ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1165/2025

Ședința publică din data de 3 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 04 decembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în contradictoriu cu intimatul A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de S.C. P..E.J B. și Asociații în dosarul nr. x/2023, la cererea creditorului A., pentru recuperarea unor sume, presupus datorate în baza sentinței civile nr. 503/2020 din 27 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, solicitând anularea executării silite începute de S.C. P..E.J B. și Asociații în dosarul execuțional nr. x/2023; anularea somației din 09 noiembrie 2023 emisă în același dosar execuțional; anularea încheierii din data de 09 noiembrie 2023 privind stabilirea sumelor datorate; anularea încheierii din aceeași dată privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și anularea încheierii nr. 22973 din 17 octombrie 2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2023. Totodată a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 712 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 7125 din 25 iulie 2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În considerentele deciziei sale, instanța a reținut că în materia executării silite, normele de competență teritorială au caracter imperativ, în considerarea faptului că faza de executare silită excedează simplelor interese private ale părților. Astfel, instanța care a încuviințat executarea silită este instanța de executare competentă să soluționeze toate incidentele care survin fazei de executare silită, deci inclusiv contestațiile la executare care au această natură juridică, aspect reglementat univoc în textul art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., iar debitorul împotriva căruia a fost demarată procedura execuțională nu beneficiază de un nou drept de opțiune între instanțele care, în abstract, ar fi putut dobândi calitatea de instanță de executare.

În motivarea soluției s-a mai făcut referire și la considerentele deciziei nr. 20/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, care evocă principiul unicității instanței de executare, în conformitate cu care una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

S-a reținut că instanța de executare în cauză este instanța care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Timișoara.

2.2. Prin sentința civilă nr. 40151 din 21 decembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În considerentele hotărârii s-a reținut că soluționarea contestației la executare este supusă, sub aspectul competenței, prevederilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., având în vedere calitatea specială a contestatorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, dar și dezlegările ce reies din Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 prin care s-a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

A concluzionat Judecătoria Timișoara că în acord cu decizia mai-sus evocată, noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar în privința competenței teritoriale este aplicabil același raționament din Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, întrucât prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și procurorilor.

În continuare, instanța a apreciat că deși Judecătoria Timișoara a încuviințat executarea silită, prioritară este aparența de imparțialitate obiectivă în soluționarea cauzei, neputându-se încălca o necompetență teritorială exclusivă în soluționarea contestației la executare, aspecte în raport de care a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favorea Judecătoriei Sibiu.

2.3. Prin sentința civilă nr. 1976 din 8 aprilie 2025, pronunțată de Judecătoria Sibiu, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a precizat că din dispozițiile art. 651 C. proc. civ. se desprinde principiul unicității instanței de executare, în conformitate cu care odată stabilită instanța de executare, toate cererile ulterioare încuviințării executării silite sunt de competența aceleiași instanțe.

În continuare a precizat că prin încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2023, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Timișoara, iar raportat și la cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii, instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În concluzie, în raport de cele învederate, a reținut că unica instanță competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatorul Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva executării silite începute de S.C. P..E.J B. și Asociații în dosarul nr. x/2023, conflictul de competență fiind generat de constatările diferite ale instanțelor cu privire la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., respectiv dacă este sau nu incidentă ipoteza reglementată de acest text de lege și efectul normei legale în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a textului art. 651 C. proc. civ.

În materia contestației la executare sunt relevante pentru stabilirea competenței prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Înalta Curte observă că în norma legală mai sus evocată, legiuitorul a făcut trimitere la dispozițiile art. 112 și 127 a căror incidență poate fi reținută în anumite situații, tocmai în considerarea acestora de mijloc procedural care urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei determinată de calitatea părții.

Totodată se mai reține că prin Decizia în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Analizând actele și lucrările dosarului se observă că prin încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2023 la data de 17 octombrie 2023, Judecătoria Timișoara a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința definitivă nr. 503 din 27 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2019, cu privire la debitorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Totodată, raportat la calitatea specială a contestatorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Înalta Curte reține că prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dar și dezlegările obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018 prin care s-a statuat în sensul că "dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă", trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Contrar considerentelor expuse de Judecătoria Timișoara, soluția prorogării legale de competență în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., putea fi adoptată doar la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite aflate pe rolul Judecătoriei Timișoara, iar nu ulterior acestui moment, cel al învestirii acestei instanțe cu contestația la executare.

Soluția este justificată și de argumentul că debitorul în atare condiții nu beneficiază de un nou drept de opțiune, între instanțele care în abstract ar fi putut dobândi calitatea de instanță de executare, dar și de dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în Decizia în interesul legii nr. 20/2021.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecții în legătură cu imparțialitatea instanței, dată fiind calitatea debitorului, pot fi eventual invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu prorogarea legală de competență.

Față de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Timisoara, care a dobândit calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Timișoara, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2025.