admis cererea de repunere pe rol formulată de reclamant, a repus cauza pe rol și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale. A amânat pronunțarea la 7 mai 2021, când a pronunțat sentința civilă nr. 2195 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Din succesiunea termenelor de judecată și din cuprinsul încheierilor de ședință, astfel cum au fost anterior evidențiate, rezultă că la primul termen de judecată (11 iunie 2020) Judecătoria Brăila a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită, însă a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială abia la termenul din 5 noiembrie 2020, pentru ca, la un termen ulterior, din 18 februarie 2021, făcând aplicarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., să rețină că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică la termenul din 22 aprilie 2021 și, mai mult decât atât, după ce instanța, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., a constatat anterior că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material.

Așadar, efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență de ordine publică constă în stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate (consolidarea în mod definitiv a competenței instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea).

Potrivit celor statuate în paragraful 72 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.