ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 437/2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la 25 septembrie 2023, sub nr. x/302/2023, contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata A, a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul nr. x/ex/2023, la cererea creditoarei A, pentru recuperarea sumei de 540.336,77 lei, presupus datorată în baza Sentinței civile nr. 2408/2020 din 27.10.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020, solicitând anularea executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul execuțional nr. x/ex/2023; anularea somației din 22 august 2023 emisă în dosarul execuțional; anularea încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea sumelor datorate; anularea încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și anularea încheierii nr. 16923 din 20 iulie 2023, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/352/2023. Totodată a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Prin sentința civilă 1505 din 27 februarie 2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei Timișoara.

2.1. Prin sentința civilă nr. 26894 din 11 septembrie 2024, Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Orșova.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în prezenta cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș are calitatea de contestator, iar creditorul are calitatea de procuror, aspect față de care, în privința competenței teritoriale este aplicabil același raționament din Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, întrucât dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și procurorilor.

Astfel, față de calitatea părților a reținut incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. care sunt derogatorii chiar și de la regulile de ordine publică în materie de competență incidente în domeniul executării silite, dat fiind scopul pe care îl urmăresc.

A apreciat că Decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casației și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nu se aplică în prezenta cauză, având în vedere că, în cauza ce a făcut obiectul sesizării recursului în interesul legii, s-a avut în vedere ipoteza în care dosarul de executare silită privea mai mulți debitori, cu domicilii aflate pe raza de competență a mai multor instanțe, deopotrivă competente.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Orșova, prin sentința civilă nr. 650 din 14 noiembrie 2024, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În ceea ce privește incidența art. 127 C. proc. civ., raportat la calitatea de parte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, instanța învestită prin declinare a apreciat că aceste dispoziții legale nu își pot găsi aplicabilitatea, întrucât aceste prevederi vizează exclusiv ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamată sau pârâtă, neputând fi aplicate prin analogie, în situația în care reclamantul este o unitate de parchet.

Având în vedere principiul unicității instanței de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și împrejurarea că prin încheierea nr. 16923 din 20 iulie 2023, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/325/2023, s-a admis cererea formulată de S.C.P.E.J. B, privind pe creditoarea A împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și s-a dispus încuviințarea executării silite, în oricare dintre formele prevăzute de lege, a constatat că Judecătoria Timișoara este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează contestația la executare formulată de contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata A, împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B, în dosarul nr. x/ex/2023, la cererea creditoarei A, pentru recuperarea sumei de 540.336,77 lei, presupus datorată în baza Sentinței civile nr. 2408/2020 din 27.10.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020.

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Orșova a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de contestator aparține Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, iar debitor este intimata A, având calitatea de procuror.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun: „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Iar, conform art. 651 alin. (3) din același cod, ,,Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.’’

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că, în cazul contestației la executare, competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea nr. 16923 din 20.07.2023, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023, s-a admis cererea formulată de S.C.P.E.J. B, privind pe creditoarea A împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și s-a dispus încuviințarea executării silite, în oricare dintre formele prevăzute de lege, a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2408/27.10.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020, definitivă prin decizia nr. 3029/13.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova (f. 39 dosar Judecătoria Sectorului 5 București).

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/1/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1) art. 666 art. 712 art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).

Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a contestației la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Timișoara, competența de soluționare a contestației la executare revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în speță se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în decizia în interesul legii nr. 20/2021.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecții în legătură cu imparțialitatea instanței, dată fiind calitatea debitoarei, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competență.

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și, cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Timișoara, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2025.