ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2026

HOTĂRÂRE

10.02.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 250/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 10 februarie 2026

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 24 mai 2024 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat desfacerea căsătoriei, ca urmare a urmare a separării în fapt care a durat cel puțin 2 ani conform art. 373 lit. c) C. civ.

În subsidiar, a solicitat desfacerea căsătoriei prin acordul părților, fără a se face mențiune asupra culpei uneia dintre părți, conform art. 374 C. civ., și revenirea la numele purtat anterior căsătoriei.

II. Hotărârea Judecătoriei Timișoara:

Prin sentința civilă nr. 1556 din 25 iunie 2025, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivare, reținând incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., constatând că părțile locuiesc în fapt în afara României, în lipsa unui acord expres care să ateste alegerea Judecătoriei Timișoara în vederea soluționării litigiului, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București pronunțat sentința civilă nr. 9996 din 27 noiembrie 2025, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut că pârâta nu are o locuință pe teritoriul României, iar din actul de identitate al reclamantului și din susținerile din fața instanței, reiese că părțile au locuit împreună în străinătate, iar după separare reclamantul s-a stabilit în județul Timiș, astfel încât revine Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cauzei.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea dedusă judecății, în privința căreia s-a ivit conflictul negativ de competență, are ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorț, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului fiind incidente dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. - norme de competență teritorială exclusivă, astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate."

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv:

"1. când sunt încălcate normele privind competența generală - când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale - când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Singura excepție pentru depășirea acestui termen este cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ. - "În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

În speță, cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara a avut trei termene alocate în sistemul informatic Ecris, astfel:

La primul termen - din 22 ianuarie 2025 - instanța a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită și a pus în vedere reclamantului să depună la dosar certificatul de căsătorie transcris în România și dovada ultimului domiciliu comun, prorogând discutarea competenței pentru termenul următor.

La termenul următor - din 26 martie 2025 - Judecătoria Timișoara a dispus mai multe măsuri procedurale (a reiterat obligația reclamantului de a depune la dosar certificatul de căsătorie transcris în România, a dispus comunicarea întâmpinării către reclamant, a pus în vedere pârâtei să depună la dosar dovada imposibilității de prezentare și dovada locului de muncă, a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a se prezenta personal în fața instanței pentru luarea consimțământului la desfacerea căsătoriei prin acord) și a prorogat, încă o dată, discutarea competenței pentru termenul din 18 iunie 2025, când a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Din succesiunea termenelor de judecată și din cuprinsul încheierilor de ședință, astfel cum au fost anterior evidențiate, rezultă că la primul termen de judecată (22 ianuarie 2025) Judecătoria Timișoara a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită, însă a înțeles să acorde un nou termen de judecată la data de 26 martie 2025, prorogând discutarea competenței.

Înalta Curte constată că excepția necompetenței a fost invocată abia la cel de-al treilea termen de judecată (din 18 iunie 2025), cu încălcarea momentului procesual impus, cu titlu de excepție, de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., instanța acordând două termene de judecată în scopul stabilirii competenței de soluționare a cauzei.

Chiar dacă, inițial, cauza a fost amânată în vederea efectuării de verificări cu privire la dovedirea ultimului domiciliu comun al părților, obligația dovedirii domiciliului comun fiind reiterată la termenul ulterior acordat, aceste aspecte fiind apreciate ca utile pentru stabilirea competenței, nu se poate admite că necompetența putea fi invocată cu nerespectarea termenului prescris de legiuitor.

După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop și, fiind vorba despre o situație de excepție, norma este de strictă interpretare și aplicare, motiv pentru care, faptul că instanța nu a fost lămurită la termenul de judecată imediat următor celui la care chestiunea respectivă a fost pusă în discuție - în cauză, cel din 26 martie 2025, nu împiedică aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate.

Așadar, invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică la termenul din 18 iunie 2025 nu mai era posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență de ordine publică constă în stabilirea competenței în favoarea instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea de chemare în judecată, respectiv în favoarea Judecătoriei Timișoara, aceasta fiind, totodată, și instanța în cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, în valorificarea ultimei teze a art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.