ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2349/2023

HOTĂRÂRE

28.11.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2349/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 septembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Tecuci, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei și revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei.

II. Hotărârea Judecătoriei Tecuci:

Prin sentința civilă nr. 405 din 9 martie 2023, Judecătoria Tecuci a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea soluției pronunțate, s-a reținut că niciuna dintre părți nu mai locuiește în raza de competență a Judecătoriei Tecuci și cum părțile nu și-au exprimat acordul ca cererea de divorț să fie soluționată de această instanță, în temeiul art. 915 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 6657 din 21 septembrie 2023 prin care a admis necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că Judecătoria Tecuci nu a invocat excepția de necompetență de ordine publică în termenul prevăzut de art. 130 C. proc. civ., iar efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență de ordine publică constă în stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, în sensul consolidării în mod definitiv a competenței instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea, în speță Judecătoria Tecuci

Având în vedere că a fost declinată competența de soluționare a cauzei ca urmare a invocării excepției de necompetență ulterior primului termen de judecată, ținând cont de dezlegările obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 31/2019 în soluționarea recursului în interesul legii, instanța a concluzionat că revine Judecătoriei Tecuci competența de soluționare a cauzei.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că, în speță, Judecătoria Tecuci și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de a doua instanță reținând că Judecătoria Tecuci nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială exclusivă după primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită.

Ambele instanțe, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. – norme de competență teritorială exclusivă, ce preved că: "cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: "1. când sunt încălcate normele privind competența generală – când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale – când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă – în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

În speță, cererea de divorț înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci a avut mai multe termene de judecată, astfel:

- La primul termen stabilit la 4 noiembrie 2021, așa cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii, procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, judecata cauzei fiind amânată la solicitarea apărătorului reclamantului.

- La termenul următor, din 24 februarie 2022, reținând că procedura este legal îndeplinită, instanța a amânat judecata cauzei la solicitarea apărătorului-curator al pârâtei pentru imposibilitate de prezentare și având în vedere lipsa reclamantului.

- La termenul din 21 aprilie 2022, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

- La termenul din 12 ianuarie 2023, s-a consemnat, de asemenea, că procedura a fost legal îndeplinită și s-a prorogat pronunțarea asupra competenței până la depunerea înscrisurilor ce atestă reședința reclamantului din străinătate, urmând a fi efectuate verificări în baza de date cu privire la domiciliul pârâtei.

- La 9 martie 2023, Judecătoria Tecuci a reținut că niciuna dintre părți nu mai locuiește în circumscripția sa teritorială, astfel încât, făcând aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Din succesiunea termenelor de judecată și din cuprinsul încheierilor de ședință, astfel cum au fost anterior evidențiate, rezultă că la primul termen de judecată (4 noiembrie 2021) Judecătoria Tecuci a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită, înțelegând să invoce ulterior excepția de necompetență teritorială (la al patrulea termen de judecată). Or, invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică la termenul din 12 ianuarie 2023 nu mai era posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepției de necompetență, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, respectiv termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii – limită care în cauză a fost cu mult depășită.

Dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței, aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale.

Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Prin urmare, în cauză, judecarea cererii de divorț este de competența Judecătoriei Tecuci întrucât operează prorogarea legală de competență.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.