ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1676/2025

HOTĂRÂRE

14.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1676/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 6 decembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Timișoara, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu creditorul A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. x/2024 al Biroului executorului judecătoresc B..

II. Hotărârea Judecătoriei Timișoara:

Prin sentința civilă nr. 7448 din 19 martie 2025, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș are calitatea de contestator, iar creditorul are calitatea de procuror, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., ce sunt derogatorii de la regulile de ordine publică în materie de competență incidente în domeniul executării silite.

Reținând că situației din speță nu îi sunt aplicabile statuările stabilite prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

III. Hotărârea Judecătoriei Sibiu:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sibiu a pronunțat sentința civilă nr. 3606 din 17 iunie 2025, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheierea nr. 35550 din 15 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2024, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată în dosarul execuțional nr. x/2024, la cererea creditorului A..

Având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, cum în speță încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Timișoara, a fost declinată competența de soluționare în favoarea acestei instanțe, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competență, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a contestat actele de executare silită întocmite în dosarul nr. x/2024 al Biroului executorului judecătoresc B..

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, "contestația se introduce la instanța de executare".

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În speță, prin încheierea nr. 35550 din 15 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2024, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată în dosarul execuțional nr. x/2024, la cererea creditorului A., în baza titlului executoriu constând în sentința civila nr. 684/LM/2020 din 14 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 802/A din 18 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat că "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare (paragraful 71).

Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare (paragraful 80).

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite, iar nu ulterior acestui moment, cel al învestirii acestei instanțe cu contestația la executare.

Soluția este justificată și de argumentul că, în atare condiții, debitorul nu beneficiază de un nou drept de opțiune între instanțele care în abstract ar fi putut dobândi calitatea de instanță de executare.

Neprocedându-se în această modalitate, în speță se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a reținut principiul unicității instanței de executare, ceea ce presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Față de aceste dezlegări, cum, în speță, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 35550 din 15 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Timișoara, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoriei Timișoara, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.