ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 247/2026

Ședința publică din data de 10 februarie 2026

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2025 pe rolul Judecătoriei Timișoara, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare silită nr. x/2025 a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2346 din data de 28.02.2019, asupra debitorului B., în favoarea creditoarei C..

II. Hotărârea Judecătoriei Timișoara:

Prin încheierea civilă nr. 30469 din 17 noiembrie 2025, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

În motivare, instanța a arătat că debitorul din cauză are domiciliul stabilit în străinătate, respectiv în Austria, astfel încât sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanța de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul creditorului.

Cum sediul creditoarei este în București, competența a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 București a pronunțat sentința civilă nr. 19565 din 5 decembrie 2025, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut că în cauză nici creditoarea nu are sediul în țară, astfel cum reiese din în cererea de executare silită în cuprinsul căreia creditoarea a indicat că are sediul în Elveția.

În condițiile în care nici debitorul și nici creditoarea nu au domiciliul, respectiv sediul în țară, devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., conform cărora competența de soluționare revine instanței de la sediul executorului judecătoresc.

Având în vedere că executorul judecătoresc A. are sediul în Timișoara, instanța a apreciat că Judecătoria Timișoara este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Textul legal anterior redat instituie o competență în care prioritatea este acordată, succesiv, instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul/domiciliul debitorului, apoi al creditorului, iar în ultimul rând al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

În cauză, Judecătoria Timișoara și Judecătoria Sectorului 4 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la sediul creditorului și, ca atare, cu privire la norma de competență incidentă în cauză.

Prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B. (fără domiciliul în România - astfel cum reiese din fișa DEPABD existentă la dosarul Judecătoriei Timișoara), la cererea creditoarei C. (persoană juridică ce are sediul în Elveția).

În acest context, respectând ordinea instituită de către dispozițiile art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ., din moment ce nici domiciliul debitorului și nici sediul creditoarei nu se află în România, rezultă că instanța competentă teritorial a soluționa cauza este judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditoare cu începerea executării silite.

Având în vedere că sediul Biroul Executorului Judecătoresc A. se află în Timișoara, reiese că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Timișoara.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2026.